Religie - UITARE...
Mi-e dor de Tine și nu pot
Să Te ascund în taină;
Sufletul mă doare uneori
Când nu ești cu mine.
Ți-am văzut lacrima ce curgea mereu
Din ochii Tăi care plângeau întruna,
Când eu mai uit de Tine uneori
Iar suferința greu m-apasă.
Aș vrea să plâng alăturea de Tine
Să simt și eu povara Ta cea grea;
Să-ți sorb amarul ce pe Tine
Greu te-apasă.
Te rog să nu mă lași Doamne nicicând
Când eu mai uit de Tine,
Trezește-mă din somnul morții
Să nu mă ia vrăjmașul.
Poems in the same category
Departe de mine însămi
M-am trezit într-o dimineață pe la patru jumate,
Cu ochii plini de lacrimi și inima-n păcate,
O boală-n mine arde,
Neputința mă bate,
Și necunoscutu-mi șoptește că sunt nepregătită.
Unde e eu cea din trecut?
De ce s-a risipit în norii cenușii ai toamnei?
M-a alungat mai departe.
M-a dat afară.
Nu a vrut să mai fi putut.
Plâng.Plâng , dar cu ce folos ?
Din ce pricină trece timpul meu?
Trec și nu-mi vindec sufletul,
Îmi las doar cicatrici,
Adânci ca un ocean secetos.
Sper că mă-nțelegi,sper că nu mă consideri pierdută,
Sunt doar o adolescentă
Care încearcă să trăiască
Într-un distinct mod decât cel normal.
Am zile în care consum alcool,
Dar nu-s alcoolică.
Am zile în care nici nu mănânc,
Dar da, sunt anemică.
Încerc să renunț la vicii.
Să fii anemic e un lucru groaznic.
Personal,simt cum corpul mi-e preluat
De o identitate necunoscută.
M-am plictisit de acel sfat:
"Ia și mănâncă!"
Ei cred că e așa ușor să o faci,
Dar când ajungi să fii în situația de față
Realizezi că e chiar greu.
Dezamăgirea apare când nu reușești
Și îți e din ce în ce mai rău...
Acolo pe Golgota el nu o să mai urce.
Acum Iisus ,coboară de pe cruce,
Acolo pe Golgota ,el nu o să mai urce.
Iar diavolul ,ea lumea îl vrea în hău,
Fiindcă îl iubesc, acum pe Dumnezeu.
Acum Iisus ,coboară printre noi,
Că suntem necăjiţi, plini de nevoi.
Şi nu mai vrem, să stăm pe la răscruce,
Şi să îl vedem ,acolo pe Iisus pe cruce.
Şi nu mai vrem, să îl plângem iar,
Căci răstignit ,EL fost-au în zadar.
Că a mai fost, odată schingiuit,
Pe cruce ,acolo a fost ţintit.
Şi pe Iisus ,păcatele să îl izbăvească,
Ca Dumnezeu, mereu să ne iubească.
Nici când, Iisus acolo sus să nu mai urce,
Să fie schingiuit şi ridicat acolo sus pe cruce !
Secunde de realitate
Suntem nebuni în această lume închisă,
Unde părerea diferită de alții e interzisă
Uităm să mai vorbim, cuvintele ne sunt străine,
Unde dragostea celuilalt cu greu se obține
Alergăm după nimic, și tot mai mult pierdem,
Timpul ne fuge, dar nu-l înțelegem
Bunica ne-a spus că timpul ne va salva,
Dar noi rămânem cu cârpa pe frunte, fără altceva
Mă-ta spune că „nu-i așa, dar noi știm”
Că orice lucru „bun” pe care-l facem îl plătim
Viața se rupe în fâșii de promisiuni
Și așteptăm mereu să se întâmple minuni
Patria noastră e fără valoare,
O luptă pierdută, fără onoare,
Înjurăm în ploaie, cu o voce disperată
Cristalul se sparge, dar nu știm cum și ce ne arată,
Scara fericirii se ridică, dar e mult prea înaltă,
Și sperăm să găsim ce căutăm în lumea cealaltă
Aleargă-n zadar speranța ce nu se salvează
Și când nu primim ce vrem ne enervează
Căutăm libertatea, dar nu știm cum s-o prindem,
Scânteia din noi se stinge și nu știm s-o aprindem
Fără prieteni, fără iubire, fără speranță,
Chestia asta ne ucide în fiecare dimineață.
