sint rea

maturizarea - ce este asta, poate ca nu as putea spune, 
de si nu prea pare un cuvint deosebit, 
dar, cind intelegi, ca fiinta mai scumpa ca mama pe lume 
nu e, ce parca intr-o secunda a inalbit. 

te superi pe ea, cind de la facebook, instagram te abate, 
unde flori, plimbari cu masina ei iti promit 
si-apoi ea iti spune, sa fii acasa numaidecit la zece jumate. 
spune-ti sincer, ei doar nu te-au iubit. 

te grabesti l-antilnire, unde-n camasa albastra te-asteapta, 
te saruta fierbinte si apoi in brate te stringe, 
iar tu esti deja gata sa crezi in orice cuvint, orice soapta 
si spui ca-l iubesti, iar mama va plinge. 

ii strigi ca vesela ieri de trei ori ai spalat si azi nu mai vrei, 
pornesti iar notebookul si nu ai regrete, 
dar nu te gindesti, ca pe cea mai scumpa dintre femei 
viata grea o farima cu viteza unei comete, 

(femeea ce te-a crescut asa mare, te-a ingrijit fara frica, 
femeea ce poate ierta a suta si mia oara) 
si poate cindva, peste ani, in pierduta de mult mica fiica 
la volumul intreg sentimente o sa apara. 

maturizarea, ce e? eu inca nu stiu sensul acestui cuvint, 
dar promit, c-o sa spal vesela si azi si miine 
si tot ce-i posibil, doar ca sa scad din viteza acestui vint, 
ca sa n-o ia pe mama de linga mine. 

nu, nu mai vreau sa fiu copil, mi-a ajuns copilaria pe veci, 
ca la scoala stiintele, si-a lumii enciclopedie, 
dar nu vreau, ca cindva peste ani zeci, douazeci, treizeci 
sa ma-ntorc iar la mama, iar casa sa fie pustie. 
 

si daca miine va fi mult mai bine,

sa-mi spui despre asta sau mai bine sa-mi cinti.

deja nu mai trec fiori reci prin mine,

cind imi amintesc momente fierbinti.

si daca miine vom muri in furtuna,

sa fii fericit, ca nu-i nevoie sa fugi.

eu nu te iubesc si, daca nu ti-e totuna,

poti azi sa vii si-ncet sa ma distrugi.

mi-e frica, ca miine n-o sa fie mai bine,

iar sa respiram ne va fi foarte greu.

eu stiu, sa ating tot nervul din tine,

iar tu stii, unde e sufletul meu.

uneori despre tine amuzant lumea-mi spune -

zgircit astepti, ca sa scriu versuri noi.

dar sa stii, la final, cind punct se va pune,

viu va ramine doar unul din doi.

si, daca victoria eu voi detine,

n-o sa mai iau pixu-n miina si nu voi mai scri.

eu nu te iubesc, dar cunosc foarte bine

a ochilor tai 50 de nuante de gri.

sa dau ceasu-nainte c-o ora miine iar voi fi nevoita
si din nou intre noi va fi diferenta de zece mii km si-o ora,
iar privirea ta calda, patrunzatoare si de mine iubita
n-o sa pot s-o imbratisez nici in Adma, Sodoma, Gomorrah.

daca as fi Shakespeare, as scrie un sonet,

in ritm cu inimile noastre, sufleteste.

eu te iubesc asa, ca un poet.

asta e mai adinc, decit lumea iubeste.

tata, atitia oameni imposibili am vazut -

aveau in miini arme, de parca pentru asta au fost crescuti.

tata, animalele cele mai de temut,

se pare ca tot de oameni ca noi sint nascuti.

tata, mereu incerci sa ma protejezi pe mine

de cenzura, barbati rai, companii fara minte.

ma bucura faptul, ca nu ma cunosti prea bine -

tata, eu stiu atitea cuvinte.

tata, prin plaminii mei atita fum a trecut,

urechile mele au auzit atitea secrete.

tata, de cite ori am trecut

pe linga dulapurile tale cu asurzitoare schelete. 

tata, eu stiu sa ies din asa neplaceri,

in care ceilalti sint pina-n git, mai sus nu se ridica.

tata, eu sint singura atitea nopti, atitea veri.

