Deja vu

Freamătă printre frunze

Numele tău pe buze.

Chipul meu curge din nor,

Plouat de al tău dor.

Prin pădurea -ntunecata 

Silueta mea ciudată 

Se perinda printre șoapte, 

Rătăcind zi și noapte. 

Pasărea imi cântă jalea.,

Vântul răscolește calea,

Pomii ma cuprind in taină, 

Smulgandu ma de haină. 

Aud urlete de fiară, 

Ce in mine înghețara;

Să fug de ea,ori de mine,

Sa pot uita de tine?..

Căzuse-n palma mea

Din cerul tău o stea

Si plăpând, s a stins 

În potopul meu plâns..

Pe malul râului zglobiu 

Ce clipocea necontenit, 

Gemea pomul cenușiu 

Secat de -o plantă parazit.

Ea mlădios se -ncolăcise

În jurul trunchiului lemnos 

Din rădăcini îl ofilise;

Copacul falnic și umbros.

Sugea din seva-i hrănitoare, 

Agătăndu-se de ramuri,

Captănd razele de soare,

Îi stârnea fiorii tulburi  

Cu brațele-i șerpuitoare

Se -nlănțui de a sa coroană

Iedera mistuitoare, 

Ce stropea sare pe rană  

Sălbatică din fire

Îl sugrumă silențios 

Și catargul în jertfire 

Se prăbușise zgomotos  .

De- aș pleca în pelerinaj,spre exemplu 

Prin nopți și zile de reculegere,

Aș ridica iubirii un templu 

Din pânză de stele și -un pumn de pulbere.

De-aș ajunge -n deșertul pustiu,

Unde nisipul pașii mi-i îngroapă,

Aș desena pe -al meu cer cenușiu 

Un râu de lacrimi sub pleoapă.

Prin bătrânul codru de m-aș rătăci,

M-aș preschimba în nălucă fugară,

Ce s-ar topi în umbră,cât ai clipi,

Tânjind să rămână solitară.

De-aș urca pe muntele uitat,

Mi-ar crește aripi frânte .

Cu numele tău pe piatră crestat,

Să -mi fac din jurăminte punte.

În spuma mării de -aș pluti,

Mi-ar bate inimă de sare.

Cânt de sirenă m-ar ispiti,

Furnicându-mä până -n picioare.

De m-aș topi în negură deasă 

Aș sufla și -n stropi de gheață;

Tainic de trupul tău atrasă,

Să revin din nou la viață.

Tremură de frig bătrâna,

Motanu-n poală -i toarce,

Crapă sub tălpi țărâna,

O atinge vântul rece..

Suflă cenușa din cuptor 

Pe obrazu-i stafidit,

Meditând la viitor.

Se puse-n colț pe moțăit..

Iarna -i grea, omătu mare;

Oftează printre rânduri.

Bani de lemne nu are,

Doar niscaiva scânduri 

Găsite într-un tomberon.

De-ale gurii ca să aibă 

Șontâc pe un baston,

Bolmojind sub barbă,

Pe la porți cerșește 

Mila omului de rând,

Ce-n casă o primește,

Cu motanul ei plăpând..

Din culoarul de demult, 

Împăienjenit pe la colțuri,

Ecoul trecutului ascult 

Din căntul de pe timpuri. 

Podeaua scârțâie sub talpă,

Gem balamalele n rugină,

Oglinda mată se crapă,

Clipocind în surdină..

Ticăie pendula uitată 

Din odaia părăsită, 

Pălpăie lampa pătată 

De sub bolta gălbejită

,

În fața mesei scorojite

Foșnea umbra gărbovită,

Cu ochii scurși din orbite,

Privea în gol măhnită.

Mima din brațele chircite 

Ìngäna cu glas släbit

Fraze n dodii ,bântuite 

De stafia celui iubit..

O prind uşor de mână, 

Tresare din gânduri,

Mä urmäri ca o străină 

Pășind printre ziduri..

Doar un salt și -mi iau zborul,

Acolo unde m-așteaptä dorul;

Cerul seninul și -l revarsă,

Ecoul mă -nfășoară -n plasă.

Vântul îmi poartă pașii,

Acolo unde -n pragul ușii 

Chipuri dragi m-așteaptä,

Îmbrățișändu mă de la poartă.

Emoții se prind de frunze,

Freamăt se scurge pe buze.;

Roi de fluturi mă înconjoară,

La geam răsună o vioară;

Alunec sub vraja din coardă.

Aleia varsă petale și parfum,

Ramuri-mi țes un drum.

Briza prin plete mă sărută,

Strada -mi păstra urma, tăcută.

M-așez pe banca cea limbută 

Cu povești de cartier cernută,

Purtând în scânduri râsul anilor,

Plângând din umbra rănilor.

Ploaia -ncepuse pe asfalt să scrie,

Picuränd din suflet nostalgie...

Îmi plânge un ochi, dar nu și celălalt,

nu,

El râde când o rază îl lovește și pe loc–

arsura e ceea ce-și dorește,

numai să fie...

Să-l cuprindă pe neașteptate ca pumnalul

de îl înfingi în spate și să cadă,

însă nu prea departe...

