Împreună

Iubito mâine pleci in locurile care-mi plac și mie,

Salută batrânii munți din partea mea

Și nu lipsi prea mult de lângă mine

Mă voi topi fără iubirea ta!

Aștept și ziua când ușa vei închide

Balaurii să fugă toți,

Și frica de iubire să dispară,

Să-nveți iar să iubești,

Ca-ntinerețea ta!

Îti trebuie puțin curaj,

Ți-l voi trimite..

E timpul tău acum să strălucesti,

Începe chiar cu mine

Și tot cu mine te rog sfârșește,

Începe chiar să mă iubești!

Nu ne ajung doar vorbele frumoase

Ne trebuiesc și fapte îmbrățișări,săruturi

Întreabă munții și ascultă bine

Ce-ti vor șopti despre iubire despre mine,

Și fă așa cum crezi că este bine!

(8 feb 2024 Vasilica dragostea mea)

Vasilica mi amor

Ochii tăi sunt plini de dor,

De dor și de multă iubire

Ce vine iute la mine

Și doar când gândesc la asta,

Cred că mi-am găsit nevasta...

Ce-o să zici tu chiar nu știu

Dar mă rog la Dumnezeu

Cu tine mereu să fiu..

Vasilica mi amor

Parcă-mi vine ca să zbor

Să zbor plin de fericire,

Când gândesc puțin la tine..

Dragostea o ții pe buze,

Buze dulci pline de miere,

Nu găsești în lumea mare

Mai frumoase cum sunt ele..

Tare-aș vrea să ți le fur

Să ți le sărut puțin

Crezând că trăiesc un vis

Ori că sunt în Paradis..

Vasilica mi amor

Dragostea erai chiar tu

Am știut de la-nceput

Atunci când te-am și văzut

Tu știi bine s-o ascunzi

N-o arăți la om străin

Dar eu nu știu ce să fac

Ce să-ți spun,mai bine tac

Și îți zic ce știu mai bine,

De amor și de suspine...

Vasilica mi amor

Fără tine o să mor

Așa că, să-ți fie milă

De un rătăcit ca mine,

Ratăcit de pe cărare

Care te iubește tare!

(12 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Tardiv este răspunsul ce-i transformat în ecou.

Ecoul nu este răspunsul tău.

Timpul trecut aștepta raspunsul singular

Nici pe departe un plural!

Este vorba despre vocea ta

Și despre ecoul generat,

Care devine nefericitul plural!

Zâmbetul este doar o mască

Ce-ascunde tacit minciuna!

Pluralul disimulat în singular

Este meschinul frumos îmbrăcat,

Care invitat la restaurant,

Mănâncă și bea fără rezerve....

Raspunsul nu poate fi despicat

Nici duplicat,e veșnic singur,

Înveșmântat în egoismul declarat,

Ambiguu ori negru ori alb!

Te-am întrebat dacă mă iubești...

Răspunsul a murit sugrumat!

(1 martie 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)

Nu sună mincinos deloc,

Minciunile n-au loc într-o iubire,

Poți crede ce îți place ție,

Eu știu ce inima-mi șoptește...

Că te iubesc mai mult ca ieri

Și mai puțin ca mâine,

Dar poate vine vremea să mă crezi pe mine,

Cel care te iubește fără formă

Și pune dragostea în conținut,

Dar îți cerșește zilnic a ta iubire

Dorindu-te cu el în infinit!

(8 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

Mă uit mereu la pozele ce eu însumi ți-am facut

Și te privesc mereu cu-aceiași ochi

Dar cred de fiecare dată

Că-i prima oară când te văd!

Te văd așa de dulce încercând să-ți gust al tau sirop ce-ți curge din priviri...

Te tot privesc și-mi vine brusc să te sărut!

Mă-ntreb mereu de unde vii

De ești norocul meu,

Ești oare tu destinul ce l-am prins,

Ori eu sunt doar trimisul tău

Și amandoi stăteam in gară așteptând același tren,

Eu pe al tău, tu pe al meu....

Fără să știi ce dragoste poți dărui,

Nu-mi spui încă nimic...

