Galerie de artă subacvatică
Ascensorul ne transportă către o lume a picturilor,
Până să coborâm pentru a putea ajunge, vedem pești exotici viu colorați, rechini, nudibranhii (curcubeu viu al marilor și oceanelor), tot felul de melci marini,
Ajungem la destinație
Ca să vedem acea minunăție,
Sunt opere de artă atârnate pe pereții galeriei,
Frumos luminate la exterior cu LED-uri fluorescente,
Faptul că vedem pești prin pereții galeriei îi adaugă un plus de viață,
Uneori se mai stârnește furtună marină și parcă ar fi ceață,
Vedem așadar picturi: de epocă, mai în stil renascentist, creații artistice futuristice italiene
Picturile devin parcă mai dinamice datorită detaliilor estetice,
Opere cubiste, cu foarte multe unghiuri, portrete realizate din tot felul de jocuri ale conturului,
Peisaje avangardiste cu apus de soare venețian, străzi înguste și foarte multe case zugrăvite, când roz, când turcoaz, mov deschis, când galbene, cu palmieri,
Peisaje cu castele din Spania, fortărețe, fel și fel de citadele,
La secțiunea mai amuzantă a galeriei vedem picturi suprarealiste:
Un pește care stă la masă și este servit cu caviar,
Turbină eoliană de care s-au prins parașutiștii și îi învârte ca la bâlci,
Tiroliană de care atârnă țurțuri și pe care se face patinaj artistic, mai zărim în alt tablou,
În altă imagine, vedem un ocean înghețat din care crește iarbă de gheață, arbori de gheață, o junglă de gheață, sunt liane de care se agață cimpanzeii, și ei tot înghețați,
Mai apare și câte un portret al unei pisici voiajoare ce călătorește cu balonul cu aer cald
Și, de ce nu? Întâlnim și operă realistă:
Vedem o fructieră aurie ce se vrea a fi o frunză convexă în care stau fructe.
Ele sunt foarte realist redate prin cum cade lumina pe ele, prin cum se vede umbra, prin acest joc al contrastelor,
...Trebuie să recunosc, s-au păstrat foarte bine ținând cont că este o galerie subacvatică și umiditatea este maximă...
Începem să ne apropiem de genurile care îmi plac cel mai mult
Observăm pictură expresionistă,
Femeie care strigă în ogor și parcă tot tabloul este realizat din valuri de culoare,
Firele subțiri de pensulă s-au amestecat pentru a-i da formă,
Apoi vedem pictură în ulei, cu foarte multă apă, portretul unei doamne în vârstă, în nuanțe, când gălbui, când mai roșiatice, când de verde la ochi, când mai bej la pălăria pe care o poartă, saturația culorii nu este cine știe ce intensă,
Privit de departe, seamănă cu un vitraliu,
Mai vedem și un cuplu care se plimbă prin parc, toamna, seara, la lumina felinarelor, tablou realizat din bucăți de puzzle.
În altă parte, ne delectăm privirile cu peisaje, un oraș cu blocuri-turn, clădirile au fost realizate din carouri,
Mai vedem câte o persoană în funcția de curator al unui muzeu, destul de plinuță tipa, dormind pe o canapea la intrarea în muzeu, opera o prezintă dormind bine, uitând de toate grijile, părul răsfirat pe pernă, un braț întins, mai are puțin și cade de pe canapea,
Alt tablou prezintă un pahar de vin alb, totul este pictat în nuanțe de galben, atât paharul prezentat în prim-plan, cât și fundalul încețoșat cu sclipiri, pe ici pe colo de galben, când mai deschis, când mai închis, când poate auriu.
Ajungem și la opera impresionistă:
Vedem pictat un bulevard, stropit parcă cu apă, cu pete de culoare aruncate spontan pe tablou, liniuțele foarte fin trasate vor să arate că mergem pe o străduță tot înainte, foarte frumos, doar în nuanțe de gri, negru, albastru închis, dar și galben pentru a arăta partea luminată de felinare, nu este nicio mașină, suntem doar noi cu noi înșine,
Dar, nu in ultimul rând, întâlnim artă abstractă:
Un tablou ce nu seamănă cu nimic altceva decât cu o cârpă care a adunat pe ea toate culorile picturilor prezentate anterior;
Aceasta câștigă pentru că are câte ceva din fiecare, este în același timp și cubistă, și expresionistă, suprarealistă, realistă, impresionistă, este orice ne-am putea dori, are atâta culoare pe ea, a fost experimentul care a dat naștere întregii galerii, de aceea și este atât de diversificată.
Cel mai frumos tablou din întreaga galerie.
Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: Pisica amuzantă
Data postării: 23 septembrie 2023
Vizualizări: 498
Poezii din aceiaşi categorie
MA ROG
Mă Inchin ție greu pământ
Purtător de oase .
Mă închin ție-mare adâncă
Cu izvor în stâcă .
Mă închin ție cer sihastru ,
Pentru nemurire ,
Omenirea-i judecată
Pentru jaf și crime .
Și mă rog la Dumnezeu
Să clădescă un Om nou .
Cumpăna
Surâse iarna pe la colțuri
Sfioasei primăveri,ce -n prag
Sufla izul ei pe țurțuri,
Muguri presăra -n șirag.
Nervos Gerul dă năvală,
Pretinzând tribut la tron,
Împroșcând din el rafală,
Antrenat de -un Maraton.
Se iscă ceartă în casă,
Împărțiră bolta-n două;
Vremea-i mustră, capricioasă;
Stă să ningă ori să plouă?..
Istoviți de- atâta vrajbă,
Vânau în ei un compromis,
Adresându-si câte -o jalbă;
Conflictu -n grabă l-au închis.
Și aruncară zaru-n aer
Pt hazardul ce va cântări;
Cine va rămâne lider
Când soarele va răsări?...
Strămoșii
Un nume bun, e-aşa cum ştim,
O mare bogãţie
Ce-atârnã greu şi pentru Timp
Şi pentru Veşnicie!
Strãmoşii noştri ne-au lãsat
Când au plecat din lume,
Un grai plãcut, duios, curat,
O glie şi un nume.
O, voi, strãmoşi ce v-aţi luptat
Târându-vã în coate,
Pe un tãrâm îndepãrtat,
S-avem noi libertate,
Voi sunteţi în inima mea
O amintire vie;
Şi, cel puţin, ţãrâna grea,
Uşoarã sã vã fie!
☆
Îmi stãruieşte-n minte-un gând,
De-o bunã vreme-ncoace
Şi-a scrie despre tine-un rând
Nu vrea sã îmi dea pace.
Ţinând la pieptu-mi, poza ta
Din vremuri depãrtate,
Te-aş zugrãvi, dac-aş putea,
Pentru posteritate.
Te vãd, privind înspre trecut,
- Din ce-mi spusese tata -
Trimis fiind, ba peste Prut,
Ba peste Munţii Tatra.
Noi nu ne-am cunoscut deloc
- Te ştiu din auzite -
Însã jucãm acelaşi joc
În ere diferite.
Ţie nu ţi-a trecut prin gând
Cã vin şi eu pe lume;
Cã-ţi sprijineai capul în mâini
Şi-mi cãutai vreun nume...
Din dosul carului cu boi,
În Mai, când râde vara,
Mi te chemarã în rãzboi,
Sã aperi şi tu, ţara.
Şi, ai plecat. Şi... dus ai fost,
Pentru atâta vreme!
Iar, îndãrãt, n-au vrut cei mari
Vreodatã, sã te cheme.
Dar, într-o zi, ca într-un vis
Citişi, într-o ţidulă,
Că gura morţii s-a închis,
Fiind de-acum sãtulã.
Ah, cât de mult te-ai bucurat
Visând aburul pâinii!
Şi te-ai oprit, intrând în sat,
S-auzi cum latrã câinii...
Îţi spuserã şi cei doi fraţi,
Îţi spuserã hangiii,
Cã te aşteaptã-ngrijoraţi,
Nevasta şi copiii.
