Strigătul tăcerii
Ticăitul unui ceas
Din suflul tăcerii
Fredona la pas
Clipocitul vremii..
Picaturile de apă,
Scurgăndu-se -n ison,
În liniștea ce țipă
Pe același ton..
Scârțâie din balamale
Suflată de vânt,
În cadență de vocale
Tihna din cuvânt.
Mută negura,se lasă
Pe-a pleoapelor clipeală
Și pacea unduioasă
Alunecă pe pardoseală..
Calmul cerului -nstelat,
De răsunet năbușit,
Fu subit străfulgerat
De un strigăt amorțit..
Poems in the same category
Țărm și nisip
Mă simt ca un țărm de valuri lovit,
Ca peștele orb după râmă lihnit,
Ca razele lunii ce-n crepusculi se scurg,
Eu, roșul nisip vânturat în amurg.
Stavilopozii m-apasă întruna pe ploape,
Ochii-i deschid jumătate sub ape,
Acostează corăbii pe brațul meu stâng,
Uitate de vreme ancore plâng.
Noaptea se lasă lunecând prin ravene,
Marea îmi curge sfioasă prin vene,
Ochii-mi sclipesc ca un far rătăcit,
Căutând spre corăbii dacă tu ai sosit.
Nisipul mi-l cern sub priviri de stihii,
Numele-n zori să vii să ți-l scrii,
Dig să mă fac peste apa întreagă,
Niciodată valul, lovind să îl șteargă.
Bun rămas…
Îmi e sortit s-alerg întruna,
Să bântui logice extreme,
Să stau cu soarele şi luna,
Şi intrigat să le recit poeme.
Hrănesc gorile ostenite,
Mumii cu vesele chipuri,
Colind peste lumi bântuite,
Şi tălpile-mi ard pe nisipuri.
Prăpădul prin suflet străbate,
Vorbele-mi sunt prăbuşite în gură,
Îmi car amărăciunea în spate,
Şi scuip peste vin şi prescură.
Noaptea îmi mângâie pleoapa,
Beteag, mai fac încă un pas,
Cu umbra-i mă caută groapa,
Mă ridic spre lumini…bun rămas!
Dulcele cămin
Tristețea mă apasă
În depărtări de casă,
Mă simt clandestină
Smulsă de la rădăcină..
Molipsită de dor
Sub cerul incolor
Bântui în noapte,
Lăcrimez în șoapte.
Timpul ce -a rămas
În ticăit de ceas,
Îl culeg tacit
Din simțul mocnit..
Îmi zâmbise La fereastră
Ziua cea albastră;
Mă lepăd de străin
Spre dulcele cămin...
Psalmi - XXXV - Te-am iubit, dar nu Te-am urmat
Doamne,
Te-am iubit din cuvinte,
cu ardoarea unui foc care n-a ajuns niciodată la mâini.
Te-am visat,
dar n-am pășit pe urmele Tale —
mi-au fost prea grele.
Mi-am făcut icoană din prezența Ta,
dar când m-ai chemat,
am ales liniștea fricii mele
în locul drumului Tău.
Am știut că Tu ești Adevărul,
dar am trăit în conveniența minciunii.
Am auzit glasul Tău în noapte
și m-am întors pe partea cealaltă,
să dorm.
Doamne, nu pot spune că nu Te-am iubit.
Dar am iubit mai mult siguranța mea,
ritualurile mele,
timpul meu,
păcatele mele.
Îți cer iertare, nu pentru că nu Te-am recunoscut,
ci pentru că Te-am cunoscut,
și totuși am ales alt drum.
Am rămas pe margine,
ca un spectator al propriei mântuiri ratate.
Întoarce-Ți privirea spre mine, Doamne,
nu ca judecător,
ci ca prietenul,
care nu se dezice,
chiar dacă a fost trădat.
Încă mai vreau să Te urmez.
Dar n-am învățat cum.
Fă Tu primul pas înapoi spre mine,
ca eu să-L pot face spre Tine.
Iubirea între oameni
Așa a fost cindva in lume
Eram copil prea multe nu știam
Iubirea între oameni nu-i minune
Ea ne-a fost dată s-o prețuim in veac.
La ce folos ea ne-a fost dată
Noi nu mai suntem ce am fost
Ne prea urîm in astă viața
Fără folos și fără rost.
Și ce frumos era odată
Copil eram prea multe nu știam
O vorba buna,calda, prietenoasa
Le intilneai la fiecare pas.
Anii s-au dus,minciuna e in floare
Și răutatea e pe primul loc
Iar omul bun e drept, te doare
Valoarea lui e la gunoi.
Tristețea parcă mă apasă
Lacrimile curg pe fața mea
Și mă întreb ce-o fi odată
De generațiile ce vor urma.
