L'anniversaire
Tu as eu quarante-cinq ans
Comme si tu avais vingt-cinq ans.
Fort, tu as beaucoup de chances
Et tu auras cent ans par intelligence.
Sois toujours heureux!
Joies et la vie en réalisations,
Tous créés pour toi par Dieu
Richesse spirituelle en dons.
Beaucoup de moments agréables,
Recevoir un bonheur nécessaire
Avec tous les proches inséparables
Qui te dit joyeux et bon anniversaire!
Category: Poems dedicated
All author's poems: Cornelia Buzatu
Date of posting: 17 октября 2023
Views: 645
Poems in the same category
Copilărie cu iz dulce
Copilărie dragă,cu iz dulce,
Nu mă lăsa și nu te duce
Pe tărămul amintirilor eterne,
Unde trecerea nu te discerne..
Al tău miraj mă urmărește,
Din basme uitate îmi șoptește
Sub cerul fără pic de nori,
In lanul pestriț cu flori.
Să zburdăm mă chemi sfios,
Un cântec fredonezi,duios,
Pueril te-arunci în iarbă,
Din margarete -mi faci o salbă.
Pripit te pierzi în ceață
Într-o sumbră dimineață,
Eu adultă m-am trezit,
Tu in trecut te -ai risipit...
Off,timpule,mai stai pe loc,
Fluierând, să mă mai joc ..
In cautarea lui ....Dory
Mă uit la dansul fulgilor de nea,
Ce pică galeș ca-ntr-un hău,
Și mă gândesc, ...ce vreme rea!
Cum oare-i vremea la Bacău?
Și-mi amintesc, ai adormit
Pe muzică de dance, latino,
Eu, recunosc, n-am prea dormit,
Gândindu-mă la Dory și la Nemo...
Tată!
Am greșit atât de grav...
Nici Dumnezeu nu poate ierta
Fapta unui om bolnav
Ce nimeni-n veci n-o va purta.
I-am șocat pe toți, pe Dis și Deus,
I-am scârbit cum nu credeau;
La Judecată nu voi fi adus,
Nemuritorii mureau de mă vedeau.
Tată! Voi putea eu oare
Să obțin a ta iertare?
Iadul cel mai rău să mă-nghită,
Sunt ființa cea mai umilită,
S-aruncați cu pumnale-n mine,
Pământu-mi scuipă al meu sânge,
Sunt mort-n extrema rușine
Că mi-am făcut tatăl a plânge.
Am simțit cum se topește
Sufletu-n mine de disperare,
Cum viața de tot mi-o stârpește
A lui lacrimă și-ntristare.
Tată, nicicând nu voi primi iertarea
Și-mi refuz șansa, mântuirea,
În genunchi mă prăbușesc la toți-n cale
Să mă-ngroape tot în smoale,
Să-mi smulgă inima s-o rod,
Sângele prin gât să ardă,
Să mă zbat ca un irod.
Nicicând chinul să sfârșească,
Suferința să-mi sporească,
Cu remușcări să mă străpungă
Căci mi-am făcut tatăl să plângă!
Rugăciune către Maica Domnului
Ești mângâierea tuturor celora pământești,
Ție laudă îți cântă cetele cerești,
Ție Maica tuturor, nouă izbăvitoare,
Înaintea Domnului nouă mijlocitoare.
Noi cum putem ați mulțumii ție împărăteasă,
Vas curat al Domnului, ție cea aleasă,
Căci tu ai binevoit maica Lui să - I fi,
Neamul nostru omenesc spre al curăți.
Ție noi îți înălțăm nevrednicii cântare,
Că ești nouă tuturor nădejde și scăpare,
Te rugăm ne izbăvește și ne luminează,
Pașii noștri către Domnul tu îi îndreptează.
AUTOR: Rada Maria 6D -
În amintirea unui OM
Astazi să amintim limbii române
Despre o parte din sufletul ei
Despre inimii ce bat in luceafar
de-un secol si mai bine
Despre litere
Despre doruri
Despre junimea si poporul
Despre cuvinte marete
Despre trădări si țărișoară
Despre destin
Despre OM
Despre tine,MIHAI EMINESCU
Sânge strabun si bun absolut de neam al limbii române.
