Cad îngeri
Au început să-mi cadă îngerii din cer
Dar se feresc să cadă pe Pământ
Și gravitează amorțiți în violet eter
Resuscitați, de câte-o rugăciune, când și când...
Nu știu cum am ajuns să spun
Aceeași rugăciune de nebun
Păstrează-mi cuviința faptei și dragoste în gând,
Recunoștința pildei din străbuni, doine și cânt...
Am adormit sau poate a fost aievea
Prezenţa mea în spațiu și în timp
Dar m-am ciocnit accidental de îngeri
Ce amorțiți pluteau ca-n amintiri
Am agățat în grabă doar o pană
Din aripa inertă ce-am lovit....
Cutremurat de atingerea-mi brutală
Din pană a țâșnit... cerneală şi pelin
O ultimă zvâcnire de icoană
S-a mistuit în palma-mi iarăși goală
Stârnindu-mi o durere infernală...
Mă muşcă ochii de durere, sunt orb de lacrimi
Sau e întuneric?
Mă șterg cu palma apăsat
De lutul moale de păcat
Și printre gene, îndurerat,
Citesc în palmă un mesaj...
Fii blând! Te iartă!
Te-am iertat!
Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: Matei Ciprian
Data postării: 11 decembrie 2024
Vizualizări: 255
Poezii din aceiaşi categorie
Totul e alb...
Totul e alb, privirea mi-e albă,
Iar iarna bea țurțuri la halbă,
Ninge ciudat din pământ către cer,
Iar vântul turbat împrăștie ger.
Totul e alb, și albă mi-e fața,
Iar iarna sub soare-și dă viața,
La berărie se vinde zăpadă,
Lumea consumă troiene în stradă.
Totul e alb, și beția mi-e albă,
Calul îmi paște gheață, nu iarbă,
Printre ninsori sub un soare defunct,
Alerg... și sunt fulg, și sunt punct.
Totul e alb, și urma rămasă e albă,
Iarna îmi stă adormită sub barbă,
Ninge ciudat din ochii mei către cer,
Țin iarna în mine și-i sunt temnicer.
Paștele blajinilor
Paștele Blajinilor
Azi, cimitirul e viu de oameni și miros de cozonac,
iar vântul duce în aer arome de busuioc și tămâie.
Sub pași grăbiți, pământul suspină,
iar printre cruci, florile noi șoptesc rugăciuni vechi.
Câte o floare vie, pusă cu mâini tremurânde,
câte o coroană grea, aplecată sub povara dorului.
Ne întoarcem spre voi, cei plecați,
cu sufletele pline de dor și cu ochii înlăcrimați.
E sărbătoare în ceruri azi —
sufletele se adună în dans lin de lumină,
și cred că ne priviți de dincolo de timp,
cu blândețea celor care au înțeles tot ce noi încă învățăm.
Sperăm că ne iertați pentru lacrimile neterminate,
pentru cuvintele nespuse, pentru dorințele neîmplinite.
Sperăm că ne vegheați drumul
și ne îmbrățișați în vise, tăcuți și buni.
Astăzi, sub cerul curat de primăvară,
punem ofrande simple: flori, pâine, lumânări —
dar mai ales, vă aducem inimile noastre,
bătând, încă, pentru voi.
@reper A.Turcanu
M-am ridicat...
M-am ridicat mereu din ruguri și noroaie,
Și nimburi de lumină pe cap mi-am așezat,
Am fost și ger de iarnă și curcubeu de ploaie,
Și-n valurile morții de mic m-am botezat.
Din scrumul meu amicii își umplu zilnic pipa,
Și-mi ciugulesc ficatul fiind înlănțuit,
Deși le-am redat zborul, grijindu-le aripa,
Ca Domnul sus pe cruce la fel am fost hulit.
Mă-nțeapă spini în palmă când ofer mângâiere,
Mă-njunghie în spate același vechi cuțit,
Setos îmi este trupul și-mi dau să beau doar fiere,
Și plâng că pentru dânșii mulți ani am risipit.
Mi-e carnea împrăștiată de vânturi și de ape,
Și tinerețea frântă de-atâtea lungi războaie,
Dar voi fi ger de iarnă și curcubeu de ploaie,
Și-am să mă-nalț aidoma din ruguri și noroaie.
Iubire astrală
Am suferit călduri și frig, demult,
Când mă iubeam cu stelele și luna,
Acum, când glasul nopții îl ascult,
Privesc spre cer, și-mi e totuna.
Mai dau câteodată, în albe nopți,
Cu pleoapa de la ochi în raza lunii,
Și-aud suspine sus pe bolți,
Și-mi spun că-i plâns de stele, unii.
