Trandafiri ce-n umbră stau

Vad cerul curgand in lacrimile tale
Si cum inima ta ma raceste
Privesc in delir cum tii in bratele tale
O lumina de destin, a altei poveste

Inima mea imi spune ca sunt daltonist,
Dar nu stie faptul ca ochii mei expresionist
Refuza sa-ti vada colorata fecire,
Care…nu mie imi apartine

Dar cerul vietii stă sa cadă peste tine
Caci nu stii inima ta in a cui mana este.
Voi avea eu grija de florile fericirii tale,
Le voi uda cu lacrimile inimii mele.

Tu esti ceea ce numesc miez de miază zi,
Procreată sa aducă fericire pe pamant
Si sper ca sufletul meu il vei limpezi
Zace de mult timp in el un framant….

Acum pun sperantele pe raftul piedestal
Asteptand sa rasara de dupa suspine soarele
Privind cum le lumineaza in clipe zenital
Curgând cerul in lacrimile mele

Ai plecat,nu mai e cale de înoarcere

Ai plecat,si inima mea tot zace

Ești prea departe ca să facem măcar pace

Și simt că nimic nu mă mai distrage..

Mi ai zis sa trec peste,dar e greu

Cand eu te vedeam ca pe soțul meu

Atatea vise neîmplinite

Si atatea ganduri care îmi bat în minte

Știu că am greșit,nu sunt perfectă

În ultima vreme mă simt defectă

Si parcă nici viața nu mai e corectă

Si parcă ea devine tot mai suspectă..

Acum ești cu alta de mană,știu

Nici nu știu de ce mai scriu

Cand te vad așa fericit cu ea

Si pielea ei de catifea..

Aer proaspat de dimineti de munte

Tu esti

Izvor de apa pura

Imi esti

Soare cald la apus de septembrie   

Tu esti

Lumina calda in racoarea atator ani

Imi esti

Atingere de catifea pe pat de frunze

Tu esti

Parfum de flori , cafea si ciocolata

Imi esti.

Secunde , minute si ore si ani,

In Timpul ce trece fara noi

Eu te am.

In suflet , in soare , in frunze si flori

Lumina mea calda,

A inimii Dor.

Noi ne-am iubit cu patimă neîncetat,

Iar nopțile cădeau sub noi de oboseală,

Din stele roșii ne improvizam un pat,

Și ne-înveleam ades cu aurora boreală.

Și îți plăcea să ne iubim pe vârf de munte,

Să stăm ascunși ca liliecii în cavernă,

Și flori de colț răzleț să îți așez pe frunte,

Iar luna să ți-o pun sub cap drept pernă.

Noi ne-am iubit pe-o canapea din ceruri,

Și-n zori priveam prin nori ca prin perdea,

Și-ți pregăteam din ploi, și vânt, și geruri,

Un ceai energizant cu aromă de cafea.

Și îți plăcea să ne iubim nebuni pe ape,

Iar valuri să ne legene ușor, neîncetat,

Să te sărut cu foc pe coapse și pe pleoape,

Din nuferi albi să-ți construiesc un pat.

Ne vom iubi pe veci și dincolo de moarte,

Ascunși în încăperea aceluiași sicriu,

Vom evada și din această nesfârșită noapte,

Măcar o zi, ca niște puști, ce încă nu se știu.

Adu' Doamne inapoi ...

Anii mei lipsiti de greu 

Parul castaniu si des

Ochii mei fara defect

Pielea neteda,stralucitoare

Vocea ca de vrabioara 

Si sufletul neprihanit 

Care astazi a-mpietrit...

-U.A

spune-mi cărțile preferate

și ce muzică asculți

ca să pot să te cunosc mai bine

Să plec a fost o mângâiere,

Un dor ascuns, o înviere.

Am înțeles ce-i de păstrat,

Ce-a fost uitat, ce-a fost iertat.

Din rădăcini cresc ramuri noi,

Dar nu uităm ce-i sub noi doi.

Cuvintele rămân tăcute,

Dar faptele sunt celeute.

În încheiere spun cu rost:

Tot ce-am pierdut, tot ce-am fost,

M-au învățat să merg spre soare,

Să las în urmă ce mă doare.

