Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: ANONIM
Data postării: 1 mai 2023
Vizualizări: 829
Poezii din aceiaşi categorie
Și dincolo...tot cu tine
Și dincolo de lume
Eu aș rămâne,
Și dincolo de suflete oarbe
Eu tot cu tine aș rămâne.
Și dincolo de zile triste
Când nu mai simți sensul,
Și dincolo de obstacole
Eu tot cu tine aș rămâne.
Și dincolo de nori
Unde soarele n-ar da să se arate
În nopți de toamnă înnorate
Eu tot cu tine aș rămâne.
Și mai presus de ani ce trec
Și dincolo de zile numărate,
Când viața pare să nu aibă sens
Eu te-aș ține de mână și tot cu tine aș rămâne pe veci.
Cum fără…
Cum aș fi eu fără tine?
Dac-aș ști, ți-aș spune
Chiar de-atunci din februarie
Nu mă pot trezi fără gînduri spre tine
Nu pot adormi neștiind că te simți bine
Cum aș fi eu fără tine?
Tu ești luna mea dintr-e stele
Ești soarele cere-mi luminează ziua,
Eroina ce ma salvat din ceața singurătății
Mi se scurge inima de sînge
Cînd ochii tăi varsă lacrimi,
Mi se umple sufletul de bucurie
Cînd pe buze îți îmflorește zîmbetul
Mai ții minte?
Acea noapte care ne-a unit sorțile
Și le-a împletit într-o plapumă,
O plapumă de bucurie și tristețe,zîmbete și lacrimi,
Și vreu ca această plapumă să ne învelească pînă la ultima suflare
Deja nu-e-o dragoste copilărească
Este ceva gîndit, chibzuit zile întregi și nopți nedormite
Aș da și viața pentru tine
Aș sta cu tine ore și zile în șir,
Dar îmi sunt destule și cinci minute
Ca ziua să-mi fie cea mai bună din viață
Dar, știu că pleci…
Și vreau atîtea să-ți spun;
nu găsesc cuvinte potrivite
Cum aș fi eu fără tine?
Dac-aș ști, ți-aș spune
Mereu doresc să te sărut pe frunte,
Dar… capul îl ferești într-una
Nu sunt scriitor…
De poet nici nu mai zic,
Scriu… pentru că uneori mii frică săți spun direct.
Mii frică de refuz și singurătate
Ești unica care mi-a fost și îmi ești mereu alături,
Nu îți pot mulțumi cu minic, nu am comori ce ți le pot da
Am doar o inimă, frîntă
O inimă ruptă în mici bucăți.
Care are nevoie doar de dragoste și nimic mai mult
Dar faptul plecării tale mă întristează,
Și totuși nu mă lasă fără speranța că te vei întoarce.
Dar pînă atunci,
Vei avea loc în centrul acelei frînte inimi
Ce nu cade ca pereții Babilonului,
Doar datorită ție și sentimentelor spre tine
Cum aș fi eu fără tine?
Dac-aș ști, ți-aș spune.
“stars” but full of scars
with tear in my eyes
i beg you to stay
but my only remain
is my fucking shame.
i’m tired of this nonsense
it was a big mistake
to believe that i can,
save these attachment.
i miss you with all my heart
my soul is full of scars
but you can’t realize
the fact that i love you so much.
when it’s done
it’s a black hole in my heart.
when he s gone,
it’s hard as fuck to keep my feelings up.
even if we’re over
i feel like i’m in heaven
in a heaven full of stars
where i can cover my scars
heaven is not the hell
just remind me that i was in them
before i go from there
i want to thank you but with some mad.
i am mad because of you
my sky is not so blue
i’m not in the mood this days
even tho i’m here in the azure.
Cand dorul picură cuvinte
Am zis că nu mai scriu dar sufletul îmi
picură cuvinte
lar vântul cald de vară le-aşterne în
povești,
Sunt blestemată pare să-mi fii doar
printre rime
Căci tu imi taci.... crezând că nu
greșești.
Am încercat din nou să mă apropii, în
felul meu nătâng
Dar te-ai ascuns la umbra unui buton,
Mi-aș fi dorit cumva să pot să te conving
Doar să vorbim... că am un suflet și
sunt...om.
