Prietenul
Dacă vrei să-mparţi cu mine,
Negreşit a ta durere,
Am un umăr care ţine,
Doar amar şi clipe grele.
Iar atunci când o întristare,
Te apasă şi te doare,
Îţi ofer o îmbrăţişare,
Ruptă de la soare.
Iar când lacrimile amare,
Îţi curg râuri pe obraz,
Am la inimă o licoare,
Ce te scoate din necaz.
Prinde mâna ce se-ntinde,
Să te sprijine la greu,
E prietenul ce-ţi simte,
Sufletul şi oful său.
Категория: Различные стихи
Все стихи автора: Gabriel Trofin
Дата публикации: 8 ноября 2023
Просмотры: 607
Стихи из этой категории
Psalmi - XXI - Întoarcerea celuilalt obraz
Doamne, nu știu să rabd palma.
Mă aprind, mă ridic,
mă apăr cu dinții sufletului meu
și-mi pierd chipul.
Învață-mă să întorc și celălalt obraz,
nu din frică,
ci din dragoste mai tare decât mânia.
Să nu mă rușinez de tăcere,
nici de smerenie,
nici de rana care nu răspunde cu rană.
Fă-mi obrazul adăpost pentru palmele rătăcite,
și inima — un loc unde ura nu prinde rădăcină.
Nu mă lăsa să devin ceea ce urăsc.
Tu ai fost bătut și n-ai răspuns,
ai fost scuipat și ai iubit mai departe.
Cum să fiu fiul Tău dacă eu pedepsesc
cu aceeași îndârjire?
Dă-mi blândețea care sângerează fără să urle,
și dragostea care înmoaie piatra în palmă.
Dă-mi puterea să nu țin minte ce mi s-a făcut,
și să iubesc, chiar când sângele ar vrea să strige.
Învață-mă să port tăcerea ca pe o cruce,
și să nu fug de cei care mă rănesc.
Lasă-mi inima curată,
ca să nu mă frâng în fața lor.
Căci Tu ai întors obrazul
și ai iubit până la capăt.
Fă-mă și pe mine asemenea Ție.
Oare am uitat?
Poezie scrisă înaintea deciziei CCR
Mai sunt foarte puține zile
Până să merg și să pun votul,
Nu știu acum cu cine să votez
De-aceea îmi întreb nepotul.
Copile spune-mi cum să fac
Că am ajuns într-un necaz,
Nu vreau la listă să greșesc
Și să-mi pătez al meu obraz.
N-a stat prea mult pe gânduri
Și cu tableta mi-a demonstrat,
Că tot poporul este pe Tik-tok
Și toți dețin un cont înregistrat.
Pentru moment n-am înțeles
Ce oare vrea să îmi explice,
Dar imediat timid mi-a arătat
Cât de ușor pot deveni complice.
Atunci retoric trist m-am întrebat
Oare acest popor merge spre Est?
Să fi uitat deja căți tineri au murit
Ca noi liberi să fim...ca cei din Vest?
Trecere
Păduri uitate plâng în noi,
Cu frunze moarte de altoi,
Sub tâmple arse timpuriu,
Ne preschimbăm în argintiu.
Pe cer e sânge, luna stinsă,
I-o rană rece, necuprinsă,
Iar glasul tău în plecăciune,
Durerea inimii și-o spune.
Din pielea ta, un fum s-aprinde,
Cenușă vie se desprinde,
Iar în priviri, ca-ntr-un mormânt,
Se scurge amurgul pe pământ,
Iar noaptea-și țese vălul greu,
Pe trupul tău, pe trupul meu,
În ochi ne-apare-un cer de plumb,
Și totu-n jur se vede strâmb,
Din noi rămân doar umbre reci,
Pe lunci străine și poteci,
Și timpul mușcă tot mai crud,
Din ce-am fost foc, azi suntem lut.
Elementum
Cum focul nu arde fără aer,
Pamantul nu da viața fără apa.
Intunericul fără lumina e eter,
Fara noapte nici zorii nu crapă!
Cum luna nu luminează fără soare,
Curcubeul nu colorează cerul
fără ploaie.
Sarea va fi cea care va da
hranei savoare,
Iar copacii poveștilor nescrise
câte o foaie.
