Melancolie
Mi-e bine aici în mijloc de pădure,
Copacii ning cu frunze a mă-ngropa,
Îmi bat în geam privirea să îmi fure,
Să nu mai plângă în așteptarea ta.
Și-mi rătăcește pe potecă tainic pasul,
Și curg asurzitor năstrușnice izvoare,
Foșnesc copaci și-mi pare că e glasul,
Ce-l scoate omul când sufletul îl doare.
Cobor în neant ca vreascuri să adun,
Să-mi încălzesc tristețile la iarnă,
Să le adorm cu-n vin roze și cu tutun,
Iar cerul peste mine zăpada să o cearnă.
Mai trece-un an împins cu greu din spate,
Și doliul mă străpunge strașnic până-n os,
Din inimă iluzii erup din nou, sfărâmate,
Și-ntregul codru îmi pare-un cimitir frumos.
Sub pașii mei cărarea plânge și se vaită,
Iar astăzi iarba despre tine îmi vorbește,
Iar eu mă simt un lup îndepărtat de haită,
Ce-adulmecă parfumul și urma ta orbește.
Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: Gabriel Trofin
Data postării: 13 iunie 2024
Adăugat la favorite: 2
Vizualizări: 404
Poezii din aceiaşi categorie
Școala a început
Iată școala a început
Vacanța încet s-a ascuns
Și a început ușor să apară
Dintr-un colț, o școală rară
4 ani avem de stat
De iubit și de cântat
Cu profesori și colegi
Să vedem pe cine aleg
Într-o bună zi de luni
Am trecut pe sub aluni
Și-am ajuns la iubita școală
Când ne revedem toți iarăși
Dar v-a veni însă o zi
Când noi toți nu v-om mai fi
Așa că zic să ne bucurăm
Atâta timp cât nu lucrăm
Timpul!
Ieri am primit un mesager,
Venit din depărtări uitate,
Nu m-am gândit de loc la el,
Deși sunt om cu ani în spate
Am stat de vorbă mult în doi,
Și amintiri trecute-am depănat,
Eram surprinși cu totul amândoi,
De câți ani în cârcă s-au adunat
Știa și data când m-am născut,
Și foarte multe din viața mea,
Mi-a zis că m-ansoțit de la-nceput,
Stând lângă mine în clipa grea
Ai fost de multe ori părăsit,
Pe drumul încurcat al vieții,
De oameni apropiați păcălit,
Și înapoi n-ai dat găsind soluții
Așa mi-a spus necunoscutul,
Și-apoi încovoiat s-a prezentat,
Numele meu se cheamă,,timpul",
Și-n timp eu pavăză ți-am stat
De ce-ai venit acum spre mine?
Eu curios, surprins l-am întrebat?
Un troc sunt nevoit să fac cu tine,
Mi-a spus ferm, direct și răspicat
Ce îți propun, nu e deloc negociabil,
Că voi lua cu mine de la tine tinerețea,
Și-ți voi lăsa la schimb în mod inevitabil,
Anii ce vin și-ți vor aduce...bătrânețea
Pentru moment am rămas mut,
Și am simțit teribil gustul tristeții,
Nu îmi explic cum vremea a trecut,
Dar Timpul mi-a șoptit,
prietene...e roata și cursul vieții!
Atunci am înțeles pe loc venirea sa,
Și schimbul nevoit l-am acceptat,
Am vrut să-l mai întreb pe timp ceva,
Nu mi-a răspuns, s-antors și a plecat!
Scrisă pentru voi,
Nascut, Mai "62,
Cezar,
Pe curând!
Nu mai e loc de mine pe pământ
Nu mai e loc de mine pe pământ,
Mă scuipă grotele afară,
Sunt animalul cel mai blând,
Ce-a evadat din viața sa precară.
Nu mai e loc de mine pe sub ape,
Sunt aruncat pe țărm ca o epavă,
Aștept pe moarte din mine să se-adape,
În timp ce-n fiecare zi îngurgitez otravă.
Nu mai e loc de mine nici în cer,
Sunt prăbușit mereu peste abisuri,
Deși, demult, nimica nu mai cer,
Primesc exil în compromisuri.
Nu mai e loc de mine nici în mine,
Mă car în spate ca pe-un parazit,
Și mă întreb: tu, ce mai faci străine?
Prin ce pustiuri ai mai flămânzit?
