Răzbunare

Numai o vorbă

Spusă la întâmplare

Neiertătoare

Mă doboară.

Inima crede,

Gândul o măsoară,

Dusă e liniștea

Pentru totdeauna.

Din pacate, asta-i firea mea,

Dar mereu în gând îmi spun așa:

„Nu te enerva!”

Nu te enerva, nu te enerva,

Vorbele pot fi înșelătoare.

Nu te enerva, nu te enerva,

Că nu-i bună nicio supărare.

Poate fără voie câteodată ești lovit

De-un cuvânt că nu e potrivit.

Nu te enerva, nu te enerva,

Hai zâmbește și ascultă sfatul meu.

Numai o vorbă

Mi-aduce gânduri grele

Și doar cu ele

Mă-nconjoară.

E gelozie,

Vine ca povară

Și-un coșmar nedescris

Noaptea-n vis coboară.

Din pacate, asta-i firea mea,

Dar mereu în gând îmi spun așa:

„Nu te enerva!”

Nu te enerva, nu te enerva,

Vorbele pot fi înșelătoare.

Nu te enerva, nu te enerva,

Că nu-i bună nicio supărare.

Poate fără voie câteodată ești lovit

De-un cuvant că nu e potrivit.

Nu te enerva, nu te enerva,

Hai zâmbește și ascultă sfatul.

Și vei știi

Să îți spui

Orișicând,

Orișicui

Nu te enerva!

Nu te enerva, nu te enerva,

Vorbele pot fi înșelătoare.

Nu te enerva, nu te enerva,

Că nu-i bună nicio supărare.

Nu te enerva!

Sadece bir kelime

Rastgele söylendi

affetmez

Beni yere seriyor.

kalp inanır

Düşünce onu ölçer,

Sessizlik gitti

Sonsuza kadar.

Ne yazık ki bu benim doğam.

Ama her zaman aklımda şunu söylüyorum:

"Kızma!"

kızma kızma

Kelimeler aldatıcı olabilir.

kızma kızma

Öfkenin olmaması iyi bir şey.

Belki istemeden bazen vurulursun

Tek kelimeyle uygun değil.

kızma kızma

Hadi gülümse ve tavsiyemi dinle.

Sadece bir kelime

Bu bana ağır düşünceler getiriyor

Ve sadece onlarla

Beni çevreliyor.

Bu kıskançlık

Bir yük olarak geliyor

Ve tarif edilemez bir kabus

Rüyadaki gece iner.

Ne yazık ki bu benim doğam.

Ama her zaman aklımda şunu söylüyorum:

"Kızma!"

kızma kızma

Kelimeler aldatıcı olabilir.

kızma kızma

Öfkenin olmaması iyi bir şey.

Belki istemeden bazen vurulursun

Tek kelimeyle uygun değil.

kızma kızma

Hadi gülümse ve tavsiyelere kulak ver.

Ve bileceksin

Sana söylemek

Neyse,

herkes kim

Kızma!

kızma kızma

Kelimeler aldatıcı olabilir.

kızma kızma

Öfkenin olmaması iyi bir şey.

Kızma!

De crezi că moartea e-nconcediu blestemata,

Uitând poteca revenirii printre bieții muritori...,

Așa gândim cu toții cand privim un mort,

Crezându-ne pe noi nemuritori...

Dar înțeleptul ce-i coborât în a mormântului tăcere,

Este purtat din lumea-aceasta,

Nici el neștiind cum e posibil,

Privind aproape, vede depărtarea,

Iar de privește-n depărtare

Se regăsește chiar aici...!

Căci neputând pricepe lesne viața,

Noi cei ce suntem rătăciți

Ne agațăm de-a înțeleptului lumină,

Căci moartea stând ascunsă

Și ascuțindu-și coasa iar,

Tocită de câte vieți a secerat,

Revine blestemata!

Iar eu poetic glăsuiesc...

Nicicum că moartea este personaj de basm,

Dar nici că-i realitate înfricoșată,

Precum de mici am învățat!

Are vreun rost să personifici un blestem,

Să spui "nimicului" sau "morții"

Că-i "Cineva",ea nefiind decât himeră?

Să nu-ți auzi Conștiința ce-i dar divin?

Voi repeta refrenul nebunului ce îl prezint aici:

Bea,mănănâncă dar și chefuiește...!

Tristețea n-am s-o las să stea în preajma mea!

Căci viața oricât de lungă ar fi tot scurtă este,

Chiar dacă pare fără de sfârșit!

Nota de plată tot sosește;

Moneda ce plătește veșnicia Nu-i bătută încă pentru toți!

Ce vreau să spun?

Vorbesc de Mântuire și Nemurire...

Hristos te strigă-n gura mare,

Iar tu stai cocoșat,te clatini pe picioare,

Ca un bețiv ce-i rătăcit pe drumul noroios din sat!