Am încercat din nou să mă apropii aşa
cum am putut
Dar te-ai ascuns sub roba ignoranței
Tăcerea dintre noi adie iar perfid
Și suflă risipind și umbrele speranței.
Am încercat din nou să mă apropii, în
felul meu stângaci
Dar te-ai grăbit să apeși pe trăgaci.
Un munte de tăcere ai ridicat să ne
despartă
...risipind și-acel frumos.."a fost
odată"...
Îţi las aici o simplă rugăminte:
Să-mi scrii.. când poate-ai s-o găsești..
Prea dragul meu croit din necuvinte
Ce taci și azi... mă ocolești....
Fără tine
Plouă în septembrie
Natura se usucă.
Totu-i vis și feerie
Și mă apucă un dor de ducă.
Ascult ploaia cum cade lin
Mii de gânduri trec prin minte,
Parcă aud un glas divin,
Ce mi-l aduc aminte
Încerc să-mi vin în fire...
Minutele trec în neștire
Stau și privesc
Sus pe lângă mănăstire
Mintea încerc să îmi golesc...
Luminează-mi Doamne calea
Ca din vis să ma trezesc
Fiindcă mă apucă jalea
Că nu am ce îmi doresc
Septembrie. Plouă mărunt
Sentimentele mi se ascund
Rămân doar triste,ascunse în mine
E greu,și dor, și fără tine...
Speranță
O perdea de flori albastre
Acoperă o fereastră spre cer,
Iar făpturile-n chipuri măiestre
Prin iris privesc în mister.
O boltă clară, curată
Deschisă-i spre inima ta.
Albastru-i feeric te-mbată,
Te-mbie spre a medita.
Blând, vântul adie în azur,
Buchete de litere-n vers,
Și-s toate prinse-n contur,
Izvor de frumos din imens.
Mireasma plăcută a vieții
Trezită-i sub roua de dor,
Și-i ceri doar un ceas tinereții
Înfiripată-n gândul hoinar.
O frunză firavă de laur
Pe frunte discret strălucește,
Încununând visul de aur
Bucuria în suflet trudește.
Din umbră, cu pașii timizi,
Hazardul te-ncearcă din nou,
Dorind fericirii ca tizi
Speranța, credința în nou.
Și dincolo...tot cu tine
Și dincolo de lume
Eu aș rămâne,
Și dincolo de suflete oarbe
Eu tot cu tine aș rămâne.
Și dincolo de zile triste
Când nu mai simți sensul,
Și dincolo de obstacole
Eu tot cu tine aș rămâne.
Și dincolo de nori
Unde soarele n-ar da să se arate
În nopți de toamnă înnorate
Eu tot cu tine aș rămâne.
Și mai presus de ani ce trec
Și dincolo de zile numărate,
Când viața pare să nu aibă sens
Eu te-aș ține de mână și tot cu tine aș rămâne pe veci.
Cum fără…
Cum aș fi eu fără tine?
Dac-aș ști, ți-aș spune
Chiar de-atunci din februarie
Nu mă pot trezi fără gînduri spre tine
Nu pot adormi neștiind că te simți bine
Cum aș fi eu fără tine?
Tu ești luna mea dintr-e stele
Ești soarele cere-mi luminează ziua,
Eroina ce ma salvat din ceața singurătății
Mi se scurge inima de sînge
Cînd ochii tăi varsă lacrimi,
Mi se umple sufletul de bucurie
Cînd pe buze îți îmflorește zîmbetul
Mai ții minte?
Acea noapte care ne-a unit sorțile
Și le-a împletit într-o plapumă,
O plapumă de bucurie și tristețe,zîmbete și lacrimi,
Și vreu ca această plapumă să ne învelească pînă la ultima suflare
Deja nu-e-o dragoste copilărească
Este ceva gîndit, chibzuit zile întregi și nopți nedormite
Aș da și viața pentru tine
Aș sta cu tine ore și zile în șir,
Dar îmi sunt destule și cinci minute
Ca ziua să-mi fie cea mai bună din viață
Dar, știu că pleci…
Și vreau atîtea să-ți spun;
nu găsesc cuvinte potrivite
Cum aș fi eu fără tine?