Nu mai e loc deloc în alte locuri,
Sunt toate doar de oameni ocupate,
Iar eu sunt ca un balerin pe tocuri,
Ce-și cară tot spectacolul în spate.
Casa de zahar
Ce cauti aici oare
Tu care dai tarcoale
Ai ajuns aici din greseala
Sau ai fost nevoit sa iesi
Din a ta viata
Relaxeaza te,putin mai mult
In aceasta casa de zahar
Nu gresesti,deci nu ai cum sa platesti pentru ceea ce ai facut
Nu esti singurul sa stii
Doar unul din milioane de adulti,copii
Insa nu sta prea mult,
Logic ar fi sa stai pana consumi destul
Peretii pot avea ce gust vrei tu
Iar aerul sa miroasa a parfum
Tu decizi,in aceasta casa dulce si satioasa
Dar nu uita
Ca aici nimeni nu e real
Iar usa inchisa ca raul de care iti e frica sa nu intre si sa te sterpeleasca
Va ajunge sa te inchida pe viata
Iar tu vei muri de diabet
Ca altceva nu aveai de facut
Decat sa mananci din aceasta
Casa de zahar
Care te face acum sa crezi ca e mai mult nesanatoasa,amara
E iarnă!
E iarnă în satul meu natal
Unde-am ajuns de-o oră,
Să-l văd pe tata că-i bolnav
Și-apoi să trec și pe la soră
E ger și câmpul totu-i alb
Acum la mijloc de ianuarie,
Mă uit în jur dar nu mai văd
Copii pe derdeluș la sanie
Mă uit deasupra peste case
Și număr unde iese fumul,
Puține mai au foc pe vatră
E semn ca ni se duce neamul
Din loc în loc scârție poarta
Și se-aude un lătrat de câine,
Câte un om merge la băcănie
Să-si cumpere salam și pâine
Privesc la tata și-l întreb?
Dacă și-a cumpărat rețeta?
Iar el răspunde cu tristețe
Că a plecat din sat și Veta
Mă fac că nu-nțeleg ce zice
Și-i spunem să se îmbrace,
Să-i facem o vizită lui Angelica
Și mai pe seară ne-om întoarce
Pe drum mă uit la casele pustii
Cu garduri rupte și porți căzute,
Și peste tot sunt multe bălării
Și nu s-arată picior de om în curte
Ne așezăm cu toții să mâncăm
Din bunele bucate pregătite,
Tata de mama ne amintește
Și printre noduri greu înghite
Într-un târziu ne despărțim
Că timpul trece ca nebunul,
Cu drag pe tata îl îmbrățișăm
Și singur îl lăsăm...cu Domnul!
Voi încerca să revin
Mi-e mintea în flăcări,
Şi privirea sub ape,
Pe ale lumii cărări,
Cutreier în noapte.
Mi-e inima piatră,
Şi sufletul lut,
Cu ale lumii hoarde,
Mă încumet să lupt.
Mi-e pasul prea mare,
Şi gândul prea iute,
A lumii teroare,
Îmi transpiră pe frunte.
Mi-e viaţa prea scurtă,
Şi ţelul departe,
Prin lumea ocultă,
Încerc a răzbate.
Mi-e taina împletită,
Cu un cosmic destin,
În lumea hulită,
Voi încerca să revin.
Școala a început
Iată școala a început
Vacanța încet s-a ascuns
Și a început ușor să apară
Dintr-un colț, o școală rară
4 ani avem de stat
De iubit și de cântat
Cu profesori și colegi
Să vedem pe cine aleg
Într-o bună zi de luni
Am trecut pe sub aluni
Și-am ajuns la iubita școală
Când ne revedem toți iarăși
Dar v-a veni însă o zi
Când noi toți nu v-om mai fi
Așa că zic să ne bucurăm
Atâta timp cât nu lucrăm
Timpul!
Ieri am primit un mesager,
Venit din depărtări uitate,
Nu m-am gândit de loc la el,
Deși sunt om cu ani în spate
Am stat de vorbă mult în doi,
Și amintiri trecute-am depănat,
Eram surprinși cu totul amândoi,
De câți ani în cârcă s-au adunat
Știa și data când m-am născut,
Și foarte multe din viața mea,
Mi-a zis că m-ansoțit de la-nceput,
Stând lângă mine în clipa grea
Ai fost de multe ori părăsit,
Pe drumul încurcat al vieții,
De oameni apropiați păcălit,
Și înapoi n-ai dat găsind soluții
Așa mi-a spus necunoscutul,
Și-apoi încovoiat s-a prezentat,
Numele meu se cheamă,,timpul",
Și-n timp eu pavăză ți-am stat
De ce-ai venit acum spre mine?
