Cuibul

cind tu te ineci in pahare de vodka, vin si de bere,
pe mama ta atunci eu mi-o imaginez,
ma roaga, sa te scot de pe aceasta barca si imi cere,
sa te imbratisez.

te string de miina si se-nvirte-un slideshow in cap la mine,
ce va fi, daca va continua asa mai departe.
Stanescu a spus: «iata speranta, cindva totul va fi bine»,
dar nu-i dau dreptate.

peste citiva ani, din nou beat, nedeosebind stinga de dreapta,
nu vei gasi cheile de la casa
si nu-ti vei aminti, daca acolo inca cineva te mai asteapta
si cui de tine-i pasa;

nu iti vei aminti, in ce oras te afli, luind un git de rom.
urmatorul tren duce-n Gamorrah,
dar tu, fara sa te gindesti macar un pic, alegi Sodom
si-o sticla de cagor.

al 25 cadru a ceea ce va fi peste citiva ani -
miinile tale nimic nu vor putea gasi,
nici telefonul, nici pistolul, pe care nu il ai, nici bani,
nici miina femeii, ce te va iubi.

aerul in camera este atit de prafuit si greu si ma apasa,
iar tu nu poti raspunde la-ntrebarea
«cum te cheama?» si te intrebi, de ce nu-i nime’-acasa
si de ce oare

din oglinda te priveste cineva neberbierit, trist si strain,
«ajunge, nu mai bea!» incearca sa iti zica,
dar tu nu vrei sa intelegi si-ti iei o noua sticla de venin,
iar mie mi-e frica.

te rog, hai sa luam barca si sa plutim in ocean, departe,
unde sint gradele mai putine.
vreau din nou, sa te bucuri de lucruri mici si neinsemnate,
macar de femei asa simple ca mine.

te rog, te implor, nu fi azi iarasi beat, incearca sa nu mai bei,
ca soarele de la asta n-o sa se faca mai mic,
nu vrei sa m-asculti, iar vodka se scurge din ochii mei
si eu nu mai vad nimic.

Ineca-tu-m-am de parfumul morbid,

Desele crengi, in sicriu' de molid...

Infrigurat e universul lui Saturn,

Hercul' infrange, eu nu curm.

Parfumul efemer, al dragostei etern,

Legatura rupta a materialului tern.

Ura, desparte numeroase turme,

Iubirea despica ale inimii urme... 

Moșule, te-aștept să vii la mine

Să urci tiptil, tiptil pe trepte,

Să spun eu o dorință către tine

Și dacă vrei să pui ceva în ghete

Vreau să-mi aduci mie cadou

Ceva de scris, poate-un stilou,

Să scriu rețete pentru suferință

Iar tu să vindeci, că ai putință

Iar la familie și-ai mei prieteni buni

Rog să le aduci în dar lor sănătate,

Că cine-i sănătos poate face minuni

Și fericire dărui din a lor bunătate

Mă rog la tine dragă, Moșule

Să treci pe la bolnavi, săraci, copii,

Fii milostiv și le ascultă ofurile

Alină-le durerea pe care tu o știi

Iar dacă nu vei trece pe la mine

Eu nu mă supăr și te-oi aștepta,

Și-mi pun toată speranța-n tine

Că anul care vine..voi fi pe lista ta!

Mi-e soba rece și hornu-nțepenit,

O tristă lampă pâlpâie în agonie,

Mi-e frig, și-s singur, și-s rănit,

Și nemilos mă scurg prin poezie.  

Pe masă plânge-o foaie de hârtie,

Iar albul ei zăpezi siberiene arată,

De frig, condeiul nu mai poate scrie,

Și hibernează într-o rătăcită pată.

Aud un cântec venit din iernile polare,

Pe geamul nins pictează flori de gheață,

Bag iarna-n casă, și-i fac masaj cu sare,

Ninsorile să le salvez și să rămână-n viață.

Îmi bate în tâmple o muză înghețată,

I-aș face-un ceai și am valsa boem,

Dar mâna îmi e sloi și lampa întunecată,

Și îmi este frig, și-s singur, și mă tem...

Sub trupul meu se stinge rugul,

Căci lemnu-i ud de nedreptate,

Dovezile mi s-au arat cu plugul,

Plantând în loc sentințe și rapoarte.

Verdictul lor îl țin supus sub limbă,

Precum un mort își ține ortul,

Prin vămile pământului mă plimbă,

Legalizând cuvintelor avortul.

Se scurg Iisuși pe răstignirea mea,

Iar cerului ofer tristeți pe datorie,

Paharul morții astăzi îl voi bea,

La fel ca pe o simplă doctorie.

Când slujba înhumării o să-nceapă,

Rugați-mi popa să predice de două ori,

Groparii să mai sape adânc o groapă,

Să bage și justiția cu tot cu închisori.

Tu lasă străinii să-ți numere paşii,

Tu lasă-i pe alții să te admire,

Bea cupa plăcerii doar cu vrăjmașii,

Stârnind la tot pasul uimire.

Îmbracă și pielea de oaie-ntre oi,

Dansează-n biserici și pe morminte,

Aruncă în soare apoi cu noroi,

Și fii doar copil, niciodată părinte.