O lume calculata perfect matematic,
Elementele parca vii se
completează in ansamblu,
In mediul lor natural se
prezintă sălbatic.
Misterioase ca și proveniența
culorii albastru.
Ascuns in suflet și văzut
doar in ceata,
Aerul ne conectează cu ceea ce
numim noi acasă.
Prin legile atracției ne ghidează
și ne învață,
In mijlocul peisajului va fi chiar
vârful nasului.
Din magma pământului sau
fulgerul cerului,
Focul este un spectacol
mistic al naturii.
Flamele-i dansând duc spre
descoperirea sinelui,
Simbol al dorinței și al
pasiunilor mărturii.
Putitatea și sălbăticia s-au incorporat
in viața verde
Natura in sine este un element viu,
misterios.
Sub semnul infinitului sământa ei
nu se va pierde.
Din pământ fertil creste
meticulos și curios.
Imaculat, puterea apei este
inimaginabil de puternica.
Purifica hidratează și reimprospateaza
tot ce atinge.
Avand propria memorie și o vasta
latura artistica
In lupta cu focul se poate încinge
sau flăcările stinge.
Magic e puțin spus și fascinant
nu e îndeajuns,
Un puzzle perfect unde imperfectul
nu e in plus!
Se definesc una pe alta și cumva
binele in rău inclus.
Prin noi planeta e in viața,suntem
al inimii ei puls!
Primirea lui Asclepio
Un calm al serii-mi poartă mintea-n zare,
Prin ceruri, peste munți și dealuri ’nalte,
Pe unde marea o zăresc să-mi salte
Un val sclipind c-o altă-nfățișare.
Și-n luciu-i de neostenite dalte,
Oglinda unor vremuri vechi mi-apare,
Cu trupuri date-n drum pe o cărare,
Sub harul pur al bolților învoalte.
Venind tustrei probabil de departe,
De printre aștri ori de prin pustie,
S-au arătat ei apei, s-aibă parte,
Când, din străfund, le va păși pe glie,
De-Asclepio al unei lumi deșarte,
Cu șerpi culeși să o refacă vie.
Lună plină
Luna stă să nască,
Și urlă la lup,
Moașa-i pământească,
Însă n-are trup.
Soarele-i poznașul,
Ce-a produs pricina,
Se ascunde lașul,
Ca să-i uite vina.
Roșie, pustie,
Stă tristă și plânge,
Parcă-i o stafie,
Înmuiată-n sânge.
Mâine în zori de zi,
Spune un oracol,
Ea va zămisli,
Un mare miracol.
Soare nu va fi,
Nici Lună completă,
Ci ne vom trezi,
C-un pui de cometă.
Psalmi - XXI - Întoarcerea celuilalt obraz
Doamne, nu știu să rabd palma.
Mă aprind, mă ridic,
mă apăr cu dinții sufletului meu
și-mi pierd chipul.
Învață-mă să întorc și celălalt obraz,
nu din frică,
ci din dragoste mai tare decât mânia.
Să nu mă rușinez de tăcere,
nici de smerenie,
nici de rana care nu răspunde cu rană.
Fă-mi obrazul adăpost pentru palmele rătăcite,
și inima — un loc unde ura nu prinde rădăcină.
Nu mă lăsa să devin ceea ce urăsc.
Tu ai fost bătut și n-ai răspuns,
ai fost scuipat și ai iubit mai departe.
Cum să fiu fiul Tău dacă eu pedepsesc
cu aceeași îndârjire?
Dă-mi blândețea care sângerează fără să urle,
și dragostea care înmoaie piatra în palmă.
Dă-mi puterea să nu țin minte ce mi s-a făcut,
și să iubesc, chiar când sângele ar vrea să strige.
Învață-mă să port tăcerea ca pe o cruce,
și să nu fug de cei care mă rănesc.
Lasă-mi inima curată,
ca să nu mă frâng în fața lor.
Căci Tu ai întors obrazul
și ai iubit până la capăt.
Fă-mă și pe mine asemenea Ție.
Oare am uitat?
Poezie scrisă înaintea deciziei CCR
Mai sunt foarte puține zile
Până să merg și să pun votul,
Nu știu acum cu cine să votez
De-aceea îmi întreb nepotul.
Copile spune-mi cum să fac
Că am ajuns într-un necaz,
Nu vreau la listă să greșesc
Și să-mi pătez al meu obraz.