De multe ori am stat cu mâna-ntinsă,
Ca luna să-mi ofere tot pustiul ei,
Și să-l arunc subit în inima încinsă,
S-o fac să se gândească la femei.
Dar mă-mbrăcau în aurori celeste,
Iar trupu-n infinite raze l-am simțit,
Și pătrundeam în noapte prin ferestre,
De aceea-am fost de ele îndrăgostit.
Ad literam
În trista mea înţelepciune,
Sub aura ce am hulit-o,
Am râs, am plâns, am fost minune,
Minune ce am irosit-o.
Cu-n mers trădat de călcătură,
Cu paşi bolnavi şi mult prea mari,
Scuipând din ochi mister şi ură,
Am spânzurat poeţi şi cărturari.
Cu Dostoevski, Goethe, Eminescu,
Nopţi albe am mâncat pe pâine,
Râdea de noi bătrânul Maiorescu,
Căci nu ştiam de-i azi ori mâine.
Biblioteci am ars zâmbind,
Din cărţi mi-am construit coşciug,
Cu Shakespeare m-am trezit dormind,
Iar cu Giordano am ars pe rug.
Păcat originar
Mi-e sângele o lacrimă-ngheţată,
În care tinerețea întruna țipă,
Iar inima — o pasăre vânată,
Ce zboară numai cu-o aripă.
Pe tâmpla mea trecutul se resfrânge,
Ca o zăpadă neagră peste gând,
Şi-n suflet o fiinţă moartă-mi plânge,
Cu vocea mamei venită din pământ.
Sunt muntele ce urlă în cădere,
Cu prăbuşirea-n el crescută lin,
Iar sufletul prin trup e-o adiere,
Ce zilnic mustră pârdalnicul destin.
Mă-ntind în mine ca o rădăcină,
Într-un pământ cu apele uscate,
Și mă târăsc din hrube spre lumină,
Cărând păcatu' originar în spate.
Totul e alb...
Totul e alb, privirea mi-e albă,
Iar iarna bea țurțuri la halbă,
Ninge ciudat din pământ către cer,
Iar vântul turbat împrăștie ger.
Totul e alb, și albă mi-e fața,
Iar iarna sub soare-și dă viața,
La berărie se vinde zăpadă,
Lumea consumă troiene în stradă.
Totul e alb, și beția mi-e albă,
Calul îmi paște gheață, nu iarbă,
Printre ninsori sub un soare defunct,
Alerg... și sunt fulg, și sunt punct.
Totul e alb, și urma rămasă e albă,
Iarna îmi stă adormită sub barbă,
Ninge ciudat din ochii mei către cer,
Țin iarna în mine și-i sunt temnicer.
Paștele blajinilor
Paștele Blajinilor
Azi, cimitirul e viu de oameni și miros de cozonac,
iar vântul duce în aer arome de busuioc și tămâie.
Sub pași grăbiți, pământul suspină,
iar printre cruci, florile noi șoptesc rugăciuni vechi.
Câte o floare vie, pusă cu mâini tremurânde,
câte o coroană grea, aplecată sub povara dorului.
Ne întoarcem spre voi, cei plecați,
cu sufletele pline de dor și cu ochii înlăcrimați.
E sărbătoare în ceruri azi —
sufletele se adună în dans lin de lumină,
și cred că ne priviți de dincolo de timp,
cu blândețea celor care au înțeles tot ce noi încă învățăm.
Sperăm că ne iertați pentru lacrimile neterminate,
pentru cuvintele nespuse, pentru dorințele neîmplinite.
Sperăm că ne vegheați drumul
și ne îmbrățișați în vise, tăcuți și buni.
Astăzi, sub cerul curat de primăvară,
punem ofrande simple: flori, pâine, lumânări —
dar mai ales, vă aducem inimile noastre,
bătând, încă, pentru voi.
@reper A.Turcanu
M-am ridicat...
M-am ridicat mereu din ruguri și noroaie,
Și nimburi de lumină pe cap mi-am așezat,
Am fost și ger de iarnă și curcubeu de ploaie,
Și-n valurile morții de mic m-am botezat.
Din scrumul meu amicii își umplu zilnic pipa,
Și-mi ciugulesc ficatul fiind înlănțuit,
Deși le-am redat zborul, grijindu-le aripa,
Ca Domnul sus pe cruce la fel am fost hulit.
Mă-nțeapă spini în palmă când ofer mângâiere,
Mă-njunghie în spate același vechi cuțit,
Setos îmi este trupul și-mi dau să beau doar fiere,
Și plâng că pentru dânșii mulți ani am risipit.
