Strigătul tăcerii

Copilărie dragă,cu iz dulce,

Nu mă lăsa și nu te duce

Pe tărămul amintirilor eterne,

Unde trecerea nu te discerne..

Al tău miraj mă urmărește,

Din basme uitate îmi șoptește 

Sub cerul fără pic de nori,

In lanul pestriț cu flori.

Să zburdăm mă chemi sfios,

Un cântec fredonezi,duios,

Pueril te-arunci în iarbă,

Din margarete -mi faci o salbă.

Pripit te pierzi în ceață 

Într-o sumbră dimineață,

Eu adultă m-am trezit,

Tu in trecut te -ai risipit...

Off,timpule,mai stai pe loc,

Fluierând, să mă mai joc ..

Ofta sinistra casă 

Cu jaluzeaua trasă 

După timpurile plănse, 

Cu luminile aprinse.

Gemeau din balamale

Porțile medievale 

Ale clădirii sumbre, 

Bântuită de umbre.

Prin odăile obscure

Forfota unui fluture, 

Se prefăcuse-n nadă

Pt păianjen pradă. 

Un iz rănced se perindă, 

Cernea pete pe oglindă,

Ciupea zidul gălbejit

Pe obrazu-I scorojit. 

Se zbărci din temelie 

Podeaua cenușie, 

Trosnea mobila bizar,

Iscănd Ecoul milenar.

Tabloul de pe coridor 

Mă urmărea iscoditor, 

Schiță pe chipu-i prăfuit

Un bun rămas șoptit...

Zbărcesc frunzele uscate

Fața netedă de scoarță 

Pe cărările-nfundate

în puzderie de ceață.

Suflă vântul năucit

peste norul ce fumegă

Din trupul ruginit,

Desprins de pe o creangă

Aripi golașe-n stoluri

Văzduhul împânzirä,

Cuibărindu se de goluri,

În depărtare se topirä.

,ploi mărunte- n tropäit 

Tin isonul pașilor, 

Schițänd câte-un plescäit

Prin crăpătura ușilor. 

Bolta cerne n friguratä

Din năframa cenușie 

Peste ziua spulberatä 

Din a nopții inerție..

Gânduri care dor,

Purtate de vânt,

Scuturate din nor

Doboară la pământ..

Cuvinte ce rănesc 

Suflete curate,

Cu amar plătesc 

O doză de dreptate..

Simțăminte ce stârnesc 

Lacrimi pe furiș 

Din iubiri ce ofilesc,

Zâmbindu-ne pieziș...

Regretele ce rod,

Zdrentuind veșminte 

De pe trupul schilod,

Închipuit de minte..

Amintiri ce răscolesc 

Privirile răvășite 

Și -n noapte șoptesc,

Invocând din spirite..

Întâmplări ce copleșesc,

Împovărând la extrem.,

Împrejurări ce definesc 

Efemerul din sistem..

Dragă ,scumpă surioară 

Nu va fi clipă să nu doară,

Că te-ai îndepărtat de mine,

Căci țin enorm la tine..

Am greșit și mi pare rău,

Și mi e dor de chipul tău;

Am răscolit prin amintiri,

Dezvăluind uitatele trăiri.

Căci port in mine vină,

C-am fost de voi străină;

Alături nu ți -am.fost,

Regretul nu-și mai are rost.

Nu din ură am.vorbit;

M-ai judecat prea pripit.

Pizma nu mă definește ,

Doar suferința mă umbrește.

Să te fac părtaș la ea,

A fost greșeala mea...

În viață iertăm spre-a fi iertați,

Să fim de traume vindecați.

Tânjind al tău zâmbet,

Te voi purta mereu in suflet.

Prin multe am trecut cu tine;

Pasiune, deziluzie, pricină,

Certuri,bucurii ,suspine,

Împărțind aceiași vină.

Suntem atrași ireversibil 

De o forță nevăzută,

Ce ne leagă vizibil 

Și nu e loc de dispută.

Binecuvântare ori blestem,

Pătimim orice -ar fi

Doar să fim un tandem,

Chiar de astfel ne-am jertfi.

De ne-ar lovi un trăsnet 

Pe motiv să ne despartă,

Îmbrățișați în cuget

Vom fugi de soartă.

Pe-un tărâm necunoscut 

Să renaștem împreună 

Intr -un duo absolut 

Cu ecou,sub clar de lună...

Ce reci și duri suntem, 
Oameni de ceramică... 
Strigăm și protestăm 
Si-n ziua de duminică... 
Trăim, dar nu știu pentru ce și cum, 
Gândim, și nu știu dacă are sens să spun 
Ce jalnici am ajuns, 
Ce goi și reci, 
Ce plini de gheață... 
Încât nu știm să tremurăm 
Căci nu mai avem viață... 
Iubirea.... hm, aproape un arheologism devine 
Si mă gândesc: 
Împrăștiați așa, prin lumea de coșmar 
Când sparge-se-vor aceste trupuri 
De ceramică, va curge sânge sau...? 
Hm... Nu prea cred... 
Va curge-n schimb doar praf și scrum. 