Timisoara
Cristian
Mircea Barbura
30.01.2021
Țărm și nisip
Mă simt ca un țărm de valuri lovit,
Ca peștele orb după râmă lihnit,
Ca razele lunii ce-n crepusculi se scurg,
Eu, roșul nisip vânturat în amurg.
Stavilopozii m-apasă întruna pe ploape,
Ochii-i deschid jumătate sub ape,
Acostează corăbii pe brațul meu stâng,
Uitate de vreme ancore plâng.
Noaptea se lasă lunecând prin ravene,
Marea îmi curge sfioasă prin vene,
Ochii-mi sclipesc ca un far rătăcit,
Căutând spre corăbii dacă tu ai sosit.
Nisipul mi-l cern sub priviri de stihii,
Numele-n zori să vii să ți-l scrii,
Dig să mă fac peste apa întreagă,
Niciodată valul, lovind să îl șteargă.
Bun rămas…
Îmi e sortit s-alerg întruna,
Să bântui logice extreme,
Să stau cu soarele şi luna,
Şi intrigat să le recit poeme.
Hrănesc gorile ostenite,
Mumii cu vesele chipuri,
Colind peste lumi bântuite,
Şi tălpile-mi ard pe nisipuri.
Prăpădul prin suflet străbate,
Vorbele-mi sunt prăbuşite în gură,
Îmi car amărăciunea în spate,
Şi scuip peste vin şi prescură.
Noaptea îmi mângâie pleoapa,
Beteag, mai fac încă un pas,
Cu umbra-i mă caută groapa,
Mă ridic spre lumini…bun rămas!
Dulcele cămin
Tristețea mă apasă
În depărtări de casă,
Mă simt clandestină
Smulsă de la rădăcină..
Molipsită de dor
Sub cerul incolor
Bântui în noapte,
Lăcrimez în șoapte.
Timpul ce -a rămas
În ticăit de ceas,
Îl culeg tacit
Din simțul mocnit..
Îmi zâmbise La fereastră
Ziua cea albastră;
Mă lepăd de străin
Spre dulcele cămin...
Psalmi - XXXV - Te-am iubit, dar nu Te-am urmat
Doamne,
Te-am iubit din cuvinte,
cu ardoarea unui foc care n-a ajuns niciodată la mâini.
Te-am visat,
dar n-am pășit pe urmele Tale —
mi-au fost prea grele.
Mi-am făcut icoană din prezența Ta,
dar când m-ai chemat,
am ales liniștea fricii mele
în locul drumului Tău.
Am știut că Tu ești Adevărul,
dar am trăit în conveniența minciunii.
Am auzit glasul Tău în noapte
și m-am întors pe partea cealaltă,
să dorm.
Doamne, nu pot spune că nu Te-am iubit.
Dar am iubit mai mult siguranța mea,
ritualurile mele,
timpul meu,
păcatele mele.
Îți cer iertare, nu pentru că nu Te-am recunoscut,
ci pentru că Te-am cunoscut,
și totuși am ales alt drum.
Am rămas pe margine,
ca un spectator al propriei mântuiri ratate.
Întoarce-Ți privirea spre mine, Doamne,
nu ca judecător,
ci ca prietenul,
care nu se dezice,
chiar dacă a fost trădat.
Încă mai vreau să Te urmez.
Dar n-am învățat cum.
Fă Tu primul pas înapoi spre mine,
ca eu să-L pot face spre Tine.
Iubirea între oameni
Așa a fost cindva in lume
Eram copil prea multe nu știam
Iubirea între oameni nu-i minune
Ea ne-a fost dată s-o prețuim in veac.
La ce folos ea ne-a fost dată
Noi nu mai suntem ce am fost
Ne prea urîm in astă viața
Fără folos și fără rost.
Și ce frumos era odată
Copil eram prea multe nu știam
O vorba buna,calda, prietenoasa
Le intilneai la fiecare pas.
Anii s-au dus,minciuna e in floare
Și răutatea e pe primul loc
Iar omul bun e drept, te doare
Valoarea lui e la gunoi.
Tristețea parcă mă apasă
Lacrimile curg pe fața mea
Și mă întreb ce-o fi odată
De generațiile ce vor urma.
Timisoara
Cristian
Mircea Barbura
30.01.2021
Other poems by the author
Binele de rău..
E comod să reproșezi,
Ieftin să faci rău;
Din prefață maschezi
Chipul viciului tău..
De ce izbești de piatră
Bărna de sub nas;
Nu te pișcă,nu te mustră
Din lăuntricul glas?...
Binele neprețuit,
Dificil de conceput,
E însușit și folosit
Că și personal avut.
Căci pizma prin vene
Stimula placerea
De-a ticlui scene,
Stârnind durerea..
Ideal ar fi să ierți
Din cugetul dezlănțuit
Și tardiv să nu regreți,
Când nu ai cum să fii mântuit..