Am dat de la mine, dar niciodată n-am primit,
Părinții ne-au bătut , dar nu s-a simțit
Prietenii ne spun „frate e doar un joc”
Dar viața te-nvață când ești în prag de noroc,
Că nu vrem să ne plecăm, dar totuși cădem
Când corupția ne sună îndată răspundem
M-am lovit de prostia ce ne-o tot spun
Și calc în picioare tot ce găsesc ca un nebun
Lecția despre cub de Nichita Stănescu în turcă
Se ia o bucată de piatră,
se ciopleşte cu o daltă de sânge,
se lustruieşte cu ochiul lui Homer,
se răzuieşte cu raze
până cubul iese perfect.
După aceea se sărută de numărate ori cubul
cu gura ta, cu gura altora
şi mai ales cu gura infantei.
După aceea se ia un ciocan
şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.
Toţi, dar absolut toţi zice-vor:
- Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!
Küple ilgili ders
Bir parça taş alınır.
kanını bir keskiyle oyuyor,
Homer'ın gözleriyle parlıyor,
ışınlarla kazınıyor
küp mükemmel bir şekilde çıkana kadar.
Daha sonra küpü sayısız kez öperler.
senin ağzınla, başkalarının ağzıyla
ve özellikle de infantanın ağzıyla.
Bundan sonra bir çekiç alınır
ve aniden küpün bir köşesi ufalanıyor.
Herkes ama kesinlikle herkes şunu söyleyecektir:
- Ne kadar mükemmel bir küp olurdu
eğer köşesi kırık olmasaydı!
Psalmi - XXVII - Vindecă-mi slăbiciunile
Doamne, sunt o frunză care tremură în vânt,
un fir de nisip în bătaia furtunii.
Slăbiciunea mea mă urcă pe cruce,
dar nu în slavă, ci în rușine.
Nu mai am putere nici să lupt,
nici să cad cu demnitate.
Totul în mine se frânge,
chiar și dorința de a fi întreg.
Vindecă-mi slăbiciunile, Doamne,
nu cu izbândă, ci cu milă.
Nu cu strigăt, ci cu mângâiere.
Atinge rădăcinile fricii mele
și scoate de acolo boala uitării de Tine.
Mi-am pus curajul în oameni și în mine însumi,
și m-am clătinat.
Mi-am îmbrăcat glasul în vorbe tari,
dar înăuntru eram gol.
Un zid vopsit cu speranțe obosite.
Vino Tu, Doamne, și zidește în mine
ce eu n-am știut să păstrez.
Fă din neputința mea loc de minune.
Fă din tremurul mâinilor mele
o rugăciune tăcută care ajunge la Tine.
Întărește-mi curajul,
dar nu ca să fiu mare în ochii lumii,
ci ca să nu mă rușinez de lacrimi.
Să pot merge prin valea umbrelor
cu pași care știu că Tu ești cu mine.
Ridică-mă, Doamne, nu ca să înving,
ci ca să nu mă pierd.
Cântec
Vânt pribeag ce știi de toate,
Lumea-n lat și-n lung străbați,
Spre durerea mea te-abate,
Înspre ochii înlăcrimați,
Suflă-ntruna cu putere,
Chiar de ninge, chiar de-s ploi,
Oblojește a mea durere,
Şi-adu-mi mândra înapoi.
Codrule cu frunza deasă,
De-ai văzut, de-ai cunoscut,
Pe frumoasa mea aleasă,
Freamătă al meu sărut,
Răspândește-l în poiană,
Pe-un trifoi cu patru foi,
Ca frumoasa-mi Cosânzeană,
Să se-întoarcă înapoi.