Eu curios, surprins l-am întrebat?
Un troc sunt nevoit să fac cu tine,
Mi-a spus ferm, direct și răspicat
Ce îți propun, nu e deloc negociabil,
Că voi lua cu mine de la tine tinerețea,
Și-ți voi lăsa la schimb în mod inevitabil,
Anii ce vin și-ți vor aduce...bătrânețea
Pentru moment am rămas mut,
Și am simțit teribil gustul tristeții,
Nu îmi explic cum vremea a trecut,
Dar Timpul mi-a șoptit,
prietene...e roata și cursul vieții!
Atunci am înțeles pe loc venirea sa,
Și schimbul nevoit l-am acceptat,
Am vrut să-l mai întreb pe timp ceva,
Nu mi-a răspuns, s-antors și a plecat!
Scrisă pentru voi,
Nascut, Mai "62,
Cezar,
Pe curând!
Nu mai e loc de mine pe pământ
Nu mai e loc de mine pe pământ,
Mă scuipă grotele afară,
Sunt animalul cel mai blând,
Ce-a evadat din viața sa precară.
Nu mai e loc de mine pe sub ape,
Sunt aruncat pe țărm ca o epavă,
Aștept pe moarte din mine să se-adape,
În timp ce-n fiecare zi îngurgitez otravă.
Nu mai e loc de mine nici în cer,
Sunt prăbușit mereu peste abisuri,
Deși, demult, nimica nu mai cer,
Primesc exil în compromisuri.
Nu mai e loc de mine nici în mine,
Mă car în spate ca pe-un parazit,
Și mă întreb: tu, ce mai faci străine?
Prin ce pustiuri ai mai flămânzit?
Nu mai e loc deloc în alte locuri,
Sunt toate doar de oameni ocupate,
Iar eu sunt ca un balerin pe tocuri,
Ce-și cară tot spectacolul în spate.
Casa de zahar
Ce cauti aici oare
Tu care dai tarcoale
Ai ajuns aici din greseala
Sau ai fost nevoit sa iesi
Din a ta viata
Relaxeaza te,putin mai mult
In aceasta casa de zahar
Nu gresesti,deci nu ai cum sa platesti pentru ceea ce ai facut
Nu esti singurul sa stii
Doar unul din milioane de adulti,copii
Insa nu sta prea mult,
Logic ar fi sa stai pana consumi destul
Peretii pot avea ce gust vrei tu
Iar aerul sa miroasa a parfum
Tu decizi,in aceasta casa dulce si satioasa
Dar nu uita
Ca aici nimeni nu e real
Iar usa inchisa ca raul de care iti e frica sa nu intre si sa te sterpeleasca
Va ajunge sa te inchida pe viata
Iar tu vei muri de diabet
Ca altceva nu aveai de facut
Decat sa mananci din aceasta
Casa de zahar
Care te face acum sa crezi ca e mai mult nesanatoasa,amara
E iarnă!
E iarnă în satul meu natal
Unde-am ajuns de-o oră,
Să-l văd pe tata că-i bolnav
Și-apoi să trec și pe la soră
E ger și câmpul totu-i alb
Acum la mijloc de ianuarie,
Mă uit în jur dar nu mai văd
Copii pe derdeluș la sanie
Mă uit deasupra peste case
Și număr unde iese fumul,
Puține mai au foc pe vatră
E semn ca ni se duce neamul
Din loc în loc scârție poarta
Și se-aude un lătrat de câine,
Câte un om merge la băcănie
Să-si cumpere salam și pâine
Privesc la tata și-l întreb?
Dacă și-a cumpărat rețeta?
Iar el răspunde cu tristețe
Că a plecat din sat și Veta
Mă fac că nu-nțeleg ce zice
Și-i spunem să se îmbrace,
Să-i facem o vizită lui Angelica
Și mai pe seară ne-om întoarce
Pe drum mă uit la casele pustii
Cu garduri rupte și porți căzute,
Și peste tot sunt multe bălării
Și nu s-arată picior de om în curte
Ne așezăm cu toții să mâncăm
Din bunele bucate pregătite,
Tata de mama ne amintește
Și printre noduri greu înghite
Într-un târziu ne despărțim
Că timpul trece ca nebunul,
Cu drag pe tata îl îmbrățișăm
Și singur îl lăsăm...cu Domnul!