Iar eu acum, mai-mai plângând,
Cum pot descrie, oare,
Venirea ta, ce-a pus în rând
O mare sãrbãtoare?
☆
Azi, când aud din nou cântând
Fanfarele şi corul;
De omul care vã vorbesc,
Mã prinde, parcã, dorul.
Printre acei ce au scãpat
De recea morţii ghearã,
O umbrã vãd, intrând în sat,
Într-o ploioasã searã.
Un om, venind dintre cei mulţi
Ce n-aveau sã mai vinã,
Ci au rãmas flãmânzi, desculţi,
În ţara cea strãinã.
Un cetãţean, cu suflet bun,
Cu sorã-sa, Larissa,
L-au ajutat, cu luntrea lor,
Sã treacã râul Tisa.
Un biet pescar, bãtrân şi slab,
Zãri, pe înserate,
Venind spre el vreo câteva
Fãpturi neajutorate.
El luã atunci din peştii sãi
Şi se grãbi sã-i frigã
Iar, mai apoi, puse mujdei
Şi-un boţ de mãmãligã.
Ei au mâncat şi-au prins puteri
Sã meargã mai departe,
Parcã nemaiavând dureri
Şi nici fricã de moarte.
Iar, luntrea lui, din lemn de brad,
Pufoaica lui şi brâul
Le dete unui camarad,
Sã treacã şi el râul.
C-un vechi prosop, murdar şi ud,
Cu-oglinda lui concavã,
Cu-atât a mai venit 'napoi
Din vechea Bratislavã...
Cei tineri parcã simt şi ei
Urgia din redutã,
Când mâna ta, de brav oştean
Ţi-o strâng şi te salutã.
☆
Ai chip plãcut, ai ochi frumoşi
Şi ai un rost sub soare;
Ai bani. Dar dacã n-ai strãmoşi,
Rãmâi un oarecare!
Blestem
Blestemat să-ţi fie neamul,
Câine fără sânge de român,
Pe grumaz îţi şade hamul,
Şi ne vinzi la neam păgân.
Bestemată ţi-e tăcerea,
Că ascunzi sub ea venin,
Ţării i-ai vândut averea,
Şi - azi e slugă la străin.
Blestemaţi suntem şi noi,
C-am pus friţul să conducă,
Peste tot apar ciocoi,
Ce vor bani dar fără muncă.
Trist şi singur e norodul,
Mulţi, puţini, câţi am rămas,
De când a pornit exodul,
Ţara-i stinsă... fără glas.
Tot românul lucră-n lume,
Şi s-a smuls din rădăcini,
Şi-a corcit şi neam, şi nume,
Devenind treptat străini.
Blestemat neamul vă fie,
Guvernanţi şi preşedinţi,
Să pieriţi toţi pe vecie,
Să nu fiţi nicicând părinţi.
Trezire
Vise — torțe se sting, dar lumini orbitoare,
în orizonturile apropiate,
se APRIND.
Totul, și gărzile, se lichefiază,
cum parcă dau să încolțească
MAGISTRALE flori,
răsărite alb-argintii,
pe LESPEZI de pietre fumurii.
Învață de cincisprezece ori
Învață să taci atunci când tot ce vrei e să cerți,
Învață să-mparți cu alții bucurii și tristeți,
Învață să șoptești când tot ce vrei e să strigi
Si-nvață să dai când tot ce vrei e să strângi.
Învață să iubești când cel ce te-atacă nu merită iubirea ta
Învață să zâmbești când rana îți desfigurează privirea
Învață să uiți, și-nvață să ierți
Învață să pleci și să nu regreți.
Învață din tot și-nvață din toate,
Învață de la oameni, învață din carte
Învață de la bătrâni și de la copii,
Învață să-nveți cum în toate - OM să rămâi.
MA ROG
Mă Inchin ție greu pământ
Purtător de oase .
Mă închin ție-mare adâncă
Cu izvor în stâcă .
Mă închin ție cer sihastru ,
Pentru nemurire ,
Omenirea-i judecată
Pentru jaf și crime .
Și mă rog la Dumnezeu
Să clădescă un Om nou .
Cumpăna
Surâse iarna pe la colțuri
Sfioasei primăveri,ce -n prag
Sufla izul ei pe țurțuri,
Muguri presăra -n șirag.
Nervos Gerul dă năvală,
Pretinzând tribut la tron,
Împroșcând din el rafală,
Antrenat de -un Maraton.
Se iscă ceartă în casă,
Împărțiră bolta-n două;
Vremea-i mustră, capricioasă;
Stă să ningă ori să plouă?..
Istoviți de- atâta vrajbă,
Vânau în ei un compromis,
Adresându-si câte -o jalbă;
Conflictu -n grabă l-au închis.
Și aruncară zaru-n aer
Pt hazardul ce va cântări;
Cine va rămâne lider
Când soarele va răsări?...
Strămoșii
Un nume bun, e-aşa cum ştim,
O mare bogãţie
Ce-atârnã greu şi pentru Timp
Şi pentru Veşnicie!
Strãmoşii noştri ne-au lãsat
Când au plecat din lume,
Un grai plãcut, duios, curat,
O glie şi un nume.
O, voi, strãmoşi ce v-aţi luptat
Târându-vã în coate,
Pe un tãrâm îndepãrtat,
S-avem noi libertate,
Voi sunteţi în inima mea
O amintire vie;
Şi, cel puţin, ţãrâna grea,
Uşoarã sã vã fie!
☆
Îmi stãruieşte-n minte-un gând,
De-o bunã vreme-ncoace
Şi-a scrie despre tine-un rând
Nu vrea sã îmi dea pace.
Ţinând la pieptu-mi, poza ta
Din vremuri depãrtate,
Te-aş zugrãvi, dac-aş putea,
Pentru posteritate.
Te vãd, privind înspre trecut,
- Din ce-mi spusese tata -
Trimis fiind, ba peste Prut,
Ba peste Munţii Tatra.
Noi nu ne-am cunoscut deloc
- Te ştiu din auzite -
Însã jucãm acelaşi joc
În ere diferite.
Ţie nu ţi-a trecut prin gând
Cã vin şi eu pe lume;
Cã-ţi sprijineai capul în mâini
Şi-mi cãutai vreun nume...
Din dosul carului cu boi,
În Mai, când râde vara,
Mi te chemarã în rãzboi,
Sã aperi şi tu, ţara.
Şi, ai plecat. Şi... dus ai fost,
Pentru atâta vreme!
Iar, îndãrãt, n-au vrut cei mari
Vreodatã, sã te cheme.
Dar, într-o zi, ca într-un vis
Citişi, într-o ţidulă,
Că gura morţii s-a închis,
Fiind de-acum sãtulã.
Ah, cât de mult te-ai bucurat
Visând aburul pâinii!
Şi te-ai oprit, intrând în sat,
S-auzi cum latrã câinii...
Îţi spuserã şi cei doi fraţi,
Îţi spuserã hangiii,
Cã te aşteaptã-ngrijoraţi,
Nevasta şi copiii.
Iar eu acum, mai-mai plângând,
Cum pot descrie, oare,
Venirea ta, ce-a pus în rând
O mare sãrbãtoare?
☆
Azi, când aud din nou cântând
Fanfarele şi corul;
De omul care vã vorbesc,
Mã prinde, parcã, dorul.
Printre acei ce au scãpat
De recea morţii ghearã,
O umbrã vãd, intrând în sat,
Într-o ploioasã searã.
Un om, venind dintre cei mulţi
Ce n-aveau sã mai vinã,
Ci au rãmas flãmânzi, desculţi,
În ţara cea strãinã.
Un cetãţean, cu suflet bun,
Cu sorã-sa, Larissa,
L-au ajutat, cu luntrea lor,
Sã treacã râul Tisa.
