Fiule ești botezat?
Ca părinte-i important,
Să ai fiul botezat.
Din râul Dumnezeiesc,
La botez apă primesc,
Și e sfințită de el,
Duhul de la Dumnezeu.
Îl am în sufletul meu,
Mă veghează e cu mine,
Și îmi face numai bine.
Botezul a fost lăsat,
De măritul împărat...
Și ISUS s-a botezat,
Așa cum a fost lăsat,
Cu iubire către noi,
Să ne ajute la nevoi.
Category: Diverse poems
All author's poems: Cristea Mircea Romulus
Date of posting: 21 августа 2024
Views: 304
Poems in the same category
Autoportret
Un fulger ostenit trăieşte în mine,
Sunt sufletul golului şi inima nimicului,
Chiar şi să mor îmi este ruşine,
Căci m-am scăldat în apele misticului.
În spaţiu fără tărâmuri, n-am unde mă ascunde,
Sunt stârv şi vulcan totodată,
Cu fiecare clipă aştept să mi se-nfunde,
Să fiu şters, ca să rămân o pată.
Sunt intervalul dintre bătăile inimii,
Călău al timpului şi paznic al infinitului,
Spun poveşti de groază fie-mii,
Iar ea crede în nebunia tăticului.
Îmi irig nopţile cu groaznice coşmaruri,
Mă simt o fiinţă fără chip,
Care oferă copiilor dulciuri şi daruri,
Ce-ascund tristeţi iar bucurii nimic.
Cu întunericul ce în mine zace,
Aş putea acoperi soarele pe vecie,
Răutatea mea ar putea fi război ori pace,
Şi-ar instala peste bucurii sclavie.
Înroşesc universul cu flăcările mele,
Prepar otrăvuri dulci pentru soţie,
Sunt demon în rai şi înger în stele,
Nu am ideii, ci numai clocot, obsesii, nebunie.
Sângele mă străbate în curenţi arzători,
Fericirea mi-i fisurată de trecute clipe amare,
Privirea-mi pluteşte nebună pe nori,
Iar sufletu-mi scuipă venin peste-o floare.
Am nefericirea de a nu fi nefericit,
Mă nasc în apusuri, mă clătesc cu umbre,
Car idei şi gânduri într-un suflet pustiit,
Şi invoc lumini din cele mai sumbre …
Risipiţi-mă pe întinderea nostalgiilor,
Departe de mine şi aproape de depărtări,
Cântaţi-mi muzică din scâncetul copiilor,
Şi înveseliţi-mă cu cele mai hidoase arătări.
Reclamaţi-mă sfinţilor ce i-am iubit,
Luaţi-mi plăcerile şi striviţi fericirea,
Căci în cel ce a fost un om neiubit,
Se naşte acum, poetic, iubirea …
Îți mulțumesc Doamne
Îți mulțumesc Doamne Sfinte pentru toate binecuvântările primite căci de când am venit pe lume ,m-ai ținut de mana și mi-ai dat tot ce am avut nevoie,nu m-ai lăsat sa cad,sa plâng,sa spun nu pot!ai fost acolo lângă mine și m-ai încurajat sa merg tot înainte cu capul sus și cu încredere în Tine ca tot ce azi nu merge bine mâine va fi asa cum trebuie sa fie! Eu am greșit înaintea Ta,nu am simtit iubirea pt Tine și te-am părăsit fără sa ma uit la ce am avut și am pierdut! Tu însă ai continuat să ma iubești venind la ușa casei mele și luminându-mi mintea și inima mi-ai aratat drumul spre lumina și o viata mai buna! Îți mulțumesc pentru tot ce primesc și te rog nu ma lasă să te părăsesc.
