Nu și da, da și nu

Mă frâng săgețile tăcerii din ce în ce mai mult

Durerea lor mi-o strig scriind tot mai acut

Pe foi pătate cu lacrimi fierbinți 

Cu roșul din mine ce-ar vrea să îl alinți 

Mă lupt cu mine, privind în jur cu ochii goi 

Mă mint că sunt mai bine și nu-mi pasă de noi

Dar tot in jur mi-amintește de noi doi

Și tot ce-as vrea... pentru o clipă să te întorci înapoi.

Să-mi spui de-am însemnat ceva, știind că-n suflet mi-ești 

De ce-ai promis și ai plecat, fără să mă îmbrățișezi...

De-atunci scriu fiecare lacrimă din gând 

Și-n albul infinit al foii.... încerc să mi le sting.

De unde va știi conștiința vreodată gândul si realitatea acestei iubirii raționale, când respiram și suntem părtași iluziei acestei lumii?

Mai exista măcar o iubire 

autenica pe acest pământ cu oameni slabi, ce doresc sa-și satisfacă decât nevoile trupești? 

Există, dar doar în omul ce îți va fi trimis de la Dumnezeu.

Iar dacă ai trecut prin dezamăgirii și dureri, prin despărțirii și divorțuri crunte, acesta este răspunsul. 

Căci timpul petrecut cu Dumenzeu vindeca orice rană deoarece atunci vom realiza, ca nu avem nevoie de absolut nimeni ca să ne definească,iar atunci când nu vom mai cerși iubire și o vom dărui, vom fi răsplătiți de cer.

Dorința de avea un suflet cald care sa îți fie alături este firească, dar cu toți suntem deja compleți caci suntem oameni ce oferă viața, construiesc palate și viitoruri la care cerul visează. Suntem puternici și singuri. 

Avem nevoie doar de Dumnezeu să putem trai cu adevărat o iubire autentica caci el ne învață că-n viață mai întâi trebuie să te iubești pe tine, ca să poți iubi pe altcineva, în tocmai de asta nu trebuie să râvnim și să bocim, când domnul ne-a luat un lucru drag, un partener.

El știe mai bine sensul binecuvântărilor lui, el știe tot ce-i de făcut să ne coloreze viața pustie si sufletul pierdut. 

Rugăciune

Mă plec, Părinte, cu-al meu dor,
Spre cerul Tău nemuritor,
În mâini întind a mea chemare,
Să-mi dăruiești în suflet soare.

Alungă grijile ce dor,
Și dă-mi în suflet sfințitor
Puterea blândă de-a iubi,
Pe calea Ta mereu a fi.

Când pașii-mi pierd al lor avânt,
Tu fii lumină pe pământ,
Ridică-mi inima spre zare,
Spre harul Tău, spre alinare.

În orice clipă, zi sau noapte,
Rămâi cu mine-n gând și fapte,
Și-ascultă ruga mea fierbinte:
Păzește-mi sufletul, Părinte!

✍️- A.A. ✨

І. Cadranul întâi

1.Suflet pur și bland,

În inimă purtând ,

O dragoste adevarată,

Care nu va fi spusă niciodată.

 2.Tu iubește, indiferent de drum,

Orice suflet bun;

Pentru că iubirea este grea,

Iar inima mea rea..

3.În doi ochi pot vedea,

Toată fericirea mea;

Un suflet ce îmi vrea doar binele,

Pentru o simplă sclipire.

4.Focul dragostei se aprinde ,

În această lume fără cuvinte;

Pentru o inimă rătăcită,

Într-o lume atât de prihănită..

5.Și toate aceste sentimente,

Pierdute și uitate,

Vor fi ascunse sub o piatră magică,

Pentru o clipă de speranță..

6.Tu ,suflet ,ce nu m-ai părăsit niciodată,

Te voi îngropa sub o altă piatră,

Protecția ta fiindu-mi prioritară,

Lipsindu-te de această povară.

7.Așteptând în zadar,

Un suflet cu dar,

Ce te va elibera de această închisoare,

Dar va trebui să ai rabdare.

8.Un nou suflet vei devenii,

Pentru a nu te mai rănii,

De suflete cu păcate,

Care speram să fie uitate.

9.Suflete ce te vor rănii fără remușcare,

Fără nici-o ezitare,

Pentru un sacrificiu ce nu se merită,

Și devii din nou folosită.

10.În inimi,pansament de dragoste și iubire ești,

Pentru câteva suflete îngerești;

Ce te vor prețuii la nesfarșit,

Pentru un sacrificiu nelipsit.

