Zbucium

Sunt un paradox pierdut în noapte,

Caut liniștea ca pe-un altar,

Dar tăcerea-mi aduce șoapte

Și un gust de teamă și amar.

 

Zgomotul din jur îmi cere pace,

Vreau ca lumea ritmul să-și oprească,

Dar când totul în sfârșit tace,

Gândurile încep să mă lovească.

 

Frica de un gol ascuns în mine

Naște monștri care nu mai pier,

Liniștea e un izvor de bine,

Dar tăcerile mă dor și cer.

 

Merg pe sârmă între două stări,

Sufletul în două se desparte:

Prins între dorinți și ezitări,

De ambele mi-e teamă și mi-e moarte


Категория: Исповедальные стихи

Все стихи автора: Vlad VIDA poezii.online Zbucium

Дата публикации: 19 мая

Добавлено в избранное: 2

Комментарий: 2

Timp de citire: ~1 min.

Просмотры: 687

Авторизуйтесь и комментируйте!

Комментарий 2

Maria Spiescu

Maria Spiescu

Interesant... umbrele din interior...cer să fie văzute,auzite,acceptate și aduse în echilibru cu lumina...

Другие стихотворения автора

Dualitate

Caut tăcerea, dar mă tem de ea,

Când lumea tace, zgomotul e-n mine.

Sunt propria-mi capcană și-o mândrie grea,

Un întuneric ce tânjește după bine.

Strig după pace, dar mă sperie un gol,

Pe firul subțire al minții, sub grea strânsoare,

Între dorință și teamă joc ultimul rol,

În noaptea asta în care, nimic nu mai moare.

Еще ...

Стихи из этой категории

Spleen

câteodată mi se pare
poate-i doar o iluzie
că mi-a fost bine
"cândva"

timpul ăsta,
prețios cum ni se pare,
fuge,
uită și el
cât de repede se moare.

e succint,
scurt,
nici dorul nu mai strigă
de data asta nu mai spune „stai”,
de fapt,
cred că nu mai spune nimic altceva decât
"existai"

cum rămâne cu recunoștința?
mereu în alt loc,
departe de aici,
departe de acum.
hipomnezie.
am uitat de prea multe ori
nu-mi vine să-mi mai amintesc,

„tot ce trebuie să decidem este ce să facem cu timpul care ni s-a dat.”

dacă-aș fi mulțumită
n-aș mai crea,
n-ar mai fi "artă"
tot ce fac
în fapt
este fericirea pe care n-o simt,
pe care
n-am simțit-o.

tot ce-a fost și n-a fost
timp, timp, timp
ești plata regretelor
amalgamul amintirilor...

accidental,
îmi aduc aminte acum.
Tu?

 

Еще ...

De-aș putea

De-aș putea da timpul înapoi,

Să repar greșeala făcută în trecut,

Aș șterge și păcatul cel mai greoi

Ce l-am pus eu însumi pe-al meu trup.

 

De-aș putea schimba pașii ce i-am lăsat

Pe cărarea care mă ducea în gol,

Aș schimba macazul și-aș lua de la început,

Să încep de la zero fără ocol.

 

De-aș putea preface-n flăcări scrumul

Și să-nvăț să iert pe cei ce m-au rănit,

Căci oricine greșește în viața asta scurtă,

Privind la ce-a fost și ce a devenit.

 

De-aș putea aduce în vechiul prag

Pe cei dragi plecați mult prea devreme,

I-aș strânge la piept cu atâta drag,

S-alung din casă orice teamă, din orice vreme.

 

De-aș putea opri o clipă timpul

Să nu treacă grabnic și nedrept,

Aș lăsa iubirea să dea impulsul

Și liniștea să se așeze-n piept.

 

De-aș putea... dar timpul e un munte

Ce nu se clintește-n fața mea,

Așa că merg înainte, fără să privesc pe punte,

Primesc tot ce-a fost... vrea inima, ori nu vrea.

Еще ...

