Acuzații
M-am săturat să fiu discret,
Și nu mai am nici o speranță,
Și anunț aici fără regret,
Că-mi chem iubirile-n instanță.
M-am tot lăsat purtat de val,
Mereu, la fel, și altădată...
Și-mi chem, profund sentimental,
Chiar inima la judecată.
O vină aduc și la privire,
Că prea adânc s-a tot uitat,
Și slab fiind mereu de fire,
Iubirii nu am rezistat.
În culpă a fost doar mângâierea,
Căci a răspuns la mângâieri,
Iar martoră i-a fost chiar pielea,
C-a suportat senzații și dureri.
Dar cea mai mare vină-o are,
Sărutul dulce al ispitei,
Că-n ziua aceea pe-nserare,
A adormit pe buzele iubitei.
Instanța rog cu adânc regret,
Să ierte un biet amorezat,
Şi în același mod discret,
Eu retractez ce-am acuzat.
Poems in the same category
Other poems by the author
#Interesting
Poem: Pe celălalt mal al vieţii
Poem: Draga mea
Cartea de Aur. „Fata care merge pe jos” sau cum a reușit Alexandrina Hristov să cucerească publicul român cu muzica ei
Poem: Oda frumusetii
Poem: Focul inimii
Se împlinesc 130 de la moartea Luceafărului poeziei româneşti, Mihai Eminescu
Poem: Timpul
Poem: Colț ascuns de stea
Pasiunea pentru lectura s-a transformat intr-o afacere.