Comandă șampanii, petreceri, dezmăț,

Dă foc la casă și dormi în copac,

Apoi bagă-ți singur gâtleju-n juvăț,

Și trage pe nas cel mai strașnic tabac.

Luptă române pentru bucata de pâine!

Alină-ți cumplita viață de câine,

Scoală și lasă-ți în urmă cocioaba,

Că nimeni nu-ți va da niciodată degeaba.

Luptă române pentru blidul de apă!

Cinstește-ți strămoșul de-acolo din groapă,

Căci ție în soartă pe veci este scris,

Să nu primești niciodată nimica gratis.

Luptă române pentru cămașa de in!

Îmbracă-ți copiii și chiar pe străin,

Șterge-ți sudoarea și nu uita niciodată,

Că pentru tine nimic nu este fără de plată.

Luptă române pentru al țării pământ!

Pentru graiul cel dulce și sfânt,

Smerit să primești și aspra dojană,

Dar nu accepta de la dușmani pomană.

Luptă române pentru tine și neam!

Pentru soarele ce-ți zâmbește la geam,

Și-ți vei primi negreșit răsplata regală,

Atunci când va fi... Judecata finală!

Sub somnul tău cad clipele în neant,

Iar visele trec toate prin al nopții staul,

De unde Luna mulge laptele șarmant,

Și ți-l oferă spre băut amestecat cu aur.

Prin vălul alb ce baldachinul înconjoară,

Ca o regină închisă-n turn aidoma pari,

O rază din fereastră făptura îți măsoară,

Să-ți facă o statuie din țurțuri glaciari,

La care să se-nchine bolnav de insomnie,

Un chip plăpând ce plânge astăzi pe o stea,

Fugit demult, de tânăr, să-i țină companie,

Frumoasei Venus pe când nu prea dormea.

Intră-n pământ amurgul tău,

Sfârșind sub brazdele de lut,

Ai plâns iubito atât de rău,

Și n-am știut!

De dor îmi arde inima mocnit,

Și-am învățat profund a suferi,

Cât mi-am dorit să fiu iubit...

Tu nu vei ști!

Un vânt nebun ţi-ar fi șoptit,

C-al meu amor e prefăcut,

Ai plâns întruna şi-ai jelit,

Şi n-am știut!

Mi-e trupul sfâșiat de pribegie,

Și-am învățat răbdarea a trăi,

Dar cum mi-a fost și o să-mi fie,

Tu nu vei ști!

Intră-n pământ amoru' încins,

Sub flori și ierburi s-a pierdut,

Ce a născut ori ce a stins,

Tu, nu vei ști! Eu, n-am știut!

De n-aș avea furtună,

Aş sta cu viața la taifas

I-aș împleti cunună,

Pe veci cu ea să fi rămas.

De n-aș avea durere,

M-aș înălța în zbor,

Și-aș plânge de plăcere,

Când trebuie să mor.

De n-aș avea și lacrimi,

Uscat aș fi sub piele,

Şi aș mânca doar patimi,

Privind pierdut la stele.

De n-aș avea dezamăgiri,

Ce tristă mi-ar fi viața,

Aş fi un praf ce nu-l respiri,

O apă ce-și dorește gheața.

Striveşte-mi sărutul de bolta cerească,

Ascunde-mi iubirea în cozi de comete,

Măduva în oase să-mi înflorească,

Amorul din tine crunt să mă îmbete.

Pasul tău să-mi sprijine viaţa,

Să-mi tremure celula în ţesuturi,

Să înşfac cu ochi dulci dimineaţa,

Să plâng peste noi începuturi.

Să mă zbat în orgasme, convulsii,

Apoi să apar cianozat la botez,

Să te ung pe sân cu alese emulsii,

Şi apoi cu un sărut să-l crestez.

Să-ţi curg peste privire şi trup,

Să mă simţi ca pe sânge în vene,

Inima să-ţi bată undeva în văzduh,

Din umeri să-ţi crească îngeresc două pene.

Focul din tine în priviri să mi-l torni,

Orb să mă prăvăl peste lume,

Să muşc ca o fiară din suflet şi cărni,

Să înviez a treia zi în genune.

Cu primăvara despre moarte vorbesc, 

Purtându-mi pe umeri sicriul, 

Pe lemnul acestuia crini înfloresc, 

În timp ce privirea-mi cată pustiul. 

Otrava iubirii m-a uscat și sfrijit, 

Şi-am plecat ca să mor consolat, 

De oameni ce nicicând n-au iubit, 

Ori de cei ce-n iubire au trișat. 

Dar mi-e drumul pustiu și-s stingher, 

Iar inima în piept  îmi seacă treptat, 

Și împrejur văd pământ fără cer, 

Și mi-e teamă că ceva s-a întâmplat. 

Sunt silit să asist permanent la orori, 

Peste tot văd bucăți din infern, 

Cu sicriul de lemn plin acuma de flori, 

Primăvară, pe unde trec, eu aștern. 

Locul de moarte nicăieri nu-l găsesc, 

Fără cer, îmi este imposibil să mor, 

Iar crini pe sicriu necontenit înfloresc, 

Și din ei vreau să fac o bucată de nor, 

Ca sub el să-i adun pe acei ce iubesc, 

Să murim consolați de eșec în amor.