1  

Desire

It seems my thirst for you has no end, as I dive deeper into the ocean within your sparkly eyes.

It seems as if it could never be quenched, no matter how many sips I find myself delighted by.

It's cruel really, this yearning, this everlasting sense of wanting that drives time forward. Even so, I'd never wish for anything other than this.I allow it to be the driving force of my time on this earth, as I consume more and more of your beauty.

Drop by drop, your essence flows into mine and poems draw near, laced gracefully with a subtle scent of winter's pristine mornings.

It's a wake up call, a song of sorts that calms these raging emotions and makes the turmoil of this world seem distant and I'd never wish for anything else.. A melody resonating from inside to inside, drawn out for mankind to see, as our souls form a duet of perpetual nature.

I imagine it's a beautiful sight, one to behold, for the naked eye, even if in my eyes it is a formless object of pure love and burning passion, filled with motions of vivid poetry and deep longing, filled with everything but nought.

And I ask myself, what could be more beautiful than that?


Категория: Стихи про любовь

Все стихи автора: florin-birlea poezii.online Desire

Дата публикации: 26 июня 2025

Timp de citire: ~2 min.

Просмотры: 785

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

Oameni

În noaptea rece vrei să mă adormi,

La fel cum doarme luna printre nori.

M-arunci, cobor. Mă trec fiori.

Stropesc, dar ochii mi-s chiori.

 

Ce rol jucăm? Suntem actori.

Tragem de sfori, proprii autori.

Într-un câmp de maci roșii, arzători,

Doi scriitori, dar nu compozitori?

 

Inferiori. Croncănit de ciori,

O simfonie aleasă ce provoacă tumori.

Tot stai și măsori factori sonori, ori...

Om fi negustori înșelători?

Infractori amatori?

Martori judecători?

Guvernatori datori?

Domnitori convingători, cercetători, obseravtori?

 

N-avem valori, uneori culori 

Gandaci dăunători, ne vedem creatori,

Alteori nemuritori iubitori.

Dar tu mă adori și-mi zici:

Zbori, te evapori, și mori.

Еще ...

Foc viu

Stau cât pot și mă înalț.

Mă-ntind, înfoc și-ncerc să înhaț,

Tot ce prind ca să mă țin,

Să nu mă sting, să nu mă abțin.

Dă-mi ceva să mai ating,

Vreau să mor, dar nu mă sting.

Căci mă-ntind, înfoc și-ncerc sa fac,

Să mă întrec, să mă desfac,

Să trag de timp și să m-aprind,

Să trag de limbi și să pretind,

Că vreau să mor de epuizare,

Că vreau să ajung la nepăsare.

Tot ce vreau e să consum și să mă sting.

Să ajung, să mă împing și să mă aprind.

Trosnăi și mă enervez,

Mă liniștesc mă potolesc.

Toate astea și nu vezi,

Lume crudă, cum privesc.

Cu ochi înflăcărați, sunt pătimaș

Și încep să mă pălesc.

Sunt un foc sinucigaș,

Chinuit de un "trebuie să găsesc".

Еще ...

Într-un ochi

Cu ai mei doi,

Ochi văd, unul și atât.

Cristalin luciu oricând și oricât,

Întins în tot, cuprins și acoperit de ploi

Și de rază, că-i soare ori că-i lună,

Se uită acum în mine și caută-n suflet

Cântecul trezit din somn, complet.

Fără de cuvinte dar plin de-nsemnătate,

Melodios în armonie îmbină idei nenumărate.

În primă notă, din nimic pornind chiar viața...

Pământ și pietre și munți și de mireasmă, plină ceața,

Din flori și din sufletele ce mișcă atât de lent.

Crește din ele o pasiune a traiului violent

Cu foc, căldură și cu nestăpânită ardoare,

În tot ce trăiește și ce nu moare.

Totul se transformă din nimic în mai mult

Și rămâne cafeniul ce a început să fie demult.

Dansează mici și mari pe adierea vântului ce aduce

Frunze verzi ca de smarald și iarba ce se duce,

Fie ca să prindă căldura ce o calcă,

Fie să admire cum în lumea înaltă,

Neclintiți și străvezii copaci umbresc

Tot ce-n verde se ascunde de îndepărtatul foc ceresc.

Acum, printre verdele marilor gardieni ai primăverii

Se-ntrevede o nouă notă de speranță, din senin și supus tăcerii,

Cerul ce are să aducă nori și umbră deasă

Și pentru prima dată să cadă ploaie peste a vieții casă.

Să se prelingă pe pământ și pietre și munți;

Peste iarbă și copacii ce ascund și puțini și mulți.

