Category: Diverse poems
All author's poems: Horia Stănicel
Date of posting: 15 сентября 2023
Views: 578
Poems in the same category
O frunză...
O frunză cade liniștită,
La a mea fereastră.
E ciudată și ruginită,
Ca și viața noastră.
O frunză se desprinde,
Ușpor de ramul întristat.
Pică și se stinge,
ca și sufletul îndurerat.
O frunză mucegăită,
A trecut în zbor.
Plânge că e zdrobită,
Ca și viața omului trecător.
Poate că
Poate că vântul știe tot,
Poate că dorul...nu mai pot.
Poate că zâmbetul e plâns,
Poate că viața-i gând ascuns.
Poate că ochii nu mai vor,
Poate că timpul e-un decor.
Poate că visul s-a uitat,
Poate că ieri a fost păcat.
Poate că plec, poate că vin,
Poate că cerul e prea plin.
Poate că-i soare, poate-i frig,
Poate că tac, poate că strig.
Viețile-s deșarte…
Am adormit în zborul către tine,
Și-acum mie rău de atâta bine,
Citesc nedumerit pe-o filă-n carte,
Că toate viețile de om ar fi deșarte.
Gândesc acum ce mult am mai iubit,
Și brusc din zboru-mi m-am oprit,
Căci și iubirea are un fel de moarte,
Atunci e adevărat, că viețile-s deșarte!
Prea mult cu ochii cufundați în carte,
Deodată m-am trezit că ești departe,
Și soarta manifeste peste tot împarte,
Că toate viețile de om ar fi deșarte,
Iar fiecare arde-n propriul univers,
Și-apoi din Cartea Vieții va fi șters.
Nostalgica toamnă
Tristețe să fii tu toamnă?
Căci chipul ce-l ai astăzi e altul!
Porți stranie mască de bal,
Precum fata bătrână se-ascunde de lume!
Sărutu-i otravă, galbenă,roșie, brună...
Și totuși zâmbește de-i vremea bună,
Iar vântul și ploaia nu-și au încă calea sau drumul!
Pari anotimpul morții dar tu ne-aduci doar belșugul!
Și roade destule și vinul,
Si cântul sau dansul sau versul,
Veșminte de aur porți cu mândrie,
Apoi ni le dai tuturor azvârlind
tot ce ai!
Cerul însuși îl vopsesti cu culorile tale,
Faci risipă de frumos, ne șoptești visele dulci,
Mori ușor ca apoi să renaști...!
Nevrând nume să porți,
Ți se spune nostalgica toamnă,
Tu însă doar te amuzi și zâmbești!
(1 noiembrie 2022 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
Desculț prin hârtie
Sunt umbra tăcută-a unei seri ce coboară,
Un vis rătăcit între noapte și zori,
Un om ce-și așterne pe file ușoară,
Povara tăcerii în vechi scrisori.
Din gânduri mi-am făcut o lume-n cuvinte,
Unde dorul se plimbă desculț prin hârtie,
Și fiecare vers e o rană sau punte,
Spre-o clipă de cer sau o melancolie.
N-am stele în frunte, nici faimă-n privire,
Doar inima plină de focuri nespuse,
Sunt simplu — dar scrisul îmi dă strălucire,
Și-mi poartă tăcerile-n zări nepătrunse.
Acasă
Pe ulița veche cu praf și noroi,
Adie un vânt de amurg liniștit,
Umbra copacilor bătrâni din zăvoi,
Spune povești dintr-un timp rătăcit.
Căsuța din vale la ferestre cu flori,
A gutui coapte și a pâine miroase,
O mamă la poartă cu roși obrăjori,
De atâta așteptare împietrită rămase.
Miroase a fân și a câmpuri cosite,
A ploaie curată ce scaldă pământul,
Și-mi vine un dor de toate-mplinite,
De casa ce-mi știe și oful, și cântul.
Aici, în oraș, mă simt un străin,
Betoanele acoperă visele mele,
Iar dorul de acasă curat și divin,
Plânge întruna în oasele mele.
O frunză...
O frunză cade liniștită,
La a mea fereastră.
E ciudată și ruginită,
Ca și viața noastră.