Ci doar frânturi de adevăr

Ce-ți stau prinse colorat în păr

Îmi spui că mă iubești și tu,

Ori nu....

Aștept siropul tău...

Ai glasul unui zeu

O să te-aștept mereu

Să-mi spui că mă iubești.

(3 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Sărutul nostru e universal

Și delicat și cald,

Nemuritor cu viață de la zei

Nu știe a muri deloc,

E purul adevăr...

Este din foc și din lumină,

Sărutul nostru are forma sa

Rotund precum o lună!

Sărutul vostru nu-l cunosc

Cu sigurantă este altceva

Sincer vă spun,nu-i treaba mea

Eu am iubirea prea frumoasă

De ce să-mi pese de ceva

Ce nu îmi aparține?

Sarutul meu are ceva

Ce nu-i din lumea asta,

Mi-a spus-o cineva

Dar oare cine...

Acum vorbesc de tine!

(24 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

La începutul verii,

Erau doar amintiri care mă chinuiau,

Din cauza cărora credeam că voi ajunge să scriu versuri

Care mă bântuiau.

Însă acest anotimp a ajuns să-mi aducă și mângâiere, nu doar tăiere,

Cum spuneam în versurile mele.

Uneori, în momentul neașteptat,

Apare persoana despre care doar visai să fii dat.

La început, nu credeam că va fi nimic.

Doar două zile de festival

Și ne vom comporta ca și cum nu s-a întâmplat nimic.

Am ajuns acasă, cu o bucurie greu de oprit,

Deși n-am știut dacă persoana aceea voia ceva

Sau era doar în capul meu de copil trăznit.

Totuși, nu a fost așa.

La două zile după aceea a venit,

Iar atunci bucuria mea a fost de neclintit.

Și cu timpul

Am ajuns să simt pentru persoana aceea

Niște lucruri greu de explicat,

Însă el nici acum seama nu și-a dat.

Însă îl înțeleg și este normal.

Le are pe ale lui, eu pe ale mele,

Însă teama că nu vom mai vorbi

Îmi trece prin vene.

E o persoană foarte importantă pentru mine

Și doar la o simplă ceartă îmi fac gânduri extreme,

De care nu am cum a nu mă teme.

Îl iubesc și mă iubește,

Însă asta nu mereu biruiește.

De la certurile banale pe care le avem,

Se va sătura un pic câte un pic,

Iar între noi nu va mai fi nimic.

Însă țin foarte mult la el

Și sper ca atunci să-mi rămână măcar un simplu amic.

Deoarece nu voi accepta în sinea mea

Să nu vorbim măcar un pic.

Aș dori ca să poată să fie eu, măcar pentru un timp mic,

Poate așa își va da seama că ceea ce simt eu pentru el

Nu sunt doar vorbe spuse

Și că la ceea ce crede el că țin eu

Să vadă că pentru mine e un nimic.

Tot ce îmi doresc e să fie fericit,

Iar când îl văd sau îi aud vocea,

Ceea ce simt nu prea știu cum să explic.

Deși mă comport ciudat,

Iar el crede că îmi caut motive pentru ca între noi totul să se fi oprit,

Pentru mine acesta este un gând cumplit

Și e ultimul lucru pe care mi l-aș fi dorit,

Deoarece ce simt eu și văd eu în el,

Chiar și lui i-ar fi greu de văzut și simțit.

Ce simt eu pentru el e ceva neexplicit.

luna mi este chiar un mentor

si m ajuta n viitor,

sa zambesc si sa devin

tot ceea ce sustin.

lunii eu ii povestesc

de cine ma ndragostesc

si ma asculta

si ma ajuta

sa trec peste el

si sa trec la alt nivel

despre el imi stie totul

caci a observat

si ne a mpreunat

in tot zgomotul

lunii eu ii povestesc

de mine, de tine

de noi doi

dar ea doar ma asculta

caci nu te poate schimba

nici mintea ta flamanda

luna a ramas in urma

caci tot crede ca

pe culoarul iubirii subrede

noi am mai avea vreo suma

luna inca crede

in mine si n tine,

in noi doi,

dar doar perna mi

stie prin ce

tu m ai facut

sa trec,

cat te am placut

si cat ma nec.

