Strigătul tăcerii
Ticăitul unui ceas
Din suflul tăcerii
Fredona la pas
Clipocitul vremii..
Picaturile de apă,
Scurgăndu-se -n ison,
În liniștea ce țipă
Pe același ton..
Scârțâie din balamale
Suflată de vânt,
În cadență de vocale
Tihna din cuvânt.
Mută negura,se lasă
Pe-a pleoapelor clipeală
Și pacea unduioasă
Alunecă pe pardoseală..
Calmul cerului -nstelat,
De răsunet năbușit,
Fu subit străfulgerat
De un strigăt amorțit..
Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: Keller Gabriela
Data postării: 17 februarie
Vizualizări: 75
Poezii din aceiaşi categorie
Mozaic
Pestriță e lumea întreagă!
Pe loc nu știe a sta...
De stă,vrea să se miște,
De mișcă,vrea să stea!
Iar omul nu știe ce vrea!
Când râde, când plânge!
Ori naște,ori moare!
Face,desface, țipă sau tace!
Direcție au toate
Chiar de n-ar vrea!
Lumea-i făcută de cineva
Sau ba!?
(26 februarie 2023 Horia Stănicel -Irepetabila iubire)
Ironie
Să știi să prețuiești pe om,
Să știi să îi vorbești frumos,
Până când poți să-l folosești,
Oh, dragilor... E ironie!
Să poți juca un rol
Să poți să-l joci frumos
S-aduci apoi durere,
La fel-e ironie!
Nu mai vorbi dacă nu știi ce zici
Si dacă tulbure ți-e mintea!
Nu te schimba în chip fățarnic
Si nu gândi aiurea!
Nu armele distrug, ci vorbele
Ce le folosim când nu gândim
Spre cei ce nu îi știm, sau poate știm...
La fel distruge- ironia!
Între moarte și-nviere
Între moarte și-nviere
Stau pe margine de gând,
Trec prin umbrele tăcerii,
Suflet viu, dar muribund.
Între vis și amintire,
Arde timpul nevăzut,
Crucile din cimitire,
Le simt pavăză și scut.
Dincolo de noaptea surdă,
Mă desprind de lut stingher,
Dar lumina mă refuză,
Rătăcind prin adevăr.
Și rămân o trecătoare
Între cer și întuneric,
Legănând în neuitare,
Tot destinul efemeric.
Între moarte și-nviere,
Sunt un râu ce curge lin,
Început și încheiere,
Spre un alt locaș divin.
Ce taină adâncă...
Ce taină adâncă e lumea,
Iar omu-i o ființă infimă,
Un val ce se pierde-n furtună,
O umbră fără lumină.
Se-nalță cu visuri mărețe,
Dar pașii îi sunt de nisip,
Încalcă porunci și povețe,
Iar fața-și ascunde-n alt chip.
E duhul ce plânge în noapte,
Un strigăt ce nimeni nu-l știe,
Un jar care arde-n tăcere,
Carne și os devenită stihie.
E-un cântec de jale ce trece,
Un șuier ce se-aude în vânt,
Se naște, se pierde, petrece,
Și taina-i rămâne un gând,
Căci lumea îl naște și-l pierde,
Un scâncet ajuns în cuvânt,
Un ecou dintr-o mare de stele,
O umbră ce intră-n pământ.
Ce taină adâncă e lumea,
Iar omul e-atât de infim,
Un vis risipit printre stele,
O umbră pe margini de timp.
Portret
Plimbându-mă prin parc discret,
Aud o voce sugrumată de tutun,
"Maestre, hai să-ți fac portret,
Că pentru astăzi e preț bun..."
Mi-e gândul abătut în altă parte,
Mă uit cu coada ochiului la el,
"Sunt prea bătrân de poză frate,
Și prea hidos pentru al tău penel."
Dar mă gândesc cu jind la tinerețe,
Că - mi era drag de cum eram,
Mă întorc, și apoi cu politețe,
Îi spun doleanța ce-o aveam:
" De ești așa de bun cum zici,
Pictura să mi-o faci din vorbe,
De mă privești portretul ai să-l strici,
Și nici nu te-ncadrezi în norme.
Mi-e fața ponosită și ridată,
Căci mult am plâns în viața mea,
Te rog s-o faci puțin catifelată,
Exact ca-n tinerețe cum era.
Mi-s ochii șterși fără sclipire,
Cu irisul umbrit, nedefinit...
Te rog să-i pui pe cei de mire,
Că îmi erau de albastru infinit.
Mi-e părul alb ca neaua de zăpadă,
Că mult am chinuit și suferit,
Să-i pui un pic de negru, să se vadă,
C-am fost îndestulat și fericit.