Florin Ristea
Data: ZIUA NATIONALA A CULTURII ROMÂNE
10:08
Copilărie cu iz dulce
Copilărie dragă,cu iz dulce,
Nu mă lăsa și nu te duce
Pe tărămul amintirilor eterne,
Unde trecerea nu te discerne..
Al tău miraj mă urmărește,
Din basme uitate îmi șoptește
Sub cerul fără pic de nori,
In lanul pestriț cu flori.
Să zburdăm mă chemi sfios,
Un cântec fredonezi,duios,
Pueril te-arunci în iarbă,
Din margarete -mi faci o salbă.
Pripit te pierzi în ceață
Într-o sumbră dimineață,
Eu adultă m-am trezit,
Tu in trecut te -ai risipit...
Off,timpule,mai stai pe loc,
Fluierând, să mă mai joc ..
In cautarea lui ....Dory
Mă uit la dansul fulgilor de nea,
Ce pică galeș ca-ntr-un hău,
Și mă gândesc, ...ce vreme rea!
Cum oare-i vremea la Bacău?
Și-mi amintesc, ai adormit
Pe muzică de dance, latino,
Eu, recunosc, n-am prea dormit,
Gândindu-mă la Dory și la Nemo...
Tată!
Am greșit atât de grav...
Nici Dumnezeu nu poate ierta
Fapta unui om bolnav
Ce nimeni-n veci n-o va purta.
I-am șocat pe toți, pe Dis și Deus,
I-am scârbit cum nu credeau;
La Judecată nu voi fi adus,
Nemuritorii mureau de mă vedeau.
Tată! Voi putea eu oare
Să obțin a ta iertare?
Iadul cel mai rău să mă-nghită,
Sunt ființa cea mai umilită,
S-aruncați cu pumnale-n mine,
Pământu-mi scuipă al meu sânge,
Sunt mort-n extrema rușine
Că mi-am făcut tatăl a plânge.
Am simțit cum se topește
Sufletu-n mine de disperare,
Cum viața de tot mi-o stârpește
A lui lacrimă și-ntristare.
Tată, nicicând nu voi primi iertarea
Și-mi refuz șansa, mântuirea,
În genunchi mă prăbușesc la toți-n cale
Să mă-ngroape tot în smoale,
Să-mi smulgă inima s-o rod,
Sângele prin gât să ardă,
Să mă zbat ca un irod.
Nicicând chinul să sfârșească,
Suferința să-mi sporească,
Cu remușcări să mă străpungă
Căci mi-am făcut tatăl să plângă!
Rugăciune către Maica Domnului
Ești mângâierea tuturor celora pământești,
Ție laudă îți cântă cetele cerești,
Ție Maica tuturor, nouă izbăvitoare,
Înaintea Domnului nouă mijlocitoare.
Noi cum putem ați mulțumii ție împărăteasă,
Vas curat al Domnului, ție cea aleasă,
Căci tu ai binevoit maica Lui să - I fi,
Neamul nostru omenesc spre al curăți.
Ție noi îți înălțăm nevrednicii cântare,
Că ești nouă tuturor nădejde și scăpare,
Te rugăm ne izbăvește și ne luminează,
Pașii noștri către Domnul tu îi îndreptează.
AUTOR: Rada Maria 6D -
În amintirea unui OM
Astazi să amintim limbii române
Despre o parte din sufletul ei
Despre inimii ce bat in luceafar
de-un secol si mai bine
Despre litere
Despre doruri
Despre junimea si poporul
Despre cuvinte marete
Despre trădări si țărișoară
Despre destin
Despre OM
Despre tine,MIHAI EMINESCU
Sânge strabun si bun absolut de neam al limbii române.
Florin Ristea
Data: ZIUA NATIONALA A CULTURII ROMÂNE
10:08
Other poems by the author
Simfonia La porțile Crăciunului
La ferestre sunt ghivece cu flori albe, ce priveliște!
În inimi înmuguresc sentimente pure și de liniște.
Pe fețe se imprimă sentimentul fericirii și mulțumirii.
Spre noi, așteptăm să vină adierea bunăstării și împlinirii.