Arde ca talpa pe nisipul prea tare și nu se zbate,

rămâne până se oprește și mai vrea:

nu se potolește...

Caută să aprindă iar focul și să-l facă tot mai mare,

să nu îl stingă nici vântul, nici apa cu sare,

să-l vadă ca pe o salvare...

Îl acopăr pe zi ce trece cu o cârpă din ce în ce mai rece,

să stingă din scânteie, să o lase să plece,

dar nu mă părăsește...

Pe cât îmi plânge ochiul cel de bază, vrea și celălalt,

să ardă cu atât mai mult decât în prima fază,

și se chinuie prin fum și multă gheață...

Se usucă și cârpa care cândva era rece și apare din nou,

focul pornește mai repede până ce crește,

mă arde mai tare și nu se oprește...

A secat ca fântâna din curte și ochiul care s-a luptat zile multe,

și curgea așa de lin înainte de uitam de arsuri–

și de flăcările de la frunte...

Acum că nu se mai oprea din a-mi provoca durere,

căutam să nu plec fără nicio părere,

și m-am rugat în serile infernale...

Am plâns în mine și mă abțineam să ard în tăcere,

să nu m-audă nimeni că urlu de durere,

să nu mă vadă nicio privire...

Dimineață, mă simțeam ca înainte și nu mai aveam piele,

căutam să scap și de surzenie și de noua durere,

     apoi am văzut că în ochi mai aveam o scânteie...

Lacrima pot s-o șterg și azi, și mâine,

dar focul tot rămâne,

nu dispare...

Oh suflet drag ....

Iar în iluzi m-am priponit 

Iar alerg după răspunsuri deja știute 

Și refuzate a fi crezute ....

Iar inima se îmbată cu un parfum de speranță

Cu iz de încredere 

Însă ști clar că nu asta trebuie 

Adânc în sinea ta ști ce e de făcut 

Da oare ai curaj ? 

Ai curajul de a te lasă liber 

Să cazi în mâinile sufletului tău

Căci bine ști 

Că mintea te minte...

Ai să accepți oare cândva 

Că nu trebuie să cauți un răspuns 

Că deja ai înțeles tot ce necesar era

Și că restu numai a mintii rezultat este ...

Așa ca respiri si observi ca 

Tot ce ai de făcut 

Suflet drag .... este rai din tot ce ai!!

Și oare viața are sens

Când peste timp,când n-o sa fii,

Nu își va aminti nici vântul

De pașii tăi,de-a ta privire?

Și totuși, e sublim să știi

Că simți, iubești,

Că lacrima ce cade-ncet

Și zâmbetul ce îți straluce,

Fac clipa sa încremenească,

Că ochii tai s-atat de vii

Încât și stelele fac sa pălească...

cIn trupul meu traiesc 2 oameni,,,

Unul bun si educat

Altul aspru plin de demoni,

Celalalt fara de pacat...

Unul lupta si se zbate 

Sa o obtina orice tel,

Altul uneori visează 

Sa aibă sufletul de otel....

Unul rupe si cu dinții

Sa obtina ce-a dorit,

Altul plange noaptea-n perna 

Ca sa uite ce-a iubit....

Unul calca pe morminte

Sa ajungă acolo sus,

Altul cu tristețe asteapa

Ingandurat orice apus...

Unu injura si loveste

Toti sa faca cum vrea el,

Altul are doar un gand 

Fericirea e a lui tel...

Altul lupta si se zbate

De nimic lui nu ii pasa,

Altul sta citește carti

Singurel la el acasa....

Unul vrea sa intoarca muntii

Si vrea sa obtina marea,

Altul se multumeste

Având doar painea si sarea....

Altul rupe tot din cale

Case si palate ar face

Altu-n casa lui de lut

Doar sa aibă un pic de pace

       ........

Doamne, spune-mi cum sa fac ?

Echilibrul sa-l gasesc...

Ca ma cert cu ambii zilnic,

Cum as putea să-i opresc ?!.

A. Țurcanu @reper

Intalnirile cu tine insuti sunt cele mai frumoase,

Daca esti din neamul blajinilor, te bucuri doar de devenire

Si te miri de unde ai plecat, uneori.

Intalnirile cu tine insuti sunt dureroase,

Cand nu mai vezi bucuria din ochii copiilor,

Doar grija unui viitor, acelasi de fapt,

Care pana mai ieri iti promitea un tarm de mare,

Iar astazi se teme si de umbra lui, sarmanul…

Si viitorul poate face depresie, cred,

Spre deosebire de trecut, care pare mereu lipsit de griji,

Care “s-a scos”, pe seama prezentului, mereu la mijloc,

Parca furand ceva si din trecut si din viitor.

O trilogie neinteleasa, greu de tradus intr-un monolog,

Care sa-I faca pe toti intelepti cat sa nu isi risipeasca iubirea

Prin spatiul infinitesimal dintre trecut si present,

Dintre present si viitor.

Pasăre rară am fost numit odată;

Îndemnat de-un om citit să nu mă schimb.

Dar, în timp, de timpuri am fost influențat...

Timpule, du-mă înapoi!

Lasă-mă să fiu extinct!