De ce

Nu vrem să fim  actori
Deşi viaţa-i o scenă
Lăsăm ,adeseori,
Cădere de cortină.

Azi suntem spectatori
Punctuali si întârziaţi
La locuri cu valori
De destin crucificaţi.

Iată! sala - i plină,
Zumzete din când în când,
Copil , voce lină
Râde, bisează în gând..

Pe scenă  lumina
Întuneric în sală
Nu vedem lacrima
Pe un costum de gală.

Pătrund ţepi de lumini
Spectacolul s-a  terminat
Purtate de furtuni
Cortine s-au ridicat.  

Gongurile iar bat
Chemându-şi un spectator.

Serafic portret selenar

privesti apelpisit cerul,

incerci sa cuprinzi

un infinit, o vesnicie.

Astepti supus la pervaz,

caderea mai vine sau nu?

Aerolitul a ramas suspendat

conturul nu apare in abanos.

Si daca ar cadea,

puterea cutremurarii

nu ar fi suficienta

sa-ti deschida sufletul.

Lumina sa eterica

nu ar putea sa radieze

relieful catre ceea ce tu

simti pustiu in piept.

Am învățat să mint de mic,

Pentru ceva ce-aş fi greşit,

Şi pentru o lecție de viaţā

Ce, cu bătaie, m-a smerit.

Mi-am asumat un rol secund

Şi să nu mint, am hotărât să fiu un mut.

Ascult de două ori mai mult

Sub înțelesul meu tăcut.

Şi nesimțit, din lume mă ascund.

Pasul mi-l plimb cât mai discret şi surd,

Nu deranjez nici praful de pe drum,

Mai sunt doar un puțin cu suflet mult.

Părinte!
Eu sunt păcătos.
Dar tu, câte păcate ți-a fost dat
s-auzi , Părinte,
învață-mă bisericos
și zi-mi câteva cuvinte
din rugăciunea ta
de om evlavios.
Prin beznă drumu-i lung
nu-i nimeni să mă  îndrume
și sufletul îmi cade
precum o piatră
aruncată în genune.
Rogu-te,
te rog Părinte
din psalmul învierii
dă-mi un licăr de lumină,
și binecuvântează-mă în pioșenie.
Sunt păcătos Părinte…Sunt!

Tată, ce lume este aceea in care
Sarpele isi otraveste iepurele mort?
Tată, ce lume este aceea in care
O litera schimba cursul prieteniilor?
Tată, ce lume este aceea in care
Prietenii ce "exista" pana la moarte... te duc la moarte
Tată, ce lume este aceea in care
rationalitatea .. este pierduta de instinctualitate..?

-Este o lume a omului
care crede ca este superior animalului
sperand ca se poate opune naturii
iar prin prisma ratiunii
sa schimbe cursul vietii sale
asta crede el
se zbate pentru astfel de drepturi
dar de fapt este un sclav
al propriei minti
spalat in sucul hormonal
inbibat in impulsul neuronal
si incatusat de actul sexual
trezit dimineata de sunetul vietii
ce, prin lipsa de motive, da voce unei treziri
in agonie si sictir
pentru ca este o noua zii,
in care speri si transpiri, zaci si conspiri
incercand sa te opui... impulsului electric

-Dar ce lume minunata
De zei uitata
nespalata si urata
noroc ca putem folosii forta bruta
din ce am inteles e o lume in care
gura imprastie ura
mana tine cutitul
picioarele dau lovitura
iar maimuta se da de a dura

O carte prăfuită,

În colț de etajeră 

De -o vreme cuibărită 

Șușotea din operă..

O rază de lumină 

Alunecă pe -o filă 

Și o privire senină 

Citi creația umilă.

Pulberea fu risipită 

Șlefuită cu migală,

Renăștea răsfoită,

Degajând sfială..

Cuprindea o lume 

Tainică, divină;

O stea fără nume

De glorie străină..

Respiră -n cuvinte,

Din metafore curgea,

Trezea simțăminte ,

Fiorii culegea...

În suflet trec repezi ceasuri

Arse de focuri dese.

Pline de-ntelesuri, 

Dar tot neintelese.

Pasărea cândva divină,

De flăcări mistuită,

Zace goală si suspina.

Nu s-ar lăsa chinuită,

Dar aripile ofilite

Vântul nu i le atinge,

Iar speranța, pe sfârșite,

Flacăra n-o poate stinge. 

Pierit-a și codrul verde,

Fărâme gri prin aer zboară.

Prin ele nu se-ntrevede

Sa apară vreo fecioară,

Ce s-aducă un strop de apă

Aripile ca să-i stingă.

Să pot coborî a mea pleoapă,

Sufletul să mi-l atingă

Și să curgă.. Lacrimi gri,

Cenușă a trăirilor ce or fi.