Catren tembel
înfumurat și prea părtinitor,
sunt prea copil și te iubesc prea criptic,
nu pot să plâng, să râd, să sper, nu pot să mor!
inconsecvent și mincinos,
un ignorant rizibil mă descopăr,
ultragiat de tot ce este sfânt,
profanator, mormântul mi-l acopăr.
zi-mi un poem, pe care eu să-l știu,
hai, spune-mi-l cu șoapta zisă tare!
lovește-mi dur timpanul sângeriu
și umple-mi gustul tot, cu versurile tale!
zi-mi doar un gând și restul îl zic eu,
aruncă-mi trei cuvinte temerare,
urlă-mi prelung în hăul „îngeriu”,
ecoul susurat de strofe infernale...
ambrozii putrede rimează „dezmierdin”,
titluri de ziar și năzuințe rare,
o indignare care duce la leșin,
ca un infarct al razelor de soare.
un cosmos mut și un declin divin,
un popă care cere de mâncare,
o mită către demiurg și un festin,
din lacrimile măsurate pe cântare...
să-mi fie oferite ca un bir,
plătibil doar cu mângâieri bizare,
mii de petale presărate de-un cretin,
cu lanțuri ferecate la picioare...
lumina atârnată lângă cer,
înlăcrimat, crepusculul dispare,
uriașele descântece de fier
scrâșnesc adânc în piepturi de fecioare.
condeiul cu alcool și pipa de măslin
descriu eternitatea în spirale,
un mugurel incriminat fumegă fin,
și-mi cântă osanale abisale.
atât a fost catrenul meu tembel,
o sclifosită, dulce dezertare,
ca zborul șchiop al unui porumbel,
un preambul, o clasică damnare...
Femeia
Cu furca aș pleca în cer,
Să-ncarc un car cu stele,
Apoi pe toate să le-ofer,
Numai femeilor rebele.
Să prind în mână sânul lunii,
Să mestec razele de soare,
Strângând în ciur apa furtunii,
C-apoi să pot scuipa răcoare.
Aș reclădi femeia din mătasă,
Şi nu i-aș da nici soţ, nici casă,
Aș pune-o la răscruce ca ispită,
Să moară inima de hepatită.
Strămoșii
Un nume bun, e-aşa cum ştim,
O mare bogãţie
Ce-atârnã greu şi pentru Timp
Şi pentru Veşnicie!
Strãmoşii noştri ne-au lãsat
Când au plecat din lume,
Un grai plãcut, duios, curat,
O glie şi un nume.
O, voi, strãmoşi ce v-aţi luptat
Târându-vã în coate,
Pe un tãrâm îndepãrtat,
S-avem noi libertate,
Voi sunteţi în inima mea
O amintire vie;
Şi, cel puţin, ţãrâna grea,
Uşoarã sã vã fie!
☆
Îmi stãruieşte-n minte-un gând,
De-o bunã vreme-ncoace
Şi-a scrie despre tine-un rând
Nu vrea sã îmi dea pace.
Ţinând la pieptu-mi, poza ta
Din vremuri depãrtate,
Te-aş zugrãvi, dac-aş putea,
Pentru posteritate.
Te vãd, privind înspre trecut,
- Din ce-mi spusese tata -
Trimis fiind, ba peste Prut,
Ba peste Munţii Tatra.
Noi nu ne-am cunoscut deloc
- Te ştiu din auzite -
Însã jucãm acelaşi joc
În ere diferite.
Ţie nu ţi-a trecut prin gând
Cã vin şi eu pe lume;
Cã-ţi sprijineai capul în mâini
Şi-mi cãutai vreun nume...
Din dosul carului cu boi,
În Mai, când râde vara,
Mi te chemarã în rãzboi,
Sã aperi şi tu, ţara.
Şi, ai plecat. Şi... dus ai fost,
Pentru atâta vreme!
Iar, îndãrãt, n-au vrut cei mari
Vreodatã, sã te cheme.
Dar, într-o zi, ca într-un vis
Citişi, într-o ţidulă,
Că gura morţii s-a închis,
Fiind de-acum sãtulã.
Ah, cât de mult te-ai bucurat
Visând aburul pâinii!