Din toate părțile se adună sămânța înțelegerii astrale,
Cu care forțele spiritului depășesc momentele banale,
Și toate gândurile se concentrează asupra celor dragi.
Pentru momentele ce se întâmplă în această zi minunată,
Când toată suflarea familiei cu mic cu mare este adunată,
Sub toate acoperișurile, brazii împrospătează căminele
Așa cum reproducerea florii prin polen staminele.
Și prin verdele crud și îmiresmat ce însuflețesc atmosfera,
De ramurile vieții veșnice-s simboluri ce crează umbelifera
Și exprimă micile și marile creații ale omului și naturii.
Prin spiritul Crăciunului se transmit stări sufletești.
Deci nenumărate clipe plăcute, emoționale vestești.
Sărbătoare caldă a întregii suflări acoperită de neaua albă,
Strălucitoare atmosferă aducătoare de plumburie salbă,
Noapte sfântă luminată de dragostea nutrită acestei tradiții.
Toate într-un dans cu prepoziții, conjuncții sunt apariții,
Ce crează simfonia feerică a unui ideal dorit în sfera realului.
Nedumerire
Nu știu dacă magice miracole
Trebuiau s-apară fără obstacole,
Sau destinul unei vieți triumfale,
Soarta să nu o scoată în cale.
Oare în calea destinului mereu
Va flutura în vânt ca un clișeu,
Sămânța presărată a speranței,
Aducând pe cea a siguranței?
De ce atunci când dorim în viață
O lume plină de toleranță,
Ne lovim și întâlnim intoleranță,
Și ne scăldăm în nesiguranță.
Atunci când visăm la fericcire
Ne-mpiedicăm de zădărnicire.
Suntem împinși spre buimăcire
Și ne afundăm în pipernicire.
Dacă
Dacă zilele ar fi ca nopțile,
Nu ar mai exista lumina călăuzitoare.
Dacă vocea ar fi mută,
Cuvintele nu ar mai exprima sentimentele.
Dacă sentimentele nu ar exista,
S-ar așterne o tăcere rece.
Dacă nu ar exista o clipă tandră,
Sufletul ar îngheța în neant.
Dacă nu ar exista culorile,
Totul s-ar adânci în umbră.
Dacă forme nu ar exista,
Fondul nu ar mai avea sens.
Dacă omul din noi n-ar exista,
Omenia ar fi îngropată-n nefast,
Și sălbăticia sentimentelor
Ar dezvălui monstrul uman.
Înlătură tristețea
O tristețe necruțătoare
Sufletu-mi vrea să doboare,
Și-și împlântă ghiarele
Precum colții fiarele.
Iară inima-mi suspină
Căci nu are o grapină
S-acosteze gândurile
Ca să-mi aline rănile.
Ziua totul se destramă,
Noaptea totul pare dramă,
Luna, nu mai luminează,
Soarele nu mă mai minunează.
O! Tristețe, haide fugi,
De la mine să te duci,
Tocmai într-un alt hotar,
De tine să n-am habar.
Fugi la alții ce te vor,
Căci, mie mi-e tare dor
Să văd câmpul plin cu flori
Și soarele ieșind din nori.
Să am zâmbetul pe buze,
Gândul vesel plin de muze,
Și în caldu-mi suflet să fie
Doar cântec și armonie.
Iară inima-mi să bată
Zgomotos, ca și-altădată,
Pentru un strop de convorbire
Și o clipă de iubire.
Drumul vieții
Viața este un joc al magicului.
Începi prin a arunca zarurile.
Soarta ți-arată drumurile
Și intri în jungla destinului.
Sunt drumuri ce te îndreaptă
Spre poieni însorite,
Grădini înflorite,
Și speri că-i calea cea dreaptă.
Alte drumuri te-mping
Spre un imens deșert,
Unde totul este pe sfert,
Și miile de griji înving.
Poți ajunge în păduri tropicale
Unde bogăția naturii e-n floare.
Dar lupți cu liane și fiare
Să te menții pe această cale.
Simfonia La porțile Crăciunului
La ferestre sunt ghivece cu flori albe, ce priveliște!
În inimi înmuguresc sentimente pure și de liniște.
