Nimic nu strigă...
Începe casa să respire greu,
Sub urma pașilor care lipsesc,
Dar hainele, rămân mereu,
Iar eu, în lacrimi le privesc.
Cămașa stă, de parcă ieri a fost lăsată,
Cu umerii căzuți până-n podea,
Și parcă așteaptă să fie îmbrăcată,
Dar nu mai este acela ce-o purta.
Pe masa mică, un pieptene de os,
Se uită-ntrebător înspre oglindă,
Dar nu apare chipul cel frumos,
Și palma caldă care să-l cuprindă.
Pe raft, o pălărie stă-nclinată,
De parc-ar ști că îi lipsește fruntea,
Mi-e dor de tine dragă tată,
Și nu găsesc spre tine puntea.
Nimic nu strigă, totul a-nvățat,
Să moară în tăcerea dinăuntru,
La fel și eu, în mine-s cufundat,
Căci puntea simt că e-nlăuntru.
Poems in the same category
Jet de-aci! a.k.a.
Curge printr-o găurică
Cu pasant prin pasarică
O direcție mai mică
Strâmtorată fără frică
Doar până la pulicică!
Arde arde arde arde tare
Nu mă doare ți se pare
Țin să urlu în mișcare
Că nu mă cunoști matale
Când mi-e rău sau bine, jale!
Când o simt așa voioasă
Scot și fața de pe masă
Chiar și pernele din casă
Că e fata bucuroasă,
Să mai ies așa din transă!
Poate mâine se repetă
Jetul vine nu regretă
Daca sensul e miscare
Nu ma supăr de e mare,
Că nu doare asa tare!
Versuri: C.L.
Toate drepturile rezervate @2024
Reproducerea sub orice forma a textului fara acordul autorului este strict interzisa.
,,Nu te enerva" în spaniolă
Numai o vorbă
Spusă la întâmplare
Neiertătoare
Mă doboară.
Inima crede,
Gândul o măsoară,
Dusă e liniștea
Pentru totdeauna.
Din pacate, asta-i firea mea,
Dar mereu în gând îmi spun așa:
„Nu te enerva!”
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Poate fără voie câteodată ești lovit
De-un cuvânt că nu e potrivit.
Nu te enerva, nu te enerva,
Hai zâmbește și ascultă sfatul meu.
Numai o vorbă
Mi-aduce gânduri grele
Și doar cu ele
Mă-nconjoară.
E gelozie,
Vine ca povară
Și-un coșmar nedescris
Noaptea-n vis coboară.
Din pacate, asta-i firea mea,
Dar mereu în gând îmi spun așa:
„Nu te enerva!”
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Poate fără voie câteodată ești lovit
De-un cuvant că nu e potrivit.
Nu te enerva, nu te enerva,
Hai zâmbește și ascultă sfatul.
Și vei știi
Să îți spui
Orișicând,
Orișicui
Nu te enerva!
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Nu te enerva!
Solo una palabra
dicho al azar
implacable
Me derriba.
el corazón cree
El pensamiento lo mide,
El silencio se fue
Para siempre.
Desafortunadamente, esa es mi naturaleza,
Pero siempre en mi mente digo esto:
"¡No te enojes!"
no te enojes no te enojes
Las palabras pueden ser engañosas.
no te enojes no te enojes
Que ningún enfado es bueno.
Quizás sin querer a veces te golpean
En una palabra, no es apropiado.
no te enojes no te enojes
Vamos, sonríe y escucha mis consejos.
Solo una palabra
Me trae pensamientos pesados
Y solo con ellos
Me rodea.
son celos
Viene como una carga
Y una pesadilla indescriptible
La noche en el sueño desciende.
Desafortunadamente, esa es mi naturaleza,
Pero siempre en mi mente digo esto:
"¡No te enojes!"
no te enojes no te enojes
Las palabras pueden ser engañosas.
no te enojes no te enojes
Que ningún enfado es bueno.