Mi-e carnea împrăștiată de vânturi și de ape,
Și tinerețea frântă de-atâtea lungi războaie,
Dar voi fi ger de iarnă și curcubeu de ploaie,
Și-am să mă-nalț aidoma din ruguri și noroaie.
Iubire astrală
Am suferit călduri și frig, demult,
Când mă iubeam cu stelele și luna,
Acum, când glasul nopții îl ascult,
Privesc spre cer, și-mi e totuna.
Mai dau câteodată, în albe nopți,
Cu pleoapa de la ochi în raza lunii,
Și-aud suspine sus pe bolți,
Și-mi spun că-i plâns de stele, unii.
De multe ori am stat cu mâna-ntinsă,
Ca luna să-mi ofere tot pustiul ei,
Și să-l arunc subit în inima încinsă,
S-o fac să se gândească la femei.
Dar mă-mbrăcau în aurori celeste,
Iar trupu-n infinite raze l-am simțit,
Și pătrundeam în noapte prin ferestre,
De aceea-am fost de ele îndrăgostit.
Ad literam
În trista mea înţelepciune,
Sub aura ce am hulit-o,
Am râs, am plâns, am fost minune,
Minune ce am irosit-o.
Cu-n mers trădat de călcătură,
Cu paşi bolnavi şi mult prea mari,
Scuipând din ochi mister şi ură,
Am spânzurat poeţi şi cărturari.
Cu Dostoevski, Goethe, Eminescu,
Nopţi albe am mâncat pe pâine,
Râdea de noi bătrânul Maiorescu,
Căci nu ştiam de-i azi ori mâine.
Biblioteci am ars zâmbind,
Din cărţi mi-am construit coşciug,
Cu Shakespeare m-am trezit dormind,
Iar cu Giordano am ars pe rug.
Păcat originar
Mi-e sângele o lacrimă-ngheţată,
În care tinerețea întruna țipă,
Iar inima — o pasăre vânată,
Ce zboară numai cu-o aripă.
Pe tâmpla mea trecutul se resfrânge,
Ca o zăpadă neagră peste gând,
Şi-n suflet o fiinţă moartă-mi plânge,
Cu vocea mamei venită din pământ.
Sunt muntele ce urlă în cădere,
Cu prăbuşirea-n el crescută lin,
Iar sufletul prin trup e-o adiere,
Ce zilnic mustră pârdalnicul destin.
Mă-ntind în mine ca o rădăcină,
Într-un pământ cu apele uscate,
Și mă târăsc din hrube spre lumină,
Cărând păcatu' originar în spate.
Alte poezii ale autorului
Persistența memoriei
O coajă de banană se usucă contorsionată pe bordură,
Jumătate încă plină, jumate descompusă-n putredă pictură...
Deşi-am trecut de ea, imginea persistă.
Deşi gunoi, natură moartă, tristă...
Mi-a iscodit o poftă-n emisfera stângă
Cu gust de Salvador Dali pe pânză.
Aviz ipohondric
Domnule doctor, mă doare un nerv,
Chiar in călcâiul lui Ahile.
Îs ingrozit cumplit de moarte... serios!
Şi Dumnezeu e îngrozit de mine...
Ah! Şi măseaua minții a străpuns
Acut din falcă prin obraz
Şi-acum îmi palpitează ochiu-nchis
Şi m-amețeşte-un iureş de cromatic nărăvaş.
Nu înțelegi?! Dă-mi un diazepam!
Te rog....frumos! Căci nuuu maaai pooot...
Sunt copleşit... şi parcă simt ceva calamitos,
muşcând brutal din nervul vag.
Flacără pură
Din candela ce arde-n capul mesei,
Uleiul ce hrăneşte icoana sfintei taine,
Se-nalță în fir de fum şi năzuință...
E rugăciunea unei mame.
Cuvintele îmbibate în timpane,
Călăuzesc un manifest de alinare
Pentru credinţă, adevăr, valoare...
E rugăciunea unei mame.
Din mâinile înăsprite şi dibace,
Împreunate înspre frunte de povață,
Un tremur de emoție vibrează...
E rugăciunea unei mame.
Ascultă rugăciunea unei mame,
Oriunde te găseşti, să cugeți cu răbdare.
Să ştii ce-i drept şi să aduci valoare
În rugăciunea şi iubirea unei mame.
Goana după miez...
Nu caut aur, caut poezie
În galeria timpului ireversibil,
Dar oarecum tangibil conştiinței
Şi spațiului durabil mioritic.
Vreau să descopăr iar setea de arte
S-o plimb prin creierii masivului Carpatic
Cu târnăcopul minții polimate,
În aur verde să meşteşugesc semantic.