Vei spune,tu nebune:

Chiar dacă Cerul mă cheamă și pe mine,ce-mi pasă mie!

Se zvonește că Dumnezeu a coborât aici,

Dar eu sunt prins cu ale mele fleacuri,

Îmi zic refrenul ce de suflet l-am legat:

Bea,mănâncă ,chefuiește!

                      *

Dragi cititori,îmi sună trist povestea asta,

Vedeți voi cum gândește cel ce-i izgonit precum un drac din Rai....?

                      *

Există oare adevărul...?

Își spune cel nebun!

E treaba mea să știu mai multe?

Nu-i simplă viețuirea asta?

Să fie toate doar atât?

Aud o voce ce glăsuiește:

Tu lasă lumea în nimicul ei!

Căci fiecare se cufundă zilnic

Doar în ce-i place sau pricepe,

Precum frumoasele domnițe,

Ce-așteaptă să fie adorate și iubite,

De cavalerii cei viteji sau chiar de zei!

Iar despre oameni,se știe bine..

Unul visează la titluri,faimă și avere,

Altul vrea omenirea-ntreagă să-i fie la picioare,

Cuceritor dar și viteaz precum toreadorul din arenă

Dorindu-se iubit de-o mie de femei!

Umanitatea întunecată asta arată;

Imperii ce cresc ca mai apoi să moară,

Nebuni conducători visându-se trimiși de Providență, salvatori,

Și câte și mai câte lumea asta oglindește,

Fie din aur sau din simplă tinichea,

Le vrea cuprinse-n sânul său pe toate!

Iar despre omul din povestea mea,

Când boala-i dă târcoale,

Rătacitul fuge la doctori renumiți,

Sperând ca viața să-și păstreze

Spunând șoptit în sinea sa:

"Ce știu eu ce-o să se-ntâmple mâine",

Că de murit tot am să mor!

Nu-i asta soarta tuturor?

Mor liniștit și parcă-mi place mai mult încurajarea

Ce-mi sună glorios a imn de stat:

Mănâncă,bea și chefuiește!

Eu încă viețuiesc așa cum bine-mi place,

Nu-mi plec urechea la oricine,

De pocăit s-o facă cine poate,

Eu am atâtea încă de făcut!

Trăiesc cum vreau,

Ce-i bine sau ce-i rău, eu hotărăsc...!

Așa că beau,mănânc și chefuiesc!

Sunt încă rege pe pămant....

Scenariul ăsta l-am ales,

Nu-mi pasă de mă amăgesc!

Să fie asta o poveste tristă

Din care nimeni,mare lucru n-anțeles?

Să fie lumea-ntreagă cuprinsă

De nesimțirea ce-o aruncă în abis?

Trăim cu toții doar un straniu vis

Ce nu se termină cu viața asta

Trezindu-ne ori în Infern,ori Paradis?

Sau mai degrabă toate-s doar obscură amăgire,

Neexistând nimic de taină ori ascuns,

Căci astăzi prostul sau nebunul este la putere,

Și el ne spune toate câte sunt de spus!

Să fie viitorul lipsit de spirit

Iar Adevarul s-atârne spânzurat?

Așa că am decis să dau un nume,

Poemului ce l-ați citit deja,

Și veți rămane prizonieri o vreme bună,

Gândind la întrebarea mea!

(6/28 martie 2023. Horia Stănicel-Irepetabila iubire)

Când voi scăpa de lanțuri Doamne,

La mâini să nu mai simt cătușa,

Să cad ca frunza peste toamne,

Iar viața să-mi deschidă ușa?

Și stau plecat, cu părul ud,

Și rumeg frunzele de dud,

Mătasea-mi crește pe sub piele,

De teamă mă-nvelesc cu stele.

Și mult aș vrea să plec, să zbor,

Dar aripile-mi sunt mereu tăiate,

Spre-un iad lăuntric tot cobor,

Cărând dezamăgiri în spate.

Când voi scăpa de juguri Doamne,

Să nu mai trag ca boul de pripas?

Învie-mi sufletul ce astăzi doarme,

Căci numai cerul mi-a rămas.

Îmi croncăne un corb la geam,

Crezând că-i moartea, am deschis,

Însă eram eu, și-n cioc țineam,

Coșciugul meu cu semnul interzis.

Aș vrea să scap de tot ce n-am nevoie,

De firea mea umană și de viață,

Să fiu un fulg ori picătura ploii,

Și veșnic să trăiesc în țări de gheață.