Voi încerca să revin
Mi-e mintea în flăcări,
Şi privirea sub ape,
Pe ale lumii cărări,
Cutreier în noapte.
Mi-e inima piatră,
Şi sufletul lut,
Cu ale lumii hoarde,
Mă încumet să lupt.
Mi-e pasul prea mare,
Şi gândul prea iute,
A lumii teroare,
Îmi transpiră pe frunte.
Mi-e viaţa prea scurtă,
Şi ţelul departe,
Prin lumea ocultă,
Încerc a răzbate.
Mi-e taina împletită,
Cu un cosmic destin,
În lumea hulită,
Voi încerca să revin.
Alte poezii ale autorului
Lună plină
Luna stă să nască,
Și urlă la lup,
Moașa-i pământească,
Însă n-are trup.
Soarele-i poznașul,
Ce-a produs pricina,
Se ascunde lașul,
Ca să-i uite vina.
Roșie, pustie,
Stă tristă și plânge,
Parcă-i o stafie,
Înmuiată-n sânge.
Mâine în zori de zi,
Spune un oracol,
Ea va zămisli,
Un mare miracol.
Soare nu va fi,
Nici Lună completă,
Ci ne vom trezi,
C-un pui de cometă.
Epigrame VI
Super calificat
Să promovezi, ai fost la un concurs,
Şi diplomele ţi le-ai etalat în grabă,
Dar când la întrebări ai fost supus,
Acestea au început instant să ragă.
Super calificat
Diplome ai adunat duium,
Şi te lauzi peste tot cu ele,
Dar valoarea lor? Ţi-o spun:
Trei lulele, trei surcele.
Unui cuplu gay
Se certară seara toată,
Dar tăcu într-un final,
Când brunetul îi arată,
Cum să faci ceva b-anal.
Boala sau jignire?
Făcui iar analize medicale,
Și am trimis la doctor fata,
Iar el i-a spus fără taclale,
Vezi ce faci, că e Prostata.
Interviu
S-a pornit, spre a convinge,
Zeci de diplome s-arate,
Însă foarte rău se-ncinge,
De-l întrebi ceva din carte.
Unui jandarm
Beai lapte cu mult șarm,
Şi ţi se părea plăcut…
De când te-ai făcut jandarm,
Îl servești…numai bătut!
Hoţia astăzi
De spui că-s hoţi, că au furat,
Vei fi damnat pe viaţă,
Că astăzi cel ce fură e stimat,
Iar păgubaşul e considerat paiaţă.
Mariaj
În tinereţe când o curta,
O numea: regina mea,
Dupa ce nunta s-a dus,
I-a cam devenit supus.
Unei supraponderale
Nu mai face sport, te rog,
Chiar opreşte-te din muncă,
Pentru noi eşti ca un drog,
Când transpiri, miroşi a şuncă.
Lui M.I.Quintus
turnător la securitate
Epigramist cu multe vicii,
Cu vorba stearpă şi tocită,
Doar când îşi turna amicii,
Devenea mai ascuțită.
Lui M.I.Quintus
Venerat în PNL,
Senior în CDR,
Acoperit de PSD,
Turnator la PCR.
Inconsecvenţă
Am numai câteva stări sufleteşti,
Nu pot ajunge la limită niciodată,
Se sting în mine sentimente fireşti,
Fiindcă am conştiinţa pătată.
Trăiesc cu o exasperantă clocotire ura,
Disperarea, haosul, neantul şi iubirea,
Îmi e contrazisă de suflet făptura,
Şi în polemici mi se stinge privirea.
Mă consum la maxim în fiecare stare,
Şi mor treptat cu fiecare şi în fiecare,
Nu pot respira decât pe culmi de disperare,
Iar paroxismul este a mea răsuflare.
Sunt singur mai ales când cu alţii umblu,
Nu pot avea nicicând o evoluţie liniară,
Trăiesc ori în lumină, ori într-o umbră,
Iar spiritu-mi este blândeţe ori fiară.
