Moment poetic de amor

Poemele de seară îți aparțin doar ție ...

Nu au prea multe rânduri,

Mă au pe mine și pe tine

Ca personaje vii ce-s vesel colorate!

Iubindu-ne din timpurile vechi Sau antice,demult apuse,

Atât de vechi încât nici nume nu purtam....

Eram doar duhuri vorbitoare

Ce caută iubirea,

Eu căutându-te pe tine

Iar tu mă așteptai pe mine,

Știu bine ce îți spun...

Iubirea exista atunci ca și în zilele prezente,

Mulți gânditori se întrebau,

Dacă este cumva virtute?

Să poți să mori pentru amor sau libertate,

Sau să refuzi o simplă existență

Vorbesc acum de mine,

Nemaiputând concepe viața fără tine!

Poemele de seară îți aparțin doar ție ...

Nu au prea multe rânduri,

Mă au pe mine și pe tine

Și se termină vesel cu vorbe de iubire,

Le scriu altfel de fiecare dată,

Ți le trimit într-o cutie cu fundă violet

Culoarea-ți preferată!

(6 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Doar dragostea adună laolaltă oamenii...

Căci orice altceva e amăgire! 

Și orice trâmbiță vestește efemerul ce-i doar infatuata risipre!

De vrei să te aduni,cu siguranță o poți face!

Dar nu prin egoism sau prin cotidian progres,

Crezându-te stăpân autonom

Și "Creator" al propriului sarcasm ce locuiește-ntro cutie..

Precum cea a Pandorei de tristă fictivă amintire,

Unde au stat înghesuite toate cele rele, 

Și au ieșit să otrăvească lumea

În blestematul ceas de risipire!

Și totuși mai era ceva rămas acolo,

Era Speranța...

Optimist scenariu de sfârșit!

(17 februarie 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)

Este vorba de tine!

Poate-i timpul să-ți fac o declarație târzie de iubire,

Valabilă astăzi și mâine,

Interminabilă în veșnicie,

Fie că ești singură sau măritată,

Sau cine mai știe cum...

Poate că viața a fost aspră cu tine,

Sau poate că ai șutuit-o,

Așa cum i se cuvine,

Fără regrete sau bocete tardive!

Lumea asistă rece și nepăsătoare la tot ce te doare!

Dumnezeu cere implicare și jertfă,

Și ție și mie, fără Să-i pese ce ne convine...

Poate că știe prea bine ce ne trebuie sau nu;

El fiind veșnicul prieten fără vină,

Sau Adevărul ce pentru noi suspină!

Tăcerea este răspunsul nostru,

Când viața ne minte frumos,

Nici tu nici eu nu suntem mai prejos,

Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte!

Eu îți fac o declarație târzie de iubire,

Tu încă nu știi dacă e bine,

Și ce poți face cu mine!

Poate că aștepți să-ți spun cât ești de frumoasă,

Cât te doresc sau că nebunește vrei să te răpesc,

Chiar și pentru o noapte,

Amorul prostesc să nu-l risipesc departe de tine...

Dorințele toate au culorile tale preferate,

Bleu,vernil,roșu și alb

Rochiile și pantofii ce vreau să ți le dăruiesc,

Le ai demult, mi-ai spus...

Încă din vremea când aevea eram împreună în visele mele,

Tu altundeva umblând!

(1 noiembrie 2022/18 ian 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)

Iubito dă-mi mâna

Mâna ta dreaptă,

Să ți-o sărut într-una,

Ca un nebun..

Privește cerul de noapte

Se vede Luna

Ascultă vântul,

Vine furtna,

Se-adună roată norii-ncruntați,

Frumoasă-i natura ce joacă într-una,

Piese de teatru fără actori!

Iubito nu-ți fie teamă

E vremea noastră

Strigă într-una despre amor...

Ne știe bine,

Strigă pe nume,

Nici că ne pasă

De gura lumii ori altceva...

Moară rușinea,vină curajul

Asta-i povestea ce-o să rămână

Ca mărturie dar nu se știe...