O frunză se desprinde,
Ușpor de ramul întristat.
Pică și se stinge,
ca și sufletul îndurerat.
O frunză mucegăită,
A trecut în zbor.
Plânge că e zdrobită,
Ca și viața omului trecător.
Poate că
Poate că vântul știe tot,
Poate că dorul...nu mai pot.
Poate că zâmbetul e plâns,
Poate că viața-i gând ascuns.
Poate că ochii nu mai vor,
Poate că timpul e-un decor.
Poate că visul s-a uitat,
Poate că ieri a fost păcat.
Poate că plec, poate că vin,
Poate că cerul e prea plin.
Poate că-i soare, poate-i frig,
Poate că tac, poate că strig.
Viețile-s deșarte…
Am adormit în zborul către tine,
Și-acum mie rău de atâta bine,
Citesc nedumerit pe-o filă-n carte,
Că toate viețile de om ar fi deșarte.
Gândesc acum ce mult am mai iubit,
Și brusc din zboru-mi m-am oprit,
Căci și iubirea are un fel de moarte,
Atunci e adevărat, că viețile-s deșarte!
Prea mult cu ochii cufundați în carte,
Deodată m-am trezit că ești departe,
Și soarta manifeste peste tot împarte,
Că toate viețile de om ar fi deșarte,
Iar fiecare arde-n propriul univers,
Și-apoi din Cartea Vieții va fi șters.
Nostalgica toamnă
Tristețe să fii tu toamnă?
Căci chipul ce-l ai astăzi e altul!
Porți stranie mască de bal,
Precum fata bătrână se-ascunde de lume!
Sărutu-i otravă, galbenă,roșie, brună...
Și totuși zâmbește de-i vremea bună,
Iar vântul și ploaia nu-și au încă calea sau drumul!
Pari anotimpul morții dar tu ne-aduci doar belșugul!
Și roade destule și vinul,
Si cântul sau dansul sau versul,
Veșminte de aur porți cu mândrie,
Apoi ni le dai tuturor azvârlind
tot ce ai!
Cerul însuși îl vopsesti cu culorile tale,
Faci risipă de frumos, ne șoptești visele dulci,
Mori ușor ca apoi să renaști...!
Nevrând nume să porți,
Ți se spune nostalgica toamnă,
Tu însă doar te amuzi și zâmbești!
(1 noiembrie 2022 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
Desculț prin hârtie
Sunt umbra tăcută-a unei seri ce coboară,
Un vis rătăcit între noapte și zori,
Un om ce-și așterne pe file ușoară,
Povara tăcerii în vechi scrisori.
Din gânduri mi-am făcut o lume-n cuvinte,
Unde dorul se plimbă desculț prin hârtie,
Și fiecare vers e o rană sau punte,
Spre-o clipă de cer sau o melancolie.
N-am stele în frunte, nici faimă-n privire,
Doar inima plină de focuri nespuse,
Sunt simplu — dar scrisul îmi dă strălucire,
Și-mi poartă tăcerile-n zări nepătrunse.
Acasă
Pe ulița veche cu praf și noroi,
Adie un vânt de amurg liniștit,
Umbra copacilor bătrâni din zăvoi,
Spune povești dintr-un timp rătăcit.
Căsuța din vale la ferestre cu flori,
A gutui coapte și a pâine miroase,
O mamă la poartă cu roși obrăjori,
De atâta așteptare împietrită rămase.
Miroase a fân și a câmpuri cosite,
A ploaie curată ce scaldă pământul,
Și-mi vine un dor de toate-mplinite,
De casa ce-mi știe și oful, și cântul.
Aici, în oraș, mă simt un străin,
Betoanele acoperă visele mele,
Iar dorul de acasă curat și divin,
Plânge întruna în oasele mele.
Other poems by the author
Vorbe, fapte, dragoste
Prea multe vorbe ,n-au ce s-arate,
Oricât de aurite sau colorate s-ar prezenta,
Căci nu-i tot una vorba cu fapta
Iar cea mai mare e dragostea!
Iubito, lasă-mi tăcerea iubirii mele
Din când în când să-ți mai vorbească ,
Privește-mi faptele dar și răbdarea,
Prin așteptare, ți-am dovedit
Că timpul arată ce-i de valoare,
De te-am iubit sau te-am mințit!