N-a stat prea mult pe gânduri
Și cu tableta mi-a demonstrat,
Că tot poporul este pe Tik-tok
Și toți dețin un cont înregistrat.
Pentru moment n-am înțeles
Ce oare vrea să îmi explice,
Dar imediat timid mi-a arătat
Cât de ușor pot deveni complice.
Atunci retoric trist m-am întrebat
Oare acest popor merge spre Est?
Să fi uitat deja căți tineri au murit
Ca noi liberi să fim...ca cei din Vest?
Trecere
Păduri uitate plâng în noi,
Cu frunze moarte de altoi,
Sub tâmple arse timpuriu,
Ne preschimbăm în argintiu.
Pe cer e sânge, luna stinsă,
I-o rană rece, necuprinsă,
Iar glasul tău în plecăciune,
Durerea inimii și-o spune.
Din pielea ta, un fum s-aprinde,
Cenușă vie se desprinde,
Iar în priviri, ca-ntr-un mormânt,
Se scurge amurgul pe pământ,
Iar noaptea-și țese vălul greu,
Pe trupul tău, pe trupul meu,
În ochi ne-apare-un cer de plumb,
Și totu-n jur se vede strâmb,
Din noi rămân doar umbre reci,
Pe lunci străine și poteci,
Și timpul mușcă tot mai crud,
Din ce-am fost foc, azi suntem lut.
Elementum
Cum focul nu arde fără aer,
Pamantul nu da viața fără apa.
Intunericul fără lumina e eter,
Fara noapte nici zorii nu crapă!
Cum luna nu luminează fără soare,
Curcubeul nu colorează cerul
fără ploaie.
Sarea va fi cea care va da
hranei savoare,
Iar copacii poveștilor nescrise
câte o foaie.
O lume calculata perfect matematic,
Elementele parca vii se
completează in ansamblu,
In mediul lor natural se
prezintă sălbatic.
Misterioase ca și proveniența
culorii albastru.
Ascuns in suflet și văzut
doar in ceata,
Aerul ne conectează cu ceea ce
numim noi acasă.
Prin legile atracției ne ghidează
și ne învață,
In mijlocul peisajului va fi chiar
vârful nasului.
Din magma pământului sau
fulgerul cerului,
Focul este un spectacol
mistic al naturii.
Flamele-i dansând duc spre
descoperirea sinelui,
Simbol al dorinței și al
pasiunilor mărturii.
Putitatea și sălbăticia s-au incorporat
in viața verde
Natura in sine este un element viu,
misterios.
Sub semnul infinitului sământa ei
nu se va pierde.
Din pământ fertil creste
meticulos și curios.
Imaculat, puterea apei este
inimaginabil de puternica.
Purifica hidratează și reimprospateaza
tot ce atinge.
Avand propria memorie și o vasta
latura artistica
In lupta cu focul se poate încinge
sau flăcările stinge.
Magic e puțin spus și fascinant
nu e îndeajuns,
Un puzzle perfect unde imperfectul
nu e in plus!
Se definesc una pe alta și cumva
binele in rău inclus.
Prin noi planeta e in viața,suntem
al inimii ei puls!
Primirea lui Asclepio
Un calm al serii-mi poartă mintea-n zare,
Prin ceruri, peste munți și dealuri ’nalte,
Pe unde marea o zăresc să-mi salte
Un val sclipind c-o altă-nfățișare.
Și-n luciu-i de neostenite dalte,
Oglinda unor vremuri vechi mi-apare,
Cu trupuri date-n drum pe o cărare,
Sub harul pur al bolților învoalte.
Venind tustrei probabil de departe,
De printre aștri ori de prin pustie,
S-au arătat ei apei, s-aibă parte,
Când, din străfund, le va păși pe glie,
De-Asclepio al unei lumi deșarte,
Cu șerpi culeși să o refacă vie.
Lună plină
Luna stă să nască,
Și urlă la lup,
Moașa-i pământească,
Însă n-are trup.
Soarele-i poznașul,
Ce-a produs pricina,
Se ascunde lașul,
Ca să-i uite vina.
Roșie, pustie,
Stă tristă și plânge,
Parcă-i o stafie,
Înmuiată-n sânge.
Mâine în zori de zi,
Spune un oracol,
Ea va zămisli,
Un mare miracol.
