Reverie
Culori bizare îmi pătează chipul,
Amestecuri de negru, negru, negru…
Cunosc infernul şi nimicul,
Şi-l cânt în propriu-mi marş funebru.
În criptă arunc cu silă un ort,
Buchetul de azalee ofilit,
Amarnic plâng, apoi mă-mbărbătez cum pot,
Iar la priveghi îmi povestesc cum am trăit.
Filozofii împrăştii unde n-am ascultători,
Sunt bucuros dacă mă ascult doar eu,
Invoc blesteme peste muritori,
Ca să-L provoc pe Dumnezeu.
Îmi place să mă certe, ca să-nvăţ,
Îmi place să mă bată, ca să plâng,
În faţa Lui să mă răsfăţ,
Şi în iluzii coroana să i-o frâng.
Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: Gabriel Trofin
Data postării: 16 octombrie 2023
Vizualizări: 199
Poezii din aceiaşi categorie
Alte poezii ale autorului
#Interesant
Poem: Scrum
Poem: Um vis de varã
Cartea de Aur. „Fata care merge pe jos” sau cum a reușit Alexandrina Hristov să cucerească publicul român cu muzica ei
Poem: Dorință!
Poem: Suflet cu esență de trandafir
Cartea ”Blocaţi în labirint” este lansată ASTĂZI la Soroca
Poem: Te iubesc,omule
Poem: o clipă-mpreună
Cartile vechi si care nu mai pot fi citite pot deveni fluturi, inimi sau portrete cu indragostiti