Quizás sin querer a veces te golpean
En una palabra, no es apropiado.
no te enojes no te enojes
Vamos, sonríe y escucha los consejos.
Y lo sabrás
Decirte
de todos modos,
todos quien
¡No te enojes!
no te enojes no te enojes
Las palabras pueden ser engañosas.
no te enojes no te enojes
Que ningún enfado es bueno.
¡No te enojes!
ganduri in ceas tarziu
ce nu vreau sa spun scriu
ma sfiesc, noaptea târziu
n as vrea sa ma descarc
as ramane precum moara fara lac
nu am glas in mulțime
au ramane gandurile fara mine
imi e dor dor de ele
sa le miros ca pe lalele
Viața amară
De ce esti viata atita de amara
Ti-am dat de toate tu sa le incerci
Sa simt acum ca tu imi esti povara
Acum n-am leac pe tine sa te tratez.
De ce esti viata atita de parsiva
Eu zi de zi la tine ma gindesc
Si vreau ca tu sa fii mereu o diva
Iar tu incerci sa dezamagesti.
De ce esti viata atita de murdara
Cu bani nimic nu poti ca sa platesti
Si nici macar singuratatea-n lume
Si daca asta chiar nu ti-o doresti.
De ce esti viata asa de blestemata
Tu crezi ca eu voi sta asa de neclintit
Sa stii tu acum ori niciodata
Ca eu voi fii asa ca la-nceput.
Te-nseli amarnic viata chinuita
Printre straini ai lucru tare greu
Cu gindul ca mai e putin
Am sa lupt cu tine ca si cu un leu.
De ce esti viata atita de amara
Ca nici macar tu nu ma-ntelegi
Sa fii mai buna ca odjnioara
Sa fiu si eu un suflet printre REGI.
Ce pot sa-ti spun acum e lucru mare
Eu tot acelasi o sa fiu
Chiar daca tu-mi vei fi salvare
Eu te iubesc asa cum tu o stii.
Pe scurt
În prag de nouăzeci de veri,
-când au trecut? parc-a fost ieri-
cam obosit, am stat în pat
am adormit și am visat.
Mă dojenea mama în vis
că n-am făcut ce i-am promis.
Îndurerat intru-n birou
și mă apropii de stilou:
”Mamă, tu ai murit, io-s încă viu,
despre ce dracu vrei să scriu?”
”Scrie , mamă, despre toate
care sunt adevărate
și scrie și despre rele
să scape lumea de ele.”
mi-ar fi spus mama, știu bine,
dac-ar fi fost lângă mine.
”Am să scriu, mamă, ce pot.”
Și cu asta am spus tot.
Jet de-aci! a.k.a.
Curge printr-o găurică
Cu pasant prin pasarică
O direcție mai mică
Strâmtorată fără frică
Doar până la pulicică!
Arde arde arde arde tare
Nu mă doare ți se pare
Țin să urlu în mișcare
Că nu mă cunoști matale
Când mi-e rău sau bine, jale!
Când o simt așa voioasă
Scot și fața de pe masă
Chiar și pernele din casă
Că e fata bucuroasă,
Să mai ies așa din transă!
Poate mâine se repetă
Jetul vine nu regretă
Daca sensul e miscare
Nu ma supăr de e mare,
Că nu doare asa tare!
Versuri: C.L.
Toate drepturile rezervate @2024
Reproducerea sub orice forma a textului fara acordul autorului este strict interzisa.
,,Nu te enerva" în spaniolă
Numai o vorbă
Spusă la întâmplare
Neiertătoare
Mă doboară.
Inima crede,
Gândul o măsoară,
Dusă e liniștea
Pentru totdeauna.
Din pacate, asta-i firea mea,
Dar mereu în gând îmi spun așa:
„Nu te enerva!”
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Poate fără voie câteodată ești lovit
De-un cuvânt că nu e potrivit.
Nu te enerva, nu te enerva,
Hai zâmbește și ascultă sfatul meu.
Numai o vorbă
Mi-aduce gânduri grele
Și doar cu ele
Mă-nconjoară.