E ca o floare care-a înflorit

Sub cer senin, dar vântul a strivit,

E-ncrederea ce-ai dat-o fără teamă,

Și-ai regăsit-o spartă-n prag de seară.

E-un drum pe care-l vezi în depărtare,

Dar pasul tău nu-l poate mai urma,

E-un vis ce pare-a fi la îndemână,

Dar dispare ca umbra-n marea grea.

E-un glas ce-ți spune că-i totul frumos,

Și dintr-o dată cade, e minciună,

Un strop de speranță stins pe jos,

Ca o iluzie ce-abia mai sună.

Dezamăgirea-i ochiul ce-a-nvățat

Să vadă adevărul, chiar amar,

Și inima, ce-n taină, s-a schimbat,

Mai înțeleaptă, dar și plină de amar.

Și totuși, în tăcerea ei rămâne,

O poartă către altceva mai bun,

Căci dezamăgirea te îndeamnă,

Să te ridici și să-nveți un nou drum.

Doar în vise mă-ntâlnești,

Cine sunt? Tu cine ești?

Eu un dor, tu o chemare,

Două inimi sub o zare.

Eu sunt luna ce te-așteaptă,

Tu ești raza ei de-altădată,

Eu un pas pierdut în ceață,

Tu ești timpul ce-mi dă viață.

Doar în noapte ne-om găsi,

Umbre-n vise, poate vii,

Eu un gând, tu o poveste,

Cine știe ce mai este?

Doar în vise mă-ntâlnești,

Cine sunt? Tu cine ești?

Poate-un suflet ce te cheamă

Sau un nume fără seamă.

Cu tine lumea-i mai frumoasă,

Lângă tine eu mă simt acasă.

Privirea ta îmi dă lumină,

Iar inima nu mai suspină.

Când ești aproape, totul cântă,

Chiar și tăcerea e mai blândă.

Tu ești răspuns la orice dor,

Tu faci din clipă viitor.

Cu tine zilele-s senine,

Iar nopțile sunt pline, pline.

De vise calde și iubire,

De pace, dor și fericire.

Cu tine lumea prinde viață,

Iar timpul parcă nu mă-ngheață.

Rămâi cu mine, viața-mi pasă,

Lângă tine eu mă simt acasă.

Eu sunt în trecere prin lume,

Nu-mi amintesc de unde vin,

Rup pașii mei, mă las de lume,

Și merg desculță, fără chin.

Eu sunt o clipă printre voi,

Îmi scutur sufletul prin vise,

Sunt vântul blând printre nevoi,

În cartea mea de doruri scrise.

Eu sunt pe chipul mamei blânde,

Fără de școală și de rost,

Și-ajung la Dumnezeu oriunde

Când iau iubire drept adăpost.

Merg braț la braț cu-al timpului mers,

Și iert de-am rătăcit cărare,

De-am pus o umbră-n univers,

Pe vreun destin sau pe o floare.

Eu am venit pe drumul greu,

În lumea asta zbuciumată,

Și par că duc un vis mereu,

Dar nimeni nu mă mai așteaptă.

Scriu vorba simplă, cum mi-e dat,

Cu mâini ce vin din lut curat,

Sub unghii port pământ bogat,

Dar inima, mi-e de păcat.

Eu sunt o trecătoare-n zi,

E drumul aspru, nu-i de mine,

Căci merg desculță printre spini,

Cu sufletul… senin din mine.

Ne-am lipit de pământ, cu trupuri grele,

Uitând de zbor, uitând de stele,

Privirea jos, spre lut murdar,

Am dat uitării Cerul clar.

Cu mâini întinse doar spre tină,

Am strâns comori ce se termină,

Iar sufletul, tăcut și plâns,

Și-a pierdut dorul ce l-a strâns.

Ne cheamă Cerul, blând, ușor,

Să ne ridicăm din lutul lor,

Dar pașii noștri sunt prea grei,

Și-am rătăcit pe alte căi.

Hai, ridicăm privirea-n sus,

Acolo-i drumul ce-i de-ajuns,

Pământul trece, norii pier,

Dar veșnic stă deschis un Cer.