Стихи из этой категории
Lecția despre cub de Nichita Stănescu în turcă
Se ia o bucată de piatră,
se ciopleşte cu o daltă de sânge,
se lustruieşte cu ochiul lui Homer,
se răzuieşte cu raze
până cubul iese perfect.
După aceea se sărută de numărate ori cubul
cu gura ta, cu gura altora
şi mai ales cu gura infantei.
După aceea se ia un ciocan
şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.
Toţi, dar absolut toţi zice-vor:
- Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!
Küple ilgili ders
Bir parça taş alınır.
kanını bir keskiyle oyuyor,
Homer'ın gözleriyle parlıyor,
ışınlarla kazınıyor
küp mükemmel bir şekilde çıkana kadar.
Daha sonra küpü sayısız kez öperler.
senin ağzınla, başkalarının ağzıyla
ve özellikle de infantanın ağzıyla.
Bundan sonra bir çekiç alınır
ve aniden küpün bir köşesi ufalanıyor.
Herkes ama kesinlikle herkes şunu söyleyecektir:
- Ne kadar mükemmel bir küp olurdu
eğer köşesi kırık olmasaydı!
Șoapte
Când vorbele mor devin șoapte
Cuvintele-s prea grele..
Totuși au viață rătăcită și seacă
Tăcerea le stă deasupra stingheră,râde de ele!
Lacrimile mele ți le-am dat toate,
Amorul acum este dorul İubirea ce doare și-a luat zborul,
Visele tale sau dorințele mele sunt valurile mării ce se dizolvă,
Clipă de clipă pe țărmul unde-ți stă piciorul,
Iar scoicile albe toate sunt corul ce-ți cântă în șoapte!
Iubirea sosește iar în portul,
De unde vaporul pleacă pe norul ce nicicând pirații pot să ajungă,
Iubirea-mi să fure,
E vorba de tine sau de gingașele-ți vorbe moarte sau nerostitele șoapte!
(4 noiembrie 2022 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
DROGUL
De când Domnul a lăsat,
Adam și Eva a încălcat..
Porunca lui Dumnezeu..
Să nu guste mărul rău.
Șarpele ia îndemnat,
Să facă acest păcat.
Astăzi iar sa repetat..
Șarpele iar a îndemnat,
A adus semința lui ..
Dar al necuratului.
Drogul cu puterea lui..
Pe mulți a acaparat,
Mintea lor a tulburat.
E un iad adevărat,
Ce atrage nencetat,
Acest rău molipsitor,
De care nu scapi ușor.
Domnul ne poate scăpa..
RUGĂCIUNEA e calea..
Nu uita că Dumnezeu,
Orice poate, nu e greu..
Puterea lui este mare,
Ajută pe fiecare.
Bucluc
Într-o bunã dup-amiazã,
- Lucrãtura lui doi-lei -
Sã vã zic în trei cuvinte
Ce pãţi eu, dragii mei!
Tam-nesam, în faptul serii
Ce îmi vine, mãi nepoate:
Sã pornesc într-o plimbare,
Cãţãrat pe douã roate.
Sfânta Vineri? Nana Veta?
Ce pãrere aveţi voi?
Nu ştiu cine mã împinse
Sã mã duc cu motoreta
Pân-la Recea şi-napoi.
Sã vedeţi voi poznã mare
- Lucrãtura lui doi-bani -
Sã dea drumul pe cãrare,
Om la patruzeci de ani!
Dup-aceea mi-am dat seama,
Când mã întorsei în sat:
De mergeam cu bicicleta,
Eram mult mai câştigat!
Ce sã vã mai zic eu, vouã?...
Pe la pod la Dobârleşti,
Îmi fãcui o pozã, douã:
"Ptii!", zic, "cã bãtrân mai eşti!"
Plec la drum...nevoie mare!
Neoprind, huh, decât, doar
Pentru-o scurtã rãsuflare
Lângã cruce, la Stejar.
De tras, trage. N-am ce zice.
Nici nu cred în ghinion,
Cã-i mergea rablei motorul
De credeai cã-i avion!
Stai aşa...sã dãm o turã
Şi, ca sã mã rãcoresc,
Pânã sus, în fundãturã
Nici gând n-am sã mã opresc!
N-am mers trei sute de metri
Şi, aşa cum intuiţi,
Îmi blocã Ocolul, drumul:
Ãştia-s primii nesimţiţi!