Un biet pescar, bãtrân şi slab,
Zãri, pe înserate,
Venind spre el vreo câteva
Fãpturi neajutorate.
El luã atunci din peştii sãi
Şi se grãbi sã-i frigã
Iar, mai apoi, puse mujdei
Şi-un boţ de mãmãligã.
Ei au mâncat şi-au prins puteri
Sã meargã mai departe,
Parcã nemaiavând dureri
Şi nici fricã de moarte.
Iar, luntrea lui, din lemn de brad,
Pufoaica lui şi brâul
Le dete unui camarad,
Sã treacã şi el râul.
C-un vechi prosop, murdar şi ud,
Cu-oglinda lui concavã,
Cu-atât a mai venit 'napoi
Din vechea Bratislavã...
Cei tineri parcã simt şi ei
Urgia din redutã,
Când mâna ta, de brav oştean
Ţi-o strâng şi te salutã.
☆
Ai chip plãcut, ai ochi frumoşi
Şi ai un rost sub soare;
Ai bani. Dar dacã n-ai strãmoşi,
Rãmâi un oarecare!
Blestem
Blestemat să-ţi fie neamul,
Câine fără sânge de român,
Pe grumaz îţi şade hamul,
Şi ne vinzi la neam păgân.
Bestemată ţi-e tăcerea,
Că ascunzi sub ea venin,
Ţării i-ai vândut averea,
Şi - azi e slugă la străin.
Blestemaţi suntem şi noi,
C-am pus friţul să conducă,
Peste tot apar ciocoi,
Ce vor bani dar fără muncă.
Trist şi singur e norodul,
Mulţi, puţini, câţi am rămas,
De când a pornit exodul,
Ţara-i stinsă... fără glas.
Tot românul lucră-n lume,
Şi s-a smuls din rădăcini,
Şi-a corcit şi neam, şi nume,
Devenind treptat străini.
Blestemat neamul vă fie,
Guvernanţi şi preşedinţi,
Să pieriţi toţi pe vecie,
Să nu fiţi nicicând părinţi.
Trezire
Vise — torțe se sting, dar lumini orbitoare,
în orizonturile apropiate,
se APRIND.
Totul, și gărzile, se lichefiază,
cum parcă dau să încolțească
MAGISTRALE flori,
răsărite alb-argintii,
pe LESPEZI de pietre fumurii.
Învață de cincisprezece ori
Învață să taci atunci când tot ce vrei e să cerți,
Învață să-mparți cu alții bucurii și tristeți,
Învață să șoptești când tot ce vrei e să strigi
Si-nvață să dai când tot ce vrei e să strângi.
Învață să iubești când cel ce te-atacă nu merită iubirea ta
Învață să zâmbești când rana îți desfigurează privirea
Învață să uiți, și-nvață să ierți
Învață să pleci și să nu regreți.
Învață din tot și-nvață din toate,
Învață de la oameni, învață din carte
Învață de la bătrâni și de la copii,
Învață să-nveți cum în toate - OM să rămâi.
Alte poezii ale autorului
Moștenire în turcă
Astăzi vom discuta despre un obiect special, un obiect drag nouă, celor ce încă mai ținem lucruri depozitate prin podul casei, mai exact o pălărie de fetru. Pălărie bavareză, pălărie cu o importanță istorică de necontestat, a prins cinci botezuri, două absolviri, mai multe nunți și cam atât. Pălărie pe care mai multe generații doar au avut-o, dar de purtat, nu cred că au purtat-o, nu mai este purtabilă demult. După cum am menționat adineaori, este din fetru, este albastră (un albastru electric sau albastru regal) și are o pană atașată în partea laterală.
Străbunica Ceciliei a insistat să fie păstrată în cele mai bune condiții cu putință. Lucru care s-a și întâmplat, doar că trecerea timpului și-a spus cuvântul, nu mai este ce obișnuia să fie, nu se mai așează cum se așeza cândva. Nici nuanța de albastru nu mai este cine știe ce vibrantă, a rămas mai mult ceva ponosit, vechi, prăfuit. Ar fi foarte bună pentru ideile de îmbrăcăminte vintage, dar în rest, o ține de frumoasă, doar pentru colecție.
Nu mică i-a fost mirarea Ceciliei să constate că pălăria, descrisă atât de poetic până acum, ascunde un mare defect, mai precis, adăpostește o familie de molii. Deci ca să ne înțelegem, când cineva moștenește o pălărie, nu o ia doar pe ea, ci și moliile aferente.
În pălărie ar locui o familie. Familie?, atât de numeroasă?, dinastie poate, are și rege și monarh și cam tot ce îi trebuie să fie o monarhie în toată regula. Dar cum se poate una ca asta? De cât timp nu a stat la naftalină?,de când nu s-a mai folosit Pronto pentru alungarea dăunătorilor? Cecilia înfuriată și îngândurată își pune aceste întrebări în mod constant. Oare cum cu toată aparenta grijă pe care fiecare a avut-o, pălăria ajunge să se dezintegreze în ritmul acesta. Dacă străbunica respectivă ar ști și ar trăi, s-ar enerva extrem de tare. Cecilia stă și stă, se gândește la o soluție pentru a-i reda gloria de altă dată.
A găsit, știe ce să facă, va da cu o soluție care le va ucide, după ce vor muri, va lua și va decupa partea de material care se vrea a fi înlăturată.
Procedează după cum am descris. Doar că jucându-se și adâncind tot mai mult partea decupată, ajunge cu foarfecele de partea cealaltă a materialului. Oameni buni, patru generații câte ați avut-o, așa știți să aveți grijă de un bun pe care cineva vi l-a lăsat? Nu vi l-a dat să plaseze o responsabilitate pe umerii voștri, vi l-a dat pentru că a considerat că ar fi frumos să aveți și voi ceva ce ei i-a plăcut destul de mult. Chiar ați depășit orice limită a neseriozității! Înțelegem că nu prea vă pasă de pălăria în sine, dar nu vă pasă nici de străbunica care v-a încredințat-o?
Cecilia se apucă să coase folosind ață de o culoare similară celei pe care pălăria ar fi avut-o inițial. Ce rost mai are? Sinonimie perfectă nu există, nici în culori, nici în cuvinte, din păcate culoarea era unică, era de neînlocuit. Cecilia, la dioptria ei de +1,75 crede că era aceeași culoare. Nu știm ce să mai spunem... intenția a fost bună...de ,,a-i reda gloria de altă dată", însă din prea mult exces de zel, rezultatul a fost un pic pe lângă. Cecilia apreciem grija pe care i-ai purtat-o, ai dezinfectat-o, curățat-o, îngrijit-o, ceea ce este mereu de apreciat, însă de nu te-ai fi distrat atât, decupând, foarte bine mai era. Este întotdeauna recomandabil să existe echilibru în toate. De ce este bine să ne dozăm acțiunile, deciziile? Pentru că, să spunem că mergem cu mașina și trebuie să virăm, avem curbă în față, trebuie să dozăm viteza (pentru că prea multă ar putea să ne scoată de pe carosabil, să ne abată de la drumul nostru), dorința cu care ne dorim să trecem de acea curbă, nu contează în cât timp s-ar întâmpla, cât de rapid, ce expert, ce nu știu ce.. contează cât de armonios și cât de sigur știm să trecem prin toate. Nu ne aplaudă nimeni, suntem doar noi cu noi înșine, și nici nu ne trebuie aplauze.
Tot așa și în cazul de față, pălăria moștenită putea rămâne intactă, nu ar mai fi necesitat intervenții, reparații, redecorări, retușări, dacă draga noastră Cecilia nu își dorea cu atât ardoare să o îmbunătățească în întregime. Demn de luat în considerare este și faptul că lucrurile de multe ori nu necesită o schimbare radicală ca să funcționeze, doar parțială sau doar un sfert ar ajuta la fel de mult.
Cecilia...Cecilia ...ori nu ai avut mână sigură, ori ți-a păsat prea mult de pălărie.