Soare nu va fi,
Nici Lună completă,
Ci ne vom trezi,
C-un pui de cometă.
Другие стихотворения автора
Atunci când...
Atunci când norii se vor frânge,
Pe cer pustiu,
Pe cer pustiu,
La pieptul meu te-aș strânge,
Să nu mai ştiu,
Să nu mai ştiu!
Şi dacă timpul blestemat,
Ne-ar despărţi,
Ne-ar despărţi,
În ochiul meu înlăcrimat,
La fel vei fi,
La fel vei fi!
Atunci când visul s-ar topi,
Fără să știu,
Fără să știu,
Din dorul meu te-aş zămisli,
Iubit să-ți fiu,
Iubit să-ți fiu!
Şi dacă umbra s-ar culca,
În colț stingher,
În colț stingher,
Cu ochii tăi aș căuta,
Lumina-n cer,
Lumina-n cer!
Atunci când totul s-ar sfârşi,
Chiar dinadins,
Chiar dinadins,
Mereu în inimă-mi vei fi,
Un foc aprins,
Un foc aprins!
Un ultim apel
Am sunat să întreb ce mai faci,
Și cine de grijă-ți mai poartă,
Între atâtea apeluri, tu zaci
Și nici că-ți mai pasă de soartă.
Am sunat să te-ntreb despre tata,
Căci știu că îl suni sus în cer,
Oftând, îmi mai spui de una de alta,
Şi-apoi îmi vorbești despre el.
Se-aude încet o liniște-n vorbire,
De parca-i ști de undeva că plâng,
Și - n glasul tău plin de iubire,
Cuvintele în gemete se frâng.
De piept îmi vine să mă iau cu cerul,
Să plâng cu picături de sânge,
Să închid pentr-un minut apelul,
Să-l plâng pe acela care plânge,
Apoi să-l rog smerit pe Atotputernic,
Să-mi facă - o operație pe cord,
Căci nu mai sunt atâta de puternic,
Încât să fiu cu Dânsul de acord.
Și te-am sunat în fiecare săptămână,
Dar astăzi sună întruna ocupat,
Pe unde umbli măicuța mea bătrână,
Ori numărul cu-al tatei l-ai schimbat?
Se lasă noaptea...
Se lasă noaptea-n trup și peste pleoape,
Puterile îmi sunt acum înspre amurg,
Mi-e pielea galbenă iar toamna e aproape,
Și din copacul vieții toți anii mi se scurg.
Și iarba crește peste mine tot mai deasă,
Iar ochiul meu se pierde printre rădăcini,
Și simt pământul cum fruntea mi-o apasă,
Și mă înțeapă-n suflet păduri de mărăcini.
Lumina mea e aici din ce în ce mai fadă,
Iar gustul vieții îmi pare acuma mai amar,
Mă uit pe cer cum stele dorm grămadă,
Sub mângâierea lunii întinsă pe-un altar.
Sunt desfrunzit de amintiri și totu-i întâmplare,
Iar focu-n sobă trosnește întruna a bun rămas,
Mă strigă sânul mamei să-mi deie de mâncare,
Și casa părintească să vin măcar pentru un ceas.
Acuma, somnul de o clipă, îmi pare veșnicie,
Și, totuși, paharul morții îl voi gusta oricum,
Și, vai, ce toamnă e azi în lacrima-mi sălcie,
Și frunze, multe frunze stau galbene pe drum.
Bun rămas…
Îmi e sortit s-alerg întruna,
Să bântui logice extreme,
Să stau cu soarele şi luna,
Şi intrigat să le recit poeme.
Hrănesc gorile ostenite,
Mumii cu vesele chipuri,
Colind peste lumi bântuite,
Şi tălpile-mi ard pe nisipuri.
Prăpădul prin suflet străbate,
Vorbele-mi sunt prăbuşite în gură,
Îmi car amărăciunea în spate,
Şi scuip peste vin şi prescură.
Noaptea îmi mângâie pleoapa,
Beteag, mai fac încă un pas,
Cu umbra-i mă caută groapa,
Mă ridic spre lumini…bun rămas!
Deseară…
Deseară să nu mă aștepți,
Am întâlnire cu Luna,
Poți apoi să mă cerți,
Îmi este totuna...
