Descătușare
Ești prea înzestrată de Zei
Să dai valoarea pe slugărnicie,
Să schimbi virtutea-n viciu,
Sinceritatea gândului-n nemernicie
Și licuricii în negri gândăcei.
Gândirea, simțurile și voința
În mii de fărâme mărunțite,
Devin mici cioburi ale vieții
Ce vor croi îndreptățite
Obstacolul ce va-nfrunta dorința.
Strângând mereu tot firmituri,
Puterea fizică și a minții
Se vor împrăștia-n neant.
Și vei afla că bucuria vieții
Ți-apare palidă și în frânturi.
Category: Philosophical poem
All author's poems: Cornelia Buzatu
Date of posting: 16 сентября 2023
Views: 707
Poems in the same category
Urmarea Mioriței: Moldovan
Dar mioara cea laie
Se duce vioaie
Prin negrul zăvoi
La țarcul de oi
La cânii mai mari
Cei aprigi și tari
Pă-l crunt mi-l ochește
Și bravă rostește:
- Dulăule dragă
Diseară nu-i șagă
Că al nostru stăpân
E la capăt de drum
Că la apus de soare
Vor să ni-l omoare
Ciobanul vrâncean
Și cu cel ungurean
Chiar după păscut
Că e mai avut.
Râvnesc și urzesc
Un gând nebunesc
Vor viața să-i curme
Să ne lege în turme
Și după amurg
Să ne vândă în târg.
- Mioriță laie,
Laie, bucălaie,
Dar ce-a zis stăpânul,
Al nostru, românul?
- E cam șovăielnic
Și își scrie pomelnic
Ceva cu o nuntă
Și-o mamă căruntă
E doar istovit
Fără vlagă, sleit
Tu dă-te încoace
Să-i rupi de cojoace
Să-i joci în picioare
Să-i muști unde-i doare
Ești cel mai frățesc
Și mai bărbătesc,
Dar scarmănă-i bine
În seara ce vine
Că iarba-i de miei
Și dulăul de ei
Gonește-i la vale
Să ne piară din cale
Uitați să ne fie
Să se ducă-n pustie!
Și dulăul plecă
Și mi-i încăieră
În dosul stânii
Laolaltă cu cânii
Și-i scărmănă tare
De cerură iertare
Pe câmp alergând,
Din ochi lăcrimând.
Iar cel moldovan
Rămas ortoman
Își găsi un loc
Și făcu un foc
Sus în țara ielelor
Unde-i iarba fiarelor
Regina albinelor
Și ursitul zânelor.
Din desagă a scos
Un fluier frumos
Fluieraș de fag
Și zise cu drag
Un cântec de crai
Pe-o gură de rai.
Moldovan
de Vali Brașoveanu
1 mai 2023
Cearta mare
Doamne, de ii certi pe unii,
Fa-i sa simta ca-s copii
Sa-si revina-a doua zi,
C-au gresit, si-or s-o mai faca
Pana ce or sa Te vada.
Nu le lua speranta toata,
Nu ii pierde, nu le lua
Tot ce ii mai tine-asa
O zi, doua, poate trei
Poate cativa ani, de vrei
Sa se bucure de ei
De ei insisi si de cei
Far' de care nu sunt ei
Ca s-or duce in desarta,
Si-i pacat de viata, toata
Viata celor ce le-ai dat'
Sa se simta impacati,
Impliniti si bucurati
Ca-s iertati, si ca-i mai ierti
Sa se curete de ele,
De pacatele mai grele
26.11.2021 10:08 Vineri, Polonia
Presentimentul nebuniei
Întreaga fiinţă mi-e într-o beţie totală,
Resortul intim de real se rupe,
Frânturi de imagini mă spulberă năvală,
Iar neantul încearcă să m-astupe.
Luciditatea nu poate să-mi dureze,
Mai mult decât o sclipire lungă …
Bucăţi din creier încep să-mi vibreze,
Iar ochii din orbite se alungă.