Pe fețe se imprimă sentimentul fericirii și mulțumirii.
Spre noi, așteptăm să vină adierea bunăstării și împlinirii.
Din toate părțile se adună sămânța înțelegerii astrale,
Cu care forțele spiritului depășesc momentele banale,
Și toate gândurile se concentrează asupra celor dragi.
Pentru momentele ce se întâmplă în această zi minunată,
Când toată suflarea familiei cu mic cu mare este adunată,
Sub toate acoperișurile, brazii împrospătează căminele
Așa cum reproducerea florii prin polen staminele.
Și prin verdele crud și îmiresmat ce însuflețesc atmosfera,
De ramurile vieții veșnice-s simboluri ce crează umbelifera
Și exprimă micile și marile creații ale omului și naturii.
Prin spiritul Crăciunului se transmit stări sufletești.
Deci nenumărate clipe plăcute, emoționale vestești.
Sărbătoare caldă a întregii suflări acoperită de neaua albă,
Strălucitoare atmosferă aducătoare de plumburie salbă,
Noapte sfântă luminată de dragostea nutrită acestei tradiții.
Toate într-un dans cu prepoziții, conjuncții sunt apariții,
Ce crează simfonia feerică a unui ideal dorit în sfera realului.
Nedumerire
Nu știu dacă magice miracole
Trebuiau s-apară fără obstacole,
Sau destinul unei vieți triumfale,
Soarta să nu o scoată în cale.
Oare în calea destinului mereu
Va flutura în vânt ca un clișeu,
Sămânța presărată a speranței,
Aducând pe cea a siguranței?
De ce atunci când dorim în viață
O lume plină de toleranță,
Ne lovim și întâlnim intoleranță,
Și ne scăldăm în nesiguranță.
Atunci când visăm la fericcire
Ne-mpiedicăm de zădărnicire.
Suntem împinși spre buimăcire
Și ne afundăm în pipernicire.
Dacă
Dacă zilele ar fi ca nopțile,
Nu ar mai exista lumina călăuzitoare.
Dacă vocea ar fi mută,
Cuvintele nu ar mai exprima sentimentele.
Dacă sentimentele nu ar exista,
S-ar așterne o tăcere rece.
Dacă nu ar exista o clipă tandră,
Sufletul ar îngheța în neant.
Dacă nu ar exista culorile,
Totul s-ar adânci în umbră.
Dacă forme nu ar exista,
Fondul nu ar mai avea sens.
Dacă omul din noi n-ar exista,
Omenia ar fi îngropată-n nefast,
Și sălbăticia sentimentelor
Ar dezvălui monstrul uman.
Înlătură tristețea
O tristețe necruțătoare
Sufletu-mi vrea să doboare,
Și-și împlântă ghiarele
Precum colții fiarele.
Iară inima-mi suspină
Căci nu are o grapină
S-acosteze gândurile
Ca să-mi aline rănile.
Ziua totul se destramă,
Noaptea totul pare dramă,
Luna, nu mai luminează,
Soarele nu mă mai minunează.
O! Tristețe, haide fugi,
De la mine să te duci,
Tocmai într-un alt hotar,
De tine să n-am habar.
Fugi la alții ce te vor,
Căci, mie mi-e tare dor
Să văd câmpul plin cu flori
Și soarele ieșind din nori.
Să am zâmbetul pe buze,
Gândul vesel plin de muze,
Și în caldu-mi suflet să fie
Doar cântec și armonie.
Iară inima-mi să bată
Zgomotos, ca și-altădată,
Pentru un strop de convorbire
Și o clipă de iubire.
Drumul vieții
Viața este un joc al magicului.
Începi prin a arunca zarurile.
Soarta ți-arată drumurile
Și intri în jungla destinului.
Sunt drumuri ce te îndreaptă
Spre poieni însorite,
Grădini înflorite,
Și speri că-i calea cea dreaptă.
Alte drumuri te-mping
Spre un imens deșert,
Unde totul este pe sfert,
Și miile de griji înving.
Poți ajunge în păduri tropicale
Unde bogăția naturii e-n floare.
Dar lupți cu liane și fiare
Să te menții pe această cale.