ULTIMA ILUZIE

Secundele îngheață-n ceasuri moarte,

O noapte grea mănâncă din tăceri,

Scrisorile netrimise stau deoparte,

Purtând în ele umbra de ieri.

 

Pe ecranul rece-al lumii virtuale,

S-a stins un zâmbet ca-n pustiu,

Rămân doar lacrimi pe poteci de jale

Și un ecou ce strigă prea târziu.

 

Turnăm în cupe neagra deznădejde,

Un ultim ospăț la masa de strigoi

Și dacă viața asta ne-o răpune,

O altă lume ne-o aduce înapoi.

Еще ...

Punctul de fugă

Am lăsat lumea să alerge pe lângă ferestre,

Cu tot zgomotul ei de sticlă spartă și ceasuri grăbite,

Iar eu m-am așezat în mijlocul camerei, pe o scândură veche,

Să văd ce a mai rămas din mine după atâtea zile risipite.

 

Nu mai vreau să sap după umbre sau să caut vină în pietre,

Să despic firul în patru doar de dragul de a sângera,

Am o oboseală caldă, de om care a lăsat armele jos, pe perete,

Și a învățat în sfârșit să accepte reflecția sa.

 

E o lumină atât de simplă care cade pe masă,

Un galben curat, de toamnă târzie, fără niciun blestem,

O liniște care nu mai doare, care mă primește în casă

Și-mi dă voie doar să respir, fără să mă mai tem.

 

Și e destul. E atâta aer proaspăt în jur,

Încât simt cum mi se desfac umerii de sub o piatră grea.

Nu mai e nevoie de niciun zbucium, de niciun zid dur,

Doar de liniștea asta... care în sfârșit e a mea.

Еще ...

Bastionul durerii

În turnul de piatră nins de uitare,

Unde lumina e doar o părere,

Mă-nalț  tristă, adâncă și mare,

Ca o fortăreață zidită-n durere.

 

Am pus în mortar suspine și doruri,

Cărămizile mi-s lacrimi uscate,

Pe flancuri îmi veghează tăcutele coruri

De vise noptatice și sfărâmate.

 

Nu las să intre asalturi, nici solii de pace,

Șanțul de apă mi- e fluviu de plâns,

Iar inima-n piept ca o gardă ce tace

Păzește secretul ce-n taină l-am strâns.

 

Oricât ar lovi în mine destine,

Și valuri de timp s-ar izbi cu mânie,

Bastionul durerii în mine se menține...

Sunt monument sacru din melancolie.

 

Dar dincolo de porți, sub bolta cea grea,

În bezna în care speranța se-ascunde,

Mai pâlpâie-o rază, o ultimă stea,

Să sfarme și zidul tăcerilor crunte.

 

Iar piatra cea rece începe să cadă,

Sub forța luminii ce-și cere tributul,

Rămâne doar timpul inert să mai vadă

Cum liber din umbră renaște trecutul.

Еще ...

Vreme de Bacovia

E toamnă pe străzi, e plumb și e gri,

Pe geamuri se scurge o ploaie măruntă.

Se stinge ușor și această zi

Și sufletul parcă de-amintiri se inundă...

 

O cioară rătăcită pe un arbor dezvelit

Rostește un croncănit monoton și rar,

lar timpul în loc pare că s-a oprit,

Într-un decor ud și murdar.

 

Trec siluete grăbite sub picuri mărunți,

În haine cernite, cu pași de fantomă,

Pe drumu-i pustiu, cu pomi dezgoliți,

Ce-și plâng în tăcere pierduta aromă.

 

E vreme de Bacovia în tot ce privesc,

O melancolie profundă și grea,

Cuvintele par că vor să-mi înghețe,

Să lase să plouă în inima mea.

12 Octombrie 2026

Еще ...

Поддержите Poezii Online

Ваша поддержка помогает Poezii Online красиво расти. Пожертвование помогает развитию, улучшениям и этому пространству, посвящённому личному творчеству — месту, где поэзия и литературный текст приносят вдохновение, спокойствие и глоток воздуха для души.

Спасибо, что помогаете поэзии жить дальше. 🤍