11.Pentru o dragoste ce va exista,

Vreodată în lumea ta,

Pentru o iubire ce nu va conta,

Pentru persoana din imaginația ta.

12.Și visele,realitate vor devenii,

Pentru cei cu suflete pustii,

Într-o lume fără rușine,

Hai,să ne iubim pe sine…

13.Și totul va începe cu un sentiment,

Pe care îl vei simții ca pe o placă de ciment;

Propriul suflet, merită iertare ,

Pentru un suflet, fără scăpare.

14.Iubește-ți sufletul fără scăpare,

Care are nevoie de o evadare;

Spre lumea viselor,

Pentru un cântec în cor..

ІІ. Cadranul al doilea

15.Aducându-ți fericirea ce îți lipsea,

Și nu te vei mai gândi la pierderea ,

Unor suflete pierdute din realitate,

Din cauza unor clipe de bunatate..

16.Suflete, ce și-au găsit bucuria,

Într-o viață fără pedeapsă,

Într-o lume fără rușine și mândrie,

Pentru acele suflete rănite..

17.Iubind aceste suflete rănite,

Inimile fiind bântuite ,

De amintiri de dragoste și dor,

Pentru acest cântec în cor…

18.Îngerii bucurându-se de aceste suflete,

Rătăcite și pierdute,

Pentru care noi plângem zi de zi..

Nefiind clipă în care nu te poți gândi…

19.Și tot ce ne-a rămas,

Sunt amintiri care au ars,

Pe cenușa inimii mele,

De la atâta durere..

20.Gândindu-mă mereu,

La ce este mai bine ,dar și la rău;

Pentru o vizită în lumea ta,

Pentru scara pe care n-o voi avea..

21.Această dragoste parentală,

Care este una mortală,

Îmi va lipsi mereu,

Din cauza unor orori..

22.Și singura dorință la care visez,

Pentru o mândrie ,ce probabil nu are sens,

Dar pentru mine mereu va conta,

Părerea și prezența ta..

23.În vise să îmi apari neîncetat,

Să îmi arăți drumul pe care îl am de urmat,

Să îmi dai puterea necesară,

Pe care o aveai Tu odinioară..

24.Și veghea ta de sus,

O sa o am mereu,așa cum ai spus,

O clipă de răbdare să am,

Pentru tine suflet,care nu va fi în zadar!

Ochii mi se cufund adânc în orbite,

Când ușa întredeschisă o zăresc,

Văd pe alocuri urme prea grăbite,

Ce înspre drum deodată se opresc.

Îmi pare că te-ai risipit precum o boare,

De-a lungul drumului ce-l tot privesc,

Și parcă-mi pleacă ochii la plimbare,

Că-n lipsa ta le este teamă că orbesc.

Și nu mă pot uita acum nici îndărăt,

Nimic nu-i mai sinistru ca o casă goală,

Și mă-nspăimânt profund de tot ce văd,

În casa cum se ruină ca de o boală.

Mă mistuie un foc pe dinăuntru,

Iar flacăra se-ntinde încet spre ușă,

Și-ai să auzi cândva, că înăuntru,

În urma ta lăsată e altă urmă de cenușă.

M-a împins în perete

A început să mă dezbrace

Mi-a dezvăluit secrete

Cum mă va satisface

M-am uitat mirată

La abdomenul lui perfect

Eram așa desconcentrată

Încât îl priveam fără respect

Pentru a-l supăra i-am zis

”Ce faci, Adonis?

Crezi că mă seduci 

Dacă te dezbraci?”

Mi-a zâmbit cu nerușinare

Asupra mea știa ce efect are

În ochii lui am văzut dominare

Cunoșteam de ce-i în stare

S-a apropiat și la ureche mi-a șoptit

”Da! Și chiar o fac....”

Atât de rău m-a ispitit

Încât am trecut la atac.

Iubito,emoțiile tale

Alungă-le departe!

Eu am emoțiile mele

Când gândul meu iar te cuprinde

Și vrea să te iubească delicat,

Dar spun că este mult mai bine

Să transformăm emoțiile în iubire,

Emotii arse fără de păcat...

De n-ai emoții n-ai iubire

Cum poți iubi fără așa ceva?

Amorul nostru e cuminte,

Chiar dacă locuiește-ntr-un palat

Palat cu ziduri groase

Ce sunt zidite din pietre prețioase,

Și coborâte printre norii-ntunecați,

Precum sunt valurile mării

Când de furtună sunt purtate

Și pescărușii toți sunt alungați,

(18 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

 Să fie noaptea plină de tristețe

Gândindu-mă că ești departe?