Naivă mai ești fată
E toxic pt tine,fată,
Nu mai ești cea de altădată;
Aud adesea -n comentarii
Și păreri contrarii;
Dacă -l iubește, iartă,
E firesc să se despartă,
Destinul,magic i a unit
Și fericirea are un sfârșit...
E drogul meu,nu am ce face,
Vă rog, lăsați -mă în pace,
Dar vocile se întețesc,
Mă critică, mă amețesc;
Unde ți -e zâmbetul de -odinioară,
N ai iubi fără să doară?..
Toți in viață pătimim
Pt acel ceva sublim.
Dependentă sunt de tine
Și o spun fără rușine.
De gura lumii chiar nu mi pasă
Dorul de tine mă apasă.
Iar voi cei plini de mustrări
Spre cele patru zări
Vedeți -vă de drum;
Eu vină mi o asum.
Eu cred , invidia vă roade
Că simțu-n mine arde.
Eu nu vreau compătimire,
Ci fărâma de iubire,
Chiar de inima suspină,
De abia aștept să vină
Al meu iubit pribeag
Și voi pune rămășag,
Că -l voi îmblânzi vreodată;
Naivă mai ești fată...
Offf,tu suflet palid...
Of,tu suflet palid
Înmărmurit pe scaun,
Ciuguleai din blid
În fumăraia de tutun...
Radioul gălbejit
Pălpăie dintr-un ungher ,
Murmurănd răgușit
O melodie,stingher.
Umbra din odaie
De ici colo se perindă
În formă de strigoaie
Pe a ta grimasă Suferindă.
Ticăie n surdină
Din holul cenușiu
Pendula bătrână
A timpului pustiu.
Din brazdă mai plouă
Pe a ta făptură ștearsă
Pan se miji de ziuă
Pe fața ta ștearsă...
Mamă, să nu -mi dai de veste
Mamă,a mai trecut un an
Din năzuința mea în van,
Că mă vei suna vreodată
De mustrări mușcată..
Eu șterg timpul pierdut,
Absenței tale ce -am durut.
Chiar de -ai greșit,nu -mă pasă;
Dorul de tine,greu apasă..
Te voi aștepta în prag
Că pe omul cel mai drag,
Te voi pofti în casa mea umilă,
Jucând rolul de copilă..
Îți voi cerși o mângâiere,
Nu tărâm cu lapte și miere,
Doar să simt pt o clipă
Căldura ta de sub aripă.
Te voi ruga de un răgaz,
Să pictez al tău obraz,
Să -l așez frumos în ramă,
Să -mi vegheze somnul, mamă..
Te voi pofti apoi la masă
Și așa -i vremea ploioasă;
De ce n -am zăbovi până -n zori
Să ți fac o rochie de flori..
De ce-ai pleca prin frig și ceață,
Când eu sunt soare și verdeață,
Iar dacă zborul iar te cheamă,
Să nu -mi dai de știre, mamă...
Pe ulița copilăriei
Mă duc pașii in trecut
Pe ulița copilăriei;
Acolo unde am crescut
Prin basmul jucăriei.
Timpul parcă s a oprit
Pe băncuța jerpelită,
Din fața blocului zbărcit,
Ce găzduia a mea ursită.
Prin culoarul de castane
Nălucile se tot perinda.
Amintiri de sub obloane
Se reflectă ca n oglindă
Nucul din colț se indoise
Sub povara norilor
Și n taină îmi șoptise
Din odiseea anilor.
Prin frunzișul de aramă
Goneam copil odinioară
Cu bătături in palmă
Săream pe asfalt o sfoară.
Caruselul e n rugină,
Toboganul ,ros în tălpi.
Ce scârțâie n surdină
Sub bătrânii plopi.
Farmecul s a risipit
În vizorul meu de adult,
Dar etern va fi iubit
Cuibul meu cel de demult...
Setea stropilor de soare
Gemea cerul ostenit
De atâta vânt și ploi;
Sub geana de la răsărit,
Prin ochii triști și goi.
Pluteau norii răscoliti
De a vitregiei vreme,
De riduri încrețiti,
Murmurand poeme.
Petale smulse se scurgeau
Pe scoarța pomului mâhnit,
A cărui brate tremurau
Sub nebulosul asfințit.
Clipea in crăpături stelare
O aripa înțepenita
Plăpânda in suflare,
De zbor ademenita
Ofta chipul din rărunchii
Dupa raze călătoare,
Freamătă din trunchi
Setea stropilor de soare...
Binele de rău..
E comod să reproșezi,
Ieftin să faci rău;
Din prefață maschezi
Chipul viciului tău..
De ce izbești de piatră
Bărna de sub nas;
Nu te pișcă,nu te mustră
Din lăuntricul glas?...