Dac-aș ști, ți-aș spune
Mereu doresc să te sărut pe frunte,
Dar… capul îl ferești într-una
Nu sunt scriitor…
De poet nici nu mai zic,
Scriu… pentru că uneori mii frică săți spun direct.
Mii frică de refuz și singurătate
Ești unica care mi-a fost și îmi ești mereu alături,
Nu îți pot mulțumi cu minic, nu am comori ce ți le pot da
Am doar o inimă, frîntă
O inimă ruptă în mici bucăți.
Care are nevoie doar de dragoste și nimic mai mult
Dar faptul plecării tale mă întristează,
Și totuși nu mă lasă fără speranța că te vei întoarce.
Dar pînă atunci,
Vei avea loc în centrul acelei frînte inimi
Ce nu cade ca pereții Babilonului,
Doar datorită ție și sentimentelor spre tine
Cum aș fi eu fără tine?
Dac-aș ști, ți-aș spune.
“stars” but full of scars
with tear in my eyes
i beg you to stay
but my only remain
is my fucking shame.
i’m tired of this nonsense
it was a big mistake
to believe that i can,
save these attachment.
i miss you with all my heart
my soul is full of scars
but you can’t realize
the fact that i love you so much.
when it’s done
it’s a black hole in my heart.
when he s gone,
it’s hard as fuck to keep my feelings up.
even if we’re over
i feel like i’m in heaven
in a heaven full of stars
where i can cover my scars
heaven is not the hell
just remind me that i was in them
before i go from there
i want to thank you but with some mad.
i am mad because of you
my sky is not so blue
i’m not in the mood this days
even tho i’m here in the azure.
Cand dorul picură cuvinte
Am zis că nu mai scriu dar sufletul îmi
picură cuvinte
lar vântul cald de vară le-aşterne în
povești,
Sunt blestemată pare să-mi fii doar
printre rime
Căci tu imi taci.... crezând că nu
greșești.
Am încercat din nou să mă apropii, în
felul meu nătâng
Dar te-ai ascuns la umbra unui buton,
Mi-aș fi dorit cumva să pot să te conving
Doar să vorbim... că am un suflet și
sunt...om.
Am încercat din nou să mă apropii aşa
cum am putut
Dar te-ai ascuns sub roba ignoranței
Tăcerea dintre noi adie iar perfid
Și suflă risipind și umbrele speranței.
Am încercat din nou să mă apropii, în
felul meu stângaci
Dar te-ai grăbit să apeși pe trăgaci.
Un munte de tăcere ai ridicat să ne
despartă
...risipind și-acel frumos.."a fost
odată"...
Îţi las aici o simplă rugăminte:
Să-mi scrii.. când poate-ai s-o găsești..
Prea dragul meu croit din necuvinte
Ce taci și azi... mă ocolești....
Fără tine
Plouă în septembrie
Natura se usucă.
Totu-i vis și feerie
Și mă apucă un dor de ducă.
Ascult ploaia cum cade lin
Mii de gânduri trec prin minte,
Parcă aud un glas divin,
Ce mi-l aduc aminte
Încerc să-mi vin în fire...
Minutele trec în neștire
Stau și privesc
Sus pe lângă mănăstire
Mintea încerc să îmi golesc...
Luminează-mi Doamne calea
Ca din vis să ma trezesc
Fiindcă mă apucă jalea
Că nu am ce îmi doresc
Septembrie. Plouă mărunt
Sentimentele mi se ascund
Rămân doar triste,ascunse în mine
E greu,și dor, și fără tine...
Speranță
O perdea de flori albastre
Acoperă o fereastră spre cer,
Iar făpturile-n chipuri măiestre
Prin iris privesc în mister.
O boltă clară, curată
Deschisă-i spre inima ta.
Albastru-i feeric te-mbată,
Te-mbie spre a medita.
Blând, vântul adie în azur,
Buchete de litere-n vers,
Și-s toate prinse-n contur,
Izvor de frumos din imens.
Mireasma plăcută a vieții
Trezită-i sub roua de dor,
Și-i ceri doar un ceas tinereții
Înfiripată-n gândul hoinar.
O frunză firavă de laur
Pe frunte discret strălucește,
Încununând visul de aur
Bucuria în suflet trudește.
Din umbră, cu pașii timizi,
Hazardul te-ncearcă din nou,
Dorind fericirii ca tizi
Speranța, credința în nou.
