Doar prin iubire

Să fim ce-am fost, în gloria străbună,

Acolo unde demnitatea e parte din trup.

Unde omul nu-i viclean, ci străjer al credinței

Care astăzi se stinge, încet, dar sigur.

Să fim ce-am fost, ca un zid ce nu se trece,

Dincolo de egoismul ce nu ne reprezintă.

Să fim ca o floare care înflorește

Și bucură, de departe, chiar și tristețea.

Să fim ce-am fost, uniți în grele încercări,

Cu drag împreună, să creștem neîncetat,

Ca un copil ce astăzi e fericit că este iubit

Și nu este singur, căci puternici suntem împreună.

06.05.2026

Andrei GUȚU

Limba română ne ține de vatră,

ne poartă dorul pe câmpuri și-n sat,

ea crește-n suflet, tăcută și dreaptă,

povestea străbună ce nu s-a uitat.

În graiul românesc găsim puterea,

și bucuria, și dorul curat,

el ne adună, ne ține tăria,

în inimă vie rămâne legat.

Limba română e mândria mea,

rădăcina veche ce nu va seca,

prin ea trăim și ne vom aminti,

suntem un neam ce nu va muri.

  Pentru orice român care își cunoaște istoria, numele Basarabia nu este doar o denumire geografică. Este o parte din sufletul nostru național, o pagină de jertfă, de speranță și de luptă pentru identitate. Momentul de la 27 martie 1918, când Sfatul Țării din Chișinău a votat unirea Basarabiei cu România, rămâne unul dintre cele mai emoționante și curajoase acte din istoria românilor. După mai bine de un secol de stăpânire străină, românii dintre Prut și Nistru au avut curajul să spună lumii întregi cine sunt și cui aparțin. Într-o perioadă plină de incertitudine, marcată de prăbușirea imperiilor și de tulburările provocate de Revoluția Rusă, reprezentanții Basarabiei au ales drumul identității și al unității naționale. Votul lor nu a fost doar o decizie politică, ci o declarație de credință în valorile românești, în limba și cultura moștenite din generație în generație. Privind astăzi înapoi la acel moment istoric, nu putem să nu simțim respect și recunoștință față de cei care au avut curajul să pună interesul național mai presus de orice. Unirea Basarabiei a fost primul pas spre realizarea visului de veacuri al românilor – acela de a trăi împreună într-un singur stat. A fost începutul unui an memorabil pentru istoria noastră, anul în care idealul unității naționale a devenit realitate.

  Pentru mine, Basarabia reprezintă mai mult decât o lecție de istorie. Este o amintire vie a faptului că identitatea și unitatea unui popor nu pot fi șterse de granițe sau de vremuri grele, iar legăturile dintre românii de pe ambele maluri ale Prutului au rămas puternice tocmai pentru că ele sunt construite pe aceeași limbă, aceeași cultură și aceeași memorie istorică.

  Astăzi avem datoria să nu uităm acest capitol al trecutului nostru. Să vorbim despre el, să îl transmitem generațiilor tinere și să păstrăm vie ideea de solidaritate și fraternitate românească. Istoria ne arată că atunci când românii sunt uniți în gând și în suflet, pot depăși orice încercare. Unirea Basarabiei din 27 martie 1918 nu este doar o dată din calendar, este un simbol al curajului, al demnității și al dorinței de a rămâne ceea ce suntem: ROMÂNI.

Se stinge cerul, dar rămâi lumină,

În pașii mei, o mână nevăzută,

Tu, mama, veșnică rădăcină,

Cu voce caldă, blândă și tăcută.

Te-ai dus în zori, când stelele vegheau,

Dar numele tău curge ca o rugă.

Anna — și florile șoptesc când plouă,

Și-n vântul serii, când inima îți strigă.

Mi-ai pus în palme dragoste curată,

Cu ochii tăi mi-ai învățat seninul,

Și deși dorul îmi apasă piatra,

Îți simt iubirea cum îmi ține spinul.

Mamă, nu plâng — te scriu în poezie,

În fiecare vers ești lângă mine,

Când lumea cade, tu-mi rămâi tărie,

O rugă vie-n sângele din vine.

Așa învăț că dragostea de mamă

Nu moare, nu se pierde printre ani

E cerul ce mă cheamă pe a mea ramă,

E zâmbetul păstrat printre oameni.

Și tuturor ce-și uită rădăcina,

Le spun: iubiți, că timpul nu așteaptă.

O mamă e o viață, nu doar vina

Că uneori tăcem cu inima prea dreaptă.

Iar tu, mama, tu, Anna,

Rămâi cu mine-n vis, în rugă, în zare

O flacără ce nu o stinge toamna,

O mângâiere fără de hotare.

Poezia este dedicată mamei mele, Anna Guțu, decedată în primăvara anului 2010, la doar 49 de ani. Dumnezeu să o odihnească în pace!

Calm,

Privește azi in tine 

Cu sufletul curat 

Acea Recunoștință 

Ce-ți este aliat

Și tot ceea ce pare

Că nu îți face bine

Este doar procesul

Spre drumul către tine

Rămâi în calmitate

Iubire și tăcere

Și binecuvântează 

Tot ce este durere

Nu judeca nimic 

Dar nici nu aproba

Ramai de neclintit 

Cu calm in viața ta

Și tot ce vrei să afli

Intreaba-te pe tine

In calm și în iubire 

Te regăsești pe tine..