Şi te-ai oprit, intrând în sat,
S-auzi cum latrã câinii...
Îţi spuserã şi cei doi fraţi,
Îţi spuserã hangiii,
Cã te aşteaptã-ngrijoraţi,
Nevasta şi copiii.
Iar eu acum, mai-mai plângând,
Cum pot descrie, oare,
Venirea ta, ce-a pus în rând
O mare sãrbãtoare?
☆
Azi, când aud din nou cântând
Fanfarele şi corul;
De omul care vã vorbesc,
Mã prinde, parcã, dorul.
Printre acei ce au scãpat
De recea morţii ghearã,
O umbrã vãd, intrând în sat,
Într-o ploioasã searã.
Un om, venind dintre cei mulţi
Ce n-aveau sã mai vinã,
Ci au rãmas flãmânzi, desculţi,
În ţara cea strãinã.
Un cetãţean, cu suflet bun,
Cu sorã-sa, Larissa,
L-au ajutat, cu luntrea lor,
Sã treacã râul Tisa.
Un biet pescar, bãtrân şi slab,
Zãri, pe înserate,
Venind spre el vreo câteva
Fãpturi neajutorate.
El luã atunci din peştii sãi
Şi se grãbi sã-i frigã
Iar, mai apoi, puse mujdei
Şi-un boţ de mãmãligã.
Ei au mâncat şi-au prins puteri
Sã meargã mai departe,
Parcã nemaiavând dureri
Şi nici fricã de moarte.
Iar, luntrea lui, din lemn de brad,
Pufoaica lui şi brâul
Le dete unui camarad,
Sã treacã şi el râul.
C-un vechi prosop, murdar şi ud,
Cu-oglinda lui concavã,
Cu-atât a mai venit 'napoi
Din vechea Bratislavã...
Cei tineri parcã simt şi ei
Urgia din redutã,
Când mâna ta, de brav oştean
Ţi-o strâng şi te salutã.
☆
Ai chip plãcut, ai ochi frumoşi
Şi ai un rost sub soare;
Ai bani. Dar dacã n-ai strãmoşi,
Rãmâi un oarecare!
Singurătate
Spune-mi tu singuratate
Cat sa mai indur tu spune
Si necazuri, suparari
Nu mai pot privi in zare
Dar indur incet si spun
Nu mai stiu ce sa mai fac
Si ce viata imi va da
Ca un cal fara stapan
Ma avant in al tau drum
Si ma las purtat de tot
Si de valuri si de foc
Viata mea e ca un gol
Iar incet eu nu mai pot
Vreau doar sa ajung acasa
Unde e viata frumoasa
La familia mea departe
Unde ma primesc in brate
Si imi spun ca va fi bine
Viata sa treaca cu mine
Prin necazuri, greutati
Sa ii fac mandri pe toti
Autoportret
Un fulger ostenit trăieşte în mine,
Sunt sufletul golului şi inima nimicului,
Chiar şi să mor îmi este ruşine,
Căci m-am scăldat în apele misticului.
În spaţiu fără tărâmuri, n-am unde mă ascunde,
Sunt stârv şi vulcan totodată,
Cu fiecare clipă aştept să mi se-nfunde,
Să fiu şters, ca să rămân o pată.
Sunt intervalul dintre bătăile inimii,
Călău al timpului şi paznic al infinitului,
Spun poveşti de groază fie-mii,
Iar ea crede în nebunia tăticului.
Îmi irig nopţile cu groaznice coşmaruri,
Mă simt o fiinţă fără chip,
Care oferă copiilor dulciuri şi daruri,
Ce-ascund tristeţi iar bucurii nimic.
Cu întunericul ce în mine zace,
Aş putea acoperi soarele pe vecie,
Răutatea mea ar putea fi război ori pace,
Şi-ar instala peste bucurii sclavie.
Înroşesc universul cu flăcările mele,
Prepar otrăvuri dulci pentru soţie,
Sunt demon în rai şi înger în stele,
Nu am ideii, ci numai clocot, obsesii, nebunie.