E gelozie,
Vine ca povară
Și-un coșmar nedescris
Noaptea-n vis coboară.
Din pacate, asta-i firea mea,
Dar mereu în gând îmi spun așa:
„Nu te enerva!”
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Poate fără voie câteodată ești lovit
De-un cuvant că nu e potrivit.
Nu te enerva, nu te enerva,
Hai zâmbește și ascultă sfatul.
Și vei știi
Să îți spui
Orișicând,
Orișicui
Nu te enerva!
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Nu te enerva!
Solo una palabra
dicho al azar
implacable
Me derriba.
el corazón cree
El pensamiento lo mide,
El silencio se fue
Para siempre.
Desafortunadamente, esa es mi naturaleza,
Pero siempre en mi mente digo esto:
"¡No te enojes!"
no te enojes no te enojes
Las palabras pueden ser engañosas.
no te enojes no te enojes
Que ningún enfado es bueno.
Quizás sin querer a veces te golpean
En una palabra, no es apropiado.
no te enojes no te enojes
Vamos, sonríe y escucha mis consejos.
Solo una palabra
Me trae pensamientos pesados
Y solo con ellos
Me rodea.
son celos
Viene como una carga
Y una pesadilla indescriptible
La noche en el sueño desciende.
Desafortunadamente, esa es mi naturaleza,
Pero siempre en mi mente digo esto:
"¡No te enojes!"
no te enojes no te enojes
Las palabras pueden ser engañosas.
no te enojes no te enojes
Que ningún enfado es bueno.
Quizás sin querer a veces te golpean
En una palabra, no es apropiado.
no te enojes no te enojes
Vamos, sonríe y escucha los consejos.
Y lo sabrás
Decirte
de todos modos,
todos quien
¡No te enojes!
no te enojes no te enojes
Las palabras pueden ser engañosas.
no te enojes no te enojes
Que ningún enfado es bueno.
¡No te enojes!
ganduri in ceas tarziu
ce nu vreau sa spun scriu
ma sfiesc, noaptea târziu
n as vrea sa ma descarc
as ramane precum moara fara lac
nu am glas in mulțime
au ramane gandurile fara mine
imi e dor dor de ele
sa le miros ca pe lalele
Viața amară
De ce esti viata atita de amara
Ti-am dat de toate tu sa le incerci
Sa simt acum ca tu imi esti povara
Acum n-am leac pe tine sa te tratez.
De ce esti viata atita de parsiva
Eu zi de zi la tine ma gindesc
Si vreau ca tu sa fii mereu o diva
Iar tu incerci sa dezamagesti.
De ce esti viata atita de murdara
Cu bani nimic nu poti ca sa platesti
Si nici macar singuratatea-n lume
Si daca asta chiar nu ti-o doresti.
De ce esti viata asa de blestemata
Tu crezi ca eu voi sta asa de neclintit
Sa stii tu acum ori niciodata
Ca eu voi fii asa ca la-nceput.
Te-nseli amarnic viata chinuita
Printre straini ai lucru tare greu
Cu gindul ca mai e putin
Am sa lupt cu tine ca si cu un leu.
De ce esti viata atita de amara
Ca nici macar tu nu ma-ntelegi
Sa fii mai buna ca odjnioara
Sa fiu si eu un suflet printre REGI.
Ce pot sa-ti spun acum e lucru mare
Eu tot acelasi o sa fiu
Chiar daca tu-mi vei fi salvare
Eu te iubesc asa cum tu o stii.
Pe scurt
În prag de nouăzeci de veri,
-când au trecut? parc-a fost ieri-
cam obosit, am stat în pat
am adormit și am visat.
Mă dojenea mama în vis
că n-am făcut ce i-am promis.
Îndurerat intru-n birou
și mă apropii de stilou:
”Mamă, tu ai murit, io-s încă viu,
despre ce dracu vrei să scriu?”
”Scrie , mamă, despre toate
care sunt adevărate
și scrie și despre rele
să scape lumea de ele.”
mi-ar fi spus mama, știu bine,
dac-ar fi fost lângă mine.