Sã nu lase peregrinul
Sã ia aer de pãdure,
Sã-i opreascã-n drum motorul
Şi plãcerea sã i-o fure!...
Nu-i nimic! Lasã cã mergem
Pân-la Recea, de-astã datã!
Sper sã n-aibã-n gând şi aia
Sã ne-aştepte încuiatã!
Şi, pornirãm împreunã...
Toate bune şi frumoase,
Prin pustia de pãdure,
Fãrã câini şi fãrã case.
Cel puţin cu prima roatã,
Nu ştiu cum am nimerit
Cã m-am pomenit deodatã,
Peste-un şarpe-ncolãcit.
Când vãzui cum scoase limba
Şi striga: "Ia stai, niţel!"
Mã-ntorsei, cu amândouã,
Înc-o datã, peste el.
Şi îl ajutai sã moarã:
De-aia mã-ntorsei grãbit.
Cã voiam, de bunãoarã,
Sã fiu sigur c-a murit.
Mã opri în drum, la Romcea
Şi-i fãcui câteva poze
Mobrei, care, uite, nene,
Merge-un ceas, cu douã doze!
Iacã Recea şi cabana,
Uite capãtul de drum!
Dar, pânã la capãt iacã
Ce noroi!... Acum, e-acum!
Mã îmbãrbãtez în sâne-mi,
Îmi fac vânt...ce credeţi voi?
Ce-i a trece cu motorul
Drept prin groapa cu noroi?
Urc pe şauã, bãrbãteşte,
Îi dau gaz şi mai apoi
Intrai, cât ai zice "peşte",
Pân-la osie-n noroi!
Apoi, ce sã mai vezi, frate?
Un tractor trage acum
Douã trunchiuri, rãsturnate
De o drujbã, peste drum.
Lemnele de-a curmezişul,
Tu, urcat pe douã roţi,
Drumul tãu înspre Fintoaga
Mai continuã-l, de poţi.
Nu ştiu dacã mã veţi crede
Ce vã spun eu vouã-acum:
Mobra ajungea-n Fintoaga,
De nu se strica pe drum.
Înc-un amãnunt uitasem,
Fraţilor, şi voi, surori,
Scumpul lanţ, pânã la Recea
Mi-a sãrit de şapte ori!
Când vãzui eu cum stã treaba,
Zisei: "Hai, cã plec-napoi!
Şi, zicând, trecui cu groazã
Înc-o datã, prin noroi.
Şi, atunci când n-ai ce face
Şi când nu ai ce lucra,
Te mai duci şi pân-la Bulza
Cu motorul... numa-aşa!
Şi aşa cum apucasem
Sã vã povestesc eu vouã,
Pe la panta de la Moarã
Mi se rupse lanţu-n douã.
Uuuiii...ce mai chinezãrie!
S-o-ncãlzit de... sã ia foc!
Şi întins, şi-o zalã ruptã,
Ce sã-l pot pune la loc?!
Şi, cãznindu-mã cu lanţul,
Cum eram murdar pe mâini
Aş fi dat anunţ în presã:
"Dau motorul pe doi câini!"
Întunericul se lasã
Se aud paşi prin frunziş...
Trebuia sã fiu acasã,
Nu cu mobra pe Peştiş!
Scot degrabã telefonul,
Cat un numãr, cat...şi cat...
Vreun viteaz din Cãprioara,
Sã mã tragã pânã-n sat.
De-aş avea eu cum o duce
Pân-la podul de beton...
Ce sã am? Cã n-aveam, tatã,
Nici semnal la telefon!
Scuturai cumplita rablã,
Chit cã nu era a mea,
Şi-i dãdui douã picioare,
Cã nu mã putui rãbda!
Cât clipeşti, veni iar gândul:
"Cine mã pusese, oare,
Ca sã mã complic degeaba,
Sã car rable? N-am picioare?
De am poftã de plimbare?"
Ştiu ce zici: despre Yamaha
Cum poţi sã vorbeşti aşa?
Dar tu o lãsai acolo
De erai în pielea mea!
Mã porni eu la plimbare
Şi, cu gândul la zãvoi,
Nu mi-am luat nici de mâncare,
Cã...vin repede-napoi!
Şi aşa, pe nemâncate,
Motoreta lui Dobrei,
N-a fost ea cãratã-n spate
Niciodatã-n viaţa ei...
Cum vã povesti, Yamaha
Îmi veni mie de hac!