Sângele mă străbate în curenţi arzători,
Fericirea mi-i fisurată de trecute clipe amare,
Privirea-mi pluteşte nebună pe nori,
Iar sufletu-mi scuipă venin peste-o floare.
Am nefericirea de a nu fi nefericit,
Mă nasc în apusuri, mă clătesc cu umbre,
Car idei şi gânduri într-un suflet pustiit,
Şi invoc lumini din cele mai sumbre …
Risipiţi-mă pe întinderea nostalgiilor,
Departe de mine şi aproape de depărtări,
Cântaţi-mi muzică din scâncetul copiilor,
Şi înveseliţi-mă cu cele mai hidoase arătări.
Reclamaţi-mă sfinţilor ce i-am iubit,
Luaţi-mi plăcerile şi striviţi fericirea,
Căci în cel ce a fost un om neiubit,
Se naşte acum, poetic, iubirea …
Îți mulțumesc Doamne
Îți mulțumesc Doamne Sfinte pentru toate binecuvântările primite căci de când am venit pe lume ,m-ai ținut de mana și mi-ai dat tot ce am avut nevoie,nu m-ai lăsat sa cad,sa plâng,sa spun nu pot!ai fost acolo lângă mine și m-ai încurajat sa merg tot înainte cu capul sus și cu încredere în Tine ca tot ce azi nu merge bine mâine va fi asa cum trebuie sa fie! Eu am greșit înaintea Ta,nu am simtit iubirea pt Tine și te-am părăsit fără sa ma uit la ce am avut și am pierdut! Tu însă ai continuat să ma iubești venind la ușa casei mele și luminându-mi mintea și inima mi-ai aratat drumul spre lumina și o viata mai buna! Îți mulțumesc pentru tot ce primesc și te rog nu ma lasă să te părăsesc.
Catren tembel
înfumurat și prea părtinitor,
sunt prea copil și te iubesc prea criptic,
nu pot să plâng, să râd, să sper, nu pot să mor!
inconsecvent și mincinos,
un ignorant rizibil mă descopăr,
ultragiat de tot ce este sfânt,
profanator, mormântul mi-l acopăr.
zi-mi un poem, pe care eu să-l știu,
hai, spune-mi-l cu șoapta zisă tare!
lovește-mi dur timpanul sângeriu
și umple-mi gustul tot, cu versurile tale!
zi-mi doar un gând și restul îl zic eu,
aruncă-mi trei cuvinte temerare,
urlă-mi prelung în hăul „îngeriu”,
ecoul susurat de strofe infernale...
ambrozii putrede rimează „dezmierdin”,
titluri de ziar și năzuințe rare,
o indignare care duce la leșin,
ca un infarct al razelor de soare.
un cosmos mut și un declin divin,
un popă care cere de mâncare,
o mită către demiurg și un festin,
din lacrimile măsurate pe cântare...
să-mi fie oferite ca un bir,
plătibil doar cu mângâieri bizare,
mii de petale presărate de-un cretin,
cu lanțuri ferecate la picioare...
lumina atârnată lângă cer,
înlăcrimat, crepusculul dispare,
uriașele descântece de fier
scrâșnesc adânc în piepturi de fecioare.
condeiul cu alcool și pipa de măslin
descriu eternitatea în spirale,
un mugurel incriminat fumegă fin,
și-mi cântă osanale abisale.
atât a fost catrenul meu tembel,
o sclifosită, dulce dezertare,
ca zborul șchiop al unui porumbel,
un preambul, o clasică damnare...
Femeia
Cu furca aș pleca în cer,
Să-ncarc un car cu stele,
Apoi pe toate să le-ofer,
Numai femeilor rebele.
Să prind în mână sânul lunii,
Să mestec razele de soare,
Strângând în ciur apa furtunii,
C-apoi să pot scuipa răcoare.