Miras
Bugün özel bir nesneden, hâlâ evin tavan arasında bir şeyler saklayan bizler için çok değerli olan bir nesneden, daha doğrusu fötr şapkadan bahsedeceğiz. Bavyera şapkası, inkar edilemez tarihsel öneme sahip bir şapka, beş vaftiz, iki mezuniyet, birkaç düğün ve hepsi bu. Sadece birkaç neslin sahip olduğu şapka, ancak giymek için giydiklerini sanmıyorum, uzun zaman önce artık giyilemez durumdaydı. Daha önce de belirttiğim gibi, hissedilir, mavidir (elektrik mavisi veya kraliyet mavisi) ve yan tarafına bir tüy iliştirilmiştir.
Cecilia'nın büyük büyükannesi onun mümkün olan en iyi koşullarda tutulması konusunda ısrar etti. Olan bir şey oldu, sadece zaman geçti ve artık eskisi gibi değil, eskisi gibi oturmuyor. Mavinin tonu bile artık canlı değil, daha perişan, eski, tozlu. Vintage kıyafet fikirleri için harika olurdu, ancak bunun dışında sadece koleksiyon için güzel kalmasını sağlayın.
Şu ana kadar şiirsel bir şekilde anlatılan şapkanın büyük bir kusuru gizlediğini, daha doğrusu bir güve ailesine ev sahipliği yaptığını öğrenmek Cecilia için hiç de küçük bir sürpriz değildi. Şunu kabul edelim ki, birisi şapkayı miras olarak aldığında, sadece şapkayı almaz, aynı zamanda ona güveler de bulaşır.
Bir aile şapkanın içinde yaşayacaktı. Aile?, o kadar çok?, belki hanedan, aynı zamanda bir kralı ve bir hükümdarı var ve tam teşekküllü bir monarşi için ihtiyaç duyduğu hemen hemen her şey var. Ama insan bunu nasıl beğenebilir? Ne zamandan beri naftalin yok? Pronto ne zamandan beri haşere kontrolü için kullanılıyor? Öfkeli ve düşünceli Cecilia kendine sürekli bu soruları sorar. Herkesin gösterdiği özene rağmen şapka bu hızla parçalanıyor. Eğer o büyük büyükanne bilseydi ve hayatta olsaydı çok kızardı. Cecilia, ihtişamını başka bir zaman geri kazanmak için bir çözüm düşünerek oturuyor ve oturuyor.
Buldu, ne yapacağını biliyor, onları öldürecek bir çözüm bulacak, öldükten sonra malzemenin sökülmek istenen kısmını alıp kesecek.
Açıkladığım şekilde ilerleyin. Ancak kesilen kısmı daha fazla oynatıp derinleştirerek makasla malzemenin diğer tarafına ulaşır. İyi insanlar, dört nesildir buna sahipsiniz, birisinin size bıraktığı bir varlığa nasıl sahip çıkacağınızı nereden biliyorsunuz? Bunu sana omuzlarına bir sorumluluk yüklemek için vermedi, çok beğendiği bir şeye sahip olmanın senin için iyi olacağını düşündüğü için verdi. Ciddiyet sınırını gerçekten aştın! Şapkanın kendisini pek umursamadığınızı anlıyoruz, ama aynı zamanda onu size emanet eden büyük büyükannenizi de umursamıyor musunuz?
Cecilia, şapkanın orijinal rengine benzer bir iplik kullanarak dikiş dikmeye başladı. Amaç ne? Ne renklerde ne de kelimelerde mükemmel bir eş anlamlılık yoktu, ne yazık ki renk eşsizdi, yeri doldurulamazdı. +1,75 diyoptrideki Cecilia bunun aynı renk olduğunu düşünüyor. Başka ne diyebileceğimizi bilmiyoruz... niyet iyiydi... "ihtişamını bir kez daha geri vermek", ama aşırı gayret nedeniyle sonuç biraz hatalı oldu. Cecilia, takdir ediyoruz onu giydin, dezenfekte ettin, temizledin, bakımını yaptın, ki bu her zaman takdir edilir, ama keserken bu kadar eğlenmeseydin yine de çok iyiydi. Her şeyde dengenin olması her zaman tavsiye edilir. Eylemlerimizi, kararlarımızı ölçmek neden iyidir? Çünkü diyelim ki araba kullanıyoruz ve dönmemiz gerekiyor, önümüzde bir viraj var, hızımızı ölçmeliyiz (çünkü çok fazlası bizi yoldan çıkarabilir, yoldan sapabilir) yolumuz), o virajı hangi arzuyla geçmek istediğimiz, ne kadar süreceği, ne kadar hızlı, ne kadar uzman, ne bilmem ne olduğu önemli değil.. önemli olan ne kadar uyumlu ve ne kadar güvenli olduğumuzdur. Her şeyin üstesinden gelmeyi biliyoruz.Kimse bizi alkışlamıyor, biz sadece kendimiziz ve alkışa ihtiyacımız yok.
Aynı şekilde, bu durumda da, eğer sevgili Cecilia'mız onu tamamen iyileştirmeyi bu kadar şevkle istememiş olsaydı, miras kalan şapka bozulmadan kalabilirdi, müdahalelere, onarımlara, yeniden dekore edilmeye, rötuşlanmaya ihtiyaç duymazdı. Ayrıca, bazı şeylerin işe yaraması için çoğu zaman radikal bir değişiklik gerektirmediği de göz önünde bulundurulmalıdır; yalnızca kısmi veya sadece dörtte biri de aynı derecede yardımcı olabilir.
Cecilia...Cecilia...ya senin elin emin değildi ya da şapkayı çok önemsiyordun.
Melancolie de George Bacovia în franceză
Melancolie
Ce chiot, ce vaiet în toamnă...
Şi codrul sălbatec vuieşte -
Răsună-n coclauri un bucium,
Şi doina mai jalnic porneşte.
- Ascultă, tu, bine, iubito,
Nu plânge şi nu-ţi fie teamă -
Ascultă cum greu, din adâncuri,
Pământul la dânsul ne cheamă...
Mélancolie
Quel cri, quel pleur d'automne...
Viennent du bois sauvage en gémissant —
Un cor retentit dans le vide
Et la plus triste des lamentations commence.
— Ne pleure pas, mon cœur, ne pleure pas,
Écoute sans peur et sans drame :
Plus loin en ses entrailles la terre
Nous appelle...
Corabie în islandeză
Corabie dragă, plutești în oceanul ce pare fără de sfârșit,
Spre ce continente vei mai merge și de această dată,
Ce te mai așteaptă la viitoarea destinație?
Corabie, corabie...
De ce nu mi-ai spus că îți place să navighezi atât de mult?
De ce nu m-ai prevenit?
De ce, doar întorcându-mi spatele la tine, pentru o clipă, ai plecat din port?
Cum am să mă pot obișnui cu golul pe care mi l-ai lăsat?
Cum îl voi umple?
Corabie, corabie...
Erai ușoară ca o vrabie,
Sper să te întorci mai veselă de ori unde te-ai fi dus,
Îmi dau seama că a trebuit să pleci,
Așa ai simțit,
Tot așa ai și socotit.
Te construisem atât de bine, din lemn, cârma, puntea,
Din mai multe cearceafuri velele,
Ți-am atașat chiar și ancoră,
Știu că nu îți va fi ușor,
Oceanul are mofturile lui,
Nu știi la ce să te aștepți,
Când devine agitat și te scutură în toate direcțiile,
Te poartă doar pe rutele care îi sunt lui mai accesibile,
Când îți va fi greu, când vei simți că nu mai ai cum să te mai menții la suprafață,
Te rog, privește în jos, vezi ancora atașată,
Gândește-te că de departe, chiar și de la mii de kilometri,
Eu te veghez, te am în suflet,
Doar că nu mai ești lângă mine să îți arăt,
Cu adevărat, cât de mult legătura dintre noi a însemnat,
(Pe un ton de ceartă)
Simte-te bine, lasă, uită cine te-a creat,
În două săptămâni nici nu ne-am apropiat,
Dacă așa consideri, este alegerea ta...
