Cum va fi mâine?

Astăzi, ca niciodată,

Priveam îngândurată

La stropii grei de ploaie

Ce se scurgeau șiroaie.

Vedeam cum trecătorii

Doreau s-alunge norii.

Dar ropotul de ploaie

Curgea mereu șuvoaie.

Treceau femei grăbite,

Cu rochile boțite

De-a ploii ape reci

Ce acopereau poteci.

Bărbați cu ochii triști,

Aidoma măștilor de artiști,

Cu pași umili și repezi

Se adăposteau sub lespezi.

Dar totul prinde viață

Când norii ca o ceață,

Lăsându-i loc să treacă

Pe soare îl dezbracă.

Mi-e dor de freamătul mării,

Și-mi este dor de primii zori

Ce-nobilează tonusul chemării

De a alerga în câmpul cu flori.

Mi-e dor de mângâierea caldă

A ta, ca și a razelor de soare.

Iubirea-mi să fie ca o scaldă

În susur încântător ca de izvoare.

Sunt multe, vechile-mi dorințe,

Ce tot se-așează între noi,

Și ne îndreaptă spre suferințe

Ce le-ntâlnim numai noi doi.

Ce mi-aș dori să vii la mine

Suferințele să mi le alungi,

Iar eu cu pas grăbit spre tine

Să vin cu sărutări îndelungi.

Așa cum sub un clar de lună

Pescarul și-a găsit al său zăvod,

Așa și dragostea cea stăvilită

Să își deschidă drumul slobod.

Acest modest talisman 

Ce îl primim în fiecare an,

Soli de primăvară aduce

După iarna ce se duce.

El simbolizând calin,

Aer, apă, cer senin,

Soarele cu a lui căldură,

Acasă florile din bătătură.

Sper ca solul să fie bucurie!

Să aducă pacea timpurie,

Un gând bun și fericire,

Voie bună, liniște, împlinire.

Gândul frumos este un răsărit de soare.

Sentimentul de prietenie este o boare.

Amintirea este alibiul pentru sărbătoare.

Bucuria-i fluture-n suflet ce vrea să zboare.

Dimineața zilei, toamnă în care te-ai născut,

Și-n viață ai apărut într-un moment plăcut,

În juru-ți cu cei dragi, căutând calea de-nceput

Ai reușit să culegi roadele pe drumul străbătut.

Secunda este a ceasului ticăit din timpul vieții,

Bătând la poarta sorții, destin au adus profeții.

Și-n mii de culori pictând portretul frumuseții,

S-a creat un viitor iubirii precum și tinereții.

Acum când anii au nins pe tâmplele cărunte

Și gândurile au brăzdat multe linii pe frunte,

Ne bucurăm cu toții, la toate lucrurile mărunte

Ce fericire-n inimă aduc înălțătoarele cuvinte.

Cum poți să ai privirea clară,

Când mintea-i răvășită toată?

Cum poți să umbli fără reazăm,

Când trupu-i în dezechilibru?

Cum poți să-nvălui cu iubire,

Când sufletul îți este distrus?

Cum poți să pipăi firul vieții,

Cu simțuri electrocutate?

Un șir de CE-uri depănăm

Sub jugul simțămintelor,

Și-n lacrimile mii scăldăm

Efectul apăsător al clipelor.

Un fulger de-amintire,

Fugar, ivit ca un intrus,

Crează stări de pătimire

Ce adânc în suflet au sedus.

În liniștea ce a-mbrăcat

Pelerina înstelată a nopții,

Se aud bătăi ce sacadat

Forțează poarta vieții.

Din zbucium naște-o plăsmuire

A cărei formă ne-mplinită,

Va deveni doar ca o asemuire

Scânteii vieții mult dorită.

În prima săptămână de toamnă,

Pe cerul însorit păsările anunțau

Data de 5, ca fiind mereu solemnă,

Că prin nașterea unui boboc, ființau.

Astăzi, optsprezece ani au sosit.

Majorat, care pe toți ne-a cuprins,

Multe visuri și vise s-au împlinit

Și de copilărie ele s-au desprins.

Un nou drum se construiește în zare

Dorindu-l neted, trainic și cu succes,

Tot ce întreprinzi să fie cu realizare

Și benefic, pasul spre viitor să fie ales.

În suflet, mereu să păstrezi copilăria.

Pe acest sentiment zidește-ți viitorul,

Cu aptitudine să poți croi dantelăria

Unei vieți din care să se vadă autorul.