La înălţimi mult prea mari sunt ridicat,
Încep să mă clatin, îmi pierd siguranţa,
Corpul mi-e moale, de un vârtej e purtat,
E redus la iluzii, muşc discordanţa …
Mă izbesc violent de pământ,
În acelaşi timp par să explodez,
Întreaga viaţă trăită e un cuvânt,
Ce nu mai pot să-l memorez.
Gata … sunt înecat de relaxare,
Râd şi plâng totodată,
Sunt bucuros, trist şi cad din picioare,
Îmi simt inima curată.
Nu mai am nici o problemă lumească,
Nu mai sufăr de nici o mizerie,
Nu poate nimic să mă mai oprească,
Nu mai am formă, margini ori materie.
În praful timpului
Nu mă întreba de cărare
mereu îmi reneg picioarele,
pledează vulgaritate.
Nici gândurile nu le întreba
au fugit de acasă.
Poate conştiinţa?
La ce bun,
mă vizitează doar duminica,
în spatele bisericii.
Nu mă întreba încotro mă îndrept,
s-ar putea să ne ciocnim nepăsările
şi să murim mereu.
Dacă nu mă întrebi nimic,
obosit de aşteptare,
voi respira doar trecut.
Un colţ de munte
se prăvale
peste lacul meu de lacrimi.
Ştii să înoţi?
Astăzi nu sunt acasă.
Poate mâine
vom juca şotronul copilăriei,
rugându-ne să rămânem
acolo unde ne-am văzut prima oară,
chiar în praful timpului.
Când ziua-i doar o zi
În fiecare zi,
Poate și mâine,
Îmi dau ,, bună dimineața,
Îmi vorbesc
De ce e rău și ce e bine
Când, ziua îmi dă povața
Să nu uit nimic
Nici chiar pe mine.
……………………………………………….
Din timpul ce-a rămas
Pentru apus, extaz apus,
Iau dalta și cioplesc
Neînțelesul meu contur
O umbră, un crochiu
Lângă candela-nserării
Când visele-mi vorbesc
de,,noapte bună,,
Eu nu, nu le mai aud
Și vreau să le gonesc.
…………………………………………………..
Din când in când
Mi-am scris câte-o scrisoare:
,, Draga mea, tu, ce mai faci
De ieri,nimic
de tine nu mai știu,,.
Am lăsat arvună o vioară
Să-mi cânte-n primăvară
Când, va fi ziua
Să nu mai șlefuiesc
Al meu contur.
Tu, dimineață, ziuă
Și tu,, noapte bună,,
Zilelor! Cu reverență,
Pe toate vă adun.
Indispoziție
Ești tu devină soartă?
Sau poate nu-mi dau seama
Ca și-o ființă moartă
Ce nemai știind teama
Târziu se pierde între ciulini.
Soartă, ce-n tăcere ai plăsmuit
Unii să sufere oare fără încetare,
Lăsându-și visul aghesmuit
Sedus și secat de întristare,
Și pierzând dorința în țelini.
De ce ai făcut oare ca-n viață
Unii să aibă-n suflet ghiață,
Și totul în jur să îi lovească
De nu au loc în inimi să iubească,
Și trec în amintire perfect hialini.
De ce-ai prezis mereu omului
Să îți urmeze bătăile ritmului
Ce le-ai compus printre semeni,
Și cu o baghetă magică-i ademeni,
Și le oferi vederea-n ochii cristalini.
Dar nu, profeție nu ești soartă,
Tu, știind că vina lor o poată.
Pe cei înconjurați de micșorimi
Îi osândești multor asprimi.
Dar apoi tu în viață poți să îi alini.
Urmarea Mioriței: Moldovan
Dar mioara cea laie
Se duce vioaie
Prin negrul zăvoi
La țarcul de oi
La cânii mai mari
Cei aprigi și tari
Pă-l crunt mi-l ochește
Și bravă rostește:
- Dulăule dragă
Diseară nu-i șagă
Că al nostru stăpân
E la capăt de drum
Că la apus de soare
Vor să ni-l omoare
Ciobanul vrâncean
Și cu cel ungurean
Chiar după păscut
Că e mai avut.
Râvnesc și urzesc
Un gând nebunesc
Vor viața să-i curme
Să ne lege în turme
Și după amurg
Să ne vândă în târg.