Sau poate dragostea își are propriile șoapte,

Ce mint frumos cu rost și fără rost?

Dar ce contează astăzi când îmi stai în brațe,

Dorindu-te mai mult pe zi ce trece,

Spunându-ți vorbele adevărate,

Ce-aduc speranțele dorite de-atâta vreme,

Ce drum își fac acum când suferințele sunt moarte,

Și când îți spun fără-ncetare că te iubesc,

Fără o lungă așteptare a vreunui ferice și optimist răspuns?

Azi îți declar că ești regina dimineții,

Când stai cuminte îmbrăcată în culoare roșu aprins,

Și mă privești cu nerăbdare stându-mi în dreapta pe pat întinsă,

Dar știu că tu ești de neatins!

(26 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

Ce dacă ți-ai trimis amorul departe...

Întorcându-ți spatele,plecând

Zâmbind,tăcând!

Vai și ce liniște de mormânt lăsând...

Nemaiputând a-ți spune nimic...

O mulțime de clipe nenăscute

Ce doreau să-ți fie umile le-ai umilit,

Atâtea speranțe închipuite au dispărut înecate subit!

Ce poți face când soarta îți răpește totul necuvenit,ilicit?

Atâtea cuvinte am omorât în gând!

Ce să fac cu atâta iubire devenită otravă acum

Căci nimeni nu-ți poartă chipul

Nici ochii nici glasul nici pasul?

Vai ce blestem e iubirea!

Antidotul e nesimțirea,

Să poți omorî amorul când dezertează, lașul..

Neștiind că iubirea doare mult prea tare când moare,

Si nimeni și nimic nu are alinare de împrumut...

Fericire,

Unde-i dulcele tău sărut?

Efemere și mincinoase au fost promisiunile tale toate,

Visele ți le-am trimis

Sperând și crezând că vei reveni curând,

Și-atât!

(4 martie 2023.Horia Stănicel-Irepetabila iubire)

Să fie amorul blestem dorit de muritori?

Nu mor iubirile trupești indiferent cum te numești?

Cu ce rămâi când ești cuprins de neputințe,

Dar ros de ale trupului dorințe,

Crezând într-o salvare providențială,

Neacceptându-ți tragicul sfârșit

Om muritor schimonosit,

Pe zi ce trece mai batrân,mai urât,

Chemat de cimitir sau de pământ....

Iubito, noi nu suntem așa!

Iubirea noastră liberi ne dorește,

Eu te iubesc curat și nebunește,

Iar tu primești iubirea mea

Precum un fulger te lovește!

În dragoste nu e vreo procedură,

Și bine-ai zis că suntem pe cont propriu,

Din când în când căci nimeni nu ne vede,

De ne închidem deschisele ferestre,

Dar totuși ne iubim și-o facem la vedere,

Pe bănci prin parcuri fără trasele perdele,

Căci timpul trece iar noi suntem cu toții prinși în el,

Vom da cu siguranță socoteală,

La judecata mare cea finală ,

Iar Dumnezeu va întreba o singură divină intrebare,

Daca-i iubit cu-adevarat

Ori ai ales minciuna și calea cea ușoară....

(13 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

Te-ai intrebat iubita mea

Ce stă ascuns în spatele unui sărut?

De este cuibărită blând dorința ta

Ori nebunia unei iubiri târzii de-a mea

Ce prinde un răspuns sosit

Dintr-un sărut?

Al cui sărut?

Al tău, al meu,al nostru?

Este sărutul un copil ce ne-aparține nouă

Cei fără de copii?

Nu suntem amândoi din veșnicie prinși așa

Într-un sărut?

Nu crezi că dragostea cerșește

Lipsită de rușine săruturi mii si mii?

Contează oare mult mai mult

Ultimul sau primul tău sarut?

(2 feb 2024 Vasilica dragostea mea)

De crezi că moartea e-nconcediu blestemata,

Uitând poteca revenirii printre bieții muritori...,

Așa gândim cu toții cand privim un mort,

Crezându-ne pe noi nemuritori...

Dar înțeleptul ce-i coborât în a mormântului tăcere,

Este purtat din lumea-aceasta,

Nici el neștiind cum e posibil,

Privind aproape, vede depărtarea,

Iar de privește-n depărtare

Se regăsește chiar aici...!

Căci neputând pricepe lesne viața,

Noi cei ce suntem rătăciți

Ne agațăm de-a înțeleptului lumină,

Căci moartea stând ascunsă

Și ascuțindu-și coasa iar,

Tocită de câte vieți a secerat,

Revine blestemata!