Alte poezii ale autorului
"Pielea oranj"
"Acolo e liniste/acasă s-a luat curentul și lampa e un trandafir incediat/Ieri au ingropat-o pe Raluca/in sicriul ei mic și dantelat a rămas duhul sfânt/,intr-un felinar cu licurici/pielea ei oranj atingea toate ,profețiile pamantului/De -acum nu mai am prieteni la,scoala/colegul de banca ma va privi /oblic,mâinile mele vor sta la,spate /și vor numără 6 luni."
Dragostea pierduta
în zori de zi apare un soare
Ma uit la el e, e foarte mare
Dar mă trece un fior,
Știind că trebuia sa fim aici, amândoi.
Mă uit singura la soare
Și observ cum mă doare,
Știind că trebuia să fi aici
Iarăși simt că mă despic
Și aș vrea să ne împăcăm,
Dar sufletul meu ar refuza,
Ar refuza durerea mare
Care se furișează in mintea mea.
As putea scrie o carte,
Despre iubire și împăcare,
Dar nu as fi in stare,
Sa las un sentiment așa profund, într-o carte.
Chiar daca doare, tot as vrea sa scriu,
Un poem despre iubirea noastră,
Dar știu că nici acela nu las putea duce până la capăt,
Pentru că iubirea noastră e prea mare,
Și mă despica in doua
Durerea aceasta tare.
Despre mine
Detest țelurile.
Detest incapacitatea minții mele de a se ancora în realitate,
de a fi conștientă de ceea ce îmi este cu putință
și de a-mi construi întreaga viață de parcă gândul va deveni vreodată real.
Speranța este în van.
Omul care nu are nici speranță, nici mâncare, scapă repede.
Omul care nu are mâncare, dar are speranță,
moare mult mai încet și moare prost.
Prost, pentru că a trăit mințindu-se că
va exista o zi în care să-i fie mai bine.
Prost, pentru că s-a zbătut să trăiască și a suferit din plin,
doar ca într-o zi să aibă același destin ca omul fără speranță.
În final, ceea ce ne face oameni este moartea
Deci de ce ne este, de fapt, frică de moarte?
Acela este singurul nostru destin comun.
Deseori mă gândesc la mine
Ca la o floare ce a reușit să înflorească
Printre crăpăturile subțiri ale trotuarului
O floare, care este zilnic călcată în picioare de câte
Un om care vorbește, nepăsător, la telefon.
Poate că nu este floarea asta destul de frumoasă
Poate că nu e cu nimic specială
Dar ea trăiește, chiar dacă nu se potrivește în peisaj
Deci de ce, of, oameni, o striviți zi de zi?
De ce, of, oameni, îi smulgeți speranța
și o lăsați să trăiască doar prin țelurile sale, promisiunea unui viitor?
De ce, of, oameni, o faceți să viseze la moarte?
Copilărie
Draga mea copilărie,
Îți scriu ,iar o poezie.
Dintr-o veche librărie
Pe un colț de hârtie
Plecata-i tu departe
De păcate, tot și toate
Ai fost fragilă, delicată
Dar n-aș fi vrut să pleci niciodată .
Adultul din mine,
Ce încă nu a uitat de tine.
Care a devenit treptat,
Un om tot mai asumat
Acum are responsabilități
Cu tot cu greutăți
Are casă, familie și copii
Ce se joacă iar cu jucării
Pun întrebări și tu nu ști:
Ca îmi tot amintesc
Cat de mult voiam să cresc
Pe nimeni să nu dezamăgesc
De ar fi să mă răzgândesc
Să te-ntorci e tot ce-mi doresc.
Ea, doar ea
O văd,e aici !
E aproape,o simt ,
Obosit cu ochii mici,
Dar,o văd,vreau s-o ating.
Pielea catifea,
Mirosul iasomie,
Simt că mă vrea,
Intre noi simt chimie.
In ale mele brațe o iau,
Energiile se contopesc,
Mă strânge tare, drumul nu-i dau,
Oare să ii spun că o iubesc ?!
Sahul
Sahul arma mea secreta
multi bani imi aduce,
pusculita plina am,
de goromele mari.
Cand castig imi aud numele
fericit sunt atunci,
sarind de veselie
si sarbatorind.