tu stai in camera de-alaturi, dar, n-auzi nimica.

tata, eu atent imi ascund desenele pe piele,

asa cum ascund toate poeziile de tine.

tata, in realitate gindurile mele

spun, ca tu deloc nu ma cunosti pe mine.

tata, eu nu m-am vindut niciodata,

nu caut profit, n-o sa ma vezi in revista.

tata, eu sunt ceea ce sunt, nu voi deveni alta,

singur ai spus: "miracole nu exista!".

salut! iti scriu iarasi pe internet, nu pe papir.

totu-i ok, doar c-am racit de la-atita rau, de la ura, 

dar mama mi-a spus: «respira - si eu respir -

deaspura unui cartof fierbinte, larg deschizind gura.»

stiu, prostii. acum nu mai trece asa angina,

nu se trateaza raceala, bronsita, nimic din ce doare,

dar mama mi-a spus: «arunca acum aspirina,

ea nu este buna. si sufletul clateste-l cu soda si sare.

paraseste-i pe cei, de care ades esti uitata,

pe cei, ce-nafara de suferinta nu-ti mai pot da nimic.

sa nu-ti fie teama, ca o sa il pierzi vreodata.»

P.S. gitul deja a trecut, pe mama nu o mai contrazic.

Nu poți schimba un om iubindu-l mai mult

Un adevăr dureros... atât de neplăcut...

Aleg să "uit" durerea să merg mai departe

Deși m-ai rănit...să te păstrez frumos, în file, într-o carte.

Și... închin un pahar pentru numele ce nu-l pot spune

Pentru promisiuni ce au sunat bine și nimic n-au valorat....

Pentru rândurile scrise și nicicând trimise

Pentru zâmbetele afișate când sufletu-mi plângea.

Pentru acele zile când să merg inainte am continuat

Lipsită de orice motivație, dar cu voință.

Pentru c-am învățat ce merit cu adevărat 

Când o promisiune să devină realitate...am tot așteptat.

Si... un pahar, pentru clipele în lacrimi înecate 

Căci m-au schimbat complet fără întoarcere 

Pentru alegeri ce-am făcut și nu au fost perfecte

Astăzi închin...căci toate au fost ale mele!

Închin paharul pentru ce-a mai rămas din mine.

Pentru atunci când la mine nu am renunțat 

Chiar și atunci când au facut-o alții...

Deși știau că-n suflet îi purtam cu drag.

...pentru tot ce n-a fost ușor....

Și ma-nvățat să fiu puternică în fiecare zi

Pentru fiecare cuvânt rămas o lecție 

Închin pentru tăcere...un pahar de vin!

Fumul iese din horn
ca o rugăciune care s-a rătăcit.
Nimeni nu mai mănâncă la masa de Crăciun
cu râsul în piept.
Numai tăcerea molfăie cozonac.
Iar timpul,
ca o babă care s-a lăsat de împletit,
numără zilele pe degete,
dar nu mai știe
cui îi aparțin.

Mă uit pe drumul lung pustiu
Care cândva, era plin de lume,
Iar eu copil, fără încălțăminte
Colbul ridicam, 2 m...

înălțime. 

Din când în când, doar auzeam
Cum mama mă striga la poartă,
Să trec în curte... c-o fac de râs
Și-i e rușine, de cei ce-o

...ceartă.

Pentru un timp, eram cuminte
Dar repede uitam de urechială,
Și o țâșneam pe vale la scăldat
Iar seara, iarăși...o chelfăneală.

Și-acum parc-o aud pe mama
Te spală, mâncă și... la-nvățat,
Că toată ziua, doar ai hoinărit
Iar cotețul a rămas

...necurățat.

Printre sughițuri și smeorcăieli
Înfulecam, că foamea era mare,
Și-apoi cu mama la lampa oarbă
Citeam, scriam și, iute la culcare.

Astfel, s-a petrecut copilăria mea
Cu bune, rele, împliniri, dezamăgiri,
Pe care o regret... că nu se-ntoarce
Iar praful ridicat, e doar, în amintiri.

Trag poarta și cu zăvorul o închid
Că nimeni nu mai stă în astă curte,
Toți am plecat, la cimitir și-n lume
Nimic nu-i veșnic și zilele prea scurte!