- Mioriță laie,
Laie, bucălaie,
Dar ce-a zis stăpânul,
Al nostru, românul?
- E cam șovăielnic
Și își scrie pomelnic
Ceva cu o nuntă
Și-o mamă căruntă
E doar istovit
Fără vlagă, sleit
Tu dă-te încoace
Să-i rupi de cojoace
Să-i joci în picioare
Să-i muști unde-i doare
Ești cel mai frățesc
Și mai bărbătesc,
Dar scarmănă-i bine
În seara ce vine
Că iarba-i de miei
Și dulăul de ei
Gonește-i la vale
Să ne piară din cale
Uitați să ne fie
Să se ducă-n pustie!
Și dulăul plecă
Și mi-i încăieră
În dosul stânii
Laolaltă cu cânii
Și-i scărmănă tare
De cerură iertare
Pe câmp alergând,
Din ochi lăcrimând.
Iar cel moldovan
Rămas ortoman
Își găsi un loc
Și făcu un foc
Sus în țara ielelor
Unde-i iarba fiarelor
Regina albinelor
Și ursitul zânelor.
Din desagă a scos
Un fluier frumos
Fluieraș de fag
Și zise cu drag
Un cântec de crai
Pe-o gură de rai.
Moldovan
de Vali Brașoveanu
1 mai 2023
Cearta mare
Doamne, de ii certi pe unii,
Fa-i sa simta ca-s copii
Sa-si revina-a doua zi,
C-au gresit, si-or s-o mai faca
Pana ce or sa Te vada.
Nu le lua speranta toata,
Nu ii pierde, nu le lua
Tot ce ii mai tine-asa
O zi, doua, poate trei
Poate cativa ani, de vrei
Sa se bucure de ei
De ei insisi si de cei
Far' de care nu sunt ei
Ca s-or duce in desarta,
Si-i pacat de viata, toata
Viata celor ce le-ai dat'
Sa se simta impacati,
Impliniti si bucurati
Ca-s iertati, si ca-i mai ierti
Sa se curete de ele,
De pacatele mai grele
26.11.2021 10:08 Vineri, Polonia
Presentimentul nebuniei
Întreaga fiinţă mi-e într-o beţie totală,
Resortul intim de real se rupe,
Frânturi de imagini mă spulberă năvală,
Iar neantul încearcă să m-astupe.
Luciditatea nu poate să-mi dureze,
Mai mult decât o sclipire lungă …
Bucăţi din creier încep să-mi vibreze,
Iar ochii din orbite se alungă.
La înălţimi mult prea mari sunt ridicat,
Încep să mă clatin, îmi pierd siguranţa,
Corpul mi-e moale, de un vârtej e purtat,
E redus la iluzii, muşc discordanţa …
Mă izbesc violent de pământ,
În acelaşi timp par să explodez,
Întreaga viaţă trăită e un cuvânt,
Ce nu mai pot să-l memorez.
Gata … sunt înecat de relaxare,
Râd şi plâng totodată,
Sunt bucuros, trist şi cad din picioare,
Îmi simt inima curată.
Nu mai am nici o problemă lumească,
Nu mai sufăr de nici o mizerie,
Nu poate nimic să mă mai oprească,
Nu mai am formă, margini ori materie.
În praful timpului
Nu mă întreba de cărare
mereu îmi reneg picioarele,
pledează vulgaritate.
Nici gândurile nu le întreba
au fugit de acasă.
Poate conştiinţa?
La ce bun,
mă vizitează doar duminica,
în spatele bisericii.
Nu mă întreba încotro mă îndrept,
s-ar putea să ne ciocnim nepăsările
şi să murim mereu.
Dacă nu mă întrebi nimic,
obosit de aşteptare,
voi respira doar trecut.
Un colţ de munte
se prăvale
peste lacul meu de lacrimi.
Ştii să înoţi?
Astăzi nu sunt acasă.
Poate mâine
vom juca şotronul copilăriei,
rugându-ne să rămânem
acolo unde ne-am văzut prima oară,
chiar în praful timpului.