Murgule cu coamă-n vânt,
Ce copita-ți știe zarea,
Dacă pașii ei s-au frânt,
Ori i s-a pierdut cărarea,
Tu, necheză-n noaptea grea,
Fă să tremure pământul,
Să-mi audă inima,
Și să-i regăsesc cuvântul.
Lună albă, sus pe cer,
Ce-i veghezi visarea lină,
Pune-n raza ta mister,
Să-i aline noptea plină,
Spune-i blând că dorul arde,
Că-l purtăm triști amândoi,
Și că-n lume, orișiunde,
Drumul duce și-napoi.
Vânt pribeag, de-ai dus chemarea,
Peste dealuri, peste văi,
Spune-i blând că așteptarea,
Fulgeră în ochi văpăi,
Suflă-i dorul meu în șoapte,
Fă-l să-i mângâie obrazul,
Găzduiește-o peste noapte,
Spulberând din ea necazul.
Codrule cu rădăcini,
Prinse-n vremea trecătoare,
De-ai văzut-o între străini,
Dă-i din frunza ta iertare.
Fă să-i crească-n pași lumina,
Drumul lin să-i faci spre casă,
Căci aștept bătu-m-ar vina,
Singur, ca o umbră ștearsă.
Izvor tainic din poveste,
Ce-ai văzut atâția pași,
Spune, unde doru-mi este,
Unde-s ochii ei cei dragi?
Curgi și du-i o mângâiere,
Spală-i gândul de-ntristare,
Lasă-i, susurând, plăcere,
Din iubirea mea cea mare.
Soare blând de dimineață,
Ce-i săruți pleoapa ușor,
Dă-i din raze o speranță,
Spune-i cât îmi e de dor.
Lasă-i strălucire-n cale,
Pasul fă-i-l voinicesc,
Să-i pot da îmbrățișare,
Și să-i spun cât o iubesc.
Dacă-i scris să se întoarcă,
Ca izvorul spre ocean,
Îi voi fi și țărm și barcă,
Și-oi iubi-o an de an,
Dar de-i dusă-n altă zare,
Fără gând de-a mai privi,
Voi rămâne ca o floare,
Ce nu-i dat spre a-nflori.
Departe de mine însămi
M-am trezit într-o dimineață pe la patru jumate,
Cu ochii plini de lacrimi și inima-n păcate,
O boală-n mine arde,
Neputința mă bate,
Și necunoscutu-mi șoptește că sunt nepregătită.
Unde e eu cea din trecut?
De ce s-a risipit în norii cenușii ai toamnei?
M-a alungat mai departe.
M-a dat afară.
Nu a vrut să mai fi putut.
Plâng.Plâng , dar cu ce folos ?
Din ce pricină trece timpul meu?
Trec și nu-mi vindec sufletul,
Îmi las doar cicatrici,
Adânci ca un ocean secetos.
Sper că mă-nțelegi,sper că nu mă consideri pierdută,
Sunt doar o adolescentă
Care încearcă să trăiască
Într-un distinct mod decât cel normal.
Am zile în care consum alcool,
Dar nu-s alcoolică.
Am zile în care nici nu mănânc,
Dar da, sunt anemică.
Încerc să renunț la vicii.
Să fii anemic e un lucru groaznic.
Personal,simt cum corpul mi-e preluat
De o identitate necunoscută.
M-am plictisit de acel sfat:
"Ia și mănâncă!"
Ei cred că e așa ușor să o faci,
Dar când ajungi să fii în situația de față
Realizezi că e chiar greu.
Dezamăgirea apare când nu reușești
Și îți e din ce în ce mai rău...
Acolo pe Golgota el nu o să mai urce.
Acum Iisus ,coboară de pe cruce,
Acolo pe Golgota ,el nu o să mai urce.