"Pielea oranj"
"Acolo e liniste/acasă s-a luat curentul și lampa e un trandafir incediat/Ieri au ingropat-o pe Raluca/in sicriul ei mic și dantelat a rămas duhul sfânt/,intr-un felinar cu licurici/pielea ei oranj atingea toate ,profețiile pamantului/De -acum nu mai am prieteni la,scoala/colegul de banca ma va privi /oblic,mâinile mele vor sta la,spate /și vor numără 6 luni."
Dragostea pierduta
în zori de zi apare un soare
Ma uit la el e, e foarte mare
Dar mă trece un fior,
Știind că trebuia sa fim aici, amândoi.
Mă uit singura la soare
Și observ cum mă doare,
Știind că trebuia să fi aici
Iarăși simt că mă despic
Și aș vrea să ne împăcăm,
Dar sufletul meu ar refuza,
Ar refuza durerea mare
Care se furișează in mintea mea.
As putea scrie o carte,
Despre iubire și împăcare,
Dar nu as fi in stare,
Sa las un sentiment așa profund, într-o carte.
Chiar daca doare, tot as vrea sa scriu,
Un poem despre iubirea noastră,
Dar știu că nici acela nu las putea duce până la capăt,
Pentru că iubirea noastră e prea mare,
Și mă despica in doua
Durerea aceasta tare.
Despre mine
Detest țelurile.
Detest incapacitatea minții mele de a se ancora în realitate,
de a fi conștientă de ceea ce îmi este cu putință
și de a-mi construi întreaga viață de parcă gândul va deveni vreodată real.
Speranța este în van.
Omul care nu are nici speranță, nici mâncare, scapă repede.
Omul care nu are mâncare, dar are speranță,
moare mult mai încet și moare prost.
Prost, pentru că a trăit mințindu-se că
va exista o zi în care să-i fie mai bine.
Prost, pentru că s-a zbătut să trăiască și a suferit din plin,
doar ca într-o zi să aibă același destin ca omul fără speranță.
În final, ceea ce ne face oameni este moartea
Deci de ce ne este, de fapt, frică de moarte?
Acela este singurul nostru destin comun.
Deseori mă gândesc la mine
Ca la o floare ce a reușit să înflorească
Printre crăpăturile subțiri ale trotuarului
O floare, care este zilnic călcată în picioare de câte
Un om care vorbește, nepăsător, la telefon.
Poate că nu este floarea asta destul de frumoasă
Poate că nu e cu nimic specială
Dar ea trăiește, chiar dacă nu se potrivește în peisaj
Deci de ce, of, oameni, o striviți zi de zi?
De ce, of, oameni, îi smulgeți speranța
și o lăsați să trăiască doar prin țelurile sale, promisiunea unui viitor?
De ce, of, oameni, o faceți să viseze la moarte?
Copilărie
Draga mea copilărie,
Îți scriu ,iar o poezie.
Dintr-o veche librărie
Pe un colț de hârtie
Plecata-i tu departe
De păcate, tot și toate
Ai fost fragilă, delicată
Dar n-aș fi vrut să pleci niciodată .
Adultul din mine,
Ce încă nu a uitat de tine.
Care a devenit treptat,
Un om tot mai asumat
Acum are responsabilități
Cu tot cu greutăți
Are casă, familie și copii
Ce se joacă iar cu jucării
Pun întrebări și tu nu ști:
Ca îmi tot amintesc
Cat de mult voiam să cresc
Pe nimeni să nu dezamăgesc
De ar fi să mă răzgândesc
Să te-ntorci e tot ce-mi doresc.
Ea, doar ea
O văd,e aici !
E aproape,o simt ,
Obosit cu ochii mici,
Dar,o văd,vreau s-o ating.
Pielea catifea,
Mirosul iasomie,
Simt că mă vrea,
Intre noi simt chimie.
In ale mele brațe o iau,
Energiile se contopesc,
Mă strânge tare, drumul nu-i dau,
Oare să ii spun că o iubesc ?!
Sahul
Sahul arma mea secreta
multi bani imi aduce,
pusculita plina am,
de goromele mari.
Cand castig imi aud numele
fericit sunt atunci,
sarind de veselie
si sarbatorind.