sint rea

Fâșie albă de mătase

Aruncă azi pe cer ?

Prinde seninul ,

Închidel în carte ,

Din curcubeu fă-mi cupolă

Și fulgerul să-mi deschidă ferestra .

Pământul se leagănă în lanțuri cu cerul ,

Un felinar î-mi arată Calea Lactee ,

Pe un felinar de argint î-ți trimit o floare ...

Și un cântec de privighetoare 

Se zbate pe iarba cosită de valuri -

Mă scol cu brațele pline de daruri

Mi-a rămas o carte nescrisă,

Și-n suflet o ușă deschisă,

O carte c-o singură filă,

Cea mai amară, cea mai umilă.

Ea stă pe un raft mai aparte,

Umbre se-ncovoaie pe coală,

Cine-o va scrie-i departe,

Ori pare să nu aibă cerneală.

Cu anii trecuți și galben ca ceara,

Cu trupul slăbit, aproape fosilă,

Văd îngerul cum cară cerneala,

Și moartea îmi scrie ultima filă.

Brusc o lumină m-absoarbe din trup,

O flacără albă, și ultima filă-i cenușă,

Cad cărți peste mine și ochii-mi astup,

Și-n suflet se-nchide ultima ușă.

valul se naște
și moare în același ocean —
unde e despărțirea?

Și îmi doresc mult să mă întorc 

În lumea aceea cu mult noroc

Unde seara ne adunam

Și până dimineața nu plecam

Eram copii, dar am crescut

Copilărie frumoasă am avut

Ne jucam noapte și zi

Printre copaci și râsete vii

Nu știam de telefoane

Doar de jocuri cu banane

Noi râdeam chiar din orice 

Și erau chiar râsete 

Îmi aduc și acum aminte

Pe vremea când eram cuminte

Ma jucam mult pe afară 

Și acum sunt prins într-o povară

Dacă timpul s-ar întoarce 

Aș iubi ce am și aș tace

Căci mulți sunt care nu au

Și visează la ce dau

Această poezie este dedicată copilăriei celor de prin 2015

Am atârnat de clanța uşii tale
un suflet greu, împodobit cu zale.
Nu am curaj să bat şi tremur,
căci ochii tăi ma zbuciumă ca un
cutremur.

O enigmă, ceva străin îmi pari
şi totuşi, în ai mei ochi răsari.
De-o viață pare că te ştiu,
sufletu-mi pare-acum mai viu.

Cerneală las să cadă
să-mi spele sulfetul, ca o spovadă.

-Învinge frica, şi n-o lăsa să te doboare..
-Ura poate fi învinsă numai cu iubire..
-Întodeauna există şi o parte bună, printre cele rele..
-Nu exista nici-o forță mai mare în univers, decât dragostea!
-Omul care te trădează o singură data, te va trăda si a doua oară!

-"Suferința este un labirint plin de capcane".

-"Viața este un dar, și moartea e un câștig".

salut! iti scriu iarasi pe internet, nu pe papir.

totu-i ok, doar c-am racit de la-atita rau, de la ura, 

dar mama mi-a spus: «respira - si eu respir -

deaspura unui cartof fierbinte, larg deschizind gura.»

stiu, prostii. acum nu mai trece asa angina,

nu se trateaza raceala, bronsita, nimic din ce doare,

dar mama mi-a spus: «arunca acum aspirina,

ea nu este buna. si sufletul clateste-l cu soda si sare.

paraseste-i pe cei, de care ades esti uitata,

pe cei, ce-nafara de suferinta nu-ti mai pot da nimic.

sa nu-ti fie teama, ca o sa il pierzi vreodata.»

P.S. gitul deja a trecut, pe mama nu o mai contrazic.

oamenii sint rai, ades fac prostii,
sint sigura, urmaresti acesta multime.
in tine ce-i bun? doar citeva poezii,
si-acestea oricum sint scrise de mine.

oamenii sint rai, inauntru-s pustii,
pe fata au masti,- sindromu-i tare acut.
in tine ce-i bun? doar citeva poezii.
in mine ce-i bun? nimic, absolut.

oamenii se incalzesc in paltoane, fulare,

dar privirea de ura, razbunare li-e plina.

e banal si prostesc, dar mie acum imi pare,

ca orasul pluteste in formalina.

nici credinta-n mai bine, nici iubire (pustiu),

caut, dar nimic omenesc nu gasesc.

daca lumea e moarta, nici chiar tu nu esti viu,

cum se face, ca eu inca traiesc?

eu fara tine nu am nici patrie si nici macar nume,
nu am casa, un pat propriu si nici pamint sub picioare.
am incercat si n-am putut sa indragesc o-ntreaga lume,
dar, sa ma-ndragostesc in tine, am fost in stare.

cind tu te ineci in pahare de vodka, vin si de bere,
pe mama ta atunci eu mi-o imaginez,
ma roaga, sa te scot de pe aceasta barca si imi cere,
sa te imbratisez.

te string de miina si se-nvirte-un slideshow in cap la mine,
ce va fi, daca va continua asa mai departe.
Stanescu a spus: «iata speranta, cindva totul va fi bine»,
dar nu-i dau dreptate.

peste citiva ani, din nou beat, nedeosebind stinga de dreapta,
nu vei gasi cheile de la casa
si nu-ti vei aminti, daca acolo inca cineva te mai asteapta
si cui de tine-i pasa;

nu iti vei aminti, in ce oras te afli, luind un git de rom.
urmatorul tren duce-n Gamorrah,
dar tu, fara sa te gindesti macar un pic, alegi Sodom
si-o sticla de cagor.

al 25 cadru a ceea ce va fi peste citiva ani -
miinile tale nimic nu vor putea gasi,
nici telefonul, nici pistolul, pe care nu il ai, nici bani,
nici miina femeii, ce te va iubi.

aerul in camera este atit de prafuit si greu si ma apasa,
iar tu nu poti raspunde la-ntrebarea
«cum te cheama?» si te intrebi, de ce nu-i nime’-acasa
si de ce oare

din oglinda te priveste cineva neberbierit, trist si strain,
«ajunge, nu mai bea!» incearca sa iti zica,
dar tu nu vrei sa intelegi si-ti iei o noua sticla de venin,
iar mie mi-e frica.

te rog, hai sa luam barca si sa plutim in ocean, departe,
unde sint gradele mai putine.
vreau din nou, sa te bucuri de lucruri mici si neinsemnate,
macar de femei asa simple ca mine.

te rog, te implor, nu fi azi iarasi beat, incearca sa nu mai bei,
ca soarele de la asta n-o sa se faca mai mic,
nu vrei sa m-asculti, iar vodka se scurge din ochii mei
si eu nu mai vad nimic.

El e rece, e atit de rece,

Buzele ii sint asa-nghetate.

Chiar si vremea rea repede trece,

Ins-a lui mereu cu viscol bate.

Poate sint de-acum doar o straina,

Poate c-au inchis deja caldura -

Dar cu el mereu capat angina

Si nu-mi pot scadea temperatura.

Oamenii au nevoie de iubire,

Ca sa se-ncalzeasca, cind e gerul,

Dar inima lui, fara-ndoire,

E mai rece decit frigiderul.

De la el iau bronsite acute -

Focul nostru n-are cum s-apara,

Iar atunci, cind o sa ma sarute,

Voi muri de tusa pulmonara.