Poți fi tu oare?!

Răspunsul rugăciunii

Frumoasă ca un Înger

Strălucitor în Soare

Nu pari un Heruvim!

Nici Serafim nu ești!

Arhanghel nici atâta!

Din care ceată ești?

Ori ești un Mesager?

Sau ești o amăgire?

O stea în dimineață!

Din mantia ta albă

Lăsând să se-ntrevadă

Picioare și mâini goale

Cu singura podoabă

Metania mâinii stângi

Te-ai coborât grămadă

Lăsat de cer să cadă

Făptură minunată

Nici fulger în priviri

Ori vorbă deocheată

Din buze-ți curge miere

Pomeți-s faguri dulci

Și pielea, albă toată, 

Cu nurul alb de crin 

Din care curge mirt

Ori ești o amăgire ?!

Chiar dacă în astă lume

E şi vreme de furtună,

Într-o altă dimensiune

Mereu este vreme bună!

Chiar dacă în astă lume,

Nori de ploaie trec şi vin,

Într-o altă dimensiune

Mereu este cer senin!

Chiar dacă în astă lume,

Ziua cu noaptea se-mbină,

Într-o altă dimensiune

Mereu este doar lumină!

Chiar dacă în astă lume,

Moartea rupe a vieţii aţă,

Într-o altă dimensiune

Mereu este numai viaţă!

Chiar dacă în astă lume

Este ură în neştire,

Într-o altă dimensiune

Mereu este doar iubire!

Tot ce pot spera de acum,

E că atunci când plec din lume,

S-ajung într-un loc mai bun...

Într-o altă dimensiune!

Toți suntem la fel,

Suntem asemenea miilor de maci

Ce-mpodobesc câmpiile,

Suntem asemenea păsărilor

Ce dau glas văzduhului,

Suntem asemenea peștilor

Ce săgetează apele,

Suntem asemenea copacilor

Ce înfrumusețează fața pământului,

Suntem asemenea frunzelor

Ce izvorăsc din muguri

Primăvară de primăvară,

Iar toamna iau foc

Și îngrașă pământul.

Suntem Adami și Eve;

Nimic diferit la o primă privire,

Simetrie,

Aceleași urechi, ochi sau petale,

Suntem un tot

Asemenea firelor de păr

Ce împreună alcătuiesc

Frumusețea capilară,

Suntem un tot

Într-un nucleu al vieții,

Dar fiecare are rolul lui,

Așa cum ochiul adună lumina,

Iar nasul parfumurile,

Trăim, simțim, dar facem parte

Din același izvor.

Suntem la fel,

Toți izvorâm din aceeași rădăcină,

Urcăm munți,

Coborâm văi,

Unii suntem mai buni,

Alții mai răi,

Unii par mai bogați,

Alții mai săraci.

Deși avem aceeași identitate,

Cursul fiecăruia e diferit;

Totul depinde el însuși

Cum se educă.

Prin educație

Florile tale pot străluci

Într-un mod unic,

Apa ta e mai limpede,

Păsările tale

Pot cânta asemenea privighetorilor,

Educația e cea care face diferența,

Însă tu trebuie să știi ce-ți dorești,

Cântecul corbului sau al mierlei.

Punctul de pornire

E izvorul aceleiași stânci,

Dar drumurile sunt diferite,

Tulpinile mai netede

Sau mai ascuțite.

(Din volumul Regăsiri, Ana-Cristina Popescu)

Iarna-n vale coboară,

Dorm copacii din țară.

Iarna zăpadă cerne,

Liniștea de așterne.

Apa-n râu, tulburata,

E-acum gheață curată,

Dură și neclintită,

De-al ei susur lipsită.

Vântul rece vestește 

De un frig ce va crește.

Zboară prin constelații 

Pe un cer fără ceață.

Nimic din ce e scris nu e minciună,

Când cuvântul cere din trecutul meu;

Ea adună din umbră și din greu,

Iar gândul pur în noapte îl cunună.

Nu torn cerneală rece pe hârtie,

Ci dau o cale formei din abstract;

Fiecare cuvânt devine pact,

O urmă ce-n tăcere o să vie.

Se arde mintea-n focul ei primar,

Dar din cenușă ideea se ridică;

Nu mai există dubiu, nici o frică,

Când gândul e trecut prin al său jar.

Trăiești prin vers când forma e deplină,

Iar autorul tace în fundal;

Penița trece un drum vertical,

Din ardere spre pura ei lumină.