În Crezul sfânt agăț o licărire,
Ca o scânteie'n flacăra iubirii.
Şi îmi cobor privirea în cascade
Peste imaşul nesecat de idealuri.
Crenguța amintirilor
Omul Isus a fost tâmplar...
Iar eu, când traforam în şcoală,
simțeam cum înspre El mă cheamă,
Prin glasul viziunii din placaj.
În lemnul dur lucram minuțios,
Suflând agnostic în rumeguşul ros,
Ca Dumnezeu în trupul argilos.
De maistru' din atelier nu-mi amintesc în nici un fel,
Dar ştiu că mă mai îndruma şi el,
Pe lângă Creangă, cu povestea Harapului isteț,
Şi fermecatu-i cal, ce-n lemn aievea-l dibăceam semeț...
Până, printr-o reformă, sistemu' a hotărât
Atelierul şcolii să fie isprăvit
De Spân răpus Pegasul
Şi fabulosul visător
În faşă
Smotocit...
🎤 Clepsidră de apă, clepsidru de nisip......
Ce straniu să mişc propria-mi umbră în soare,
Să observ cum o replică se disipă-n mişcare...
Şi mă pierd câte-un pic din făptură,
Contopit şugubăț în natură,
Întru totul acolo menit.
Persistența memoriei
O coajă de banană se usucă contorsionată pe bordură,
Jumătate încă plină, jumate descompusă-n putredă pictură...
Deşi-am trecut de ea, imginea persistă.
Deşi gunoi, natură moartă, tristă...
Mi-a iscodit o poftă-n emisfera stângă
Cu gust de Salvador Dali pe pânză.
Aviz ipohondric
Domnule doctor, mă doare un nerv,
Chiar in călcâiul lui Ahile.
Îs ingrozit cumplit de moarte... serios!
Şi Dumnezeu e îngrozit de mine...
Ah! Şi măseaua minții a străpuns
Acut din falcă prin obraz
Şi-acum îmi palpitează ochiu-nchis
Şi m-amețeşte-un iureş de cromatic nărăvaş.
Nu înțelegi?! Dă-mi un diazepam!
Te rog....frumos! Căci nuuu maaai pooot...
Sunt copleşit... şi parcă simt ceva calamitos,
muşcând brutal din nervul vag.
Flacără pură
Din candela ce arde-n capul mesei,
Uleiul ce hrăneşte icoana sfintei taine,
Se-nalță în fir de fum şi năzuință...
E rugăciunea unei mame.
Cuvintele îmbibate în timpane,
Călăuzesc un manifest de alinare
Pentru credinţă, adevăr, valoare...
E rugăciunea unei mame.
Din mâinile înăsprite şi dibace,
Împreunate înspre frunte de povață,
Un tremur de emoție vibrează...
E rugăciunea unei mame.
Ascultă rugăciunea unei mame,
Oriunde te găseşti, să cugeți cu răbdare.
Să ştii ce-i drept şi să aduci valoare
În rugăciunea şi iubirea unei mame.
Goana după miez...
Nu caut aur, caut poezie
În galeria timpului ireversibil,
Dar oarecum tangibil conştiinței
Şi spațiului durabil mioritic.
Vreau să descopăr iar setea de arte
S-o plimb prin creierii masivului Carpatic
Cu târnăcopul minții polimate,
În aur verde să meşteşugesc semantic.
În Crezul sfânt agăț o licărire,
Ca o scânteie'n flacăra iubirii.
Şi îmi cobor privirea în cascade
Peste imaşul nesecat de idealuri.
Crenguța amintirilor
Omul Isus a fost tâmplar...
Iar eu, când traforam în şcoală,
simțeam cum înspre El mă cheamă,
Prin glasul viziunii din placaj.
În lemnul dur lucram minuțios,
Suflând agnostic în rumeguşul ros,
Ca Dumnezeu în trupul argilos.
De maistru' din atelier nu-mi amintesc în nici un fel,
Dar ştiu că mă mai îndruma şi el,
Pe lângă Creangă, cu povestea Harapului isteț,
Şi fermecatu-i cal, ce-n lemn aievea-l dibăceam semeț...
Până, printr-o reformă, sistemu' a hotărât
Atelierul şcolii să fie isprăvit
De Spân răpus Pegasul
Şi fabulosul visător
În faşă
Smotocit...
🎤 Clepsidră de apă, clepsidru de nisip......
Ce straniu să mişc propria-mi umbră în soare,
Să observ cum o replică se disipă-n mişcare...
Şi mă pierd câte-un pic din făptură,
Contopit şugubăț în natură,
Întru totul acolo menit.