(17 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Dragostea-i oarbă?
Iubito se spune că dragostea-i oarbă,
E-o mare minciună!
Dragostea vede mai bine ca noi
Când ochii ni-s grei de-ndoială,
Te rog,întreab-o pe ea să ne spună!
Iubito dragostea le știe pe toate,
Orbi sunt ce-i fără față ce-au doar spate
Sau surzi la cuvintele dulci de iubire,
Eu te iubesc doar pe tine,
Povestea asta o știi bine!
Lumea e rea, fără iubire prea multă,
Tu prinde-mă de mână și-ascultă
Dragostea oare nu cântă?
Lumea e oarbă,dragostea știe mai bine,
Întreab-o ce vrei despre mine,
Și află că iubirea-mi vorbește
O limbă străină,necunoscută,
Cu stranii refrene scrise de mână
Dragostea nu-i oarbă, ea-și cântă iubirea,
Te cântă pe tine prin mine!
(11 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Tu ești
Tu ești ce nimeni nu poate fi
Nici astăzi,mâine ori demult,
Căci pentru mine exiști doar tu,
Ești singura iubire...
Tu ai puterea să-mi deschizi
Și ochii și inima și Cerul!
Cum aș putea eu să rezist
Fără să-ți scriu a mea iubire
Să mai respir gândind tăcut
Cum plâns-ai în trecut rănită fiind,
De-o tristă amintire ce-i moartă mai demult..
Să moară ea iubirea precum oamenii mor,
Să zacă ea cu cruce pusă în pământ,
Să fie amăgire?
Eu spun că nu!
Nu cred că Adevărul stie vreodată a muri,
Iubirea de asemeni!
Îți spun acum ce-am spus la început
Tu ești ce nimeni nu poate fi
Nici astăzi,mâine ori demult,
Căci pentru mine exiști doar tu,
Ești singura iubire...
(30 ianuarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Poemul dimineții
E prea devreme să ții treaz un înger,
Și îngerii se pare că mai obosesc,
E vorba despre tine preafrumoaso
Cum mă trezesc la tine mă gândesc!
Și dimineața asta este dulce iarăși,
Eu m-am trezit cu tine stând de vorbă ,
Nu pot să tac gândindu-mă la tine,
Și-ți spun a mia oară te iubesc!
(6 feb 2024 Vasilica dragostea mea)
Iubire fără sfârșit
Te iubesc iubindu-te Interminabil...!
Este refrenul ce ți-l cânt acum...
E timpul acestor nebunești iubiri,
Neîntâlnite ,îți spun,
Să nu crezi că te mint, îți jur!
Din lada ta de zestre am văzut,
Un pergament cu litere de aur,
Bătut cu pietre prețioase,
De marii meșteri antici egipteni,
Pe care era scris în relief
Te voi iubi mereu ca astăzi sau chiar acum,
O altfel de iubire ce-i pentru zei,
De negăsit printre săracii muritori,
Iubire interminabilă,fără sfârșit!
(28 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Declarație de dragoste
Cum pot să îți declar iubire
De n-aș avea iubirea chiar acum,aici doar pentru tine?
Și cum să-ți pot face vorbire
Dar nu oricare ci frumoasă,
De n-aș avea aici,acum la mine vorbele cele potrivite?
Cum crezi că pot minți cu ușurință
Când adevărul ce-l iubesc e ca un înger păzitor
Lasând minciunile să îți șoptească
Al demonilor negru cor?
Iar de există și minciună
Sau amăgire în amor,
Străine-s toate pentru mine,
Eu stând doar în al îngerilor zbor...
Te-ai întrebat vreodată ce-i amorul?
Sau ce vreau eu când îți tot zic
Banalul te iubesc rostit de cei amorezați?
Nu-i el chiar adevarul ce ne dorește veșnic îmbrățișați?
(1 feb 2024-Vasilica dragostea mea )
Vorbe, fapte, dragoste
Prea multe vorbe ,n-au ce s-arate,
Oricât de aurite sau colorate s-ar prezenta,
Căci nu-i tot una vorba cu fapta
Iar cea mai mare e dragostea!