Oamenii străzii - glosă
Sub felinarul ce întunericul străbate,
Stau roată cei de soartă chinuiţi,
Muşcând din mâini şi încurajări trucate,
Sperând că poate mâine, vor fi din nou iubiţi.
Sunt goi la trup dar cu o inimă curată,
Nu-s trişti, deşi îi vezi plângând,
Chiar dacă speranţa le-a fost demult furată,
Sunt veseli şi-i auzi râzând.
E un tablou ce-n astă lume ţipă,
Strigând durerea şi mâhnirea,
Către avuţi şi-a lor ferice clipă,
Ce-i putredă şi amară cum e fierea.
Ei nu răspund căci inima le e de piatră,
Dar ştiu că a lor resturi aruncate,
Sunt strânse şi-mpărţite încă odată,
Sub felinarul ce întunericul străbate.
Nu vor din plinul lor să dăruiască,
Măcar o firmitură, doar pentru cei copii,
Că-s prinşi şi ei de soarta mişelească,
Ce-i poartă prin mizerii şi pustii.
Se bat cu pumnu-n piept că fac şi-ajută,
Că-s iubitori şi sunt de toţi iubiţi,
Dar niciodată nu au fost acolo unde,
Stau roată cei de soartă chinuiţi.
Mârşavă le e vorba ce-o grăiesc,
La fel ca sufletul lor de nababi,
Minciună-i adevărul ce-l rostesc,
Şi înjosire pentru cei sărmani şi slabi.
Spun că asupra nevoiaşilor veghează,
Că îi ajută să aibă chiar de toate,
Fiinţa, gestul însă îi trădează,
Muşcând din mâini şi-ncurajări trucate.
Ei nu cerşesc la nimenea la uşă,
Lumea-i goneşte la muncă, nu l-a întins,
Dar sunt bătrâni şi viaţa li-i cam dusă,
De-abia se mai zăreşte din părul lung şi nins.
Au fost cândva oameni de seamă şi-n putere,
Dar de copii au fost izgoniţi,
Acum trăiesc în crâncenă durere,
Sperând că poate mâine vor fi din nou iubiţi.
La cei ce le-au furat fericirea,
Nu se revoltă-n prag, ba i-a iertat,
Gândind că poate aşa le-a fost menirea,
Sau cu ceva rău pe Dumnezeu au supărat.
Priviţi copii pe stradă la ai voştri taţi,
Şi de la ei să învăţaţi încă odată,
Căci poartă o comoară de care nu pot fi prădaţi,
Sunt goi la trup dar au o inimă curată.
Nu stingeţi lumina în traiul lor precar,
Nu închideţi uşa, căci ei nu vă vor bate,
Nu-l izgoniţi ca pe-un bătrân murdar,
Şi nu-i scuipaţi indiferenţă pe la spate.
Orgoliul în sufletul lor puternic izbeşte,
Le poartă umbra deformată pe pământ,
Şi chiar de se zbat în al sărăciei cleşte,
Nu-s trişti, deşi îi vezi plângând.
O clipă străpunge ca un fulger viitorul,
Trăieşte doar o zi la fel ca ei,
Şi ai să simţi cât de puternic e dorul,
După fosta casă şi copiii tăi…
Cu trupul stors, agonic şi înfometat
Dar în piepturi cu o inimă curată,
Stau dârzi, cu-n zâmbet rareori crispat,
Chiar dacă speranţa le-a fost demult furată.
La fel şi aceşti copii abandonaţi,
Ce casă le e iarba, soarele şi cerul,
Oare de ce nu-s trişti şi-ndureraţi?
În ce le este fericirea sau care li-i misterul?
Chiar şi în zilele mai nereuşite,
Când trupul le este sleit şi flămând,
Alături de bătrâni şi bătrâne slăbite,
Sunt veseli şi-i auzi râzând.
Sunt veseli şi-i auzi râzând,
Chiar dacă speranţa le-a fost demult furată,
Nu-s trişti, deşi îi vezi plângând,
Sunt goi la trup dar au o inimă curată.
Sperând că poate mâine vor fi din nou iubiţi,
Muşcând din mâini şi-ncurajări trucate,
Stau roată cei de soartă chinuiţi,
Sub felinarul ce întunericul străbate.
Epigrame XIX
Unui mut
Am crezut că alcoolic este,
Tremura din mâini subit,
Dar el ascunde o poveste;
E un mut… cam bâlbâit.