Totul să crească și să asculte acum,

Cum trei note se contopesc și conectează sonorul comun.

O ciclicitate a muzicalității celor treci culori răsună

În adâncul ființei ce simte-n sine tot ce vrea să-i spună...

Adevăr din esență, acum universal, începe

Să nască în aceasta iubirea față de tot ce percepe,

Fie că-i maroniul pământ ori verdele pădurii,

Fie că o fi albastrul limpede al cerului sau simțirea căldurii.

Se-mbină într-unul și formează un întreg,

Al căror părți se atrag și se împletesc în al lumii dezleg.

Între timp, vântul ce a trecut peste toate străbate în continuare

Timpul și fuge dar fără de scăpare,

Căci acesta există în albul absolut ce vine cu lumina

Și mișcă în adiere chiar viața ce nu are a se termina.

Iar eu mă simt de parcă aș fi chiar briza

Ce trece prin spectrul trăirii fără a favoriza

Vreo notă ori culoare, vreo simțire ori visare

Și în albul nemărginit, viață dau focului neprihănit.

 

 

 

 

 

 

 

Еще ...

Simțuri

În tot ce-i frumos și tot ce-i urât,

Fie că-i trăire, idee ori sentiment și atât,

Te regăsesc în orice moment atins

De inima mea care, de curând ți-a cuprins,

Sufletul și mângâierea cu simțire de rai

Și toată credința ce aveai să mi-o dai.

 

Fie în formă de privire divină,

Cu-n sentiment albăstrui, ca oceanul să vină,

Ca un reflux ce cuprinde cer și pământ,

Ori soare și stele și luna fără de cuvânt.

 

Fie în formă de vorbă melodioasă,

Cântec de înger ce n-avea să iasă,

Dintr-o conștiință firavă, scufundată-n amintiri,

Cântec sublim ce întrezărește trăiri.

 

Fie în formă de rază de soare,

Atingere blândă ce din simțire nu moare.

Ca o adiere de vânt, învie în pustietate

Frunzele unui copac ce acum rămân mișcate.

Fie în formă de mireasmă de flori,

Trezind în lume culoare și fiori.

Îmbietoare animează chiar viața

Și imprimă în mulțimea timpului de clipe dulceața.

Еще ...

Lacrimi gri

În suflet trec repezi ceasuri

Arse de focuri dese.

Pline de-ntelesuri, 

Dar tot neintelese.

 

Pasărea cândva divină,

De flăcări mistuită,

Zace goală si suspina.

Nu s-ar lăsa chinuită,

 

Dar aripile ofilite

Vântul nu i le atinge,

Iar speranța, pe sfârșite,

Flacăra n-o poate stinge. 

 

Pierit-a și codrul verde,

Fărâme gri prin aer zboară.

Prin ele nu se-ntrevede

Sa apară vreo fecioară,

 

Ce s-aducă un strop de apă

Aripile ca să-i stingă.

Să pot coborî a mea pleoapă,

Sufletul să mi-l atingă

Și să curgă.. Lacrimi gri,

Cenușă a trăirilor ce or fi.

Еще ...

Resimțită

Uneori vorbesc cu palida lună,

Care prin lucirile ei distante îmi povestește de al ei soare

Și de căldura ce o simte încă înăuntrul ei.

În schimb, eu ii vorbesc de umbra esenței tale, 

Care îmi ține caldă amintirea încă vividă a ceea ce a fost cândva.

Еще ...

Стихи из этой категории

De te-aș iubi doar o noapte

Dacă te-aș iubi o noapte, 

Mi-ai aduce luna de pe cer

Sau m-ai lăsa stând acolo, 

Cu inima înghețată de ger. 

 

Еще ...

Speriat

Tu, ochi albaștri, muritor 

Ce vezi în asta seară?

Cand ploaia veșnicilor nori

Ti-a dat în brață o fată...

 

Cum o numești și cum o cânți?

Uitand parca de tine...

Si ochii ei care te plâng,

Te ascund cu greu de mine.


Caci doar ei știu ce ai făcut,

Cu mâini curate la apus,

Si cat de mult ți ai daruit

Vietii, petale, speriat.

Dar nu de ea, de noi, de ei

Ci doar de tine și de zmei..

Еще ...

Fragmente

Noapte de iarnă cu vânt pe la uși

Siluete vagi pe străzi înghețate

Și gândurile își fac mereu culcuș

În povestea cu "a fost odată "...

 

O lună aurie fără prea multe stele

Fără zăpadă în care să te-arunci

Doar ochii tăi în minte mai sclipesc

Și clinchetul paharelor ... de atunci.

