Dacă

înțepătoare

parfumuri de salvie

domolesc pornirile....

de un violet aprins e

orizontul;

÷

bat clopotele

bisericii de pe dealul Cetății,

Radule,

bat clopotele,

sa-alunge norii negrii

îmbibați de frustrări,

neatinși de

loialitate

 Într-o lume a femeilor ar fi imposibil să trăiești...

singura formă de guvernare ar fi dictatura,

prima lege aprobată într-un parlament al femeilor

ar fi castrarea fizică a bărbaților

(vinovați pentru cele trei milenii de patriarhism!),

abrogarea egalității dintre sexe

- care sunt inegale de la natură! -

și decretarea supremației sexului slab

cu riscul de a rămâne blocați pe scara evoluției,

neprocreabili,

inversând ordinea firească a lucrurilor

în sensul eliberării femeii de corvoada nașterii,

a supunerii necondiționate,

(nimic n-ar fi mai excitant pentru o femeie

decât să vadă un bărbat la cratiță!),

da,

ar schimba toate legile puse pe seama aroganței bărbatului,

ar decreta pedeapsa cu moartea pentru lezmajestate

- luarea în derâdere a femeii,

a imaginii ori a autorității ei -

preluată de la Iulius Cezar,

pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru sfidarea sexului slab,

pentru tentativă de viol

( cu ăștia nu poți fi niciodată sigură!)

și seducere,

iar pentru steag ar folosi imaginea unei egrete albe cu aripile întinse maiestos

- expresia perfecțiunii! -

între ghearele unui vultur...

dialogul dintre mine și femeia din Sao Tome și Principe

se rupe ca o bucată de sârmă ghimpată

se aud „machetele” din oțel rece în tulpinile trestiei de zahăr

foșnetul pădurilor tropicale și a nisipurilor albe

pierdut în ecourile vulcanilor adormiți

care nu au de ce să se spargă

apucase să-mi spună că era în urmă cu strânsul cafelei

și  a nucilor de cocos

ca și când ar fi avut vreo importanță pentru un necunoscut ca mine

de la celălalt capăt al lumii

un fel de Gregor Samsa

așteptând o altă femeie pe tavanul mansardei

în fața unei cești de cafea cu miros de caco și vanilie

vecinul de-alături dă muzica lui africană despre comerțul cu sclavi

la maxim

bagă de seamă că portughezii  ți-au pus gând rău

în America cererea de inimi și creiere depășește oferta

Kafka sfârșește ca vânzător ambulant de coșmaruri Dow Jones

 pe Wall Street

ai grijă…

era o vreme când înotam ca un pește

în liniște

nu-mi mai amintesc

dacă eram om sau pește

dar sentimentul singurătății lucii

era același

liniștea se insinuase între noi ca o aripă nemișcată de lebădă

pluteam

simțeam cum îmi apar riduri în jurul ochilor

de-a lungul nopților lungi

zilele îmbrăcate în haine vărgate jucau zaruri pe prichiciul ferestrei

cu Alina

pisica mea albă

sub tălpile mele înecate-n nisip

trosneau cochiliile scoicilor fără scoici

și

mai ales

fără perle

pescărușii parcă își înghițseră limbile

desupra apelor învrăjbite de valuri

cineva așezase între mine și lume o coală transparentă de sticlă

în care se spărgeau ca niște fulgi opalescenți de zăpadă

toate sunetele…

Încă mai simt umezeala londoneză în oase,

Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord a rămas undeva în urmă

cu miriapodele și coleoperele lui dizgrațioase

mișunând peste tot,                                

cu miliardele lui de melci mucilaginoși, păianjeni vampiri și larve,

încă mai cred că bătrânul Albion seamănă tot mai mult cu o mlaștină,

nicăieri n-am văzut mai multe cărămizi și blocuri de piatră

disimulate în biserici, case, pub-uri, ferme, garduri,

trase la indigo,

în castele medievale împrejmuite de ziduri înalte și apă

( din care doar crocodilii lipsesc!),

în megalitice catedrale, fără cruci sau icoane…

Prima senzație este de prăbușire în timp,

în Ev Mediu,

printre inși zgrunțuroși, încremeniți în tipare,

cei mai mulți ridică din umeri când îi întrebi de Shakespeare,

unii  scriu cu mâna stângă, de-a-ndărătelea,

alții beau wischy și-ți povestesc despre strămoși lor cuceritori,

(despre cum aceștia deveniseră  stăpâni  de sclavi în Indii!),

pe M1 se oprește circulația jumătate de zi să treacă o rață

urmată de douăsprezece rățuști crăcănate,

la naiba, aici totu-i pe dos, se trăiește mecanic, prin repetiție,

mașinile au volanul pe dreapta și circulă pe dreapta,

mâncarea are gust de pământ putred și pește

chiriile sunt mari

cuvântul cel mai des folosit este „abuz”,

cu  o mie de înțelesuri,

și desigur, my queen,

fără nicio logică….