Iubirea noastră pe timp de seară,

Dansează ritmic un dans pe sârmă,

Cum e la circ,

Și poartă titlul ce-i fără vină

Iubire nocturnă,

Așa am să-i zic!

(27 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Ce vrei să-ți spun când toate s-au cam spus,

Când vorbele ce-au trebuit să zboare s-au topit demul?

Crezi tu că dragostea ne moare,

De voluptatea trupului adoarme?

Sau poate o iubire adevărată să dispară,

Și să transforme bucuria noastră în blestemată dramă?

E dragostea ascunsă în sterpele plăceri,

Este iubirea și amorul fum,iluzii și scorneli?

Cum vrei să-ți spun că te iubesc etern,

Prin spirit sau plăceri?

Ce vrei să-mi ceri când te sărut,

Eu fiind pierdut în ființa ta demult?

Știi bine că îți aparțin ca liber al iubirii prizonier,

Prefer să mor decât să-ți pierd iubirea și infinitul tău mister!

(12 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)

Poate așa vrea Dumnezeu

Să pot cunoaște iubirea cea adevărată

Înțelegând privirea ei senină și frumoasă,

Ori mai degrabă să-mi traducă

Într-un târziu că dragostea există ...

Nu cum o știu eu din trecutul meu confuz,nefericit,defunct demult

Ci cum îmi spune El acum,

De Dumnezeu e vorba,

Prin ochii celei mai frumoase femei din lume,

Vasilica!

Ohhhh voi sărmani cei ce citiți aceste mici versete de amor,

Veți spune că autorul,adică eu aș fi nebun

Sau mai degrabă mincinos...

Deloc,tot ce vă scriu este doar adevarul ce stă ascuns de multă vreme,

Prins într-un vis ce nu-i ușor de prins

Căci visele sunt vise orice-ai face

Și zboară când noaptea dispare iar ziua le și desface..

Urâtă ești tu tristă rece realitate,

Fară iubire viața-i chin,suspin

Și sărăcie sau mai degrabă moarte...

(7 feb 2024 Vasilica dragostea mea)

De ce sa pleci?

Stii doar ca tot aici te intorci.

Ca tot aici iti e mai bine

Decat oriunde in alte parti

Ca oriunde ai pleca

Gandul ti e tot la mine

Ca oricine ar incerca

Tot cu mine ti e cel mai bine

Ca tot la pieptul meu ajungi

Si eu tot in bratele tale

Nu vezi ca n ai cum sa distrugi

Ca sentimentele astea s reale?

Ca iubirea nu se termina

De vrei sau de nu vrei

Ca esti in viata mea lumina

Esti inima si ochii mei

Ca te iubesc atat de mult

Pe Pamant nu s a mai vazut

Ca mi as da viata pentru tine

Tu ai fost facut pentru mine

Ca si de as vrea sa te urasc

Stiu sigur ca nu as putea

Dar pot acum sa recunosc

Ca tu esti jumatatea mea

    Sfârşit-am pribegia;
    În braţele tale,
    adânc m-am lăsat, 
    cuprins de nostalgia, 
    crângurilor verzi,
    lăsate-n urmă...
    
    Sfârşit-am pribegia... 
    şi buzele tale, 
    din nou le-am regăsit, 
    aşteptându-mă, 
    pecetluite de ultimul,
    meu sărut...
    
    Sfârşit-am pribegia,
    şi ca un ultim vers de blues,
    peste sufletul tău am curs,
    peste ochii tăi adânci,
    peste buze, pe trup,
    înfrânt, îngenunchiat...

    m-am dus...

Pe sub teii bătrâni ai Iașului, iubito,
Se clatină timpul, ca un vin roșu-n pahar,
Și umbra ta lunecă pe trotuare ca o rugă,
În mine se-aprind catedrale de jar.

Cu fiecare pas pe caldarâmul pietruit,
Se scrie o rugăciune nouă în carne,
Tu nu ești doar fată, ești vreme, ești mit,
Ești acel început care niciodată nu moare.

