1  

Poem

Ti-am inchis usa asteptarii

Si iata-ma...asteptandu-te 

Vii mai greu ca niciodata 

Atunci cand stii ca te vreau acasa.

 


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: Larisa Andreea poezii.online Poem

Data postării: 18 decembrie 2023

Timp de citire: ~1 min.

Vizualizări: 1140

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

‘59

Ma asez si stau aici

Si in gand esti tot aici

Langa mine , pe o banca

Ce era candva a noastra.

O, canta din ora-n ora

La fiecare cincizeci si noua

Canta cu amintiri ,miros de scrum

Si lectii de chitare din anii buni.

Mai mult...

Nu mai cred in noi de ieri

Nu vine timpul sa te uit

Sa te arunc si sa ma uit

La cineva cunoscut

Si totusi strain in sarut.

Imbatata de dragostea ta indiferenta,

Dar si dependenta de independenta,

Insa aleg independenta

Ca nu doare cat dragostea ta.

Mai mult...

Cerul si pamantul

Iubirea ta fara cuvinte

Si plina de gesturi nepotrivite

Ochii tai din mare imi vorbesc

Si ochii mei din pamant te privesc

Si acum sa vrei alinarea mea

Sau te mai minti ca ai trecut fara ea ?

Ca ai gasit pe alta care sa-ti dea

Dar nu poate sa-ti dea ce nu poate avea.

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Război de toamnă

Plâng chitările în parcul întunecat,

picăturile de ploaie cad abrupt,

lovesc băncile bandajate de călători nevinovați

și până și toamna se revoltă în fața mea.

Mă apasă vântul pe rana deschisă,

dar parcă durerea e ca o umbră

ce mă urmărește, dar nu se face simțită,

ca un regret pe care-l ai toată viața.

Îmi șoptește o voce în ureche

cuvinte calde, însă în zadar

când glasul tău de gheață e tot ce cunosc

și tot ce mă face să nu vreau să dispar.

Eclipsa de toamnă se vede în ochii tăi

și atingerea ta mă arde cu dor,

pe când trupul mi-e o explozie de amor.

Mai mult...

Floarea din vârf de stâncă

Nu se-nclină oricărei raze,
Nu se supune niciunui vânt,
Crește departe, fără pază,
Nu-și lasă rădăcina-n rând.

Pe stânci albastre, printre ceață,
Acolo-i leagănul dintâi,
Puțini ajung, puțini o-nvață,
Puțini o smulg din al ei cui.

Dar eu, cu mâini temătoare,
M-am apropiat încet, tăcut,
Să nu-i strivesc a ei suflare,
Să n-o rănesc cu dor durut.

Am vrut s-o iau, dar mi-a fost teamă,
Că-n palme mi s-ar veșteji,
Că-n dorul meu, ca-n foc de vamă,
S-ar mistui, s-ar risipi.

Și-atunci, privind-o-n nopți cu lună,
Am înțeles ce nu știam:
Nu-i floarea mea, doar mă adună,
Și-o port în suflet... nu în ram.

Mai mult...

Umbra nopții

Nu caut prințul fermecat

Ca alte fete ce l-au așteptat

Vreau unul pe motocicletă

Cu o cameră roșie secretă

 

Poate ca a lui Christian Grey

Să experimentez regula de trei

Cu o privire care divagă

"Pentru tine voi arde lumea întreagă!"

 

Tatuaje și zâmbet criminal

Să dețină un sărut mortal

O umbră a nopții întunecate

Cu un dosar plin de păcate

 

E antieroul meu preferat

Acest tip de bărbat

Efectul acela sonor

"Atinge-o și te omor!"

 

Posesiv și gelos

Poate și nemilos

În cărți îl întâlnesc

Dar în realitate unde-l găsesc?

 

Sunt o fată cu cărți

Care trăiește mii de vieți

Am nevoie de băiatul cu motocicletă

Ca fantezia să fie completă.

 

Să recreem scenele mele favorite

Mă refer la cele explicite

Am mii de idei

Fă cu mine ce vrei!

 

Accept orice nebunie

Cătușe, cravată sau funie?

Nu contează, oferă-mi plăcere

Altceva nu-ți pot cere.

 

Mai mult...

Prea tarziu

El prea târziu să-mi mangai tâmplă

Și ochii ce privesc pierduți

Trecut-a clipa șansei tale,

El prea târziu să mă săruți...

El prea târziu,, în gând e noapte

Și pașii inimii se pierd,

Ți-aș dărui atâtea șoapte

Dar cerul nostru e inert..

El prea târziu să-mi simți culoarea

Și spiritul atât de viu

In suflet iar se-aseaza ploaia,

El prea târziu,e prea târziu...

Cu toate-acestea visul nostru

Respira încă în pustiu,

Îi da culoare, și lumina

Chiar daca azi e prea târziu...

Amprentele  spiritelor noastre-s

Că frunza toamna,arămiu,

Eu sunt pe cer, tu în adâncuri,

Ne leag-albastrul și azi știu

Cerul și marea creează vraja

Magia,chiar de-i prea târziu...

 

 

Mai mult...

Zile dintre noi

Ce straniu chip au zilele dintre noi,

Și, totuși, câte nopți ne sunt aproape!

Te simt cum îmi pătrunzi în vise și, apoi

Te risipești precum lumina-n noapte.

 

Când se frământă nori pe cerul greu,

Și-mi tremură sub pleoape stele-n zbor,

Mă-ntreb dacă mai sunt doar eu

Cu așa plin de tine... dor.

 

Se scurge timpul în ritmul lui,

Cu pasul său ce duce numai înainte,

Iar tu rămâi, în gându-mi visător 

Un chip neprețuit întipărit în minte.

 

Și-n lungul drum, de umbre împodobit,

Încă mai sper că-n lumea asta mare,

Nu am rămas un dor neîmplinit,

Ci doar o scurtă așteptare.

 

Mai mult...

Apus pe Valea Loirei

Eram și eu prin somptuoasa Franță...

Când m-ai paralizat cu a ta eleganță.

 

Mă porți prin Paris, Lyon, Marsilia, Nisa...

Cred că urmează Turnul din Pisa!

 

Dar asta când om fi noi suficienți de puternici

Să trecem hotare adevărate.

 

Că momentan ne împiedicăm de propriile umbre

Care par să imite grandiosul ”Le Louvre”.

 

Onorat că te-am cunoscut, mă declar...

 

La apus pe Valea Loirei, în dualul august.

 

- poezie redactată pe 27.01.2024 - Sergiu Țandără

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