Rugul aprins bolborosește incomprehensibil

două numere naturale (1și 2 ) vor fi arse de vii

dintr-o clipă în alta

grupuri  izolate de cuvinte se dedau la distrugeri stradale

„ticăloșilor, pedeapsa cu moartea a fost abolită demult”

străjerii Alfabetului iau poziții de luptă

iar clonele literelor  de bază

ă,â,î,ș,ț 

ascunse în spatele căciulilor, circumflexelor  și virgulelor

trag pidicile armelor

„pe aici nu se trece”

cifrele 1 și 2 se făcuseră vinovate de  lèse-majesté

adică de ofensă adusă suveranului  0

pedepsită cu moartea

puseseră între ele și suveran o virgulă

în fapt

Constituția statua dreptul acesta doar regelui

după el  nu puteau fi decât numere zecimale

nici vorba de litere

literele rămâneau întotdeauna  litere

nu aveau iscusința și mlădierea numerelor

revolta lor nu era sustenabilă

și trebuia înăbușită în sânge

cine s-ar fi așteptat să vadă caldarâmul vieții

 însângerat de cadavrele inocente ale cuvintelor?

.

Din volumul „Alb și Negru”, aflat în lucru

Seek for and find in your mind

All the happy days, in years.

No pressures and no fears

Just open a heart but not blind.

Touch the senses of the being,

Command the body to be well,

And stop your thoughts fleeing

Allow here the hope to dwell.

Feed with music your soul,

Listen the song of the life

Because you strive for a goal

And your love will be rife.

Așa senină, calmă și duioasă,

Stai toată ziua închisă-n casă.

Tu nu ieși decât când e soare,

Și când vântul împrăștie boare.

Te-așezi dimineața pe prag,

Și-n taină gândești la cel drag.

Cu o carte în mână, visezi

La sentimentele ce le posezi.

Și așa gânditoare tu stai,

Până ce-ncet după plai,

Soarele roșiatic s-ascunde,

Și Luna cum iese din unde.

Și tot gândind cu ochii-n zări,

În pieptu-ți mic svâcnesc cântări.

Și cântecu-ți de dor e plin

Și-n inimă-ți înfipt un spin.

Ce dor nebun de el îți este.

Ai vrea să-l vezi săltând pe creste,

Și vântul și ploaia-nfruntând,

Doar dorul să-l aducă-n curând.

Dar vise sunt toate și fum.

Departe-i de tine acum.

Tu-ncearcă cât poți ca să uiți

De ochii căprui cei tăcuți.

Încearcă să privești prin ochii orizontului,

Ascultă bătăile inimii cu stetoscopul Universului,

Pipăie freamătul vieții cu simșurile naturii,

Miroase parfumul îmbietor al destinului și firii.

Adormi visând un peisaj în zori de zi,

Trezește-te în zori gândind la un plăcut amurg,

Acceptă momentele ce-aduc trăiri,

Urmărește cât de minuțios și sigur curg.

Transferă inimii din gând menirea,

Permite sufletului să se-nobileze cu sublim,

Îmbrățișează semenii cu iubirea

Ce-n bucurie harul împlinim.

În poiana încărcată cu flori

Soarele răsare dis în zori.

Mândru se-așează în zare

Și încălzește întreaga suflare.

Din tulpina verde și firavă

Creând o întreagă dumbravă,

Se naște din boboc o floare

Frumoasă ca ruptă din culoare.

Deschisă într-o noanță albastră

Cu ochiul îndreptat printr-o fereastră,

Spre orizont, nevoia spre a lumina

Și caută-n aer vântul spre a germina.

Un nor se-mprietenește cu Soarele

Și își descarcă tunând izvoarele,

Dăruind împreună, de milenii

Viață înmiresmată, multicoloră poienii.

Două păpuși în colțul casei

Stau și mă privesc demult.

Două păpuși cu ochi albaștri,

Rochițe roz și pantofiori.

Două păpuși neînsuflețite

Cu inimile înmărmurite.

Păpuși ce nu știu a vorbi,

Păpuși ce nu pot a mișca.

Ele stau astfel nemișcate

În colțul casei întunecate.

Ele nu dorm și nu mănâncă,

Iar viața ele n-o cunosc.

Când cu atenție le privești,

Parcă ar ști ce este în jur.

Și ar putea s-asculte zumzetul

Și freamătul ce le-nconjoară.

Iar tu copilă cutezătoare

Ce totul vrei ca să cunoști,

Imaginându-ți-le ca ființe

Intri în jocul magic al minții.

Le inviți la o șuetă ca între fete,

La un ceai sau o bomboană.

Le întrebi ce le mai place

Și aștepți ca ele să-ți răspundă.

Într-un târziu Moș Ene

Pe la gene se abate.

Adormind, le visezi vorbind

Și dansând și cântând.

Dimineața în grabă te trezești,

Cu bucurie le îmbrățișezi.

Purtând visul mai departe

Ca un mister dintr-o carte.

Nothing is more important as life.

The fillings for human race too.

A shadow of a wild, unhappy life

Bring wild, said thoughts too.

A sunray over an indefinable life

Gives safety and defines it too.

Nature and abstract to our life

Live we reach to their stimulus too.