Iubito, lasă-mi tăcerea iubirii mele
Din când în când să-ți mai vorbească ,
Privește-mi faptele dar și răbdarea,
Prin așteptare, ți-am dovedit
Că timpul arată ce-i de valoare,
De te-am iubit sau te-am mințit!
(17 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Dragostea-i oarbă?
Iubito se spune că dragostea-i oarbă,
E-o mare minciună!
Dragostea vede mai bine ca noi
Când ochii ni-s grei de-ndoială,
Te rog,întreab-o pe ea să ne spună!
Iubito dragostea le știe pe toate,
Orbi sunt ce-i fără față ce-au doar spate
Sau surzi la cuvintele dulci de iubire,
Eu te iubesc doar pe tine,
Povestea asta o știi bine!
Lumea e rea, fără iubire prea multă,
Tu prinde-mă de mână și-ascultă
Dragostea oare nu cântă?
Lumea e oarbă,dragostea știe mai bine,
Întreab-o ce vrei despre mine,
Și află că iubirea-mi vorbește
O limbă străină,necunoscută,
Cu stranii refrene scrise de mână
Dragostea nu-i oarbă, ea-și cântă iubirea,
Te cântă pe tine prin mine!
(11 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Tu ești
Tu ești ce nimeni nu poate fi
Nici astăzi,mâine ori demult,
Căci pentru mine exiști doar tu,
Ești singura iubire...
Tu ai puterea să-mi deschizi
Și ochii și inima și Cerul!
Cum aș putea eu să rezist
Fără să-ți scriu a mea iubire
Să mai respir gândind tăcut
Cum plâns-ai în trecut rănită fiind,
De-o tristă amintire ce-i moartă mai demult..
Să moară ea iubirea precum oamenii mor,
Să zacă ea cu cruce pusă în pământ,
Să fie amăgire?
Eu spun că nu!
Nu cred că Adevărul stie vreodată a muri,
Iubirea de asemeni!
Îți spun acum ce-am spus la început
Tu ești ce nimeni nu poate fi
Nici astăzi,mâine ori demult,
Căci pentru mine exiști doar tu,
Ești singura iubire...
(30 ianuarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Poemul dimineții
E prea devreme să ții treaz un înger,
Și îngerii se pare că mai obosesc,
E vorba despre tine preafrumoaso
Cum mă trezesc la tine mă gândesc!
Și dimineața asta este dulce iarăși,
Eu m-am trezit cu tine stând de vorbă ,
Nu pot să tac gândindu-mă la tine,
Și-ți spun a mia oară te iubesc!
(6 feb 2024 Vasilica dragostea mea)
Iubire fără sfârșit
Te iubesc iubindu-te Interminabil...!
Este refrenul ce ți-l cânt acum...
E timpul acestor nebunești iubiri,
Neîntâlnite ,îți spun,
Să nu crezi că te mint, îți jur!
Din lada ta de zestre am văzut,
Un pergament cu litere de aur,
Bătut cu pietre prețioase,
De marii meșteri antici egipteni,
Pe care era scris în relief
Te voi iubi mereu ca astăzi sau chiar acum,
O altfel de iubire ce-i pentru zei,
De negăsit printre săracii muritori,
Iubire interminabilă,fără sfârșit!
(28 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Declarație de dragoste
Cum pot să îți declar iubire
De n-aș avea iubirea chiar acum,aici doar pentru tine?
Și cum să-ți pot face vorbire
Dar nu oricare ci frumoasă,
De n-aș avea aici,acum la mine vorbele cele potrivite?
Cum crezi că pot minți cu ușurință
Când adevărul ce-l iubesc e ca un înger păzitor
Lasând minciunile să îți șoptească
Al demonilor negru cor?
Iar de există și minciună
Sau amăgire în amor,
Străine-s toate pentru mine,
Eu stând doar în al îngerilor zbor...
Te-ai întrebat vreodată ce-i amorul?
Sau ce vreau eu când îți tot zic
Banalul te iubesc rostit de cei amorezați?
Nu-i el chiar adevarul ce ne dorește veșnic îmbrățișați?
(1 feb 2024-Vasilica dragostea mea )