Binele neprețuit,
Dificil de conceput,
E însușit și folosit
Că și personal avut.
Căci pizma prin vene
Stimula placerea
De-a ticlui scene,
Stârnind durerea..
Ideal ar fi să ierți
Din cugetul dezlănțuit
Și tardiv să nu regreți,
Când nu ai cum să fii mântuit..
Naivă mai ești fată
E toxic pt tine,fată,
Nu mai ești cea de altădată;
Aud adesea -n comentarii
Și păreri contrarii;
Dacă -l iubește, iartă,
E firesc să se despartă,
Destinul,magic i a unit
Și fericirea are un sfârșit...
E drogul meu,nu am ce face,
Vă rog, lăsați -mă în pace,
Dar vocile se întețesc,
Mă critică, mă amețesc;
Unde ți -e zâmbetul de -odinioară,
N ai iubi fără să doară?..
Toți in viață pătimim
Pt acel ceva sublim.
Dependentă sunt de tine
Și o spun fără rușine.
De gura lumii chiar nu mi pasă
Dorul de tine mă apasă.
Iar voi cei plini de mustrări
Spre cele patru zări
Vedeți -vă de drum;
Eu vină mi o asum.
Eu cred , invidia vă roade
Că simțu-n mine arde.
Eu nu vreau compătimire,
Ci fărâma de iubire,
Chiar de inima suspină,
De abia aștept să vină
Al meu iubit pribeag
Și voi pune rămășag,
Că -l voi îmblânzi vreodată;
Naivă mai ești fată...
Offf,tu suflet palid...
Of,tu suflet palid
Înmărmurit pe scaun,
Ciuguleai din blid
În fumăraia de tutun...
Radioul gălbejit
Pălpăie dintr-un ungher ,
Murmurănd răgușit
O melodie,stingher.
Umbra din odaie
De ici colo se perindă
În formă de strigoaie
Pe a ta grimasă Suferindă.
Ticăie n surdină
Din holul cenușiu
Pendula bătrână
A timpului pustiu.
Din brazdă mai plouă
Pe a ta făptură ștearsă
Pan se miji de ziuă
Pe fața ta ștearsă...
Mamă, să nu -mi dai de veste
Mamă,a mai trecut un an
Din năzuința mea în van,
Că mă vei suna vreodată
De mustrări mușcată..
Eu șterg timpul pierdut,
Absenței tale ce -am durut.
Chiar de -ai greșit,nu -mă pasă;
Dorul de tine,greu apasă..
Te voi aștepta în prag
Că pe omul cel mai drag,
Te voi pofti în casa mea umilă,
Jucând rolul de copilă..
Îți voi cerși o mângâiere,
Nu tărâm cu lapte și miere,
Doar să simt pt o clipă
Căldura ta de sub aripă.
Te voi ruga de un răgaz,
Să pictez al tău obraz,
Să -l așez frumos în ramă,
Să -mi vegheze somnul, mamă..
Te voi pofti apoi la masă
Și așa -i vremea ploioasă;
De ce n -am zăbovi până -n zori
Să ți fac o rochie de flori..
De ce-ai pleca prin frig și ceață,
Când eu sunt soare și verdeață,
Iar dacă zborul iar te cheamă,
Să nu -mi dai de știre, mamă...
Pe ulița copilăriei
Mă duc pașii in trecut
Pe ulița copilăriei;
Acolo unde am crescut
Prin basmul jucăriei.
Timpul parcă s a oprit
Pe băncuța jerpelită,
Din fața blocului zbărcit,
Ce găzduia a mea ursită.
Prin culoarul de castane
Nălucile se tot perinda.
Amintiri de sub obloane
Se reflectă ca n oglindă
Nucul din colț se indoise
Sub povara norilor
Și n taină îmi șoptise
Din odiseea anilor.
Prin frunzișul de aramă
Goneam copil odinioară
Cu bătături in palmă
Săream pe asfalt o sfoară.
Caruselul e n rugină,
Toboganul ,ros în tălpi.
Ce scârțâie n surdină
Sub bătrânii plopi.
Farmecul s a risipit
În vizorul meu de adult,
Dar etern va fi iubit
Cuibul meu cel de demult...
Setea stropilor de soare
Gemea cerul ostenit
De atâta vânt și ploi;
Sub geana de la răsărit,
Prin ochii triști și goi.
Pluteau norii răscoliti
De a vitregiei vreme,
De riduri încrețiti,
Murmurand poeme.
Petale smulse se scurgeau
Pe scoarța pomului mâhnit,
A cărui brate tremurau
Sub nebulosul asfințit.
Clipea in crăpături stelare
O aripa înțepenita
Plăpânda in suflare,
De zbor ademenita
Ofta chipul din rărunchii
Dupa raze călătoare,
Freamătă din trunchi
Setea stropilor de soare...