Deja vu

De ce inimă alergi,

Mi te opui și negi,

Că iubindu -l,ai greșit 

Sufletul nepotrivit.

Ești o neastâmpărată 

Și de val purtată;

Rațiunea mi-o ignori 

Slobodă să zbori..

Și -ti aud suspinul,

Freamătul și chinul;

Sub lacăt te încătușez,

De avânt să te calmez..

Te bosumfli și bocești 

După craiul din povești 

Călare pe un armăsar,

Ce te -a pus din nou pe jar.

Timpul vindecă și tace

De lacrimi te va stoarce,

Te va obloji de rană 

Și -ti va sufla dojană.

Nu te mai zbate,nu râvni,

Patima nu mi -o stârni 

Doldora de cicatrici,

Tot după amor oftici..

S-a scurs amar de vreme;

Sortiți să ne dezbinăm,

Ne -am înstrăinat de noi...

Acu ne frământă dileme,

Din amintiri depănăm,

Călcând un pas înapoi..

Creasem un fel de conexiune 

In căutarea de -o verigă,

Ce ne-ar uni din nou..

Cea mai bună versiune;

Chemarea sângelui strigă 

In tăcerea inimii ca un ecou;

Pt cei ce se regăsesc cândva 

Și nopțile au plâns de dor,

Simțind absența real.

Ori timpul ne răcise cumva;

Captivi Intr -un decor 

Ne intersectăm formal..

Ne rătăcisem la răscruce 

Și ne -am rupt de ce ne leagă 

Dintr-un motiv cert meschin..

In loc să împărțim emoția dulce,

Fugim în lumea largă,

Smulgând din piept suspin..

Cred cu tărie în soartă 

La clipa unei revederi,

Oricât de mult as îndura;

Inima în gând vă poartă 

Pe înruditele cărări,

Incerc să dreg ruptura..

Unde pleci, copilărie?.,

Sub bătaia vântului 

Cu scurgerea timpurie 

În clipocitul râului..

Tinerețe,de ce treci?.,

Prin freamătul vremii,

Frunzărind poteci 

Și patimile inimii..

Bătrânețe,de ce doare?..,

Când din petale arămii 

Umila ta înfățișare,

Se dezvăluie lumii..

De ce clipele zboară 

Și nu dă mersului popas 

Florilor să mai răsară 

Sub pendula de ceas..?

De ce drumul înapoi 

E îngrădit de ziduri 

Și pașii reci și voi

Se perindă printre gânduri..?

Amintiri ce dor și răscolesc, 

Se scurg în timp,te urmăresc 

În al tău deșert perindă,

Pășind pe cioburi de oglindă. 

Șoptește vocea lor în tine, 

Ce te mustră pt mâine;

captiv în ieri,ori azi,

Printre ruine să nu cazi.

Să nu te roadă conștiința, 

Că nu ți-ai dat silința 

Și te avânți pripit 

Din orgoliul rănit 

Surâsul trist te scaldă 

În prăfăraia de pe stradă;

Piedică-ți pune în cale

Și varsă-n urma ta petale. 

Te -nvăluie năframa nopții, 

Te apasă-n jur pereții;

Ușa ermetic se închise, 

Cursul vieții se oprise..

O clipă gândul meu tăcuse, 

Blocat în lumi opuse,

Dar mă trezi-n simțiri o briză;

Să mă lepăd de a mea criză, 

Definitiv nu am vreo scuză

Și mă mușcă subtil de buză...

Mă bântuie vise ciudate;

Rodul iluziilor deșarte 

Ori trăirilor suprimate 

Șterse dintr o carte 

Ființe stranii se perinda, 

Mi este mintea amorțita

Intr un scenariu sa ma prindă, 

Eu de voință sunt lipsită.

Situații fără noimă, 

Aievea totuși par,

Punându ma n dilemă;

Ce I ficțiune, ce I originar.

Buimacita ma trezesc;

Sa cred in semne, premoniție,

Ori ochiul sa mi l limpezesc 

Sa nu ma pierd in definiții.

Un labirint fără ieșire, 

Un mister plin de suspans 

La mijloc e o tălmăcire;

O întrebare, un răspuns. 

Prinsă de gânduri și imagini 

Imi beau cafeaua n fugă, 

Răsfoiesc nevăzutele pagini

Sa descopăr vreo verigă?...

Prin crăpături bătea un vânt,

Scotea din țâțâni și din fire,

Rupea tăcerea din mormânt,

Ce mișună prin clădire.

Fredona, făcând piruete,

Scârțâia prin pardoseală,

Izbea în goană de perete,

De te cuprinde amețeală...

Frunzări cartea de pe masă,

Uitată acolo de ceva vreme,

Jerpelită, zbârcitä și roasă,

Dar ticsită de gânduri în poeme..

Mă urmează, suflând in ceafă 

Prin culoarul rece , obscur;

Flutură -n aer o eșarfă,

Scuturând -o de cusur.

Mă pitul sub un paravan 

De vântu ce mi dä târcoale,

Dar tentativa mi-e în van ,

C-am stârnit în el rafale..

Copacul înalt ce vede-n zare

Muntele bătrân, stabil și mare,

Își înalță mereu ramurile-n sus

Fiind acolo, ca să nu fie exclus.

Pe malul apei albastru-verzuie,

Rădăcinile Copacului reconstituie

Legătura strânsă în sânul naturii

Cu Muntele, ca bază a structurii.

Imaginează cum de pe malul apei

Dorința-i alinată de apusul clipei,

Iar Muntele măreț ce se întinde

Pe celălalt mal, și cum se destinde.