Să știi doar că eu țin la tine, de aceea te-am și construit atât de bine,
Ca ultimă încurajare îți mai spun:" Nu trebuie să te intimideze furtunile pe care le vei întâmpina cât vei străbate oceanul. Nu uita că după furtună vine vreme bună."
Corabia:,,Ce ai fă? Nu am voie să stau o zi în Rio de Janeiro? Doar o zi, atât vreau, după mă întorc la tine, promit!"
Kæra skip, þú svífur í endalausu hafinu,
Til hvaða heimsálfa ætlar þú aftur að þessu sinni,
Hvað bíður þín á næsta áfangastað?
Skip, skip...
Af hverju sagðirðu mér ekki að þér þætti svo gaman að sigla?
Af hverju varaðirðu mig ekki við?
Af hverju, þegar ég sneri baki í þig, í smá stund, fórstu úr höfninni?
Hvernig get ég venst tóminu sem þú skildir eftir mig?
Hvernig mun ég fylla það?
Skip, skip...
Þú varst léttur sem spörfugl,
Ég vona að þú komir aftur ánægðari en þar sem þú fórst,
Ég geri mér grein fyrir að þú varðst að fara
Þannig leið þér
Það var það sem þú hugsaðir.
Við höfðum byggt þig svo vel, úr tré, stýrinu, þilfarinu,
Úr nokkrum seglblöðum,
Ég festi meira að segja akkerið þitt,
Ég veit að það verður ekki auðvelt fyrir þig,
Hafið hefur sínar duttlungar,
Þú veist ekki hverju þú átt von á,
Þegar það verður órólegt og hristir þig í allar áttir,
Hann tekur þig bara á þeim leiðum sem eru honum aðgengilegri,
Þegar það verður erfitt fyrir þig, þegar þú munt finna að þú hefur enga leið til að halda þér á floti,
Vinsamlegast horfðu niður, sjáðu akkerið meðfylgjandi,
Hugsaðu þér að úr fjarlægð, jafnvel í þúsundir kílómetra fjarlægð,
Ég vaki yfir þér, ég hef þig í hjarta mínu,
Það er bara það að þú ert ekki lengur nálægt mér til að sýna þér,
Sannarlega, hversu mikið tenging okkar þýddi,
(Í rökræðutóni)
Láttu þér líða vel, slepptu takinu, gleymdu hver gerði þig,
Á tveimur vikum komumst við ekki einu sinni nálægt,
Ef þú heldur það, þá er það þitt val...
Veistu bara að mér þykir vænt um þig, þess vegna byggði ég þig svo vel,
Sem lokahvatning segi ég við þig: "Þú mátt ekki hræða þig af stormunum sem þú munt lenda í þegar þú ferð yfir hafið. Ekki gleyma því að eftir storminn kemur gott veður."
Skipið:,,Hvað myndirðu gera? Má ég ekki vera einn dag í Rio de Janeiro? Bara einn daginn, það er allt sem ég vil, þá kem ég aftur til þín, ég lofa því!"
,, Uită nostalgia" în franceză
Lacrima zăpezii printre ghiocei
Are-ntotdeauna un rost al ei,
E un ecou al iernii care a trecut,
Ce nu mai trezește un vis pierdut.
Uită nostalgia,
Nu mai lăcrima!
Cântă-ntotdeauna
Primăvara ta!
Uită nostalgia
Timpului trecut,
Cântă bucuria
Că ne-am cunoscut.
O iubire veche lasă amintiri,
Dar și căi deschise spre noi iubiri.
Soarele apare cândva zâmbind.
Uită nostalgia,
Nu vorbi de ea
Și din ochi albaștri
Șterge-ți lacrima!
Uită nostalgia,
E un subiect trecut,
Cântă bucuria
Că ne-am cunoscut.
Uită nostalgia,
Nu mai lăcrima!
Cântă-ntotdeauna
Primăvara ta!
Uită nostalgia,
Nu vorbi de ea
Și din ochi albaștri
Șterge-ți lacrima!
Și din ochi albaștri
Șterge-ți lacrima!
Uită nostalgia,
Nu mai lăcrima!
Cântă-ntotdeauna
Primăvara ta!
Uită nostalgia
Timpului trecut,
Cântă bucuria
Că ne-am cunoscut.
Uită nostalgia!
Oubliez la nostalgie!
La larme de la neige parmi les perce-neige
Cela a toujours un but,
C'est un écho de l'hiver qui s'est écoulé,
Ce qui ne réveille plus un rêve perdu.
Oubliez la nostalgie,
Cesse de pleurer!
Chante toujours
Votre printemps !
Oubliez la nostalgie
passé,
Chante la joie
Que nous avons rencontré.
Un vieil amour laisse des souvenirs,
Mais aussi ouvrir la voie à de nouveaux amours.
Le soleil apparaît parfois souriant.
Oubliez la nostalgie,
Ne parle pas d'elle
Et des yeux bleus
Essuie ta larme !
Oubliez la nostalgie,
C'est un sujet du passé,
Chante la joie
Que nous avons rencontré.
Oubliez la nostalgie,
Cesse de pleurer!
Chante toujours
Votre printemps !
Oubliez la nostalgie,
Ne parle pas d'elle
Et des yeux bleus
Essuie ta larme !
Et des yeux bleus
Essuie ta larme !
Oubliez la nostalgie,
Cesse de pleurer!
Chante toujours
Votre printemps !
Oubliez la nostalgie
passé,
Chante la joie
Que nous avons rencontré.
Oubliez la nostalgie !
În zadar în germană
Primăvara, cu sufletul vibrând,
Fericirea o așteptăm visând,
Iar în toamnă, când speranțe mor,
Ne rămâne un nor,
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce nu mai vin,
Legănând doar un vis fugar
Noaptea pururi cer senin,
Ne avântăm cu un dor nebun spre paradis,
Dar în cor vedem că tot a fost un vis.
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce ne ocolesc
Și în suflet se cern amar
Gânduri ce ne amăgesc,
În zadar vom implora,
În zadar vom aștepta
Fericiri ce tot dorim,
Atât nu mai vin!
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce ne ocolesc
Și în suflet se cern amar
Gânduri ce ne amăgesc,
În zadar vom implora,
În zadar vom aștepta
Fericiri ce atât dorim
Atât nu mai vin!
Vergeblich
Im Frühling, wenn die Seele vibriert,
Wir warten auf das Glück, indem wir träumen,
Und im Herbst, wenn die Hoffnungen sterben,
Wir haben noch eine Wolke übrig,
Wir warten alle vergebens
Glück, das nie wieder kommt,
Nur ein flüchtiger Traum
Nachts ist der Himmel immer klar,
Wir schweben mit einer wahnsinnigen Sehnsucht nach dem Paradies,
Aber im Refrain sehen wir, dass es immer noch ein Traum war.
Wir warten alle vergebens
Glück, das uns entgeht
Und in der Seele sieben sie bitter
Gedanken, die uns täuschen,
Vergebens werden wir betteln,
Wir werden vergebens warten
Glück, das wir immer wollen,
Die kommen nicht mehr!
Wir warten alle vergebens
Glück, das uns entgeht
Und in der Seele sieben sie bitter
Gedanken, die uns täuschen,
Vergebens werden wir betteln,
Wir werden vergebens warten
Glück, das wir uns so sehr wünschen
Die kommen nicht mehr!
Duet caraghios al pisicilor
Ieșim într-o seară pe balcon și aruncăm un pește,
Că sufletul multă grijă față de pisicile de afară iar nutrește,
Deschidem ușa,
Ne împiedicăm puțin de păpușa
Lăsată în cale de pisica pe care o avem în casă,
Parcă știe că vreau să le hrănesc pe celelalte și nu mă lasă
Să încerc să le răsfăț,
Iar și-a dat jos pătura, patul trebuie să i-l înfăț.