Acum fierbe tot Lupeniul,

Că în mină e minerul.

E blocat în subteran,

Că nu a mai primit vreun ban.

N-au primit bonuri de masă,

N-au primit nici prima toată.

Toate aceştia nu sunt date,

De opt luni sunt amânate.

În grevă îs de şase zile,

Sperând că banii o să vie.

Însă guvernanţii hoţi,

Îi mint pe minerii toţi.

Îşi cer drepturile toate,

Că n-au bani şi îs pe moarte.

N-au din ce să mai trăiască,

Dări la stat să mai plătească.

Că de astăzi la Lupeni,

Şi la mina Livezeni.

Toţi ortacii au sosit,

Lângă ei s-au alipit.

Au sosit ca să îi susţină,

Pe ortacii ce îs în mină.

Şi nu vor afar să iasă,

Până nu îşi iau banii în dată.

Cu toţii s-au săturat,

Că guvernul ia trădat.

Si nu vor ca să îi mai creadă,

Şi-au ieşit cu toţii în stradă.

Şi cu toţii protestează,

Pân ce banii îşi încasează.

Fiindcă ei s-au săturat,

Să fie minţiţi de stat.

Ploaia coboară încet,

ca o scrisoare din ceruri,

peste pământul crăpat

și inimile uscate

de prea multă sete și zgomot.

În stropii ei

se destramă praful vremii,

iar pământul,

asemenea unui pelerin însetat,

își ridică fruntea spre cer

și bea lumina ascunsă în apă.

Salcămii își scutură floarea în amurg,

ca niște stele pe ramuri,

iar frunzele, ucenice ale vântului,

își pleacă tâmplele sub binecuvântare.

Nimic nu vorbește

mai limpede despre răbdare

decât o sămânță;

nimic nu înțelege mai bine

taina devenirii

decât brazda

care așteaptă ploaia.

De aceea,

când cerul își revarsă darul,

nu înfloresc doar câmpurile,

ci și acele colțuri ale sufletului

pe care le credeam pierdute.

Ploaia cade.

Dar, în adâncul lucrurilor,

ea nu coboară spre pământ

ci înalță lumea spre lumină.

Primăvara, cu sufletul vibrând,

Fericirea o așteptăm visând,

Iar în toamnă, când speranțe mor,

Ne rămâne un nor,

Așteptăm cu toții în zadar

Fericiri ce nu mai vin,

Legănând doar un vis fugar

Noaptea pururi cer senin,

Ne avântăm cu un dor nebun spre paradis,

Dar în cor vedem că tot a fost un vis.

Așteptăm cu toții în zadar

Fericiri ce ne ocolesc

Și în suflet se cern amar

Gânduri ce ne amăgesc,

În zadar vom implora,

În zadar vom aștepta

Fericiri ce tot dorim,

Atât nu mai vin!

Așteptăm cu toții în zadar

Fericiri ce ne ocolesc

Și în suflet se cern amar

Gânduri ce ne amăgesc,

În zadar vom implora,

În zadar vom aștepta

Fericiri ce atât dorim

Atât nu mai vin!

Boşuna

Baharda, ruhun titreşmesiyle,

Mutluluğu hayal ederek bekleriz,

Ve sonbaharda, umutlar öldüğünde,

Bir bulutumuz kaldı

Hepimiz boşuna bekliyoruz

Bir daha gelmeyecek mutluluk,

Sadece geçici bir rüyayı kucaklamak

Geceleri gökyüzü her zaman açıktır,

Cennete karşı çılgın bir özlemle uçuyoruz,

Ancak koroda bunun hala bir rüya olduğunu görüyoruz.

Hepimiz boşuna bekliyoruz

Elimizde olmayan mutluluk

Ve ruhta acı bir şekilde süzülürler

Bizi düşünceler,

Boşuna yalvaracağız,

boşuna bekleyeceğiz

Her istediğimiz mutluluk

Artık gelmiyorum!

Hepimiz boşuna bekliyoruz

Elimizde olmayan mutluluk

Ve ruhta acı bir şekilde süzülürler

Bizi düşünceler,

Boşuna yalvaracağız,

boşuna be kleyeceğiz

Mutluluğu çok istiyoruz

Artık gelmiyorum!