Deseară să nu mă aștepți,
Am întâlnire c-o stea,
Poți apoi să mă cerți,
Să râzi de lacrima mea.
Deseară să nu mă aștepți,
Plec în trecut, undeva,
Când nu puteai să mă cerți,
Fiindcă inima ta mă iubea.
Epigrame XIX
Unui mut
Am crezut că alcoolic este,
Tremura din mâini subit,
Dar el ascunde o poveste;
E un mut… cam bâlbâit.
Deducţie
Doi muţi stăteau posaci,
Cu mâinile în buzunar,
Şi spune-un filozof dibaci:
N-au chef de vorbă azi, e clar.
Unui beţiv
E o fiară furioasă,
Când la bar, bea Ottonel,
Dar ajuns la soaţă acasă,
Fiara-i doar… un motănel.
Unui electrician
A încercat să lege-un fir,
De la priză la reşou,
Şi instant a bubuit,
Rămânând cu toţi…tablou.
Poporului român
a ales pe Şoşoacă senator
Caligula Imperator
Și-a făcut calul senator.
Poporul de origini dacă,
Și-a făcut şi el… o vacă.
Şoferul de vidanjă
La psiholog deschise cabinetul,
Să-şi spună oful supărat,
Că el, şoferul de vidanjă, bietul
Se enervează, din orişice căcat…
Lui Diana Şoşoacă
A râvnit Miss Senator,
Dar fiind prea dolofană,
S-a ales foarte uşor,
Cu premiul: Ana A-slană.
Unui curvar
Umblând din floare-n floare,
Finalul i-a fost scris,
Şi acuma trage tare,
C-o muncă de sisifilis.
Poze sexy zi de zi,
Ea postează pe feisbuc,
Însă n-a actualizat,
Şi că s-a măritat.
Diana Şoşoacă - discurs de la protestele minerilor
Şoşoacă strigă în mulţime:
“Lăsaţi minerii să intre-n mine”
Ortacii curs îndemnului să dea,
Stau toţi la rând, să intre-n ea.
Lui Diana Şoşoacă
Minerii închişi în subteran,
Aud cum strigă aleasa, tocmai de la Deva,
Şi speriaţi de glasul grobian,
Decid să-şi prelungească greva.
Atunci când...
Atunci când norii se vor frânge,
Pe cer pustiu,
Pe cer pustiu,
La pieptul meu te-aș strânge,
Să nu mai ştiu,
Să nu mai ştiu!
Şi dacă timpul blestemat,
Ne-ar despărţi,
Ne-ar despărţi,
În ochiul meu înlăcrimat,
La fel vei fi,
La fel vei fi!
Atunci când visul s-ar topi,
Fără să știu,
Fără să știu,
Din dorul meu te-aş zămisli,
Iubit să-ți fiu,
Iubit să-ți fiu!
Şi dacă umbra s-ar culca,
În colț stingher,
În colț stingher,
Cu ochii tăi aș căuta,
Lumina-n cer,
Lumina-n cer!
Atunci când totul s-ar sfârşi,
Chiar dinadins,
Chiar dinadins,
Mereu în inimă-mi vei fi,
Un foc aprins,
Un foc aprins!
Un ultim apel
Am sunat să întreb ce mai faci,
Și cine de grijă-ți mai poartă,
Între atâtea apeluri, tu zaci
Și nici că-ți mai pasă de soartă.
Am sunat să te-ntreb despre tata,
Căci știu că îl suni sus în cer,
Oftând, îmi mai spui de una de alta,
Şi-apoi îmi vorbești despre el.
Se-aude încet o liniște-n vorbire,
De parca-i ști de undeva că plâng,
Și - n glasul tău plin de iubire,
Cuvintele în gemete se frâng.
De piept îmi vine să mă iau cu cerul,
Să plâng cu picături de sânge,
Să închid pentr-un minut apelul,
Să-l plâng pe acela care plânge,
Apoi să-l rog smerit pe Atotputernic,
Să-mi facă - o operație pe cord,
Căci nu mai sunt atâta de puternic,
Încât să fiu cu Dânsul de acord.
Și te-am sunat în fiecare săptămână,
Dar astăzi sună întruna ocupat,
Pe unde umbli măicuța mea bătrână,
Ori numărul cu-al tatei l-ai schimbat?