Iar diavolul ,ea lumea îl vrea în hău,
Fiindcă îl iubesc, acum pe Dumnezeu.
Acum Iisus ,coboară printre noi,
Că suntem necăjiţi, plini de nevoi.
Şi nu mai vrem, să stăm pe la răscruce,
Şi să îl vedem ,acolo pe Iisus pe cruce.
Şi nu mai vrem, să îl plângem iar,
Căci răstignit ,EL fost-au în zadar.
Că a mai fost, odată schingiuit,
Pe cruce ,acolo a fost ţintit.
Şi pe Iisus ,păcatele să îl izbăvească,
Ca Dumnezeu, mereu să ne iubească.
Nici când, Iisus acolo sus să nu mai urce,
Să fie schingiuit şi ridicat acolo sus pe cruce !
Secunde de realitate
Suntem nebuni în această lume închisă,
Unde părerea diferită de alții e interzisă
Uităm să mai vorbim, cuvintele ne sunt străine,
Unde dragostea celuilalt cu greu se obține
Alergăm după nimic, și tot mai mult pierdem,
Timpul ne fuge, dar nu-l înțelegem
Bunica ne-a spus că timpul ne va salva,
Dar noi rămânem cu cârpa pe frunte, fără altceva
Mă-ta spune că „nu-i așa, dar noi știm”
Că orice lucru „bun” pe care-l facem îl plătim
Viața se rupe în fâșii de promisiuni
Și așteptăm mereu să se întâmple minuni
Patria noastră e fără valoare,
O luptă pierdută, fără onoare,
Înjurăm în ploaie, cu o voce disperată
Cristalul se sparge, dar nu știm cum și ce ne arată,
Scara fericirii se ridică, dar e mult prea înaltă,
Și sperăm să găsim ce căutăm în lumea cealaltă
Aleargă-n zadar speranța ce nu se salvează
Și când nu primim ce vrem ne enervează
Căutăm libertatea, dar nu știm cum s-o prindem,
Scânteia din noi se stinge și nu știm s-o aprindem
Fără prieteni, fără iubire, fără speranță,
Chestia asta ne ucide în fiecare dimineață.
Am dat de la mine, dar niciodată n-am primit,
Părinții ne-au bătut , dar nu s-a simțit
Prietenii ne spun „frate e doar un joc”
Dar viața te-nvață când ești în prag de noroc,
Că nu vrem să ne plecăm, dar totuși cădem
Când corupția ne sună îndată răspundem
M-am lovit de prostia ce ne-o tot spun
Și calc în picioare tot ce găsesc ca un nebun
Lecția despre cub de Nichita Stănescu în turcă
Se ia o bucată de piatră,
se ciopleşte cu o daltă de sânge,
se lustruieşte cu ochiul lui Homer,
se răzuieşte cu raze
până cubul iese perfect.
După aceea se sărută de numărate ori cubul
cu gura ta, cu gura altora
şi mai ales cu gura infantei.
După aceea se ia un ciocan
şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.
Toţi, dar absolut toţi zice-vor:
- Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!
Küple ilgili ders
Bir parça taş alınır.
kanını bir keskiyle oyuyor,
Homer'ın gözleriyle parlıyor,
ışınlarla kazınıyor
küp mükemmel bir şekilde çıkana kadar.
Daha sonra küpü sayısız kez öperler.
senin ağzınla, başkalarının ağzıyla
ve özellikle de infantanın ağzıyla.
Bundan sonra bir çekiç alınır
ve aniden küpün bir köşesi ufalanıyor.
Herkes ama kesinlikle herkes şunu söyleyecektir:
- Ne kadar mükemmel bir küp olurdu
eğer köşesi kırık olmasaydı!
Psalmi - XXVII - Vindecă-mi slăbiciunile
Doamne, sunt o frunză care tremură în vânt,
un fir de nisip în bătaia furtunii.
Slăbiciunea mea mă urcă pe cruce,
dar nu în slavă, ci în rușine.