Deducţie
Doi muţi stăteau posaci,
Cu mâinile în buzunar,
Şi spune-un filozof dibaci:
N-au chef de vorbă azi, e clar.
Unui beţiv
E o fiară furioasă,
Când la bar, bea Ottonel,
Dar ajuns la soaţă acasă,
Fiara-i doar… un motănel.
Unui electrician
A încercat să lege-un fir,
De la priză la reşou,
Şi instant a bubuit,
Rămânând cu toţi…tablou.
Poporului român
a ales pe Şoşoacă senator
Caligula Imperator
Și-a făcut calul senator.
Poporul de origini dacă,
Și-a făcut şi el… o vacă.
Şoferul de vidanjă
La psiholog deschise cabinetul,
Să-şi spună oful supărat,
Că el, şoferul de vidanjă, bietul
Se enervează, din orişice căcat…
Lui Diana Şoşoacă
A râvnit Miss Senator,
Dar fiind prea dolofană,
S-a ales foarte uşor,
Cu premiul: Ana A-slană.
Unui curvar
Umblând din floare-n floare,
Finalul i-a fost scris,
Şi acuma trage tare,
C-o muncă de sisifilis.
Poze sexy zi de zi,
Ea postează pe feisbuc,
Însă n-a actualizat,
Şi că s-a măritat.
Diana Şoşoacă - discurs de la protestele minerilor
Şoşoacă strigă în mulţime:
“Lăsaţi minerii să intre-n mine”
Ortacii curs îndemnului să dea,
Stau toţi la rând, să intre-n ea.
Lui Diana Şoşoacă
Minerii închişi în subteran,
Aud cum strigă aleasa, tocmai de la Deva,
Şi speriaţi de glasul grobian,
Decid să-şi prelungească greva.
Ocheade
Cu părul despletit,
Şi gene rimelate,
Împarţi la nesfârşit,
Ocheade înduioşate.
Prin mâna diafană,
Cu degetul subţire,
Mişcarea ta profană,
Mă atrage în iubire.
Cu-n mers de balerină,
Din coapse graţiat,
Pândeşti ca o felină,
Amorul necurat.
Bezele arunci în aer,
Suflându-le din palmă,
Cu dragostea mă-ncaier,
Căci vrea să mă adoarmă.
Rebelă şi şireată,
Târcoale-mi dai în loc,
Iar inima-ţi aşteaptă,
Să te iubesc cu foc.
O ultimă săgeată,
În inimă-mi înfingi,
Prin luptă necurată,
Ai reuşit să învingi.
Ca fiara îmblânzită,
Din palmă îţi mănânc,
Şi te dezmierd iubită,
Şi lângă tine plâng.
Lună plină
Luna stă să nască,
Și urlă la lup,
Moașa-i pământească,
Însă n-are trup.
Soarele-i poznașul,
Ce-a produs pricina,
Se ascunde lașul,
Ca să-i uite vina.
Roșie, pustie,
Stă tristă și plânge,
Parcă-i o stafie,
Înmuiată-n sânge.
Mâine în zori de zi,
Spune un oracol,
Ea va zămisli,
Un mare miracol.
Soare nu va fi,
Nici Lună completă,
Ci ne vom trezi,
C-un pui de cometă.
Epigrame VI
Super calificat
Să promovezi, ai fost la un concurs,
Şi diplomele ţi le-ai etalat în grabă,
Dar când la întrebări ai fost supus,
Acestea au început instant să ragă.
Super calificat
Diplome ai adunat duium,
Şi te lauzi peste tot cu ele,
Dar valoarea lor? Ţi-o spun:
Trei lulele, trei surcele.
Unui cuplu gay
Se certară seara toată,
Dar tăcu într-un final,
Când brunetul îi arată,
Cum să faci ceva b-anal.
Boala sau jignire?
Făcui iar analize medicale,
Și am trimis la doctor fata,
Iar el i-a spus fără taclale,
Vezi ce faci, că e Prostata.
Interviu
S-a pornit, spre a convinge,
Zeci de diplome s-arate,
Însă foarte rău se-ncinge,
De-l întrebi ceva din carte.
Unui jandarm
Beai lapte cu mult șarm,
Şi ţi se părea plăcut…
De când te-ai făcut jandarm,
Îl servești…numai bătut!