Vom vorbi răsună-n mintea

Ce azi s-a pierdut in versuri 

Nu vreau să le caut sensul 

De nu exprimă prezentul 

Vom vorbi sună a prezenta

Implicare și îmi pasă 

Îmi golesc mintea de gânduri 

Și alung tot ce m-apasă 

Vom vorbi îmi pare calmul

Înțelegerea -i în spate

Și mie îmi tot răsună 

A speranța și dreptate 

Vom vorbi răsună-n gânduri 

La final de analiză

Doar cuvinte ce exprimă 

Sunt aici ramai cu mine

O zi simplă

M-aș trezi dimineața

și m-aș bucura de razele soarelui

care intră pe geam.

Aș atinge cu pielea lenjeria patului

și m-aș bucura de simțuri,

cu capul aplecat spre soare

să simt căldura pe frunte.

Apoi aș face o cafea

și m-aș opri o clipă

doar pentru mirosul ei.

Aș fuma liniștită la cafea

cu gândul că nu îmi face rău,

privind cerul

și urmărind fiecare pasăre care zboară.

Aș privi copacii până în vârf

să văd dacă adie vântul,

iar dacă adie

m-aș bucura de adierea lui pe piele.

Aș deschide un caiet

și aș scrie versuri,

apoi aș picta prima imagine

care apare sub pleoape

în timp ce soarele mă încălzește.

Spre seară

aș suna omul iubit

pentru o discuție profundă la un ceai.

Apoi aș ieși la o plimbare

într-o seară caldă,

privind stelele

și luna.

Aș mai scrie câteva rânduri

și aș adormi goală,

mulțumită

de fiecare senzație

de fiecare trăire.

Lumina Sfinților

​1.

Astăzi se-adună-n lumină curată,

Toți Sfinții cerești în slavă bogată.

Rugă și cânt răsună în noi,

Doamne, spre Tine ne-ntoarcem cu noi.

​2.

Prin jertfa lor sfântă, prin lacrimi și dor,

Au scris pe pământ iubirea în zbor.

Cu sânge și har au sfințit căi grele,

Purtând crucea vieții cu inimă aleasă.

​3.

Departe-n lumină, acum se-ncunună,

Îngeri și Sfinți în cânt se adună.

Ei strălucesc ca stelele clare,

Purtându-ne-n taină prin vremi trecătoare.

​4.

În lupte aprinse, în chin și durere,

Au stat mărturie la sfânta putere.

Și-n slava cea veșnică, Sfinții veghează,

Cu milă divină pe toți ne-nconjoară.

​5.

Din câmpuri de sânge, din temniți pustii,

Au răsărit flori de sfințenie vii.

În numele Crucii au mers până-n sfârșit,

Cununa vieții primind în venit.

​6.

O, Doamne, prin Sfinți ne-ntărește cărarea,

În inimă pune lumina, răbdarea.

Prin ei să cunoaștem al Tău chip curat,

Izvor nesecat de har minunat.

​7.

O, Sfinților, frați din Împărăție,

Aduceți pe lume a voastră solie:

De pace, de dragoste, de dăruire,

De jertfă curată și de mântuire.

​8.

În noaptea cea grea când sufletu-i slab,

Voi, Sfinți, ne purtați pe drumul cu har.

Ne sunteți pildă și sprijin mereu,

Slujind în credință pe Bunul Dumnezeu.

​9.

Cu inimă vie, cu glas rugător,

Cinstim azi pe Sfinți în cânt înălțător.

Ei sunt comoara Bisericii sfinte,

Ce strălucește prin veacuri înainte.

​10.

Slăvit fie Domnul ce Sfinți a chemat,

Și-n slava Sa mare pe toți i-a așezat.

Prin ei să trăim în credință și dor,

Spre veșnica pace din sfântul Tău cort.

Amin.

Nu sunt singură..sunt cu mine

O companie plăcută în liniște surdă 

Nu e singurătate,nu simt că doare

E conexiunea cu mine reală 

Nu-mi spun minciuni și nu-mi dau dreptate 

Doar mă ascult cum respir in noapte

Știu sigur ce simt,atât de real 

Și știu că mâine în zgomot apar

Mă adaptez la tot ce este în jur

Observ cum mă pierd,mă separ de ce sunt

Și știu că nu vreau,și pot fii cum sunt 

Un test mai am...și-n zgomot voi fii

Tot ce simt și sunt eu acum

Azi îmi activez iertarea,

Pentru suflete de lut,

Și privesc cu înțelepciune,

Către tot ce m-a durut.

Înainte să dau drumul,

Înainte să mai doară,

Mă eliberez de ură,

De furie și ocară.

Mă întorc spre mine acum,

Transformând totul în aur,

Și cu suflu din adânc...

Prin iubire sa se întoarcă.

Am iertat tot ce mă doare, 

Azi mi-am fost o consolare, 

Am iertat și am dat drumul..

Prin procesul de schimbare.

Dar,iertarea-i conștientă,

E făcută din iubire ,

Tot ce m-a rănit pe mine,

Înapoi nici că mai vine.

Merg pe drum mai înțeleaptă,

Și renunț la răzbunare,

Plec cu lecția învățată,

Universul echilibrează cu a sa nota de plată.

Eu din stare de iubire,

Privesc cu înțelepciune,

Tot ce a fost ,a fost sa fie..

Liniștea e a mea schimbare.

Am închis cercul de ură,

De furie și trădare,

Umilință, neputință..

Mă îndrept spre a mea iertare.

Pe cărarea spre înainte,

Simt protecție și sprijin,

Acel cerc ce-i invizibil,

Pentru cei ce n-au răbdare.

Eu rămân același om, 

Ce merg calm și răbdător,

Pe un drum cu trandafiri,

Ce au țepi și nu mai dor,

Sunt răpuși de-al meu decor.