 

Un ger năprasnic afară,

Cerul doar de lună îmbrăcat

Mă plimb pe-alei într-o doară

Cu sufletul în amintiri scăldat...

 

Revino să mă întorci în zilele de-atunci 

Pentru o clipă iarna să îmi fie caldă

Dorul c-o-mbrățișare si un vin să îl alini

Doar luna să ne vadă, întunecimea să ne fie colorată.

 

Te chem... deși nimic nu ai aduce din trecut

Nu cred să știi ce-nseamnă drumul înapoi

Din iarnă spre toamna cu noi doi

Când timpul părea că ne iubește pe-amândoi

 

Еще ...

Vis

 

Adu-mi cafeaua draga mea,

Și-apoi lipește-te de mine,

Avui un vis c-o stinsă stea,

Un vis anume despre tine.

 

Apucă-mă de mână, hai te rog,

Căci toaca-mi bate-n tâmple,

Iar visuˈacesta-i ca un drog,

Și simt c-așa o să se-ntâmple.

 

Visam dulăii la fereștri lătrând,

Iar spaima bântuind prin casă,

Ferestrele prin draperii plângând

Al tău sicriu aflat pe masă.

 

În pragul ușii se afla o sfântă,

Ce mă ruga să vin la-nmormântare,

Avea în mână o lumânare frântă,

Din care lumina un pui de soare.

 

Podeaua se crăpa ca-ntr-un cutremur,

Tavanul devenea treptat pământ,

Iar eu cu trupu-mi prins în tremur,

Săpam plângând al tău mormânt.

 

O stea zării căzând lângă fereastră,

Dulăii au sfâșiat-o în luminițe mici,

Și toată casa se făcu pe loc albastră,

Tu, din scriu, încet începi să te ridici,

 

Iar sfânta îndreptă privirea înspre mine,

Și lumânarea frântă treptat se încera,

Iar eu topit, curgeam murind prin tine,

Spre palma sfintei în foc a mă năștea.

 

Hai să rămânem treji în noaptea asta,

Iar somnul să-l hrănim cu lună plină,

Să nu mai plângă iar fereastra,

Să ne iubim pe întuneric și lumină.

 

Еще ...

Noi doi

Cât de frumoase îmi sunt păsările

pe întinsul cerului,

cum zboară împreună cu grijile mele

depre vântul de la nord,

despre vântul de la sud,

în drumul lor spre casă,

înapoi spre familiile lor,

înapoi spre departe de noi,

despre noi doi …

 

Cât de curajoase îmi par vietățile oceanelor,

lacurilor, râurilor …

în curenți de apă caldă,

în curenți de apă dulce …

despre un far pierdut în gândurile mele,

uitat la malul mării …

luminând spre noi doi...

 

Cât de simple par toate,

cât de complicate le facem,

cât de imposibile sunt visele mele

când mă gândesc la toate,

când mă gândesc la tine, când mă gândesc …

la noi doi.

Cât de minunate sunt stelele,

în culorile lor deghizate în ochii tăi,

cât de perfecte sunt constelațiile

pe gropițele tale când îmi zâmbești.

Cât de minunate sunt toate!

Cât de minunată ești!

 

Dacă ai trăi cât te iubesc,

în ochii Lui ai fi uitare!

 

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7 - Toate drepturile rezervate)

Еще ...

Tu ești poemul

 

Tu ești poemul pe care eu încerc să-l cânt,

Sau mai degrabă un sonet de

primăvară,

Căci tu ești ciripitul rândunicilor sosite de curând,

În înflorita veselă grădină cu stupi și liliac,

Și totuși afară este toamnă...

Eu vreau să-ţi cânt al meu sonet însă tu râzi,

Și uneori preferi să verși o lacrimă amară,

Sau când te cert ca mai apoi să am regrete, îţi cânt sonete,

Poveşti de dragoste sau de amor,

Târziu în toamnă sau chiar în iarnă,

Fără să simt nici teamă sau regrete!

Nu mai contează, sunt doar poeme de iubire,

Ce se doresc mereu aprinse,

De mine sau de tine,

Distinsă doamnă fostă domnişoară,

Sau chiar a basmelor de vis copila de odinioară.

(Volumul de poezii Sonete de amor) 

 

Еще ...

Поддержите Poezii Online

Ваша поддержка помогает Poezii Online красиво расти. Пожертвование помогает развитию, улучшениям и этому пространству, посвящённому личному творчеству — месту, где поэзия и литературный текст приносят вдохновение, спокойствие и глоток воздуха для души.

Спасибо, что помогаете поэзии жить дальше. 🤍