Ți-am ținut palma în palma mea caldă

Și m-am simțit rege, pelerin și prizonier,
Nu de lume, ci de tot ce ești tu,
Un cântec, un vis, un mister ce mă cere.

Te-ai sprijinit de umărul meu și am auzit
Toate poemele care nu fuseseră scrise,
Ai oftat, și oftatul tău a devenit
Psalm pentru sfinți și pentru ființe promise.

Sărutul tău pe obraz mi-a fost pecete,
Jurământ în tăcerea unui oraș de piatră,
Și Doamne, cât de ușor ți-ai lăsat fruntea
Într-o liniște care-n mine sălta și latră.

Nu-ți mai spun „te iubesc” ca o propoziție,
Ci ca o Evanghelie, cuprinsă în gesturi,
În priviri care rămân și după ce pleci,
În pulsul meu, în absențe, în resturi.

Ești orașul care mi-a devenit inimă,
O metropolă de dor, de zâmbete mute,
Ești portativul pe care respiră lumina,
O biserică vie-n care nimic nu se pierde.

Dacă ai ști cum arde tot în mine când taci,
Cum fiecare pas al tău lasă mir în suflet,
Ai înțelege că eu nu merg pe lângă tine,
Ci mă sting și renasc la fiecare zâmbet.

Nu vreau altă lume, altă limbă, altă viață,
Decât cea în care râzi cu gura întredeschisă,
În care-mi zici „prostule” și-mi atingi mâna
De parcă ar fi un colț de icoană aprinsă.

Mi-e teamă de ziua în care n-ai mai fi tu,
Pentru că tu nu ești doar o iubită, ești totul.
Mi-e teamă să nu uiți cum îți scriu din tăcere,
Cum în fiecare literă ți-am lăsat câte-un nod mut.

Și poate că mâine vom fi doar o amintire,
Dar lasă-mă azi să îți scriu, să trăiesc, să tresar.
Sub acest copac bătrân, pe ruina cetății,
Te iubesc, te iubesc, te iubesc. Atât de clar.

O ceață groasă învelește grabnic orașul 

La plimbare fiind...caut să grăbesc și eu pasul,

Fiecare neuron parcă mi te caută cu privirea

Căci în fiecare celulă din mine, respiră amintirea.

Te plimbi și tu prin mintea mea... 

....e iarăși despre tine,

Și parcă toti neuronii mei ar vrea,

Să te-ntâlnească, să facă sinapse ingenue cu tine...

Te plimbi nestingherit prin corpul meu

Și te oprești în ochi de-o vreme mai mereu,

Cum stiu?....De câte ori te am în gând și plâng,

Îți văd chipul printre lacrimi oglindind...

De te-ai plimba și tu, prin al meu suflet!

Să vezi cât dor s-a strâns, de tine...

Să-i simți durerea din al tăcerii vuiet

Când amintirea-mi vorbește despre tine...

...Te plimbi și tu, mă plimb și eu...

Pe străzi ce nu se mai doresc intersectate 

Căci drumul meu de-un an, mă duce drept,

Către-un imens deșert...prin marea de pustietate...

Să nu mă pierd, eu te mai plimb cu dor prin poezie

Să nu-mi lipsești, măcar de-aici, în nici o zi,

Un vin lipsește de pe buze dar poate...cine știe!?

Dând versurile puțin câte puțin, deoparte..mă va găsi!

N-am  să plâng  că m-ai rănit 

După pași de-o viașă

Am să plâng  că te-am iubit 

Într-o dimineață.

Nici  nu-ți  cer ce-am pătimit

Să mi dai înapoi

Dar regret că n-am găsit 

Drum pentru noi doi.

Când venim pe lume,

Avem deja un nume

L-am primit în dar 

De la cei ce sunt părinți.

De vrei,nu vrei, trebuie să-l porți

E eraditatea ce te definește,

Ea este comoara,ce te face om 

Sau balastrul, viții tale și devii 

       NEOM !