Hoţia astăzi
De spui că-s hoţi, că au furat,
Vei fi damnat pe viaţă,
Că astăzi cel ce fură e stimat,
Iar păgubaşul e considerat paiaţă.
Mariaj
În tinereţe când o curta,
O numea: regina mea,
Dupa ce nunta s-a dus,
I-a cam devenit supus.
Unei supraponderale
Nu mai face sport, te rog,
Chiar opreşte-te din muncă,
Pentru noi eşti ca un drog,
Când transpiri, miroşi a şuncă.
Lui M.I.Quintus
turnător la securitate
Epigramist cu multe vicii,
Cu vorba stearpă şi tocită,
Doar când îşi turna amicii,
Devenea mai ascuțită.
Lui M.I.Quintus
Venerat în PNL,
Senior în CDR,
Acoperit de PSD,
Turnator la PCR.
Inconsecvenţă
Am numai câteva stări sufleteşti,
Nu pot ajunge la limită niciodată,
Se sting în mine sentimente fireşti,
Fiindcă am conştiinţa pătată.
Trăiesc cu o exasperantă clocotire ura,
Disperarea, haosul, neantul şi iubirea,
Îmi e contrazisă de suflet făptura,
Şi în polemici mi se stinge privirea.
Mă consum la maxim în fiecare stare,
Şi mor treptat cu fiecare şi în fiecare,
Nu pot respira decât pe culmi de disperare,
Iar paroxismul este a mea răsuflare.
Sunt singur mai ales când cu alţii umblu,
Nu pot avea nicicând o evoluţie liniară,
Trăiesc ori în lumină, ori într-o umbră,
Iar spiritu-mi este blândeţe ori fiară.
Oamenii străzii - glosă
Sub felinarul ce întunericul străbate,
Stau roată cei de soartă chinuiţi,
Muşcând din mâini şi încurajări trucate,
Sperând că poate mâine, vor fi din nou iubiţi.
Sunt goi la trup dar cu o inimă curată,
Nu-s trişti, deşi îi vezi plângând,
Chiar dacă speranţa le-a fost demult furată,
Sunt veseli şi-i auzi râzând.
E un tablou ce-n astă lume ţipă,
Strigând durerea şi mâhnirea,
Către avuţi şi-a lor ferice clipă,
Ce-i putredă şi amară cum e fierea.
Ei nu răspund căci inima le e de piatră,
Dar ştiu că a lor resturi aruncate,
Sunt strânse şi-mpărţite încă odată,
Sub felinarul ce întunericul străbate.
Nu vor din plinul lor să dăruiască,
Măcar o firmitură, doar pentru cei copii,
Că-s prinşi şi ei de soarta mişelească,
Ce-i poartă prin mizerii şi pustii.
Se bat cu pumnu-n piept că fac şi-ajută,
Că-s iubitori şi sunt de toţi iubiţi,
Dar niciodată nu au fost acolo unde,
Stau roată cei de soartă chinuiţi.
Mârşavă le e vorba ce-o grăiesc,
La fel ca sufletul lor de nababi,
Minciună-i adevărul ce-l rostesc,
Şi înjosire pentru cei sărmani şi slabi.
Spun că asupra nevoiaşilor veghează,
Că îi ajută să aibă chiar de toate,
Fiinţa, gestul însă îi trădează,
Muşcând din mâini şi-ncurajări trucate.
Ei nu cerşesc la nimenea la uşă,
Lumea-i goneşte la muncă, nu l-a întins,
Dar sunt bătrâni şi viaţa li-i cam dusă,
De-abia se mai zăreşte din părul lung şi nins.
Au fost cândva oameni de seamă şi-n putere,
Dar de copii au fost izgoniţi,
Acum trăiesc în crâncenă durere,
Sperând că poate mâine vor fi din nou iubiţi.
La cei ce le-au furat fericirea,
Nu se revoltă-n prag, ba i-a iertat,
Gândind că poate aşa le-a fost menirea,
Sau cu ceva rău pe Dumnezeu au supărat.
Priviţi copii pe stradă la ai voştri taţi,
Şi de la ei să învăţaţi încă odată,
Căci poartă o comoară de care nu pot fi prădaţi,
Sunt goi la trup dar au o inimă curată.
Nu stingeţi lumina în traiul lor precar,
Nu închideţi uşa, căci ei nu vă vor bate,
Nu-l izgoniţi ca pe-un bătrân murdar,
Şi nu-i scuipaţi indiferenţă pe la spate.
