Melcul

Prin tina întovărășită de tufe,
În condens și verdeață, pregetă o rază;
Cobalul, în har pudrat de trufe,
O molfăi cleioase frunze pân’ la miază.
 
Din capu-i expandat, două fosete
Supurează, în cornițele ridicânde,
 Ce-ncovoiat s-apleacă peste calcice fațete,
Îmbrățișate în învârtiri flămânde.
 
Frunzișul tot s-a apucat să tacă
Sub sensibile-i tentacule amețite,
Apucându-se dânsul beat să zacă
Pe ierburile lăsate sfredelite.
 
În dimineața îngăimată cu răcoare,
Nimic pofta nu l-a oprit să și-o facă,
Fost-au ochi-i plimbați de-a lungul pe răzoare,
Linși, prelinși pe lujeri de promoroacă.

Categoria: Poezii diverse

Toate poeziile autorului: Rarés Girea poezii.online Melcul

Data postării: 20 ianuarie

Vizualizări: 26

Loghează-te si comentează!

Poezii din aceiaşi categorie

Confuzie

Sunt un om ce uneori mă simt 
Sărac, lipsit de sentimente.

Mă prăbușesc dar mă ridic, 

Si-ncerc să urc mai sus de oponențe.

Atâta-amar, atâta suferință, 
Si mă întreb: dacă exiști, 
De ce mi-e uneori atât de greu să cred, să am credință?!

Mai mult...

Recădere

Rugăciunea mea a catadicsit, cu timpul, s-ajungă
La urechi preasfinte, la porți înalte de fildeș și aramă;
De acolo, cu repeziciune, venit-au să-mpungă
Jucărețele urgii din lume, tăciunoasa gamă.
 
Cum stau așa, așteptând izbăvirea Revoluției,
Trimisă, o iazmă,-n chip meschin, cu darul vorbii,
Veni, spunând: “O, cazi-mi-n capcana seducției
Și adună-mi cetele-ți, să le înjunghie corbii!”
 
Dar ce în trupul meu o vrere de opunere,
Mă dedau și cad poemului său descântos,
Iar dintr-o oarbă, dezlănțuită supunere
Venit-a reîntregirea efemerului os...
 
Mai mult...

scumpul meu

scumpul meu, recunosc, sint bolnava, fara speranta.

medicina e neputincioasa, doctorii ce sa faca, nu stiu.

violez aspru si nemilos cu trecutul visele de dimineata,

cind ma trezesc de la plinsetul nenascutului nostru fiu.

 

primavara-a venit , dar vintul nu inceteaza sa bata.

eu traiesc la timpul trecut imperfect - al meu si al tau.

de-as putea, as intoarce, ce a fost intre noi doi odata:

poezii, sarutari, fericire, chiar si ceea ce-a fost mai rau.

 

boala mea-i incurabila si traieste in mine, vrei sau nu vrei,

(tot ce-a fost in trecut, ce-am trait foarte greu putrezeste),

dar, prin zimbete si incurajari a vechilor prieteni ai mei,

eu sint vie!, eu traiesc fara tine si se pare, ca-mi reuseste.

 

scumpul meu, nu uita sa zimbesti si, te rog, traieste-n realitate,

niciodata sa nu te pierzi in ceilalti si mereu fii sincer cu tine.

intre noi, (de la mine la tine) - zeci de versuri triste, epuizate

si foarte multa iubire cu alta, intre noi, (de la tine la mine).

Mai mult...

Un bătrîn

Sunt bătrân cu părul alb și gârbovit
Un baston tocit îmi ține tactul
La buzunarele vieții am cerșit
Să îmi dea, încă, o zi de primăvară.

Spectaculos a înflorit castanul
Ce-și pregătește în candelabre fructul.

Cu mersul încetinit și șchiopătat
Zilele vieții eu le rostuiesc
E târziu , anotimpul m-a înșelat
Doar trandafiri pe alei mă parfumară.

Vreau crizanteme timpului să-i dăruiesc
Dar el îmi dă ninsori de gânduri ce vuiesc.

E ora când la chioșc se vând ziare
Bătrânul cu bastonul lui tocit
N-a mai apărut, nu  știm a lui stare
Doar tufele de crizanteme lăcrimară…

Pe ale un nor ușor pașii a stropit
E încă toamnă și castanul a rodit.

Mai mult...

Început decsfârșit

Se-întunecă iar cerul, chiar dacă-i răsărit,
Cad picături de ploaie făcându-se nisip,
Bolbrosește apa un cântec temător
Soptind către pădure că totu-i trecător.

Copaci bătrâni se pleacă de parcă-s obosiți
De-atâta timp încearcă să stea neîndoiți,
Dar a venit și timpul pentru odihna lor,
Culcând în pace capul în calmul lor decor.

De anii s-ar reduce la simplul ciripit
Al păsărilor glas i-ar umple cu tril necontenit,
Dar umerii lor poartă iubiri fierbinți și dor,
Ce-ntr-un târziu îi seacă și la final ei mor.

Doar veșnica pădure păstrează glasul stins
Ce povestește-n noapte iubiri de neatins.
Doar ea ascultă timpul ce trece schimbător,
Păstrând într-a ei ramuri destinul muritor.
 

Mai mult...

Icoanei căreia mă rog

Icoană căreia mă rog,
Vecinic ce-mi stai pavăză,
Ce noaptea lucești în pază,
La tine chinul mi-l prorog,
 
Cu tine aduc o rază
În odaia ce mi-o abrog —
Șef de trup și perdea de smog.
Lumi bălăcite-n empfază,
 
Ochi sălbateci, fără stat, goi —
Se-mprăștie-n cazna rea a
Gheenei a lui Patrick trifoi.
 
Chiar și așa, în tot ce e,
Căci sens... el nu-i nicăierea,
Platoșa în cuvinte mi-e.
Mai mult...