Nu mai am putere nici să lupt,
nici să cad cu demnitate.
Totul în mine se frânge,
chiar și dorința de a fi întreg.
Vindecă-mi slăbiciunile, Doamne,
nu cu izbândă, ci cu milă.
Nu cu strigăt, ci cu mângâiere.
Atinge rădăcinile fricii mele
și scoate de acolo boala uitării de Tine.
Mi-am pus curajul în oameni și în mine însumi,
și m-am clătinat.
Mi-am îmbrăcat glasul în vorbe tari,
dar înăuntru eram gol.
Un zid vopsit cu speranțe obosite.
Vino Tu, Doamne, și zidește în mine
ce eu n-am știut să păstrez.
Fă din neputința mea loc de minune.
Fă din tremurul mâinilor mele
o rugăciune tăcută care ajunge la Tine.
Întărește-mi curajul,
dar nu ca să fiu mare în ochii lumii,
ci ca să nu mă rușinez de lacrimi.
Să pot merge prin valea umbrelor
cu pași care știu că Tu ești cu mine.
Ridică-mă, Doamne, nu ca să înving,
ci ca să nu mă pierd.
Cântec
Vânt pribeag ce știi de toate,
Lumea-n lat și-n lung străbați,
Spre durerea mea te-abate,
Înspre ochii înlăcrimați,
Suflă-ntruna cu putere,
Chiar de ninge, chiar de-s ploi,
Oblojește a mea durere,
Şi-adu-mi mândra înapoi.
Codrule cu frunza deasă,
De-ai văzut, de-ai cunoscut,
Pe frumoasa mea aleasă,
Freamătă al meu sărut,
Răspândește-l în poiană,
Pe-un trifoi cu patru foi,
Ca frumoasa-mi Cosânzeană,
Să se-întoarcă înapoi.
Murgule cu coamă-n vânt,
Ce copita-ți știe zarea,
Dacă pașii ei s-au frânt,
Ori i s-a pierdut cărarea,
Tu, necheză-n noaptea grea,
Fă să tremure pământul,
Să-mi audă inima,
Și să-i regăsesc cuvântul.
Lună albă, sus pe cer,
Ce-i veghezi visarea lină,
Pune-n raza ta mister,
Să-i aline noptea plină,
Spune-i blând că dorul arde,
Că-l purtăm triști amândoi,
Și că-n lume, orișiunde,
Drumul duce și-napoi.
Vânt pribeag, de-ai dus chemarea,
Peste dealuri, peste văi,
Spune-i blând că așteptarea,
Fulgeră în ochi văpăi,
Suflă-i dorul meu în șoapte,
Fă-l să-i mângâie obrazul,
Găzduiește-o peste noapte,
Spulberând din ea necazul.
Codrule cu rădăcini,
Prinse-n vremea trecătoare,
De-ai văzut-o între străini,
Dă-i din frunza ta iertare.
Fă să-i crească-n pași lumina,
Drumul lin să-i faci spre casă,
Căci aștept bătu-m-ar vina,
Singur, ca o umbră ștearsă.
Izvor tainic din poveste,
Ce-ai văzut atâția pași,
Spune, unde doru-mi este,
Unde-s ochii ei cei dragi?
Curgi și du-i o mângâiere,
Spală-i gândul de-ntristare,
Lasă-i, susurând, plăcere,
Din iubirea mea cea mare.
Soare blând de dimineață,
Ce-i săruți pleoapa ușor,
Dă-i din raze o speranță,
Spune-i cât îmi e de dor.
Lasă-i strălucire-n cale,
Pasul fă-i-l voinicesc,
Să-i pot da îmbrățișare,
Și să-i spun cât o iubesc.
Dacă-i scris să se întoarcă,
Ca izvorul spre ocean,
Îi voi fi și țărm și barcă,
Și-oi iubi-o an de an,
Dar de-i dusă-n altă zare,
Fără gând de-a mai privi,
Voi rămâne ca o floare,
Ce nu-i dat spre a-nflori.