Aș reclădi femeia din mătasă,
Şi nu i-aș da nici soţ, nici casă,
Aș pune-o la răscruce ca ispită,
Să moară inima de hepatită.
Strămoșii
Un nume bun, e-aşa cum ştim,
O mare bogãţie
Ce-atârnã greu şi pentru Timp
Şi pentru Veşnicie!
Strãmoşii noştri ne-au lãsat
Când au plecat din lume,
Un grai plãcut, duios, curat,
O glie şi un nume.
O, voi, strãmoşi ce v-aţi luptat
Târându-vã în coate,
Pe un tãrâm îndepãrtat,
S-avem noi libertate,
Voi sunteţi în inima mea
O amintire vie;
Şi, cel puţin, ţãrâna grea,
Uşoarã sã vã fie!
☆
Îmi stãruieşte-n minte-un gând,
De-o bunã vreme-ncoace
Şi-a scrie despre tine-un rând
Nu vrea sã îmi dea pace.
Ţinând la pieptu-mi, poza ta
Din vremuri depãrtate,
Te-aş zugrãvi, dac-aş putea,
Pentru posteritate.
Te vãd, privind înspre trecut,
- Din ce-mi spusese tata -
Trimis fiind, ba peste Prut,
Ba peste Munţii Tatra.
Noi nu ne-am cunoscut deloc
- Te ştiu din auzite -
Însã jucãm acelaşi joc
În ere diferite.
Ţie nu ţi-a trecut prin gând
Cã vin şi eu pe lume;
Cã-ţi sprijineai capul în mâini
Şi-mi cãutai vreun nume...
Din dosul carului cu boi,
În Mai, când râde vara,
Mi te chemarã în rãzboi,
Sã aperi şi tu, ţara.
Şi, ai plecat. Şi... dus ai fost,
Pentru atâta vreme!
Iar, îndãrãt, n-au vrut cei mari
Vreodatã, sã te cheme.
Dar, într-o zi, ca într-un vis
Citişi, într-o ţidulă,
Că gura morţii s-a închis,
Fiind de-acum sãtulã.
Ah, cât de mult te-ai bucurat
Visând aburul pâinii!
Şi te-ai oprit, intrând în sat,
S-auzi cum latrã câinii...
Îţi spuserã şi cei doi fraţi,
Îţi spuserã hangiii,
Cã te aşteaptã-ngrijoraţi,
Nevasta şi copiii.
Iar eu acum, mai-mai plângând,
Cum pot descrie, oare,
Venirea ta, ce-a pus în rând
O mare sãrbãtoare?
☆
Azi, când aud din nou cântând
Fanfarele şi corul;
De omul care vã vorbesc,
Mã prinde, parcã, dorul.
Printre acei ce au scãpat
De recea morţii ghearã,
O umbrã vãd, intrând în sat,
Într-o ploioasã searã.
Un om, venind dintre cei mulţi
Ce n-aveau sã mai vinã,
Ci au rãmas flãmânzi, desculţi,
În ţara cea strãinã.
Un cetãţean, cu suflet bun,
Cu sorã-sa, Larissa,
L-au ajutat, cu luntrea lor,
Sã treacã râul Tisa.
Un biet pescar, bãtrân şi slab,
Zãri, pe înserate,
Venind spre el vreo câteva
Fãpturi neajutorate.
El luã atunci din peştii sãi
Şi se grãbi sã-i frigã
Iar, mai apoi, puse mujdei
Şi-un boţ de mãmãligã.
Ei au mâncat şi-au prins puteri
Sã meargã mai departe,
Parcã nemaiavând dureri
Şi nici fricã de moarte.
Iar, luntrea lui, din lemn de brad,
Pufoaica lui şi brâul
Le dete unui camarad,
Sã treacã şi el râul.
C-un vechi prosop, murdar şi ud,
Cu-oglinda lui concavã,
Cu-atât a mai venit 'napoi
Din vechea Bratislavã...