E dimineața cu soare-nșelător

Și vremea destul de răcoroasă,

Nu știu deloc cu ce să mă-mbrac

Că s-a anunțat a fi o zi ploioasă

Deschid fereastra cât mai larg

Să văd lumea pe ea ce poartă,

Privesc la cerul presărat cu nori

Și-mi pun veston și iau o gheată

Mă uit la orologiul din perete

Care indică ora șapte jumatate,

Spun Tatăl Nostru și mă-nchin

Cerând iertare și ceva sănătate

În grabă mare servesc micul dejun

Și strig către soție să se trezească,

Beau rapid o ceașcă mică de cafea

Și nu uit să-i spun să se grăbească

Cobor pe scări și îmi salut vecinii

Pornesc mașina și-ncep s-aștept,

Până apare Ea, mereu cu-ntârziere

Și cu viteză spre servici mă-ndrept

De luni și până vineri și ani buni

Eu dimineața spun să se grăbească,

Dar ce să faci când dulce-i somnul

Iar de o cert, începe să zâmbească!

Nu caut aur, caut poezie

În galeria timpului ireversibil,

Dar oarecum tangibil conştiinței

Şi spațiului durabil mioritic.

Vreau să descopăr iar setea de arte

S-o plimb prin creierii masivului Carpatic

Cu târnăcopul minții polimate,

În aur verde să meşteşugesc semantic.

În Crezul sfânt agăț o licărire,

Ca o scânteie'n flacăra iubirii.

Şi îmi cobor privirea în cascade

Peste imaşul nesecat de idealuri.

Mama ei de viață, mama ei de moarte,

Trupul la picioare zilnic le aștern,

Om cu idealuri, om cu multă carte,

Doarme și se scoală zilnic în infern.

Mama ei de moarte, mama ei de viață,

Muncă de galeră pentr-un blid de ciorbă,

Frigul din odaie inima-mi îngheață,

Și privesc spre ceruri fără nici o vorbă.

Mama ei de soartă, mama ei de toate,

Astăzi guvernanții ne-au luat drept slugă,

Scoală-te fecioare, scoală-te nepoate,

Să-i zdrobim pe aceia care ne subjugă.

Mama mea de mine că stau și suport,

Inima de câine, talpa pe grumaz,

Dau cu semnătură, că mai bine mort,

Decât viu, și zilnic, scuipat în obraz.

Mama ei de moarte, mama ei de viață !

N-am inspirație, ci aspirație,

Vreau să trăiesc,

Vreau să incep să iubesc,

Mor încet, și nu-i bine,

Nu știu dacă mai apuc ziua de mâine.

Aceași zi, aceleași fețe,

Nu prea pare să-mi mai pese.

Suntem goi pe dinăuntru,

Și respingem un adevăr sumbru.

Nu mai știm să iubim,

Amărăciunea ne-o întărim.

Viața ne trece prin fața ochilor, 

Acest adevăr noi incercam să-l ocolim.

Ține minte cât mai poți,

Regretele sunt pentru morți...

Doar ura mă știe,

O viață să iau îmi vine.

Mi-a distrus viața toată,

Nu mi-a fost niciodată tată.

Un joegos, un nesimțit,

Într-o zi o să moară,  zic.

Nu îi doresc răul, 

Ci, doar atât bine,

Cât mi-a făcut el mie. 

Vreau să îl iert, să pot trăi

O zi fără o piatră pe inimă... știi?

E un păcat incurabil, ura, 

Mai ales când îmi controlează gura...

Un suflet nevinovat am fost

Când speranța că își va reveni avea un rost.

Timpul trece, și l-am urât cât zece.

Pentru ce?

E bătrân, e ramolit,

La realitate, nu s-a trezit.

E singur și e trist, 

Pentru că acum familia rămâne doar un vis

O umbră a fericirii și o amintire ce plutește acum în abis...

Vocile îți vorbesc,

Șoaptele te înnebunesc

Ele strigă neîncetat

Sari..., mori înecat.

Ești un nimeni, un nimic,

Încă de când erai un copil mic.

Vinul vorbește, vodka gândește,

Iar creierul meu încetinește

Se stinge..., durerea nu mă va mai atinge 

Asta e moartea, lipsa vieții,

Unde nu te poți afla intre pereții tristeții...

Dragă jurnalule,

A mai trecut o zi,

Din acest vis nu mă pot trezi,

E ca un coșmar din care nu pot ieși,

În această viață în care nu pot iubi.

Ce e iubirea față de semeni?

Ce iubirea când durere ademeni?

Nu știu să iubesc, 

Nu știu să trăiesc.

Încă o zi și încep să șovăiesc.

Încă o zi, 

Încă o zi, iar de păcatele mele mă voi căii.

O, muza mea,

Vreau să-ți ating pielea ca de catifea,

O, muza mea,

Vreau ca tu să fii a mea,

Să mă îndrumi în nopțile triste

Să mă săruți în nopțile ce-or să existe. 

Să nu mă lași să plec

Pentru că timpul trece ca un farmec.

Eu sunt al tău,

Tu ești a mea,

Împreună noi vom trăi

Până ce întunericul ne va despărți.