Other poems by the author
Rugăciune către Sfântul Mare Mucenice Gheorghe purtătorul de biruință
În var ai fost tu aruncat
Mucenicie -ai îndurat
Pe roată tu ai fost târât,
De idolatrii ocărât,
Ai săvârșit multe minuni,
Deși ei credeau că sunt minciuni,
Atât de mult ai îndrăznit,
Cunună tu ai dobândit .
Iar trupul tău nestricăcios,
În raclă așezat,
Celor ce cred în Hristos,
Spre-nchinare le-a fost dat ,
Și din mormânt tu vindecare,
Ne-aduci la tot necazul mare.
Sfinte Mare Mucenice Gheorghe te rugăm,
Ajută -ne pe noi credința dreaptă s-o păstrăm. Amin !
- Rada Maria 6D -
Cale de întoarcere
Deabia aștept să te întorci la mine
Să îmi vezi sufletul
Cum a fost jupuit de ale sale fire
Fire ale existentei mele si ale sentimentului —
Care parcă nu cedează
Nu oprește la trecerea de pietoni
Și numa' ființa-mi degradează
Când cântă unor oameni afoni
Credeam că îi pot învăța
Cum funcționează muzica
De parcă îi poți arata unui orb
Cum te pictez și te absorb
Însă, amarnic m-am înșelat
Când cleiul cu precizie l-am tăiat
În care ți-am sculptat chipul iluminat de soare
Cum totul a fost doar o întâmplare
Deabia aștept să te întorci la mine
Da' parcă nu sună bine
Sună ca un pian dezacordat
Dar tot am tot cedat
Tot ce aveam mai de preț
Sufletul meu pentru părul ăla creț
Vorbele mele, doar un piculeț
Doar ca să admir acel smoculeț
Acel smoc ca și mierea de tei
Apreciind starea artei
Pe care tu o reprezinți
Dar tot reușești să mă scoți din minți
Tot ce am avut s-a petrecut odată
Care e acum destul de îndepărtată
Și parcă tot nu înțeleg
Când, într-adevăr, totul neg
Falsific afirmațiile
Reproșurile și tentațiile
Încerc să ascund și să pitesc
Cum încă, cu silabe dulci, îți vorbesc
Vreau să îți arăt
Cum n-am luat-o de la capăt
Că n-ai auzit vreun țipăt
Că am reușit cumva să scapăt
Din îmbrățișarea amintirilor cu tine
Cum dracu se face că tot nu e ordine?!
Nici nu știu cum să scap de mizeria aia
Amintirea, galeria, călătoria, ploaia
Nici nu știu cum a fost trenul
Din nord-estul țarii catre străinul
Care, defapt, sunt eu
O carte deschisă, nescrisă, chiar un muzeu
Un muzeu de sticlă
În stil de mozaic
Și când îți petreceai o clipă
Când te gândeai și nu ziceai absolut nimic
Încă aștept să te întorci la mine
Ca să aiba și sângele care-mi trece prin vine
O semnificație
Și să nu mă mai uit după tine în aceeași stație.
Poezie facuta din inima
1.Viata mea e complicata
Fara tine as muri,
Tot ce sunt sunt pentru tine
Si mereu te voi iubi
2.De acum pana-n vecie
Inima iti apartine,
Voi lupta mereu, mereu
Sa fi aproape mereu.
3.Ziua cand ne intalnim
Va fi o zi speciala,
Dumnezeu nea pregatit
Sa fim unu pentru altu.
4.Iar de ziua ta iubire vrau
Ca sa fiu langa tine
Sa iti daruiesc mereu
Un micut dulce cadou
5.Acel mic cadou va fi
Inima mea pentru tine,
Pusa frumos in cutie,
Speciala pentru tine.
Iar pe ea scrie asa
Te iubesc Dragostea mea
6.inima iti daruiesc
Toata viata cat traiesc,
In mana ta ea va fi,
Dragostea nu va muri.