Cei tineri parcã simt şi ei
Urgia din redutã,
Când mâna ta, de brav oştean
Ţi-o strâng şi te salutã.
☆
Ai chip plãcut, ai ochi frumoşi
Şi ai un rost sub soare;
Ai bani. Dar dacã n-ai strãmoşi,
Rãmâi un oarecare!
Singurătate
Spune-mi tu singuratate
Cat sa mai indur tu spune
Si necazuri, suparari
Nu mai pot privi in zare
Dar indur incet si spun
Nu mai stiu ce sa mai fac
Si ce viata imi va da
Ca un cal fara stapan
Ma avant in al tau drum
Si ma las purtat de tot
Si de valuri si de foc
Viata mea e ca un gol
Iar incet eu nu mai pot
Vreau doar sa ajung acasa
Unde e viata frumoasa
La familia mea departe
Unde ma primesc in brate
Si imi spun ca va fi bine
Viata sa treaca cu mine
Prin necazuri, greutati
Sa ii fac mandri pe toti
Other poems by the author
Cuvânt, credință, voință
Îmi doresc in viitor ,
Să-ți fiu doamne de ajutor,
Să te rog a ne ierta,
Pe noi a ne ajuta.
Și să fiu vindecător,
Pentru lume în viitor.
Este Doamne adevărat,
Și eu mult te-am supărat,
Dar prin bunătatea ta,
Doamne tu m-ai vindecat.
Îmi doresc cu adevărat,
Să fi cu mine mereu,
Căci ești bunul Dumnezeu,
Puterea ta este mare,
Și ajută pe fiecare.
Prin cuvânt și prin credință,
De la noi ceri doar voință.
Umbrela
Umbrela dacă plouă,
Ajută la ceva ..
De-i soarele puternic,
Prezentă e și ea .
De ești cumva la mare,
Și-a acolo prinde bine,
S-o ai mereu aproape,
Alăturea de tine.
Afară în parc, oriunde..
Umbrela dacă-i mare,
Și atunci e foarte bine.
E alăturea de tine.
Sora ei pălăria,
Desigur că ar vrea,
Să facă ce umbrela,
Acum ne face ea.
Când vântul se pornește,
Și se luptă cu ea,
Umbrela se închide,
Fără a ne apăra.
Ajutor divin
Puterea lui Dumnezeu,
Mă ghidează tot mereu.
Am dar de la Dumnezeu,
Și lumină sfântă eu..
Văd scopul lui Dumnezeu.
Binecuvântarea ta,
Îndrumă azi calea mea...
Știu că doar iubirea ta,
Mă îndrumă în credința mea
Am recunoștință vie,
Vreau să mă înțeleg cu tine
Împreună și unități,
Să fim Doamne fericiți.
Îmi doresc să pot avea,
Tot ce vreau în viața mea,
Cu înțelepciunea ta,
Duhul sfânt mă va îndruma,
Și pacea ta voi avea.
Las toate in grija ta..
Te am în inima mea,
Simt că este, mâna ta.
Inima mi-ai vindecat,
De când eu te-am acceptat.
Tot ce Dumnezeu mia dat,
Am primit neîncetat,
Cum le face Dumnezeu,
Aș vrea ca să pot și eu.
Dar sunt recunoscător,
Pentru al său ajutor.
Domnul fie lăudat,
Am fost de el ajutat.
Comanca
Duhul sfânt ma îndemnat,
Să te caut nencetat,
Credința adevărată,
De Dumnezeu arătată,
Ma-ndemnat să fie și eu,
Cu iubitul Dumnezeu,
Și să văd lucrarea ta..
Lumii-ntregi a arăta,
Dragostea ce e în tine,
De la Domnul nostru vine.
Ai făcut un lucru sfânt,
Mănăstire pe pământ..
Pe pământul Românesc,
Lucrul e Dumnezeiesc,
Vei fi pomenit mereu,
Ești iubit de Dumnezeu,
Iubite Gigi să ști,
Că RAIUL te va primi.