Mi-e mâna moale ca de moaște,
Trudită-n grele munci de vulg,
Tu să mi-o faci c-atunci la oaste,
Când arma-n palmă îmi părea un fulg.
Un singur lucru însă îți mai cer,
Chiar dacă ție ți se pare inutil,
Să-mi pui și suflet... dar la el
Nu schimbi nimic, că-i de copil."
Mozaic
Pestriță e lumea întreagă!
Pe loc nu știe a sta...
De stă,vrea să se miște,
De mișcă,vrea să stea!
Iar omul nu știe ce vrea!
Când râde, când plânge!
Ori naște,ori moare!
Face,desface, țipă sau tace!
Direcție au toate
Chiar de n-ar vrea!
Lumea-i făcută de cineva
Sau ba!?
(26 februarie 2023 Horia Stănicel -Irepetabila iubire)
Ironie
Să știi să prețuiești pe om,
Să știi să îi vorbești frumos,
Până când poți să-l folosești,
Oh, dragilor... E ironie!
Să poți juca un rol
Să poți să-l joci frumos
S-aduci apoi durere,
La fel-e ironie!
Nu mai vorbi dacă nu știi ce zici
Si dacă tulbure ți-e mintea!
Nu te schimba în chip fățarnic
Si nu gândi aiurea!
Nu armele distrug, ci vorbele
Ce le folosim când nu gândim
Spre cei ce nu îi știm, sau poate știm...
La fel distruge- ironia!
Între moarte și-nviere
Între moarte și-nviere
Stau pe margine de gând,
Trec prin umbrele tăcerii,
Suflet viu, dar muribund.
Între vis și amintire,
Arde timpul nevăzut,
Crucile din cimitire,
Le simt pavăză și scut.
Dincolo de noaptea surdă,
Mă desprind de lut stingher,
Dar lumina mă refuză,
Rătăcind prin adevăr.
Și rămân o trecătoare
Între cer și întuneric,
Legănând în neuitare,
Tot destinul efemeric.
Între moarte și-nviere,
Sunt un râu ce curge lin,
Început și încheiere,
Spre un alt locaș divin.
Ce taină adâncă...
Ce taină adâncă e lumea,
Iar omu-i o ființă infimă,
Un val ce se pierde-n furtună,
O umbră fără lumină.
Se-nalță cu visuri mărețe,
Dar pașii îi sunt de nisip,
Încalcă porunci și povețe,
Iar fața-și ascunde-n alt chip.
E duhul ce plânge în noapte,
Un strigăt ce nimeni nu-l știe,
Un jar care arde-n tăcere,
Carne și os devenită stihie.
E-un cântec de jale ce trece,
Un șuier ce se-aude în vânt,
Se naște, se pierde, petrece,
Și taina-i rămâne un gând,
Căci lumea îl naște și-l pierde,
Un scâncet ajuns în cuvânt,
Un ecou dintr-o mare de stele,
O umbră ce intră-n pământ.
Ce taină adâncă e lumea,
Iar omul e-atât de infim,
Un vis risipit printre stele,
O umbră pe margini de timp.
Portret
Plimbându-mă prin parc discret,
Aud o voce sugrumată de tutun,
"Maestre, hai să-ți fac portret,
Că pentru astăzi e preț bun..."
Mi-e gândul abătut în altă parte,
Mă uit cu coada ochiului la el,
"Sunt prea bătrân de poză frate,
Și prea hidos pentru al tău penel."
Dar mă gândesc cu jind la tinerețe,
Că - mi era drag de cum eram,
Mă întorc, și apoi cu politețe,
Îi spun doleanța ce-o aveam:
" De ești așa de bun cum zici,
Pictura să mi-o faci din vorbe,
De mă privești portretul ai să-l strici,
Și nici nu te-ncadrezi în norme.
Mi-e fața ponosită și ridată,
Căci mult am plâns în viața mea,
Te rog s-o faci puțin catifelată,
Exact ca-n tinerețe cum era.
Mi-s ochii șterși fără sclipire,
Cu irisul umbrit, nedefinit...
Te rog să-i pui pe cei de mire,
Că îmi erau de albastru infinit.
Mi-e părul alb ca neaua de zăpadă,
Că mult am chinuit și suferit,
Să-i pui un pic de negru, să se vadă,
C-am fost îndestulat și fericit.
Mi-e mâna moale ca de moaște,
Trudită-n grele munci de vulg,
Tu să mi-o faci c-atunci la oaste,
Când arma-n palmă îmi părea un fulg.
Un singur lucru însă îți mai cer,
Chiar dacă ție ți se pare inutil,
Să-mi pui și suflet... dar la el
Nu schimbi nimic, că-i de copil."