În noaptea rece vrei să mă adormi,

La fel cum doarme luna printre nori.

M-arunci, cobor. Mă trec fiori.

Stropesc, dar ochii mi-s chiori.

Ce rol jucăm? Suntem actori.

Tragem de sfori, proprii autori.

Într-un câmp de maci roșii, arzători,

Doi scriitori, dar nu compozitori?

Inferiori. Croncănit de ciori,

O simfonie aleasă ce provoacă tumori.

Tot stai și măsori factori sonori, ori...

Om fi negustori înșelători?

Infractori amatori?

Martori judecători?

Guvernatori datori?

Domnitori convingători, cercetători, obseravtori?

N-avem valori, uneori culori 

Gandaci dăunători, ne vedem creatori,

Alteori nemuritori iubitori.

Dar tu mă adori și-mi zici:

Zbori, te evapori, și mori.

Soarele încet se lasă

Și lumina iar dispare.

Nici măcar acum nu-ți pasă

De a mea mută strigare,

Ce oprește ceasu-n loc.

Valurile-nvolburate

Al tinereții foc

Si toate clipele furate.

Stop.

Se uită acum la asfințit,

La firava continuare,

La codrul incărunțit, 

La culoarea ce dispare.

Apa ce curgea odinioară,

Vântul ce frunzele-mi mișca, 

Cerul ce se-nseninară, 

Vor mai reveni cândva? 

De ce le lași să plece? 

Să mă scufund în al meu adanc ocean

Umbrele sa mă înece

Să mă zbat aici în van...

Când luna-nchide pleoapa

Suferinței arzătoare... 

În seri de vară, cand soarele moare,

Mi-e săpată groapa.

Cimitir de stele, un sicriu

Așteaptă, s-arunci o pată.

Culoarea să ia drept pradă

Nemărginitul gri pustiu. 

Sunt incă viu în el. 

Aștept ochiul să mi-l deschizi, 

Privirea să mi-o aprinzi.

Să nu te sfiești de fel. 

Intră-n gând, străbate... pe mine

Și lasă-mă, printre rândurile tale

Să mă pierd ca într-o vale,

Unde tot ce-i rău, acum e bine. 

Fii vântul ce frunzele-mi adie, 

Stârnește focul cel dintâi. 

Cuprinde al meu căpătâi,

Și dă-mi sărutări. O mie. 

Să ne-nălțăm în amurg. 

Două flori spre stele, 

Uitând de suspinele grele

Ale ceasurilor care curg. 

Ori doi aștrii-n cer, 

Ce se ating cu a lor lumină. 

Nu-i păcat, si nu-i nici vină

Sa fim eterni... Atât, eu sper.

Stau cât pot și mă înalț.

Mă-ntind, înfoc și-ncerc să înhaț,

Tot ce prind ca să mă țin,

Să nu mă sting, să nu mă abțin.

Dă-mi ceva să mai ating,

Vreau să mor, dar nu mă sting.

Căci mă-ntind, înfoc și-ncerc sa fac,

Să mă întrec, să mă desfac,

Să trag de timp și să m-aprind,

Să trag de limbi și să pretind,

Că vreau să mor de epuizare,

Că vreau să ajung la nepăsare.

Tot ce vreau e să consum și să mă sting.

Să ajung, să mă împing și să mă aprind.

Trosnăi și mă enervez,

Mă liniștesc mă potolesc.

Toate astea și nu vezi,

Lume crudă, cum privesc.

Cu ochi înflăcărați, sunt pătimaș

Și încep să mă pălesc.

Sunt un foc sinucigaș,

Chinuit de un "trebuie să găsesc".

În tot ce-i frumos și tot ce-i urât,

Fie că-i trăire, idee ori sentiment și atât,

Te regăsesc în orice moment atins

De inima mea care, de curând ți-a cuprins,

Sufletul și mângâierea cu simțire de rai

Și toată credința ce aveai să mi-o dai.

Fie în formă de privire divină,

Cu-n sentiment albăstrui, ca oceanul să vină,

Ca un reflux ce cuprinde cer și pământ,

Ori soare și stele și luna fără de cuvânt.

Fie în formă de vorbă melodioasă,

Cântec de înger ce n-avea să iasă,

Dintr-o conștiință firavă, scufundată-n amintiri,

Cântec sublim ce întrezărește trăiri.

Fie în formă de rază de soare,

Atingere blândă ce din simțire nu moare.

Ca o adiere de vânt, învie în pustietate

Frunzele unui copac ce acum rămân mișcate.

Fie în formă de mireasmă de flori,

Trezind în lume culoare și fiori.

Îmbietoare animează chiar viața

Și imprimă în mulțimea timpului de clipe dulceața.