Pentru tine draga mea
Scriu din toata inima
Te iubesc.
Conpozitor ziua ora data
Cosmin Greurus vineri 10:03 10.01.2025
Pământul ne primește-n brațe
Pământul ne primește-n brațe
Când soarele se-adâncește,
înecat în coșmarul sângeriu aprins
Iar cerul se deschide -
Mesager sacru în lumea arsă
Pământul ne primește-n brațe
unde viermele sur
râdea când văpaiele de foc
mistuiau cununa sfântă.
Pământul ne primește-n brațe,
însetat de idile roditoare
pe care Creatorul le zămislește
din huma renașterii.
Scrisoare către mine însumi
Și te caut pe tine cel ce-ai fost,
Te caut in poze, in amintiri
Te caut in munți și-n mare
Pe străzi plimbate și-n vise uitate
In copaci tăiați din care-au ramas doar cioate
Te caut in cer, in soare si-n stele
In parfumuri si-n haine demodate
In lacrimi șiroaie, seci și amare
In gândul bizar ce mi-e pe suflet tumoare,
Te caut in anii de demult, plini de culoare.
Și te caut in ochii candva tineri ai mamei
Pe care-ai adus lacrimi sărate.
Mi se sfarmă-n maini mucegaită ultima rădăcină
Măcinat de vină
Te caut, pe tine cel ce-ai fost cândva fericire in jurul oamenilor.
Te caut chiar aici...in mine, n-ai murit
Doar te-ai pierdut...
Lacrimile ploii
Aud furtuna plângând
Îmi alină al meu gând:
Să plec de aici, departe,
Cu un stilou și-a mea carte.
"Într-o liniște profundă,
Doar cerul ce o alungă,
A mea fericire, al meu zâmbet,
Mi-e urmat de un regret.
Un izvor melancolic în ai mei ochi
Mă lasă doborâtă în genunchi,
Doar ploaia mă aude, mă-nțelege,
Și un loc printre nori ea îmi alege."
Rugăciune către Sfântul Mare Mucenice Gheorghe purtătorul de biruință
În var ai fost tu aruncat
Mucenicie -ai îndurat
Pe roată tu ai fost târât,
De idolatrii ocărât,
Ai săvârșit multe minuni,
Deși ei credeau că sunt minciuni,
Atât de mult ai îndrăznit,
Cunună tu ai dobândit .
Iar trupul tău nestricăcios,
În raclă așezat,
Celor ce cred în Hristos,
Spre-nchinare le-a fost dat ,
Și din mormânt tu vindecare,
Ne-aduci la tot necazul mare.
Sfinte Mare Mucenice Gheorghe te rugăm,
Ajută -ne pe noi credința dreaptă s-o păstrăm. Amin !
- Rada Maria 6D -
Cale de întoarcere
Deabia aștept să te întorci la mine
Să îmi vezi sufletul
Cum a fost jupuit de ale sale fire
Fire ale existentei mele si ale sentimentului —
Care parcă nu cedează
Nu oprește la trecerea de pietoni
Și numa' ființa-mi degradează
Când cântă unor oameni afoni
Credeam că îi pot învăța
Cum funcționează muzica
De parcă îi poți arata unui orb
Cum te pictez și te absorb
Însă, amarnic m-am înșelat
Când cleiul cu precizie l-am tăiat
În care ți-am sculptat chipul iluminat de soare
Cum totul a fost doar o întâmplare
Deabia aștept să te întorci la mine
Da' parcă nu sună bine
Sună ca un pian dezacordat
Dar tot am tot cedat
Tot ce aveam mai de preț
Sufletul meu pentru părul ăla creț
Vorbele mele, doar un piculeț
Doar ca să admir acel smoculeț
Acel smoc ca și mierea de tei
Apreciind starea artei
Pe care tu o reprezinți
Dar tot reușești să mă scoți din minți
Tot ce am avut s-a petrecut odată
Care e acum destul de îndepărtată
Și parcă tot nu înțeleg
Când, într-adevăr, totul neg
Falsific afirmațiile
Reproșurile și tentațiile
Încerc să ascund și să pitesc
Cum încă, cu silabe dulci, îți vorbesc
Vreau să îți arăt
Cum n-am luat-o de la capăt
Că n-ai auzit vreun țipăt
Că am reușit cumva să scapăt
Din îmbrățișarea amintirilor cu tine
Cum dracu se face că tot nu e ordine?!