”Am să scriu, mamă, ce pot.”
Și cu asta am spus tot.
Other poems by the author
De ce nu vii...?
Îmi cântă doru-n depărtare,
Din codri verzi, de pe poteci,
Și-un murmur rece de izvoare,
Îmi spune întruna c-ai să pleci.
Din praf și umbre nasc stihii,
Și plânge struna de vioară,
Și-aș vrea arcușul ei să fii,
Dar încă nu e primăvară...
Plângând ascult numai tăcerea,
Și-mi pare a fi un lung festin,
Încerc să-ngrop sub ploi durerea,
Dar într-o clipă nor devin.
Apoi opresc, să uit de toate,
Să-mbrac uitarea-n trup divin,
Căci viața-i duhul ce se zbate,
În carnea unui lut străin...
Și mă îndrept spre zări absente,
Spre visul care nu-i al meu,
Mișcările îmi sunt inexistente,
Și umbra-mi e, dar nu sunt eu.
Și totuși, tremurând sub stele,
Mă-nalț din norii mei târzii,
Și strig cu fața-ntre zăbrele,
De ce nu vii, de ce nu vii?
E toamnă...
E ceaţă, e frig, nu se vede,
Pământul e orb iar ceru-i pustiu,
Toamna înspre mine purcede,
Şi mă-mbracă în costum argintiu.
Plouă, doar plouă întruna,
Pasărea în cuib stă amorţită,
Iar eu îmbrăţişat sunt cu Luna,
Şi gândesc întomnat la iubită.
Coşuri de case încet înviază,
Expiră un fum negricios,
E frig şi cred că-i amiază,
Căci toamna-mi pătrunde în os.
E ceaţă, e frig, nu e verde,
Soarele stă ascuns după nori,
Ochiul peste câmp mi se pierde,
Căutând disperat nişte flori.
E urât, e pustiu, e tăcere,
Copacii spre pământ se apleacă,
Căci vântul începe să zbiere,
Iar Toamna a început să petreacă.
De unde vin...
De unde vin așa târziu, nu știu,
Și sunt umbrit pieziș de vreme,
Mi-s gândurile toate în sicriu,
Și le aprind la căpătâi poeme.
Străbat alei înăbușite-n frunze,
Printre copaci dansează o țigancă,
Înalta vârstă își cere mii de scuze,
Și-și caută grăbită loc pe-o bancă.
Cad frunze ca-ntr-o tristă despărțire,
Foșnesc duios săltate-n dans de vânt,
Și toamna doarme în a mea privire,
Și-n frunze mă afund ca-ntr-un mormânt.
Îmi cântă greierii romantici și târzii,
Balade despre trandafiri și arme,
Foșnesc copaci sub stele argintii,
Și-ntregul parc în mine parcă doarme.
Tăcerea-mi stinge aprinsele poeme,
La fel mă sting sub frunze de arin,
Iar toamna-n măruntaie îmi geme,
Și-ntreabă frunzele... de unde vin!
Nu m-ai visat...
Nu m-ai visat, dar eu eram acolo,
În liniştea ce-ţi înflorea pe frunte,
Ca un ecou tăcut venind spre tine,
Dintr-un abis ce nu mai are munte.
Sub pielea ta mi-am rătăcit conturul,
Şi nici nu ştiu că sunt din tine rupt,
Că-n ochii tăi mi-am regăsit azurul,
Și fericirea pentru care lupt.
Dar nu-i mai spune ierbii că nu-i verde,
Nici clipei, că în noi s-a înnoptat,
Căci tot ce arde tainic şi se pierde,
În veşnicie este transformat.
Mă vei visa sub ramuri dezvelite,
Acolo unde vântul este treaz,
Cu ochii ninși, cu mâinile cernite,
Și inima învăluită în necaz.
Şi dacă plânsu-mi va veni să ceară,
Un semn, o mângâiere, un sărut,
Apropie-te încet, și cu sfială,
Mă prinde-n brațe ca la început.