Mănăstirea Comanca,
E un dar, cel vei lăsa...
Pentru amintirea ta.
Domnul fie lăudat.
Mulțumim ce ne-ai lăsat.
Înger, îngerașul meu
Bunule al meu vestitor,
Trimis să-mi fi de-ajutor,
Înger, îngerașul meu,
Ce mi te-a dat Dumnezeu.
Pe mine a mă veghea,
Să-ai grijă de viața mea
Bunul Dumnezeu să-mi fie,
Cu iubire pe vecie.
Te rog nu te depărta,
Ești al meu, doresc așa:
Tu sa mă iubești pe mine,
Cum eu te iubesc pe tine.
Când greșesc eu te-as ruga,
Corectează-ma în bine,
Ești al meu, ești doar cu mine.
Și te rog nu mă lăsa,
Te rog fi tu paza mea.
Când te supăr eu pe tine,
Te rog nu te supăra.
Mă îndreaptă tu pe mine,
Așa cum este mai bine.
Duhul sfânt ce e cu mine,
Să te învețe ce e bine.
Și domnul Isus să știe,
Că mă aperi pe vecie.
Mulțumesc lui Dumnezeu,
Că e cu mine mereu,
Trinitatea e cu mine,
Și am pace de la tine.
Vreau și eu să zbor mereu,
Spre văzduh la Dumnezeu,
Să nu uiți nici când de mine,
Eu să fiu veșnic cu tine .
Pentru toate-ti mulțumesc,
Nu uita că te doresc,
Și împreună cu tine,
Totdeauna va fi bine.
Supărarea gâștelor
O rățușca mac mac mac,
Se duse într-o zi pe lac.
O gascuta ga ga ga..
Grăbită și ea venea.
Ajunse ele pe lac.,
Ga ga ga și mac mac mac
Se jucară se jucară...
Până când se înotară.
Fiind noapte nu știau
Pe unde să o mai ia ..
Mama gasca-ngrijorata
Se duse la rată-ndata..
Rată surioara mea ?
N-ai văzut pe ga ga ga !?
Vai... mă îndreptam spre tine,
Să văd de ce mac, nu vine.
După lungă căutare. ..
Le găsi în lacul mare.
Și porni o ceartă mare..
De atunci copii să știți !
Chiar și voi.sa vă feriți
Pe gasca când o-ntalniti.
Fiind supărată tare
Nu răbda pe nimenea...
Ca să mai stea lângă ea.
Cuvânt, credință, voință
Îmi doresc in viitor ,
Să-ți fiu doamne de ajutor,
Să te rog a ne ierta,
Pe noi a ne ajuta.
Și să fiu vindecător,
Pentru lume în viitor.
Este Doamne adevărat,
Și eu mult te-am supărat,
Dar prin bunătatea ta,
Doamne tu m-ai vindecat.
Îmi doresc cu adevărat,
Să fi cu mine mereu,
Căci ești bunul Dumnezeu,
Puterea ta este mare,
Și ajută pe fiecare.
Prin cuvânt și prin credință,
De la noi ceri doar voință.
Umbrela
Umbrela dacă plouă,
Ajută la ceva ..
De-i soarele puternic,
Prezentă e și ea .
De ești cumva la mare,
Și-a acolo prinde bine,
S-o ai mereu aproape,
Alăturea de tine.
Afară în parc, oriunde..
Umbrela dacă-i mare,
Și atunci e foarte bine.
E alăturea de tine.
Sora ei pălăria,
Desigur că ar vrea,
Să facă ce umbrela,
Acum ne face ea.
Când vântul se pornește,
Și se luptă cu ea,
Umbrela se închide,
Fără a ne apăra.
Ajutor divin
Puterea lui Dumnezeu,
Mă ghidează tot mereu.
Am dar de la Dumnezeu,
Și lumină sfântă eu..
Văd scopul lui Dumnezeu.