Termin cu pisica mea din casă, la cele de afară mă întorc,
Stau și așteaptă cuminți, deja torc,
Feline cuminți,
Pe care nu ai cum să nu le alinți.
Scot o bucățică de pește marinat,
Pe care, evident, nu l-am terminat.
Iau frumos și o arunc de la etajul zece,
Pisicii mele supărarea îi mai trece.
Mănâncă pisicile mele,
Până și legumele
Din sosul peștelui înmuiat,
În vasul de sticlă încuiat.
Pisicile nu se satură, continuă să ceară,
Mai multă mâncare, fiecare bucată căzută o supravegheară,
Melodia lor se întețește,
O miorlăială nazală o însoțește:
Miaauu..miiiiiaauu..miaAAauUau
Miau ...mrrau...miiiiiaauu...miau
MiiaAAaauuUuaau
Miau...aAauu
Miau...aAauu
MrîîîAAuu...?
MiaAAauu...Miau..MiaAAuu..MiAAuu
MiaAAuu..uu..aauuu...
Phhhh..hhh..
MiaAAu..miiiii...miAAuu...miiiii...
Miau...miau...miau...mrrrîîî.. miorlau...
Parcă asist la vreun cor madrigal...
Mă duce cu gândul la o operă foarte asemănătoare (,,Duetto buffo di due gatti", piesă interpretată pe două soprane și pian)
Moștenire în turcă
Astăzi vom discuta despre un obiect special, un obiect drag nouă, celor ce încă mai ținem lucruri depozitate prin podul casei, mai exact o pălărie de fetru. Pălărie bavareză, pălărie cu o importanță istorică de necontestat, a prins cinci botezuri, două absolviri, mai multe nunți și cam atât. Pălărie pe care mai multe generații doar au avut-o, dar de purtat, nu cred că au purtat-o, nu mai este purtabilă demult. După cum am menționat adineaori, este din fetru, este albastră (un albastru electric sau albastru regal) și are o pană atașată în partea laterală.
Străbunica Ceciliei a insistat să fie păstrată în cele mai bune condiții cu putință. Lucru care s-a și întâmplat, doar că trecerea timpului și-a spus cuvântul, nu mai este ce obișnuia să fie, nu se mai așează cum se așeza cândva. Nici nuanța de albastru nu mai este cine știe ce vibrantă, a rămas mai mult ceva ponosit, vechi, prăfuit. Ar fi foarte bună pentru ideile de îmbrăcăminte vintage, dar în rest, o ține de frumoasă, doar pentru colecție.
Nu mică i-a fost mirarea Ceciliei să constate că pălăria, descrisă atât de poetic până acum, ascunde un mare defect, mai precis, adăpostește o familie de molii. Deci ca să ne înțelegem, când cineva moștenește o pălărie, nu o ia doar pe ea, ci și moliile aferente.
În pălărie ar locui o familie. Familie?, atât de numeroasă?, dinastie poate, are și rege și monarh și cam tot ce îi trebuie să fie o monarhie în toată regula. Dar cum se poate una ca asta? De cât timp nu a stat la naftalină?,de când nu s-a mai folosit Pronto pentru alungarea dăunătorilor? Cecilia înfuriată și îngândurată își pune aceste întrebări în mod constant. Oare cum cu toată aparenta grijă pe care fiecare a avut-o, pălăria ajunge să se dezintegreze în ritmul acesta. Dacă străbunica respectivă ar ști și ar trăi, s-ar enerva extrem de tare. Cecilia stă și stă, se gândește la o soluție pentru a-i reda gloria de altă dată.
A găsit, știe ce să facă, va da cu o soluție care le va ucide, după ce vor muri, va lua și va decupa partea de material care se vrea a fi înlăturată.
Procedează după cum am descris. Doar că jucându-se și adâncind tot mai mult partea decupată, ajunge cu foarfecele de partea cealaltă a materialului. Oameni buni, patru generații câte ați avut-o, așa știți să aveți grijă de un bun pe care cineva vi l-a lăsat? Nu vi l-a dat să plaseze o responsabilitate pe umerii voștri, vi l-a dat pentru că a considerat că ar fi frumos să aveți și voi ceva ce ei i-a plăcut destul de mult. Chiar ați depășit orice limită a neseriozității! Înțelegem că nu prea vă pasă de pălăria în sine, dar nu vă pasă nici de străbunica care v-a încredințat-o?
Cecilia se apucă să coase folosind ață de o culoare similară celei pe care pălăria ar fi avut-o inițial. Ce rost mai are? Sinonimie perfectă nu există, nici în culori, nici în cuvinte, din păcate culoarea era unică, era de neînlocuit. Cecilia, la dioptria ei de +1,75 crede că era aceeași culoare. Nu știm ce să mai spunem... intenția a fost bună...de ,,a-i reda gloria de altă dată", însă din prea mult exces de zel, rezultatul a fost un pic pe lângă. Cecilia apreciem grija pe care i-ai purtat-o, ai dezinfectat-o, curățat-o, îngrijit-o, ceea ce este mereu de apreciat, însă de nu te-ai fi distrat atât, decupând, foarte bine mai era. Este întotdeauna recomandabil să existe echilibru în toate. De ce este bine să ne dozăm acțiunile, deciziile? Pentru că, să spunem că mergem cu mașina și trebuie să virăm, avem curbă în față, trebuie să dozăm viteza (pentru că prea multă ar putea să ne scoată de pe carosabil, să ne abată de la drumul nostru), dorința cu care ne dorim să trecem de acea curbă, nu contează în cât timp s-ar întâmpla, cât de rapid, ce expert, ce nu știu ce.. contează cât de armonios și cât de sigur știm să trecem prin toate. Nu ne aplaudă nimeni, suntem doar noi cu noi înșine, și nici nu ne trebuie aplauze.
Tot așa și în cazul de față, pălăria moștenită putea rămâne intactă, nu ar mai fi necesitat intervenții, reparații, redecorări, retușări, dacă draga noastră Cecilia nu își dorea cu atât ardoare să o îmbunătățească în întregime. Demn de luat în considerare este și faptul că lucrurile de multe ori nu necesită o schimbare radicală ca să funcționeze, doar parțială sau doar un sfert ar ajuta la fel de mult.
Cecilia...Cecilia ...ori nu ai avut mână sigură, ori ți-a păsat prea mult de pălărie.
Miras
Bugün özel bir nesneden, hâlâ evin tavan arasında bir şeyler saklayan bizler için çok değerli olan bir nesneden, daha doğrusu fötr şapkadan bahsedeceğiz. Bavyera şapkası, inkar edilemez tarihsel öneme sahip bir şapka, beş vaftiz, iki mezuniyet, birkaç düğün ve hepsi bu. Sadece birkaç neslin sahip olduğu şapka, ancak giymek için giydiklerini sanmıyorum, uzun zaman önce artık giyilemez durumdaydı. Daha önce de belirttiğim gibi, hissedilir, mavidir (elektrik mavisi veya kraliyet mavisi) ve yan tarafına bir tüy iliştirilmiştir.
Cecilia'nın büyük büyükannesi onun mümkün olan en iyi koşullarda tutulması konusunda ısrar etti. Olan bir şey oldu, sadece zaman geçti ve artık eskisi gibi değil, eskisi gibi oturmuyor. Mavinin tonu bile artık canlı değil, daha perişan, eski, tozlu. Vintage kıyafet fikirleri için harika olurdu, ancak bunun dışında sadece koleksiyon için güzel kalmasını sağlayın.
Şu ana kadar şiirsel bir şekilde anlatılan şapkanın büyük bir kusuru gizlediğini, daha doğrusu bir güve ailesine ev sahipliği yaptığını öğrenmek Cecilia için hiç de küçük bir sürpriz değildi. Şunu kabul edelim ki, birisi şapkayı miras olarak aldığında, sadece şapkayı almaz, aynı zamanda ona güveler de bulaşır.