Sunt eu, numai eu…
Prăbușit undeva în abisul din mine,
Departe de orice trăire frumoasă,
Poarta iubirii am închis-o spre tine,
Amorul visat strivindu-l din faşă.
Picioarele-mi sunt jumătate-n pământ,
Un cântec urlat se aude din iad,
Tortura îmi chinuie și ultimul gând,
Grotescul lumii îmi e camarad.
Mister şi trufie îmbrac ca veşmânt,
Precum un vulcan arunc priviri reci,
Strivesc încercarea c-un despotic cuvânt,
Dezarmat, mă retrag într-o uitare pe veci.
Tinereţea îmi țipă strident pe sub riduri,
Alergătura îmi este calcifiată în os,
Dorm pe ruine de falnice ziduri,
Și privesc uneori, spre trecut, curios.
Lacrimi erup din ochiu-mi curat,
Trăirile avute cândva, se topesc,
Sufletul în ștreang îmi stă suspendat,
Iar eu sunt călăul ce alături zâmbesc.
Sunt eu, numai eu, un boț de pământ,
O suflare de viață pogorâtă din cer,
Ce-și caută-n liniștea serii mormânt,
Pe o bancă din parc într-un vechi cartier.
Ultima noapte...
Gânduri multe zbor prin minte,
Noaptea-mi pare că stagnează,
Visuri lungi din taine sfinte,
Parcă-mi spun tot ce urmează.
Port stigmate-n piept și tâmple,
Niciodată om n-am fost,
Pentru toți știu ce-o se-ntâmple,
Însă viața-mi n-are rost.
Molfăi noaptea evanghelii,
Însă toate-mi par minciuni,
Pun pe seama oboselii,
Și m-afund în rugăciuni.
Stele plâng curgând pe boltă,
Luna-i palidă și tristă,
Mii de arhangheli se revoltă,
Veghetorii îi trec pe listă.
Noaptea-i lungă cât trei zile,
Parcă totul stă în loc,
Este noaptea mea de adio,
Peste tot e numai foc...
De ce nu vii...?
Îmi cântă doru-n depărtare,
Din codri verzi, de pe poteci,
Și-un murmur rece de izvoare,
Îmi spune întruna c-ai să pleci.
Din praf și umbre nasc stihii,
Și plânge struna de vioară,
Și-aș vrea arcușul ei să fii,
Dar încă nu e primăvară...
Plângând ascult numai tăcerea,
Și-mi pare a fi un lung festin,
Încerc să-ngrop sub ploi durerea,
Dar într-o clipă nor devin.
Apoi opresc, să uit de toate,
Să-mbrac uitarea-n trup divin,
Căci viața-i duhul ce se zbate,
În carnea unui lut străin...
Și mă îndrept spre zări absente,
Spre visul care nu-i al meu,
Mișcările îmi sunt inexistente,
Și umbra-mi e, dar nu sunt eu.
Și totuși, tremurând sub stele,
Mă-nalț din norii mei târzii,
Și strig cu fața-ntre zăbrele,
De ce nu vii, de ce nu vii?
E toamnă...
E ceaţă, e frig, nu se vede,
Pământul e orb iar ceru-i pustiu,
Toamna înspre mine purcede,
Şi mă-mbracă în costum argintiu.
Plouă, doar plouă întruna,
Pasărea în cuib stă amorţită,
Iar eu îmbrăţişat sunt cu Luna,
Şi gândesc întomnat la iubită.
Coşuri de case încet înviază,
Expiră un fum negricios,
E frig şi cred că-i amiază,
Căci toamna-mi pătrunde în os.
E ceaţă, e frig, nu e verde,
Soarele stă ascuns după nori,
Ochiul peste câmp mi se pierde,
Căutând disperat nişte flori.
E urât, e pustiu, e tăcere,
Copacii spre pământ se apleacă,
Căci vântul începe să zbiere,
Iar Toamna a început să petreacă.
De unde vin...