Se lasă noaptea...
Se lasă noaptea-n trup și peste pleoape,
Puterile îmi sunt acum înspre amurg,
Mi-e pielea galbenă iar toamna e aproape,
Și din copacul vieții toți anii mi se scurg.
Și iarba crește peste mine tot mai deasă,
Iar ochiul meu se pierde printre rădăcini,
Și simt pământul cum fruntea mi-o apasă,
Și mă înțeapă-n suflet păduri de mărăcini.
Lumina mea e aici din ce în ce mai fadă,
Iar gustul vieții îmi pare acuma mai amar,
Mă uit pe cer cum stele dorm grămadă,
Sub mângâierea lunii întinsă pe-un altar.
Sunt desfrunzit de amintiri și totu-i întâmplare,
Iar focu-n sobă trosnește întruna a bun rămas,
Mă strigă sânul mamei să-mi deie de mâncare,
Și casa părintească să vin măcar pentru un ceas.
Acuma, somnul de o clipă, îmi pare veșnicie,
Și, totuși, paharul morții îl voi gusta oricum,
Și, vai, ce toamnă e azi în lacrima-mi sălcie,
Și frunze, multe frunze stau galbene pe drum.
Bun rămas…
Îmi e sortit s-alerg întruna,
Să bântui logice extreme,
Să stau cu soarele şi luna,
Şi intrigat să le recit poeme.
Hrănesc gorile ostenite,
Mumii cu vesele chipuri,
Colind peste lumi bântuite,
Şi tălpile-mi ard pe nisipuri.
Prăpădul prin suflet străbate,
Vorbele-mi sunt prăbuşite în gură,
Îmi car amărăciunea în spate,
Şi scuip peste vin şi prescură.
Noaptea îmi mângâie pleoapa,
Beteag, mai fac încă un pas,
Cu umbra-i mă caută groapa,
Mă ridic spre lumini…bun rămas!
Deseară…
Deseară să nu mă aștepți,
Am întâlnire cu Luna,
Poți apoi să mă cerți,
Îmi este totuna...
Deseară să nu mă aștepți,
Am întâlnire c-o stea,
Poți apoi să mă cerți,
Să râzi de lacrima mea.
Deseară să nu mă aștepți,
Plec în trecut, undeva,
Când nu puteai să mă cerți,
Fiindcă inima ta mă iubea.
Epigrame XIX
Unui mut
Am crezut că alcoolic este,
Tremura din mâini subit,
Dar el ascunde o poveste;
E un mut… cam bâlbâit.
Deducţie
Doi muţi stăteau posaci,
Cu mâinile în buzunar,
Şi spune-un filozof dibaci:
N-au chef de vorbă azi, e clar.
Unui beţiv
E o fiară furioasă,
Când la bar, bea Ottonel,
Dar ajuns la soaţă acasă,
Fiara-i doar… un motănel.
Unui electrician
A încercat să lege-un fir,
De la priză la reşou,
Şi instant a bubuit,
Rămânând cu toţi…tablou.
Poporului român
a ales pe Şoşoacă senator
Caligula Imperator
Și-a făcut calul senator.
Poporul de origini dacă,
Și-a făcut şi el… o vacă.
Şoferul de vidanjă
La psiholog deschise cabinetul,
Să-şi spună oful supărat,
Că el, şoferul de vidanjă, bietul
Se enervează, din orişice căcat…
Lui Diana Şoşoacă
A râvnit Miss Senator,
Dar fiind prea dolofană,
S-a ales foarte uşor,
Cu premiul: Ana A-slană.
Unui curvar
Umblând din floare-n floare,
Finalul i-a fost scris,
Şi acuma trage tare,
C-o muncă de sisifilis.
Poze sexy zi de zi,
Ea postează pe feisbuc,
Însă n-a actualizat,
Şi că s-a măritat.
Diana Şoşoacă - discurs de la protestele minerilor
Şoşoacă strigă în mulţime:
“Lăsaţi minerii să intre-n mine”
Ortacii curs îndemnului să dea,
Stau toţi la rând, să intre-n ea.
Lui Diana Şoşoacă
Minerii închişi în subteran,
Aud cum strigă aleasa, tocmai de la Deva,
Şi speriaţi de glasul grobian,
Decid să-şi prelungească greva.