Binecuvântarea ta,
Îndrumă azi calea mea...
Știu că doar iubirea ta,
Mă îndrumă în credința mea
Am recunoștință vie,
Vreau să mă înțeleg cu tine
Împreună și unități,
Să fim Doamne fericiți.
Îmi doresc să pot avea,
Tot ce vreau în viața mea,
Cu înțelepciunea ta,
Duhul sfânt mă va îndruma,
Și pacea ta voi avea.
Las toate in grija ta..
Te am în inima mea,
Simt că este, mâna ta.
Inima mi-ai vindecat,
De când eu te-am acceptat.
Tot ce Dumnezeu mia dat,
Am primit neîncetat,
Cum le face Dumnezeu,
Aș vrea ca să pot și eu.
Dar sunt recunoscător,
Pentru al său ajutor.
Domnul fie lăudat,
Am fost de el ajutat.
Comanca
Duhul sfânt ma îndemnat,
Să te caut nencetat,
Credința adevărată,
De Dumnezeu arătată,
Ma-ndemnat să fie și eu,
Cu iubitul Dumnezeu,
Și să văd lucrarea ta..
Lumii-ntregi a arăta,
Dragostea ce e în tine,
De la Domnul nostru vine.
Ai făcut un lucru sfânt,
Mănăstire pe pământ..
Pe pământul Românesc,
Lucrul e Dumnezeiesc,
Vei fi pomenit mereu,
Ești iubit de Dumnezeu,
Iubite Gigi să ști,
Că RAIUL te va primi.
Mănăstirea Comanca,
E un dar, cel vei lăsa...
Pentru amintirea ta.
Domnul fie lăudat.
Mulțumim ce ne-ai lăsat.
Înger, îngerașul meu
Bunule al meu vestitor,
Trimis să-mi fi de-ajutor,
Înger, îngerașul meu,
Ce mi te-a dat Dumnezeu.
Pe mine a mă veghea,
Să-ai grijă de viața mea
Bunul Dumnezeu să-mi fie,
Cu iubire pe vecie.
Te rog nu te depărta,
Ești al meu, doresc așa:
Tu sa mă iubești pe mine,
Cum eu te iubesc pe tine.
Când greșesc eu te-as ruga,
Corectează-ma în bine,
Ești al meu, ești doar cu mine.
Și te rog nu mă lăsa,
Te rog fi tu paza mea.
Când te supăr eu pe tine,
Te rog nu te supăra.
Mă îndreaptă tu pe mine,
Așa cum este mai bine.
Duhul sfânt ce e cu mine,
Să te învețe ce e bine.
Și domnul Isus să știe,
Că mă aperi pe vecie.
Mulțumesc lui Dumnezeu,
Că e cu mine mereu,
Trinitatea e cu mine,
Și am pace de la tine.
Vreau și eu să zbor mereu,
Spre văzduh la Dumnezeu,
Să nu uiți nici când de mine,
Eu să fiu veșnic cu tine .
Pentru toate-ti mulțumesc,
Nu uita că te doresc,
Și împreună cu tine,
Totdeauna va fi bine.
Supărarea gâștelor
O rățușca mac mac mac,
Se duse într-o zi pe lac.
O gascuta ga ga ga..
Grăbită și ea venea.
Ajunse ele pe lac.,
Ga ga ga și mac mac mac
Se jucară se jucară...
Până când se înotară.
Fiind noapte nu știau
Pe unde să o mai ia ..
Mama gasca-ngrijorata
Se duse la rată-ndata..
Rată surioara mea ?
N-ai văzut pe ga ga ga !?
Vai... mă îndreptam spre tine,
Să văd de ce mac, nu vine.
După lungă căutare. ..
Le găsi în lacul mare.
Și porni o ceartă mare..
De atunci copii să știți !
Chiar și voi.sa vă feriți
Pe gasca când o-ntalniti.
Fiind supărată tare
Nu răbda pe nimenea...
Ca să mai stea lângă ea.