Orgoliul în sufletul lor puternic izbeşte,
Le poartă umbra deformată pe pământ,
Şi chiar de se zbat în al sărăciei cleşte,
Nu-s trişti, deşi îi vezi plângând.
O clipă străpunge ca un fulger viitorul,
Trăieşte doar o zi la fel ca ei,
Şi ai să simţi cât de puternic e dorul,
După fosta casă şi copiii tăi…
Cu trupul stors, agonic şi înfometat
Dar în piepturi cu o inimă curată,
Stau dârzi, cu-n zâmbet rareori crispat,
Chiar dacă speranţa le-a fost demult furată.
La fel şi aceşti copii abandonaţi,
Ce casă le e iarba, soarele şi cerul,
Oare de ce nu-s trişti şi-ndureraţi?
În ce le este fericirea sau care li-i misterul?
Chiar şi în zilele mai nereuşite,
Când trupul le este sleit şi flămând,
Alături de bătrâni şi bătrâne slăbite,
Sunt veseli şi-i auzi râzând.
Sunt veseli şi-i auzi râzând,
Chiar dacă speranţa le-a fost demult furată,
Nu-s trişti, deşi îi vezi plângând,
Sunt goi la trup dar au o inimă curată.
Sperând că poate mâine vor fi din nou iubiţi,
Muşcând din mâini şi-ncurajări trucate,
Stau roată cei de soartă chinuiţi,
Sub felinarul ce întunericul străbate.
Epigrame XIX
Unui mut
Am crezut că alcoolic este,
Tremura din mâini subit,
Dar el ascunde o poveste;
E un mut… cam bâlbâit.
Deducţie
Doi muţi stăteau posaci,
Cu mâinile în buzunar,
Şi spune-un filozof dibaci:
N-au chef de vorbă azi, e clar.
Unui beţiv
E o fiară furioasă,
Când la bar, bea Ottonel,
Dar ajuns la soaţă acasă,
Fiara-i doar… un motănel.
Unui electrician
A încercat să lege-un fir,
De la priză la reşou,
Şi instant a bubuit,
Rămânând cu toţi…tablou.
Poporului român
a ales pe Şoşoacă senator
Caligula Imperator
Și-a făcut calul senator.
Poporul de origini dacă,
Și-a făcut şi el… o vacă.
Şoferul de vidanjă
La psiholog deschise cabinetul,
Să-şi spună oful supărat,
Că el, şoferul de vidanjă, bietul
Se enervează, din orişice căcat…
Lui Diana Şoşoacă
A râvnit Miss Senator,
Dar fiind prea dolofană,
S-a ales foarte uşor,
Cu premiul: Ana A-slană.
Unui curvar
Umblând din floare-n floare,
Finalul i-a fost scris,
Şi acuma trage tare,
C-o muncă de sisifilis.
Poze sexy zi de zi,
Ea postează pe feisbuc,
Însă n-a actualizat,
Şi că s-a măritat.
Diana Şoşoacă - discurs de la protestele minerilor
Şoşoacă strigă în mulţime:
“Lăsaţi minerii să intre-n mine”
Ortacii curs îndemnului să dea,
Stau toţi la rând, să intre-n ea.
Lui Diana Şoşoacă
Minerii închişi în subteran,
Aud cum strigă aleasa, tocmai de la Deva,
Şi speriaţi de glasul grobian,
Decid să-şi prelungească greva.
Ocheade
Cu părul despletit,
Şi gene rimelate,
Împarţi la nesfârşit,
Ocheade înduioşate.
Prin mâna diafană,
Cu degetul subţire,
Mişcarea ta profană,
Mă atrage în iubire.
Cu-n mers de balerină,
Din coapse graţiat,
Pândeşti ca o felină,
Amorul necurat.
Bezele arunci în aer,
Suflându-le din palmă,
Cu dragostea mă-ncaier,
Căci vrea să mă adoarmă.
Rebelă şi şireată,
Târcoale-mi dai în loc,
Iar inima-ţi aşteaptă,
Să te iubesc cu foc.
O ultimă săgeată,
În inimă-mi înfingi,
Prin luptă necurată,
Ai reuşit să învingi.
Ca fiara îmblânzită,
Din palmă îţi mănânc,
Şi te dezmierd iubită,
Şi lângă tine plâng.