Bir aile şapkanın içinde yaşayacaktı. Aile?, o kadar çok?, belki hanedan, aynı zamanda bir kralı ve bir hükümdarı var ve tam teşekküllü bir monarşi için ihtiyaç duyduğu hemen hemen her şey var. Ama insan bunu nasıl beğenebilir? Ne zamandan beri naftalin yok? Pronto ne zamandan beri haşere kontrolü için kullanılıyor? Öfkeli ve düşünceli Cecilia kendine sürekli bu soruları sorar. Herkesin gösterdiği özene rağmen şapka bu hızla parçalanıyor. Eğer o büyük büyükanne bilseydi ve hayatta olsaydı çok kızardı. Cecilia, ihtişamını başka bir zaman geri kazanmak için bir çözüm düşünerek oturuyor ve oturuyor.
Buldu, ne yapacağını biliyor, onları öldürecek bir çözüm bulacak, öldükten sonra malzemenin sökülmek istenen kısmını alıp kesecek.
Açıkladığım şekilde ilerleyin. Ancak kesilen kısmı daha fazla oynatıp derinleştirerek makasla malzemenin diğer tarafına ulaşır. İyi insanlar, dört nesildir buna sahipsiniz, birisinin size bıraktığı bir varlığa nasıl sahip çıkacağınızı nereden biliyorsunuz? Bunu sana omuzlarına bir sorumluluk yüklemek için vermedi, çok beğendiği bir şeye sahip olmanın senin için iyi olacağını düşündüğü için verdi. Ciddiyet sınırını gerçekten aştın! Şapkanın kendisini pek umursamadığınızı anlıyoruz, ama aynı zamanda onu size emanet eden büyük büyükannenizi de umursamıyor musunuz?
Cecilia, şapkanın orijinal rengine benzer bir iplik kullanarak dikiş dikmeye başladı. Amaç ne? Ne renklerde ne de kelimelerde mükemmel bir eş anlamlılık yoktu, ne yazık ki renk eşsizdi, yeri doldurulamazdı. +1,75 diyoptrideki Cecilia bunun aynı renk olduğunu düşünüyor. Başka ne diyebileceğimizi bilmiyoruz... niyet iyiydi... "ihtişamını bir kez daha geri vermek", ama aşırı gayret nedeniyle sonuç biraz hatalı oldu. Cecilia, takdir ediyoruz onu giydin, dezenfekte ettin, temizledin, bakımını yaptın, ki bu her zaman takdir edilir, ama keserken bu kadar eğlenmeseydin yine de çok iyiydi. Her şeyde dengenin olması her zaman tavsiye edilir. Eylemlerimizi, kararlarımızı ölçmek neden iyidir? Çünkü diyelim ki araba kullanıyoruz ve dönmemiz gerekiyor, önümüzde bir viraj var, hızımızı ölçmeliyiz (çünkü çok fazlası bizi yoldan çıkarabilir, yoldan sapabilir) yolumuz), o virajı hangi arzuyla geçmek istediğimiz, ne kadar süreceği, ne kadar hızlı, ne kadar uzman, ne bilmem ne olduğu önemli değil.. önemli olan ne kadar uyumlu ve ne kadar güvenli olduğumuzdur. Her şeyin üstesinden gelmeyi biliyoruz.Kimse bizi alkışlamıyor, biz sadece kendimiziz ve alkışa ihtiyacımız yok.
Aynı şekilde, bu durumda da, eğer sevgili Cecilia'mız onu tamamen iyileştirmeyi bu kadar şevkle istememiş olsaydı, miras kalan şapka bozulmadan kalabilirdi, müdahalelere, onarımlara, yeniden dekore edilmeye, rötuşlanmaya ihtiyaç duymazdı. Ayrıca, bazı şeylerin işe yaraması için çoğu zaman radikal bir değişiklik gerektirmediği de göz önünde bulundurulmalıdır; yalnızca kısmi veya sadece dörtte biri de aynı derecede yardımcı olabilir.
Cecilia...Cecilia...ya senin elin emin değildi ya da şapkayı çok önemsiyordun.
Melancolie de George Bacovia în franceză
Melancolie
Ce chiot, ce vaiet în toamnă...
Şi codrul sălbatec vuieşte -
Răsună-n coclauri un bucium,
Şi doina mai jalnic porneşte.
- Ascultă, tu, bine, iubito,
Nu plânge şi nu-ţi fie teamă -
Ascultă cum greu, din adâncuri,
Pământul la dânsul ne cheamă...
Mélancolie
Quel cri, quel pleur d'automne...
Viennent du bois sauvage en gémissant —
Un cor retentit dans le vide
Et la plus triste des lamentations commence.
— Ne pleure pas, mon cœur, ne pleure pas,
Écoute sans peur et sans drame :
Plus loin en ses entrailles la terre
Nous appelle...
Corabie în islandeză
Corabie dragă, plutești în oceanul ce pare fără de sfârșit,
Spre ce continente vei mai merge și de această dată,
Ce te mai așteaptă la viitoarea destinație?
Corabie, corabie...
De ce nu mi-ai spus că îți place să navighezi atât de mult?
De ce nu m-ai prevenit?
De ce, doar întorcându-mi spatele la tine, pentru o clipă, ai plecat din port?
Cum am să mă pot obișnui cu golul pe care mi l-ai lăsat?
Cum îl voi umple?
Corabie, corabie...
Erai ușoară ca o vrabie,
Sper să te întorci mai veselă de ori unde te-ai fi dus,
Îmi dau seama că a trebuit să pleci,
Așa ai simțit,
Tot așa ai și socotit.
Te construisem atât de bine, din lemn, cârma, puntea,
Din mai multe cearceafuri velele,
Ți-am atașat chiar și ancoră,
Știu că nu îți va fi ușor,
Oceanul are mofturile lui,
Nu știi la ce să te aștepți,
Când devine agitat și te scutură în toate direcțiile,
Te poartă doar pe rutele care îi sunt lui mai accesibile,
Când îți va fi greu, când vei simți că nu mai ai cum să te mai menții la suprafață,
Te rog, privește în jos, vezi ancora atașată,
Gândește-te că de departe, chiar și de la mii de kilometri,
Eu te veghez, te am în suflet,
Doar că nu mai ești lângă mine să îți arăt,
Cu adevărat, cât de mult legătura dintre noi a însemnat,
(Pe un ton de ceartă)
Simte-te bine, lasă, uită cine te-a creat,
În două săptămâni nici nu ne-am apropiat,
Dacă așa consideri, este alegerea ta...
Să știi doar că eu țin la tine, de aceea te-am și construit atât de bine,
Ca ultimă încurajare îți mai spun:" Nu trebuie să te intimideze furtunile pe care le vei întâmpina cât vei străbate oceanul. Nu uita că după furtună vine vreme bună."
Corabia:,,Ce ai fă? Nu am voie să stau o zi în Rio de Janeiro? Doar o zi, atât vreau, după mă întorc la tine, promit!"
Kæra skip, þú svífur í endalausu hafinu,
Til hvaða heimsálfa ætlar þú aftur að þessu sinni,
Hvað bíður þín á næsta áfangastað?
Skip, skip...
Af hverju sagðirðu mér ekki að þér þætti svo gaman að sigla?
Af hverju varaðirðu mig ekki við?
Af hverju, þegar ég sneri baki í þig, í smá stund, fórstu úr höfninni?
Hvernig get ég venst tóminu sem þú skildir eftir mig?
Hvernig mun ég fylla það?
Skip, skip...
Þú varst léttur sem spörfugl,
Ég vona að þú komir aftur ánægðari en þar sem þú fórst,
Ég geri mér grein fyrir að þú varðst að fara
Þannig leið þér
Það var það sem þú hugsaðir.