Ai zis ,,promit” , ai zis… mă arunc   

Pe drumuri prăfuite, în inimă un gol adânc.

Dragostea noastră, am crezut că o să-și revină,

Acum e doar o umbră, o cădere în surdină.

Aripi rupte, încercând să zboare,

Dar frica le ține, aluzii clare

Ai plecat , fără a-mi lua la revedere

Și eu rămân aici, cu dor și durere.

Golul de tine mă sufocă în noapte,

Îmi răsună-n cap doar șoapte,

Dragostea mă arde, pupila mi-e diluată ,

Te am în minte, ca o amintire fixată.

Între turnurile lacrimilor diafane ...

Așa mă simt uneori,  

Nevoit, de neștiute sorți,  

Să mă pierd în ochii tăi,  

Să cad în visare,  

Seara-n asfințit,

Către iubitu-mi Dumnezeu.

Căci rabd, la poarta suferinţei,  

Voind să te mai văd încă odată  

Și mă-nchin, făgăduind că altă dată

O să aprind un vis şi-n care,  

Să lumineze, firav și neștiut,

Chipul iubitei mele  

Alb, cu ochi albaștri, interzis  

În mii de feluri.  

Și iar mă rog la bunul Dumnezeu  

Să nu mă lase muribund  

Sfârșit de dorul iubitei mele, interzise

În mii de feluri neîntelese,

Pe nesfârșitul orizont de şoapte,

În războiul dintre zi și noapte,

Unde se nasc visele.

Acolo unde eu ... Acum...

nu mă mai regăsesc...

Sunt demiurg? Ori sunt creştin?

Sunt un Zamolxe fără coroană,

Ori sunt ultimul martir?

Mă simt pierdut,

Mă simt o flacără homerică,

Sau o scânteie-nlăcrimată,

Ce se îndreaptă către mare...

Iar ea, la fel ca mine,

păşeşte înspre moarte Incet,

cu fiecare pas, cu fiecare gând,

mi-aduc aminte,

De o Cartagină-n ruine...

Povestea de dragoste dintre noi,

E un duet oximoronic,

Un duet în care nu există dans în doi...

Așa se sting și flăcările tremurânde,

Cu priviri miloase, împătimite,

Precum lacustra de pe lacul de niciunde,

Ucisă de speranțe-nchipuite...

Un lant de patimi stă cuminte,

Așteptând la poarta suferinței,

ultimele sale zale,

Căci te-am regăsit...

Dar tu te stingi în uitare,

Iar lanțul devine tot mai mare, tot mai mare

Tu te-ai uitat in ochii mei

Deci stii cu siguranta ce-ascund ei,

Cat oft ca nu te am , macar o clipa

Caci fiecare zi ce trece e-o ripisa…

Tu  te-ai uitat in ochii mei si -ai stat

Si -am inteles atunci ce-mi este dat,

Sa te tanjesc desi nu pot sa fac nimic,

Sa te visez, sa te sarut, sa te ating…

Tu te ai uitat in ochii mei si ai zis cu ei

Ca intr un vis, ca vrei

Si -am inteles ,

dar ce folos cand timpul strica?

Ma -ntreb de ce asa mereu

Cad mult, fara sa vreau , in fluturi

Ce snoaba inima sa am

Sau doar o fi pt a scrie randuri?

Pe salteaua groasă a amintirilor

-praf de ani și tăceri adunate-

stau culcate lacrimi reci

și zâmbete macheate de timp.

Par vii,

dar sunt doar ecouri 

îmbrăcate în pielea trecutului.

Aștepți să treacă.

Dar clipa nu trece.

Clipa prinde rădăcină în tine

ca o iederă pe zidul unei case părăsite.

Calendarul își întoarce filele

ca un actor grăbit

care schimbă măști,

iar fiecare an promite

o primăvară nouă.

Dar în adânc iarna rămâne.

Eu m-am născut

exact în clipa

în care învățam să mor.