Ce e viata
Viata e un fir de ata
Ce atarna in vazduh
Scrieti lectia de viata
Si invata sa o asculti
Ce e viata o secunta
Ai clipit si nu mai esti

Închid ochii, simt, miros, aud,

Văd cu ochii închiși

Ce-mi mângâie auzul,

Iarba deasă ce mă gâdilă,

Mirosul de pământ umezit

Îmi umple sufletul subrezit.

Privesc albastrul cerului,

Urmăresc dansul vântului,

Aștept norul ca să treacă,

Soarele loc să-și facă.

Ce semne lasă pe cer

Rândunele multe, sper,

Se vor duce tot pe rând

Către-o țară pe pământ.

Uite... te văd... nu te ascunde,

Căprioara nu-mi răspunde,

Însă și ea m-a zărit

Prin iarba cum șed tolănit.

Sigur ea este confuză,

Nu-nțelege de ce stau

Și ating pământul, iarba,

Și miros și frunza... creanga?

Vreau să știi, pădure dragă,

Că nu-s om... ci sunt pământ.

Când piciorul se așază

Dezvelit pe glia-mi dragă,

Simt că am găsit odihnă,

Liniște și pace-n tihnă.

Rogu-te la Cel de Sus

Să mă lase pân' la apus

Să simt... miros... să aud

Freamătul copacilor,

Trilurile păsărilor,

Zgomotul izvoarelor

Și munca albinelor.

Lasă-mi timp, atâta sper,

Să mă bucur nestingher

Prin codrii plini de mister

Ce mă-nvăluie-n tristețe,

Că nu pot și eu să fiu

De-ai lor și-ai pământului

Deoarece și Epigrama este o specie a poeziei lirice, de proporții reduse, de obicei catren, am decis să postez unele dintre cele pe care le-am scris in mai multe calupuri: Epigrame I, II, III șamd

Competiție sportivă la guvern

S-a înscris mai tot guvernul,

Dintre ei, mulți se disting,

Într-un sport ce-și are genul,

Între judo și curling.

Geamgiul ocupat

Un geamgiu de primă clasă,

De fapt cel mai bun din breaslă,

Mi-a promis că-mi vine acasă,

Doar când are o fereastră.

Amicei mele

Amica mea-i cofetăreasă,

Şi lângă ea sunt deprimat,

Când ieșim ziua din casă,

Îmi cere să fiu... Diplomat.

La omul sărac nici boii nu trag

Amicul meu sărac de piere,

A creat senzație,

Căci alergând după avere,

Are acum... lux-ație.

Divorț

S-au despărțit fără de milă,

Dup-o relație instabilă,

Căci figurau în catalog,

Ea oloagă... el olog.

Boală

Amicul meu economist,

A intrat subit in boale,

Căci la controlul de la fisc,

I-au găsit... fracturi fiscale.

Cadou

Mi-a dat un spaniol vedetă,

O pălărie șmecherească,

Dar era scris pe etichetă,

Că originea-i... e Bască.

Soția mea

Coca, e a mea regină,

De oboseală cade frântă,

Cred că numele-i de vină,

Fiindcă zilnic... se frământă.

Metamorfoză

Doi elefanți din preistoric,

Fiind în starea lor de rut,

S-au certat prea euforic,

Iar cel mai slab a zis: Ma-mut!

Cearta

Vecinul meu tâmplar vestit,

S-a certat cu-a mea mătușă,

Şi-a doua zi m-am pomenit,

C-un scaun... făcut la ușă.

S-au stins gîndurile Propti

În ale tale semne, șoptii

Și-n tălâmul tău voios

Împestat adînc reproș.

S-au stins temelii senine,

Fost-au amăgite visuri

Și cu aporie aspră

Mergi în timp neîncetată.

Și prin ale tale lacrimi,

Ce râurau necontenite,

Treceau timpuri neuitate

Ce erau cândva iubite.

În a stelelor stafie

Se aud trecând acolea

Ale vânturilor șoptii

S-au stins gândurile Propti.

(N. N. pentru L. B.)

Creezi cu ochii îndreptați spre cer.

Clădești cu spiritul coborând pe pământ.

Plantezi cu mâinile însângerate de spini,

Culegi roade cu sudoarea unui felcer,

Primești lovituri fără discernământ,

Răspunzi la întrebări cu ochi blajini.