Nici nu știu cum să scap de mizeria aia
Amintirea, galeria, călătoria, ploaia
Nici nu știu cum a fost trenul
Din nord-estul țarii catre străinul
Care, defapt, sunt eu
O carte deschisă, nescrisă, chiar un muzeu
Un muzeu de sticlă
În stil de mozaic
Și când îți petreceai o clipă
Când te gândeai și nu ziceai absolut nimic
Încă aștept să te întorci la mine
Ca să aiba și sângele care-mi trece prin vine
O semnificație
Și să nu mă mai uit după tine în aceeași stație.
Poezie facuta din inima
1.Viata mea e complicata
Fara tine as muri,
Tot ce sunt sunt pentru tine
Si mereu te voi iubi
2.De acum pana-n vecie
Inima iti apartine,
Voi lupta mereu, mereu
Sa fi aproape mereu.
3.Ziua cand ne intalnim
Va fi o zi speciala,
Dumnezeu nea pregatit
Sa fim unu pentru altu.
4.Iar de ziua ta iubire vrau
Ca sa fiu langa tine
Sa iti daruiesc mereu
Un micut dulce cadou
5.Acel mic cadou va fi
Inima mea pentru tine,
Pusa frumos in cutie,
Speciala pentru tine.
Iar pe ea scrie asa
Te iubesc Dragostea mea
6.inima iti daruiesc
Toata viata cat traiesc,
In mana ta ea va fi,
Dragostea nu va muri.
Pentru tine draga mea
Scriu din toata inima
Te iubesc.
Conpozitor ziua ora data
Cosmin Greurus vineri 10:03 10.01.2025
Pământul ne primește-n brațe
Pământul ne primește-n brațe
Când soarele se-adâncește,
înecat în coșmarul sângeriu aprins
Iar cerul se deschide -
Mesager sacru în lumea arsă
Pământul ne primește-n brațe
unde viermele sur
râdea când văpaiele de foc
mistuiau cununa sfântă.
Pământul ne primește-n brațe,
însetat de idile roditoare
pe care Creatorul le zămislește
din huma renașterii.
Scrisoare către mine însumi
Și te caut pe tine cel ce-ai fost,
Te caut in poze, in amintiri
Te caut in munți și-n mare
Pe străzi plimbate și-n vise uitate
In copaci tăiați din care-au ramas doar cioate
Te caut in cer, in soare si-n stele
In parfumuri si-n haine demodate
In lacrimi șiroaie, seci și amare
In gândul bizar ce mi-e pe suflet tumoare,
Te caut in anii de demult, plini de culoare.
Și te caut in ochii candva tineri ai mamei
Pe care-ai adus lacrimi sărate.
Mi se sfarmă-n maini mucegaită ultima rădăcină
Măcinat de vină
Te caut, pe tine cel ce-ai fost cândva fericire in jurul oamenilor.
Te caut chiar aici...in mine, n-ai murit
Doar te-ai pierdut...
Lacrimile ploii
Aud furtuna plângând
Îmi alină al meu gând:
Să plec de aici, departe,
Cu un stilou și-a mea carte.
"Într-o liniște profundă,
Doar cerul ce o alungă,
A mea fericire, al meu zâmbet,
Mi-e urmat de un regret.
Un izvor melancolic în ai mei ochi
Mă lasă doborâtă în genunchi,
Doar ploaia mă aude, mă-nțelege,
Și un loc printre nori ea îmi alege."