Simbioza creată între cei doi coloși,

Vor să ne arate cât sunt de fabuloși.

Copacul îi spirit prin care respirăm

Muntele simbol prin care rezistăm.

    O, Nun, cu trupul sinuos din apă,
    Stai un pic şi sufletu-mi adapă,
    Fă ca Nilul, la izvoare, uşor să rodească,
    Pe cer stea nouă, mult, să strălucească!
    
    O, mama Nut, zeiţa cerului albastru,
    Când am să mor prefă-mă-n praf de astru,
    Veşnic pe cerul nopţii să răsar,
    Lumina caldă-a lumii la hotar!
    
    O, Osiris, zeu al umbrelor eterne,
    Peste trupul meu uşor aşterne,
    Răsuflarea vieţii de apoi,
    Să mă renasc în trup de zeu ca voi!
    
    O, Ptah, credinţă-n tine am, aşa cum ştii,
    Că inima-n balanţă, numai tu, mi-o ţii,
    Să cântăreşti cât bine sau rău am făcut,
    În viaţa care tocmai prin mine s-a trecut!

Inocența oarbă ce perturbă

Un suflet gri, deloc inocent,

Adevărul îl sugrumă,

Și omul distruge persistent.

Căci lumea-i plină de judecați imorale,

Ei au uitat de simpatizare!

Pentru că lor le place gustul durerii,

Când favorită-i discuția tăcerii.

Căci percepțiile-s ca o sticla spartă

Ale cărei cioburi se-mprăștie,

Incitând spre o ceartă moartă,

Unde răspântia amurgie nu se știe.

Căci realizezi ce ai doar când s-a dus,

Iar tu, mi-ai fost doar un apus,

Căci din nou in inima-mi răsăreai,

Și ruini de amintiri pierdute.. tu recreai.

Căci sângele meu,

Într-o zi vei pleca doar așa

Deoarece ești ca o pală de vânt,

... Când mor, adie-mi lin peste mormânt.

Căci primăvara-i acum înflorită,

Gingașă și preamărită,

Dar fără tine-i goală,

În inimă-mi trezește răscoală

Căci cert e, tot ce vine prea ușor

Întotdeauna-i trecător,

... Totu-i trecător inafară de tine,

Pentru că la sol, iubirea mea te ține.

Of fii tu lună, c-oi fi eu soare,

Fii tu răceală, c-oi fi eu ardoare,

Fii tu corectă, c-oi fi eu eroare,

În viața-mi tu ești cea mai frumoasă floare.

Căci hai să facem o tocmire:

Fii tu mireasă și ți-oi fi eu mire.

Oh duflet drag,

Oare pentru cine scriu?

Cine mă ascultă ...

Cina mă înțelege ? 

Sau de ce liniște nu găsesc

Până nu aștern acest vers pe hârtie ? 

Mă gândesc - 

Că toate aceste numa impulsuri neuronale sînt 

Un val de curent altfel spus

În al meu univers.

Inima o aud cum bate

Sângele cum în artere se prelinge

Dar tot rece mă simt.

Fară de vlagă

Când aerul în plămâni îmi intră.

Părăsită de suflu viu 

Încă mă întreb 

"De ce și pentru ce?" 

Când numa stelele mă veghează 

Și luceferi blânzi mă asculta

Lin în brațe ei mă țin 

Șoptind mereu

Cuvinte de alinare 

Aminte aducandu-mi 

Că am scris pentru mine

A mă vindeca 

A pune importanță pe ce simt

Nu pe ce gândesc

Căci mintea mă minte 

Alegând din nou 

De suflet să ascult 

În grija să-l am mereu 

Căci este al meu

Suflețel drag. 

Uneori nu realizez cât de grea e povara pe care o duc în spate ca pe un ghiozdan

Uneori nu vreau sa îmi amintesc de momente pe care nu o să le mai am

Uneori vreau doar liniște și nici un nor pe cer

Uneori vreau sa fiu singur, dar acasă-n patul meu

Uneori ma termină sentimentul de tristețe

Uneori ma gandesc la mii și mii de fețe

Uneori nu ma pot simți decat judecat 

Uneori îmi dau seama cât de mult am uitat, iar alteori realizez ca timpul trece și le pun pe toate înapoi în ghiozdan.

Un om cinstit va fi de multe ori luat de prost

Un om mințind va vrea să-ți spună exact pe unde-a fost

Un om trezit va fi de multe ori nedormit

Iar un om voind va ajunge de multe ori pe-un drum greșit

Omul ce tace are cele mai de preț cuvinte

Omul care zace pe sine e cel ce minte

Omul ce creează are o suferință-n viață

Omul ce visează îl vede pe sine-n față

Cel ce cară greutățile vieții va zbura când va vedea ochii morții

Cel ce gustă suferințele va recunoaște darurile bunătății

Cel ce știe să vadă și prin ceață va descoperi tainele lumii

Iar cel ce poartă o mască pe față va simți aromele durerii

Acela ce aleargă constant după plăceri va fugi mereu de dureri

Acela ce constată traseul nesfârșit va sta în pas neclintit de păreri 

Acela ce e prins în jocul de noroc al universului va retrăi focul

Acela ce e liber în dansul etern al cosmosului va cuceri pasul

El ce va găsi rost în toate va trăi binele ca la carte 

El ce va simți adevărurile va descoperi tot ce poate

El ce va distruge limitele impuse va renaște din nimic absolut

Iar el ce va da tot din el va regăsi totul ce a fost pierdut