De unde vin așa târziu, nu știu,
Și sunt umbrit pieziș de vreme,
Mi-s gândurile toate în sicriu,
Și le aprind la căpătâi poeme.
Străbat alei înăbușite-n frunze,
Printre copaci dansează o țigancă,
Înalta vârstă își cere mii de scuze,
Și-și caută grăbită loc pe-o bancă.
Cad frunze ca-ntr-o tristă despărțire,
Foșnesc duios săltate-n dans de vânt,
Și toamna doarme în a mea privire,
Și-n frunze mă afund ca-ntr-un mormânt.
Îmi cântă greierii romantici și târzii,
Balade despre trandafiri și arme,
Foșnesc copaci sub stele argintii,
Și-ntregul parc în mine parcă doarme.
Tăcerea-mi stinge aprinsele poeme,
La fel mă sting sub frunze de arin,
Iar toamna-n măruntaie îmi geme,
Și-ntreabă frunzele... de unde vin!
Nu m-ai visat...
Nu m-ai visat, dar eu eram acolo,
În liniştea ce-ţi înflorea pe frunte,
Ca un ecou tăcut venind spre tine,
Dintr-un abis ce nu mai are munte.
Sub pielea ta mi-am rătăcit conturul,
Şi nici nu ştiu că sunt din tine rupt,
Că-n ochii tăi mi-am regăsit azurul,
Și fericirea pentru care lupt.
Dar nu-i mai spune ierbii că nu-i verde,
Nici clipei, că în noi s-a înnoptat,
Căci tot ce arde tainic şi se pierde,
În veşnicie este transformat.
Mă vei visa sub ramuri dezvelite,
Acolo unde vântul este treaz,
Cu ochii ninși, cu mâinile cernite,
Și inima învăluită în necaz.
Şi dacă plânsu-mi va veni să ceară,
Un semn, o mângâiere, un sărut,
Apropie-te încet, și cu sfială,
Mă prinde-n brațe ca la început.
Sunt eu, numai eu…
Prăbușit undeva în abisul din mine,
Departe de orice trăire frumoasă,
Poarta iubirii am închis-o spre tine,
Amorul visat strivindu-l din faşă.
Picioarele-mi sunt jumătate-n pământ,
Un cântec urlat se aude din iad,
Tortura îmi chinuie și ultimul gând,
Grotescul lumii îmi e camarad.
Mister şi trufie îmbrac ca veşmânt,
Precum un vulcan arunc priviri reci,
Strivesc încercarea c-un despotic cuvânt,
Dezarmat, mă retrag într-o uitare pe veci.
Tinereţea îmi țipă strident pe sub riduri,
Alergătura îmi este calcifiată în os,
Dorm pe ruine de falnice ziduri,
Și privesc uneori, spre trecut, curios.
Lacrimi erup din ochiu-mi curat,
Trăirile avute cândva, se topesc,
Sufletul în ștreang îmi stă suspendat,
Iar eu sunt călăul ce alături zâmbesc.
Sunt eu, numai eu, un boț de pământ,
O suflare de viață pogorâtă din cer,
Ce-și caută-n liniștea serii mormânt,
Pe o bancă din parc într-un vechi cartier.
Ultima noapte...
Gânduri multe zbor prin minte,
Noaptea-mi pare că stagnează,
Visuri lungi din taine sfinte,
Parcă-mi spun tot ce urmează.
Port stigmate-n piept și tâmple,
Niciodată om n-am fost,
Pentru toți știu ce-o se-ntâmple,
Însă viața-mi n-are rost.
Molfăi noaptea evanghelii,
Însă toate-mi par minciuni,
Pun pe seama oboselii,
Și m-afund în rugăciuni.
Stele plâng curgând pe boltă,
Luna-i palidă și tristă,
Mii de arhangheli se revoltă,
Veghetorii îi trec pe listă.
Noaptea-i lungă cât trei zile,
Parcă totul stă în loc,
Este noaptea mea de adio,
Peste tot e numai foc...