Alte poezii ale autorului
Din uitare, să mi culegi fărâma
Mă furișam în gol,agale
La fereastra casei tale;
Tânjeam un semn, oarecare
Să-mi schimb În bine a mea stare.
Dar tu te inchideai În tine
Cu jaluzeaua trasă pt mine..
Mă udă ploaia pan la piele,
În talpă crapă pietrele.
Vântul aspru mă cuprinse,
Orbită de becurile stinse,
M am rătăcit pe drum
Purtată de al meu zbucium.
Norii cenușiu apasă,
Lasă urme pe grimasă.
Îți las la ușă o scrisoare;
Ți am scris tot ce mă doare.
Poate o vei zări vreodată,
Dintr un colț, înstrăinată..
Și cu brațe tremurânde
Îmi vei citi vorbele blânde,
Și -un dor ascuns te va chema
Din uitare, să mi culegi fărâma..
Cenușiu
Înmărmuri pădurea
Sub cerul cenușiu,
Cerne-n jur răcoarea
Învăluită de pustiu.
Zarea -i udă și tăcută,
Pe creangă picură mărunt
Și peste frunza căzută,
Crestată pe chipul cărunt.
Vântul urma și -o pierduse,
Învăluit de pâcla deasă.
Norii cuprinși de tuse,
Pe streșini greu apasă.
Pământul veșted amorțise
Sub năframa zdrențuită.
Obrazu-n neted se zbârcise
De la frigura ce l irită.
Pe străzi umbre nebuloase
Împrăștie fiori de gheață
Să ne pătrundă pân la oase,
Purtändu -ne agale -n ceață...
O cioară croncăne la geam,
Jivina sforăie -n culcuș.
Noi la sobă ne lungeam,
Suflăm jarul în cäus..
Offf,tu suflet palid...
Of,tu suflet palid
Înmărmurit pe scaun,
Ciuguleai din blid
În fumăraia de tutun...
Radioul gălbejit
Pălpăie dintr-un ungher ,
Murmurănd răgușit
O melodie,stingher.
Umbra din odaie
De ici colo se perindă
În formă de strigoaie
Pe a ta grimasă Suferindă.
Ticăie n surdină
Din holul cenușiu
Pendula bătrână
A timpului pustiu.
Din brazdă mai plouă
Pe a ta făptură ștearsă
Pan se miji de ziuă
Pe fața ta ștearsă...
Unde vântul mä va duce .
Departe de tărâmul drag
Stau rezematä-n prag,
Și plutind în nostalgie,
Mä transform ca prin magie
Într-o pasăre ciudată
De fantezia mea creată,
Ce prinse viață, subit,
Zburând spre zări, tacit.
Unde gândul meu o duce,
Poposind la o răscruce,
Privi în urma ei cu teamă,
Se cuibări la mine-n palmă,
Proroci al meu destin,
Gläsuind in grai străin.
Pe raza Stelei călătoare
Pecetlui a mea cărare.
Închisem ușa pe -nserate;
Poate norocu mi bate,
Să mă smulg din colivie,
Să fac și un pic de terapie;
Ca să mi pot lua avântul,
Unde mă va duce vântul...
Un bun rămas șoptit..
Ofta sinistra casă
Cu jaluzeaua trasă
După timpurile plănse,
Cu luminile aprinse.
Gemeau din balamale
Porțile medievale
Ale clădirii sumbre,
Bântuită de umbre.
Prin odăile obscure
Forfota unui fluture,
Se prefăcuse-n nadă
Pt păianjen pradă.
Un iz rănced se perindă,
Cernea pete pe oglindă,
Ciupea zidul gălbejit
Pe obrazu-I scorojit.
Se zbărci din temelie
Podeaua cenușie,
Trosnea mobila bizar,
Iscănd Ecoul milenar.
Tabloul de pe coridor
Mă urmărea iscoditor,
Schiță pe chipu-i prăfuit
Un bun rămas șoptit...
Vitregia
Tuna bolta -nvolburată
Din privirea -i încruntată
Peste suflarea amorțită
De frig învăluită.
Ploaia nu zăbovi să ude
Trupuri uscate și ude,
Ce -și căutau cu disperare
Un adăpost, oarecare...
Vântu sufla-n rafale,
Smulgănd ramuri și petale;
Se poticni la o răscruce,
Scrută zările năuce.
Stărni haita de fiare
S o ia la goană,pe cărare,
Adânc să sape în spărtură,
Peticindu -și o scorbură.
Răcnea din adăncuri marea,
Tulburăndu-si culoarea,
Scuipă spume de furie
Pt a vremii vitregie...
Din Ceruri o voce plănsă
Vibra pe o rază neatinsă;
Aripi frânte să culeagă
Și s -aline lumea -ntreagă...