Când ziua-i doar o zi
În fiecare zi,
Poate și mâine,
Îmi dau ,, bună dimineața,
Îmi vorbesc
De ce e rău și ce e bine
Când, ziua îmi dă povața
Să nu uit nimic
Nici chiar pe mine.
……………………………………………….
Din timpul ce-a rămas
Pentru apus, extaz apus,
Iau dalta și cioplesc
Neînțelesul meu contur
O umbră, un crochiu
Lângă candela-nserării
Când visele-mi vorbesc
de,,noapte bună,,
Eu nu, nu le mai aud
Și vreau să le gonesc.
…………………………………………………..
Din când in când
Mi-am scris câte-o scrisoare:
,, Draga mea, tu, ce mai faci
De ieri,nimic
de tine nu mai știu,,.
Am lăsat arvună o vioară
Să-mi cânte-n primăvară
Când, va fi ziua
Să nu mai șlefuiesc
Al meu contur.
Tu, dimineață, ziuă
Și tu,, noapte bună,,
Zilelor! Cu reverență,
Pe toate vă adun.
Indispoziție
Ești tu devină soartă?
Sau poate nu-mi dau seama
Ca și-o ființă moartă
Ce nemai știind teama
Târziu se pierde între ciulini.
Soartă, ce-n tăcere ai plăsmuit
Unii să sufere oare fără încetare,
Lăsându-și visul aghesmuit
Sedus și secat de întristare,
Și pierzând dorința în țelini.
De ce ai făcut oare ca-n viață
Unii să aibă-n suflet ghiață,
Și totul în jur să îi lovească
De nu au loc în inimi să iubească,
Și trec în amintire perfect hialini.
De ce-ai prezis mereu omului
Să îți urmeze bătăile ritmului
Ce le-ai compus printre semeni,
Și cu o baghetă magică-i ademeni,
Și le oferi vederea-n ochii cristalini.
Dar nu, profeție nu ești soartă,
Tu, știind că vina lor o poată.
Pe cei înconjurați de micșorimi
Îi osândești multor asprimi.
Dar apoi tu în viață poți să îi alini.
Other poems by the author
Gânduri din noapte
Râzi nebună viață,
Râzi de fericire.
Râzi nebună viață,
Râzi de clocotire.
Este-al vieții dar
Plin de desfătare.
Este-al vieții har
Plin de căutare.
Să dai mâna cu viața
Îți dăruiește în mosor ața.
La fel ca și-o cadână
Dorești ca să rămână.
De nu te ții de viață,
Totul devine ghiață.
Te lasă, te-abandonează
Și-n cale totul îți frânează.
Așa sfârșește individul
Cu sfânta, dulce viață,
Pământul înghițindu-l,
Rupând-ui-se firul de firavă ață.
Armonie
Vin negru pentru nopțile albe,
Flori roz pentru zilele negre,
Lumina stelelor pentru tenebre,
Să-mi fie mereu toate salbe.
Natura toată să-mi inspire
Un gând născut în conștiință,
Oferit de suflet ca dorință
De multe drumuri fără oprire.
Să dăruiești mereu cu prietenie,
O picătură din iubirea magică,
Cu care să înalți în viața pașnică
O fântână a bucuriei și de armonie.
Meditation
Nothing is more important as life.
The fillings for human race too.
A shadow of a wild, unhappy life
Bring wild, said thoughts too.
A sunray over an indefinable life
Gives safety and defines it too.
Nature and abstract to our life
Live we reach to their stimulus too.
Talisman
Acest modest talisman
Ce îl primim în fiecare an,
Soli de primăvară aduce
După iarna ce se duce.
El simbolizând calin,
Aer, apă, cer senin,
Soarele cu a lui căldură,
Acasă florile din bătătură.
Sper ca solul să fie bucurie!
Să aducă pacea timpurie,
Un gând bun și fericire,
Voie bună, liniște, împlinire.
Întrebări fără răspuns
Cum poți să ai privirea clară,
Când mintea-i răvășită toată?
Cum poți să umbli fără reazăm,
Când trupu-i în dezechilibru?
Cum poți să-nvălui cu iubire,
Când sufletul îți este distrus?
Cum poți să pipăi firul vieții,
Cu simțuri electrocutate?