Da-i spusei şi eu, cumetrii:
"Hârburi nu mai vreau în veac!"
Mã trezi cã îmi intrarã
Nişte pietre în papuc;
Şi-n curând se fãcu searã:
L-aşa om, aşa bucluc!
~Peisagistică și grai bănățean ~
Nu vreau mormânt
Nu-mi faceți piramidă drept mormânt,
Chiar dacă-am fost din neam de faraon,
Să mă-ngropați, uitat, cu ultimul cuvânt,
Ce mi l-am scris spășit pe crucea de beton.
Nu mă interesează unde mă veți duce,
În ce pământ or mlaștini, hrube fără soare,
Atât doresc, la căpătâi să-mi puneți cruce,
Și lângă ea să pâlpâie ușor o lumânare.
De plâns, să nu lăsați pe nimeni să o facă,
Doar ploile și stelele din cer m-or plânge,
Căci omu-i trecător iar lacrima îi seacă,
Și-n timp uitarea la pieptu-i mă va strânge.
Nu-mi faceți nici sicriu din plumb or lemn,
Lăsați-mă ca pe vecie să ating pământul,
Iar oasele să îmi rămână pentru el ca semn,
Că a trecut pe aici ființa-mi și cuvântul.
Voi sta şi voi scrie
Voi sta şi voi scrie,
Şi ca să fiu înţeles,
Voi trimite solie,
A mea vorbă în vers...
Voi muşca din hârtie,
Şi-am să scuip unde-am şters.
Voi sta să recit,
Al meu vers neînţeles,
Un mesaj răstignit,
De poeţi mai ales…
Un cuvânt ce-a înviat,
Din om bun şi curat.
Am să stau să citesc,
Ca apoi să-nţeleg,
Ce-i normal şi firesc,
Ce-i sfărmat ori întreg…
Ce ne-ndeamnă să fim,
Şi de ce nu iubim.
Другие стихотворения автора
nimic bun
oamenii sint rai, ades fac prostii,
sint sigura, urmaresti acesta multime.
in tine ce-i bun? doar citeva poezii,
si-acestea oricum sint scrise de mine.
oamenii sint rai, inauntru-s pustii,
pe fata au masti,- sindromu-i tare acut.
in tine ce-i bun? doar citeva poezii.
in mine ce-i bun? nimic, absolut.
te rog
cind tu te ineci in pahare de vodka, vin si de bere,
pe mama ta atunci eu mi-o imaginez,
ma roaga, sa te scot de pe aceasta barca si imi cere,
sa te imbratisez.
te string de miina si se-nvirte-un slideshow in cap la mine,
ce va fi, daca va continua asa mai departe.
Stanescu a spus: «iata speranta, cindva totul va fi bine»,
dar nu-i dau dreptate.
peste citiva ani, din nou beat, nedeosebind stinga de dreapta,
nu vei gasi cheile de la casa
si nu-ti vei aminti, daca acolo inca cineva te mai asteapta
si cui de tine-i pasa;
nu iti vei aminti, in ce oras te afli, luind un git de rom.
urmatorul tren duce-n Gamorrah,
dar tu, fara sa te gindesti macar un pic, alegi Sodom
si-o sticla de cagor.
al 25 cadru a ceea ce va fi peste citiva ani -
miinile tale nimic nu vor putea gasi,
nici telefonul, nici pistolul, pe care nu il ai, nici bani,
nici miina femeii, ce te va iubi.
aerul in camera este atit de prafuit si greu si ma apasa,
iar tu nu poti raspunde la-ntrebarea
«cum te cheama?» si te intrebi, de ce nu-i nime’-acasa
si de ce oare
din oglinda te priveste cineva neberbierit, trist si strain,
«ajunge, nu mai bea!» incearca sa iti zica,
dar tu nu vrei sa intelegi si-ti iei o noua sticla de venin,
iar mie mi-e frica.
te rog, hai sa luam barca si sa plutim in ocean, departe,
unde sint gradele mai putine.
vreau din nou, sa te bucuri de lucruri mici si neinsemnate,
macar de femei asa simple ca mine.
te rog, te implor, nu fi azi iarasi beat, incearca sa nu mai bei,
ca soarele de la asta n-o sa se faca mai mic,
nu vrei sa m-asculti, iar vodka se scurge din ochii mei
si eu nu mai vad nimic.