Din uitare, să mi culegi fărâma
Mă furișam în gol,agale
La fereastra casei tale;
Tânjeam un semn, oarecare
Să-mi schimb În bine a mea stare.
Dar tu te inchideai În tine
Cu jaluzeaua trasă pt mine..
Mă udă ploaia pan la piele,
În talpă crapă pietrele.
Vântul aspru mă cuprinse,
Orbită de becurile stinse,
M am rătăcit pe drum
Purtată de al meu zbucium.
Norii cenușiu apasă,
Lasă urme pe grimasă.
Îți las la ușă o scrisoare;
Ți am scris tot ce mă doare.
Poate o vei zări vreodată,
Dintr un colț, înstrăinată..
Și cu brațe tremurânde
Îmi vei citi vorbele blânde,
Și -un dor ascuns te va chema
Din uitare, să mi culegi fărâma..
Cenușiu
Înmărmuri pădurea
Sub cerul cenușiu,
Cerne-n jur răcoarea
Învăluită de pustiu.
Zarea -i udă și tăcută,
Pe creangă picură mărunt
Și peste frunza căzută,
Crestată pe chipul cărunt.
Vântul urma și -o pierduse,
Învăluit de pâcla deasă.
Norii cuprinși de tuse,
Pe streșini greu apasă.
Pământul veșted amorțise
Sub năframa zdrențuită.
Obrazu-n neted se zbârcise
De la frigura ce l irită.
Pe străzi umbre nebuloase
Împrăștie fiori de gheață
Să ne pătrundă pân la oase,
Purtändu -ne agale -n ceață...
O cioară croncăne la geam,
Jivina sforăie -n culcuș.
Noi la sobă ne lungeam,
Suflăm jarul în cäus..
Offf,tu suflet palid...
Of,tu suflet palid
Înmărmurit pe scaun,
Ciuguleai din blid
În fumăraia de tutun...
Radioul gălbejit
Pălpăie dintr-un ungher ,
Murmurănd răgușit
O melodie,stingher.
Umbra din odaie
De ici colo se perindă
În formă de strigoaie
Pe a ta grimasă Suferindă.
Ticăie n surdină
Din holul cenușiu
Pendula bătrână
A timpului pustiu.
Din brazdă mai plouă
Pe a ta făptură ștearsă
Pan se miji de ziuă
Pe fața ta ștearsă...
Unde vântul mä va duce .
Departe de tărâmul drag
Stau rezematä-n prag,
Și plutind în nostalgie,
Mä transform ca prin magie
Într-o pasăre ciudată
De fantezia mea creată,
Ce prinse viață, subit,
Zburând spre zări, tacit.
Unde gândul meu o duce,
Poposind la o răscruce,
Privi în urma ei cu teamă,
Se cuibări la mine-n palmă,
Proroci al meu destin,
Gläsuind in grai străin.
Pe raza Stelei călătoare
Pecetlui a mea cărare.
Închisem ușa pe -nserate;
Poate norocu mi bate,
Să mă smulg din colivie,
Să fac și un pic de terapie;
Ca să mi pot lua avântul,
Unde mă va duce vântul...
Un bun rămas șoptit..
Ofta sinistra casă
Cu jaluzeaua trasă
După timpurile plănse,
Cu luminile aprinse.
Gemeau din balamale
Porțile medievale
Ale clădirii sumbre,
Bântuită de umbre.
Prin odăile obscure
Forfota unui fluture,
Se prefăcuse-n nadă
Pt păianjen pradă.
Un iz rănced se perindă,
Cernea pete pe oglindă,
Ciupea zidul gălbejit
Pe obrazu-I scorojit.
Se zbărci din temelie
Podeaua cenușie,
Trosnea mobila bizar,
Iscănd Ecoul milenar.
Tabloul de pe coridor
Mă urmărea iscoditor,
Schiță pe chipu-i prăfuit
Un bun rămas șoptit...
Vitregia
Tuna bolta -nvolburată
Din privirea -i încruntată
Peste suflarea amorțită
De frig învăluită.
Ploaia nu zăbovi să ude
Trupuri uscate și ude,
Ce -și căutau cu disperare
Un adăpost, oarecare...
Vântu sufla-n rafale,
Smulgănd ramuri și petale;
Se poticni la o răscruce,
Scrută zările năuce.
Stărni haita de fiare
S o ia la goană,pe cărare,
Adânc să sape în spărtură,
Peticindu -și o scorbură.
Răcnea din adăncuri marea,
Tulburăndu-si culoarea,
Scuipă spume de furie
Pt a vremii vitregie...
Din Ceruri o voce plănsă
Vibra pe o rază neatinsă;
Aripi frânte să culeagă
Și s -aline lumea -ntreagă...