Nimic nu strigă...
Începe casa să respire greu,
Sub urma pașilor care lipsesc,
Dar hainele, rămân mereu,
Iar eu, în lacrimi le privesc.
Cămașa stă, de parcă ieri a fost lăsată,
Cu umerii căzuți până-n podea,
Și parcă așteaptă să fie îmbrăcată,
Dar nu mai este acela ce-o purta.
Pe masa mică, un pieptene de os,
Se uită-ntrebător înspre oglindă,
Dar nu apare chipul cel frumos,
Și palma caldă care să-l cuprindă.
Pe raft, o pălărie stă-nclinată,
De parc-ar ști că îi lipsește fruntea,
Mi-e dor de tine dragă tată,
Și nu găsesc spre tine puntea.
Nimic nu strigă, totul a-nvățat,
Să moară în tăcerea dinăuntru,
La fel și eu, în mine-s cufundat,
Căci puntea simt că e-nlăuntru.
Poems in the same category
Other poems by the author
#Interesting
Poem: Credeai
Poem: Intrebari pentru Ateu
Aveti jucarii, carti sau haine de dat si vreti sa faceti o fapta buna?
Poem: De ce Doamne?
Poem: Resemnare
Compozitorul și interpretul Ion Aldea-Teodorovici ar fi împlinit astăzi 65 de ani
Poem: Buchețelul fetiței pentru mine
Poem: Iubirea
Descoperiți poezii.online!