Diana
Diana a rugat pe Domnul: "da, Doamne, sa fiu sotie.
m-am pocait aseara, constiinta-i ca cloramin,
masina far’ de-acoperis inca-mi mai trebuie mie,
dar sot mai tare-mi trebuie, te rog, da-mi, Doamne! Amin!
eu cred in tine, Doamne, stiu, ca ai multa putere,
stiu, ca din tron din ceruri tu ma auzi si ma vezi,
eu veau barbat frumos, tinar, destept si cu-avere,
betivi, zgirciti si saraci, te rog, sa nu-mi recomenzi."
din cer s-a dat jos un inger si a cerut amanunte:
"la ai tai ani, Diana, gindurile prea tare-ti zbor,
dorinta ta cere vreme, pentru ca tu vrei prea multe,
iar Calea Domnului, Diana, nu este Apple Store.
barbatii nu sint telefoane, ca in asa situatii
tu sa le-alegi design-ul, sa s-aiba WI-FI, 4G,
in lumea asta, Diana, n-o sa gasesti complectatii,
oamenii nu se repeta, oamenii-s unici, sa stii."
«Ingerule, - a spus Diana, - eu sint femeie frumoasa,
cind l-am rugat pe Domnul, ce vreau, eu clar i-am spus.
aproape ca nu ies din sala si nu maninc fainoase.
oare nu este clar? eu nu sint ieftin produs.
cite femei triste-n lume, pling pin la urlet si gemet,
«maritata»-i putin pentru mine, principalul "cu cine" si «cum».
am studiat bine piata, stiu foarte sigur ce merit,
in exterior sint perfecta, iar sufletu-mi este bun."
"sa-ti dau ce vrei tu, Diana, sa stii, ca inca se poate,
sot vei avea, desigur, frumos, nu sarac si nici rau,
doar o minuta asteapta, te scriu in baza de date,
acum memoreaza, Diana, numarul de coada al tau.
poti sa-l sculptezi pe piatra sau ca tatuaj pe miina,
numai sa nu-l uiti, Diana, n-o sa-l repet de-o sa vrei,
ce de la tine se cere? - s-astepti, ca rindul sa-ti vina,
scrie: un miliard saizeci si unu, sorry, deja saizeci si trei."
P.S.
salut! iti scriu iarasi pe internet, nu pe papir.
totu-i ok, doar c-am racit de la-atita rau, de la ura,
dar mama mi-a spus: «respira - si eu respir -
deaspura unui cartof fierbinte, larg deschizind gura.»
stiu, prostii. acum nu mai trece asa angina,
nu se trateaza raceala, bronsita, nimic din ce doare,
dar mama mi-a spus: «arunca acum aspirina,
ea nu este buna. si sufletul clateste-l cu soda si sare.
paraseste-i pe cei, de care ades esti uitata,
pe cei, ce-nafara de suferinta nu-ti mai pot da nimic.
sa nu-ti fie teama, ca o sa il pierzi vreodata.»
P.S. gitul deja a trecut, pe mama nu o mai contrazic.
te iubesc
daca as fi Shakespeare, as scrie un sonet,
in ritm cu inimile noastre, sufleteste.
eu te iubesc asa, ca un poet.
asta e mai adinc, decit lumea iubeste.
tata
tata, atitia oameni imposibili am vazut -
aveau in miini arme, de parca pentru asta au fost crescuti.
tata, animalele cele mai de temut,
se pare ca tot de oameni ca noi sint nascuti.
tata, mereu incerci sa ma protejezi pe mine
de cenzura, barbati rai, companii fara minte.
ma bucura faptul, ca nu ma cunosti prea bine -
tata, eu stiu atitea cuvinte.
tata, prin plaminii mei atita fum a trecut,
urechile mele au auzit atitea secrete.
tata, de cite ori am trecut
pe linga dulapurile tale cu asurzitoare schelete.
tata, eu stiu sa ies din asa neplaceri,
in care ceilalti sint pina-n git, mai sus nu se ridica.
tata, eu sint singura atitea nopti, atitea veri.
tu stai in camera de-alaturi, dar, n-auzi nimica.
tata, eu atent imi ascund desenele pe piele,
asa cum ascund toate poeziile de tine.
tata, in realitate gindurile mele
spun, ca tu deloc nu ma cunosti pe mine.
tata, eu nu m-am vindut niciodata,
nu caut profit, n-o sa ma vezi in revista.
tata, eu sunt ceea ce sunt, nu voi deveni alta,
singur ai spus: "miracole nu exista!".