Við höfðum byggt þig svo vel, úr tré, stýrinu, þilfarinu,
Úr nokkrum seglblöðum,
Ég festi meira að segja akkerið þitt,
Ég veit að það verður ekki auðvelt fyrir þig,
Hafið hefur sínar duttlungar,
Þú veist ekki hverju þú átt von á,
Þegar það verður órólegt og hristir þig í allar áttir,
Hann tekur þig bara á þeim leiðum sem eru honum aðgengilegri,
Þegar það verður erfitt fyrir þig, þegar þú munt finna að þú hefur enga leið til að halda þér á floti,
Vinsamlegast horfðu niður, sjáðu akkerið meðfylgjandi,
Hugsaðu þér að úr fjarlægð, jafnvel í þúsundir kílómetra fjarlægð,
Ég vaki yfir þér, ég hef þig í hjarta mínu,
Það er bara það að þú ert ekki lengur nálægt mér til að sýna þér,
Sannarlega, hversu mikið tenging okkar þýddi,
(Í rökræðutóni)
Láttu þér líða vel, slepptu takinu, gleymdu hver gerði þig,
Á tveimur vikum komumst við ekki einu sinni nálægt,
Ef þú heldur það, þá er það þitt val...
Veistu bara að mér þykir vænt um þig, þess vegna byggði ég þig svo vel,
Sem lokahvatning segi ég við þig: "Þú mátt ekki hræða þig af stormunum sem þú munt lenda í þegar þú ferð yfir hafið. Ekki gleyma því að eftir storminn kemur gott veður."
Skipið:,,Hvað myndirðu gera? Má ég ekki vera einn dag í Rio de Janeiro? Bara einn daginn, það er allt sem ég vil, þá kem ég aftur til þín, ég lofa því!"
,, Uită nostalgia" în franceză
Lacrima zăpezii printre ghiocei
Are-ntotdeauna un rost al ei,
E un ecou al iernii care a trecut,
Ce nu mai trezește un vis pierdut.
Uită nostalgia,
Nu mai lăcrima!
Cântă-ntotdeauna
Primăvara ta!
Uită nostalgia
Timpului trecut,
Cântă bucuria
Că ne-am cunoscut.
O iubire veche lasă amintiri,
Dar și căi deschise spre noi iubiri.
Soarele apare cândva zâmbind.
Uită nostalgia,
Nu vorbi de ea
Și din ochi albaștri
Șterge-ți lacrima!
Uită nostalgia,
E un subiect trecut,
Cântă bucuria
Că ne-am cunoscut.
Uită nostalgia,
Nu mai lăcrima!
Cântă-ntotdeauna
Primăvara ta!
Uită nostalgia,
Nu vorbi de ea
Și din ochi albaștri
Șterge-ți lacrima!
Și din ochi albaștri
Șterge-ți lacrima!
Uită nostalgia,
Nu mai lăcrima!
Cântă-ntotdeauna
Primăvara ta!
Uită nostalgia
Timpului trecut,
Cântă bucuria
Că ne-am cunoscut.
Uită nostalgia!
Oubliez la nostalgie!
La larme de la neige parmi les perce-neige
Cela a toujours un but,
C'est un écho de l'hiver qui s'est écoulé,
Ce qui ne réveille plus un rêve perdu.
Oubliez la nostalgie,
Cesse de pleurer!
Chante toujours
Votre printemps !
Oubliez la nostalgie
passé,
Chante la joie
Que nous avons rencontré.
Un vieil amour laisse des souvenirs,
Mais aussi ouvrir la voie à de nouveaux amours.
Le soleil apparaît parfois souriant.
Oubliez la nostalgie,
Ne parle pas d'elle
Et des yeux bleus
Essuie ta larme !
Oubliez la nostalgie,
C'est un sujet du passé,
Chante la joie
Que nous avons rencontré.
Oubliez la nostalgie,
Cesse de pleurer!
Chante toujours
Votre printemps !
Oubliez la nostalgie,
Ne parle pas d'elle
Et des yeux bleus
Essuie ta larme !
Et des yeux bleus
Essuie ta larme !
Oubliez la nostalgie,
Cesse de pleurer!
Chante toujours
Votre printemps !
Oubliez la nostalgie
passé,
Chante la joie
Que nous avons rencontré.
Oubliez la nostalgie !
În zadar în germană
Primăvara, cu sufletul vibrând,
Fericirea o așteptăm visând,
Iar în toamnă, când speranțe mor,
Ne rămâne un nor,
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce nu mai vin,
Legănând doar un vis fugar
Noaptea pururi cer senin,
Ne avântăm cu un dor nebun spre paradis,
Dar în cor vedem că tot a fost un vis.
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce ne ocolesc
Și în suflet se cern amar
Gânduri ce ne amăgesc,
În zadar vom implora,
În zadar vom aștepta
Fericiri ce tot dorim,
Atât nu mai vin!
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce ne ocolesc
Și în suflet se cern amar
Gânduri ce ne amăgesc,
În zadar vom implora,
În zadar vom aștepta
Fericiri ce atât dorim
Atât nu mai vin!
Vergeblich
Im Frühling, wenn die Seele vibriert,
Wir warten auf das Glück, indem wir träumen,
Und im Herbst, wenn die Hoffnungen sterben,
Wir haben noch eine Wolke übrig,
Wir warten alle vergebens
Glück, das nie wieder kommt,
Nur ein flüchtiger Traum
Nachts ist der Himmel immer klar,
Wir schweben mit einer wahnsinnigen Sehnsucht nach dem Paradies,
Aber im Refrain sehen wir, dass es immer noch ein Traum war.
Wir warten alle vergebens
Glück, das uns entgeht
Und in der Seele sieben sie bitter
Gedanken, die uns täuschen,
Vergebens werden wir betteln,
Wir werden vergebens warten
Glück, das wir immer wollen,
Die kommen nicht mehr!
Wir warten alle vergebens
Glück, das uns entgeht
Und in der Seele sieben sie bitter
Gedanken, die uns täuschen,
Vergebens werden wir betteln,
Wir werden vergebens warten
Glück, das wir uns so sehr wünschen
Die kommen nicht mehr!
Duet caraghios al pisicilor
Ieșim într-o seară pe balcon și aruncăm un pește,
Că sufletul multă grijă față de pisicile de afară iar nutrește,
Deschidem ușa,
Ne împiedicăm puțin de păpușa
Lăsată în cale de pisica pe care o avem în casă,
Parcă știe că vreau să le hrănesc pe celelalte și nu mă lasă
Să încerc să le răsfăț,
Iar și-a dat jos pătura, patul trebuie să i-l înfăț.
Termin cu pisica mea din casă, la cele de afară mă întorc,
Stau și așteaptă cuminți, deja torc,
Feline cuminți,
Pe care nu ai cum să nu le alinți.
Scot o bucățică de pește marinat,
Pe care, evident, nu l-am terminat.
Iau frumos și o arunc de la etajul zece,
Pisicii mele supărarea îi mai trece.
Mănâncă pisicile mele,
Până și legumele
Din sosul peștelui înmuiat,
În vasul de sticlă încuiat.
Pisicile nu se satură, continuă să ceară,
Mai multă mâncare, fiecare bucată căzută o supravegheară,
Melodia lor se întețește,
O miorlăială nazală o însoțește:
Miaauu..miiiiiaauu..miaAAauUau
Miau ...mrrau...miiiiiaauu...miau
MiiaAAaauuUuaau
Miau...aAauu
Miau...aAauu
MrîîîAAuu...?
MiaAAauu...Miau..MiaAAuu..MiAAuu
MiaAAuu..uu..aauuu...
Phhhh..hhh..
MiaAAu..miiiii...miAAuu...miiiii...
Miau...miau...miau...mrrrîîî.. miorlau...
Parcă asist la vreun cor madrigal...
Mă duce cu gândul la o operă foarte asemănătoare (,,Duetto buffo di due gatti", piesă interpretată pe două soprane și pian)