Iar eu poetic glăsuiesc...

Nicicum că moartea este personaj de basm,

Dar nici că-i realitate înfricoșată,

Precum de mici am învățat!

Are vreun rost să personifici un blestem,

Să spui "nimicului" sau "morții"

Că-i "Cineva",ea nefiind decât himeră?

Să nu-ți auzi Conștiința ce-i dar divin?

Voi repeta refrenul nebunului ce îl prezint aici:

Bea,mănănâncă dar și chefuiește...!

Tristețea n-am s-o las să stea în preajma mea!

Căci viața oricât de lungă ar fi tot scurtă este,

Chiar dacă pare fără de sfârșit!

Nota de plată tot sosește;

Moneda ce plătește veșnicia Nu-i bătută încă pentru toți!

Ce vreau să spun?

Vorbesc de Mântuire și Nemurire...

Hristos te strigă-n gura mare,

Iar tu stai cocoșat,te clatini pe picioare,

Ca un bețiv ce-i rătăcit pe drumul noroios din sat!

Vei spune,tu nebune:

Chiar dacă Cerul mă cheamă și pe mine,ce-mi pasă mie!

Se zvonește că Dumnezeu a coborât aici,

Dar eu sunt prins cu ale mele fleacuri,

Îmi zic refrenul ce de suflet l-am legat:

Bea,mănâncă ,chefuiește!

                      *

Dragi cititori,îmi sună trist povestea asta,

Vedeți voi cum gândește cel ce-i izgonit precum un drac din Rai....?

                      *

Există oare adevărul...?

Își spune cel nebun!

E treaba mea să știu mai multe?

Nu-i simplă viețuirea asta?

Să fie toate doar atât?

Aud o voce ce glăsuiește:

Tu lasă lumea în nimicul ei!

Căci fiecare se cufundă zilnic

Doar în ce-i place sau pricepe,

Precum frumoasele domnițe,

Ce-așteaptă să fie adorate și iubite,

De cavalerii cei viteji sau chiar de zei!

Iar despre oameni,se știe bine..

Unul visează la titluri,faimă și avere,

Altul vrea omenirea-ntreagă să-i fie la picioare,

Cuceritor dar și viteaz precum toreadorul din arenă

Dorindu-se iubit de-o mie de femei!

Umanitatea întunecată asta arată;

Imperii ce cresc ca mai apoi să moară,

Nebuni conducători visându-se trimiși de Providență, salvatori,

Și câte și mai câte lumea asta oglindește,

Fie din aur sau din simplă tinichea,

Le vrea cuprinse-n sânul său pe toate!

Iar despre omul din povestea mea,

Când boala-i dă târcoale,

Rătacitul fuge la doctori renumiți,

Sperând ca viața să-și păstreze

Spunând șoptit în sinea sa:

"Ce știu eu ce-o să se-ntâmple mâine",

Că de murit tot am să mor!

Nu-i asta soarta tuturor?

Mor liniștit și parcă-mi place mai mult încurajarea

Ce-mi sună glorios a imn de stat:

Mănâncă,bea și chefuiește!

Eu încă viețuiesc așa cum bine-mi place,

Nu-mi plec urechea la oricine,

De pocăit s-o facă cine poate,

Eu am atâtea încă de făcut!

Trăiesc cum vreau,

Ce-i bine sau ce-i rău, eu hotărăsc...!

Așa că beau,mănânc și chefuiesc!

Sunt încă rege pe pămant....

Scenariul ăsta l-am ales,

Nu-mi pasă de mă amăgesc!

Să fie asta o poveste tristă

Din care nimeni,mare lucru n-anțeles?

Să fie lumea-ntreagă cuprinsă

De nesimțirea ce-o aruncă în abis?

Trăim cu toții doar un straniu vis

Ce nu se termină cu viața asta

Trezindu-ne ori în Infern,ori Paradis?

Sau mai degrabă toate-s doar obscură amăgire,

Neexistând nimic de taină ori ascuns,

Căci astăzi prostul sau nebunul este la putere,

Și el ne spune toate câte sunt de spus!

Să fie viitorul lipsit de spirit

Iar Adevarul s-atârne spânzurat?

Așa că am decis să dau un nume,

Poemului ce l-ați citit deja,

Și veți rămane prizonieri o vreme bună,

Gândind la întrebarea mea!

(6/28 martie 2023. Horia Stănicel-Irepetabila iubire)