Un șir de CE-uri depănăm
Sub jugul simțămintelor,
Și-n lacrimile mii scăldăm
Efectul apăsător al clipelor.
Un fulger de-amintire,
Fugar, ivit ca un intrus,
Crează stări de pătimire
Ce adânc în suflet au sedus.
În liniștea ce a-mbrăcat
Pelerina înstelată a nopții,
Se aud bătăi ce sacadat
Forțează poarta vieții.
Din zbucium naște-o plăsmuire
A cărei formă ne-mplinită,
Va deveni doar ca o asemuire
Scânteii vieții mult dorită.
The falls of the soul
So pleased to see you every day,
To hear your voice,
To keep my soul
Deep into your eyes.
So good to feel you,
To reach your spirit,
And find the falls
Of your loving part.
Close your eyes and dream
Travelling around yourself.
Your thoughts in dark
Reveal next morning bright.
Seek for your human force,
Embrace always the heart.
You'll realise the Heaven
And you'll find a sensitively life.
Gânduri din noapte
Râzi nebună viață,
Râzi de fericire.
Râzi nebună viață,
Râzi de clocotire.
Este-al vieții dar
Plin de desfătare.
Este-al vieții har
Plin de căutare.
Să dai mâna cu viața
Îți dăruiește în mosor ața.
La fel ca și-o cadână
Dorești ca să rămână.
De nu te ții de viață,
Totul devine ghiață.
Te lasă, te-abandonează
Și-n cale totul îți frânează.
Așa sfârșește individul
Cu sfânta, dulce viață,
Pământul înghițindu-l,
Rupând-ui-se firul de firavă ață.
Armonie
Vin negru pentru nopțile albe,
Flori roz pentru zilele negre,
Lumina stelelor pentru tenebre,
Să-mi fie mereu toate salbe.
Natura toată să-mi inspire
Un gând născut în conștiință,
Oferit de suflet ca dorință
De multe drumuri fără oprire.
Să dăruiești mereu cu prietenie,
O picătură din iubirea magică,
Cu care să înalți în viața pașnică
O fântână a bucuriei și de armonie.
Meditation
Nothing is more important as life.
The fillings for human race too.
A shadow of a wild, unhappy life
Bring wild, said thoughts too.
A sunray over an indefinable life
Gives safety and defines it too.
Nature and abstract to our life
Live we reach to their stimulus too.
Talisman
Acest modest talisman
Ce îl primim în fiecare an,
Soli de primăvară aduce
După iarna ce se duce.
El simbolizând calin,
Aer, apă, cer senin,
Soarele cu a lui căldură,
Acasă florile din bătătură.
Sper ca solul să fie bucurie!
Să aducă pacea timpurie,
Un gând bun și fericire,
Voie bună, liniște, împlinire.
Întrebări fără răspuns
Cum poți să ai privirea clară,
Când mintea-i răvășită toată?
Cum poți să umbli fără reazăm,
Când trupu-i în dezechilibru?
Cum poți să-nvălui cu iubire,
Când sufletul îți este distrus?
Cum poți să pipăi firul vieții,
Cu simțuri electrocutate?
Un șir de CE-uri depănăm
Sub jugul simțămintelor,
Și-n lacrimile mii scăldăm
Efectul apăsător al clipelor.
Un fulger de-amintire,
Fugar, ivit ca un intrus,
Crează stări de pătimire
Ce adânc în suflet au sedus.
În liniștea ce a-mbrăcat
Pelerina înstelată a nopții,
Se aud bătăi ce sacadat
Forțează poarta vieții.
Din zbucium naște-o plăsmuire
A cărei formă ne-mplinită,
Va deveni doar ca o asemuire
Scânteii vieții mult dorită.
The falls of the soul
So pleased to see you every day,
To hear your voice,
To keep my soul
Deep into your eyes.
So good to feel you,
To reach your spirit,
And find the falls
Of your loving part.
Close your eyes and dream
Travelling around yourself.
Your thoughts in dark
Reveal next morning bright.
Seek for your human force,
Embrace always the heart.
You'll realise the Heaven
And you'll find a sensitively life.