Țelul dorințelor

Se spune că în viața fiecărui om,

Dacă vârsta de șapte ani a împlinit,

Soarta dezvăluie precum un binom

Două elemente clare de îndeplinit.

Credința că-n viață va întâlni iubire,

Și-n drumu-i va păși cu inteligență.

Cu flori, soarta să-i fie o împodobire

Și bogăția anilor ca o inflorescență.

De ai ajuns să-i împlinești în căsnicie,

Înseamnă o nuntă de „cupru și lână”.

Căldura căminului a creat statornicie

Iar confortu-i izvorul din a vieții fântână.

Miraculoasă apă ce suflete hrănește,

Dulceață ce are ca ingredient iubirea,

Sentiment pur, ce-n inimă sălășluiește

Și-n cale, mereu, presară strălucirea.

Împlinirea visurilor, șirag de realizări,

Corola dorințelor, buchet de succese,

Melodia copacului vieții cu armonizări

Creând simfonia ce Universul hărăzise.

Ai putea să scrii un roman.

Gândurile ar fi un Cal Troian.

Evenimentele expuse ar uimi

Impunând prezența unei agerimi.

Faptele s-ar schimba în bine,

Fără cei care vor să dezbine.

Ai etala abilitățile prin scris

Imagine reală dintr-un paradis.

Inimile-n piepturi, toate laolaltă,

S-ar deschide ca o floare învoltă.

Sentimentele n-ar mai fi de izolare

Și efectul n-ar mai fi de oscilare.

Nu am mai șovăi și nici ezita,

Și-n viața noastră n-am mai imita,

Metehne ce luptă împotriva calității

Și patimi, slăbiciuni contra virtuții.

Au trecut douăzeci de ani

Și i-ați păzit ca niște titani,

De clipele cu furtuni și vijelii,

Cu iubire, argumentând temelii.

Croind „covorul” de încredere

Cu care ați așternut includere,

Și ați îmbrățișat cu devotament

Sentimente în viață cu rafinament.

Universul v-a dăruit un angajament

Prin care v-ați jurat atașament,

Reușind să sădiți în grădina vieții

Sămânța iubirii din copacul tinereții.

Calea pe care curajoși ați pășit

Și toate greutățile le-ați depășit,

Astăzi culegeți rodul săvârșit:

O viață frumoasă la nesfârșit!

Astăzi natura întragă se-apleacă,

Rugând Universul să țină sabia în teacă,

Și-n viață să fie doar bucurii, veselie

Realizări, reușite, toate trimise ca solie.

Te intimidează cu glas rânjit

O lume ce nu ți-a înțeles

Neputința dorului tău cel îndârjit

Și al tău principiu este smuls.

Dar răsărind din buchetul de fete

Fecioara cu obraji ca de bujor,

Și cu împlinirile sale complete,

Poate totul în viață va deveni ușor.

Și-atuncea rânjetul zăcut

De pe-a lor buze se va duce,

Și s-or așterne într-un tăcut

Uimiți, ne mai având ce zice.

Iară fecioara, în faptul serii

Ca o copilă sub clar de lună,

Își va accepta clipa trecerii

Încuvințând un dor sub pază bună.

Încearcă să privești prin ochii orizontului,

Ascultă bătăile inimii cu stetoscopul Universului,

Pipăie freamătul vieții cu simșurile naturii,

Miroase parfumul îmbietor al destinului și firii.

Adormi visând un peisaj în zori de zi,

Trezește-te în zori gândind la un plăcut amurg,

Acceptă momentele ce-aduc trăiri,

Urmărește cât de minuțios și sigur curg.

Transferă inimii din gând menirea,

Permite sufletului să se-nobileze cu sublim,

Îmbrățișează semenii cu iubirea

Ce-n bucurie harul împlinim.

Trezită dintr-un somn agitat,

De vântul sălbatic ce bate în geam,

Și de un aspru gând înfiripat

În spinul din inimă ce îl smulgeam.

Deschid fereastra razei de lună,

Și-ncerc să-mi liniștesc simțurile,

Îndrăznind să-nlătur norii de furtună

Ca stele din noapte s-aline gândurile.

Mă retrag în mirajul unei cărți,

Spre a îndepărta sentimentul

De a nu răscoli amintirile unei vieți

Ce frumos mi-au însoțit argumentul.

Citind, timpul s-a scurs jumătate.

Pe pleoape o liniște s-a așternut.

Ușor punând semnul în carte,

Un nou vis în somn am străbătut.

Ca un regizor, subconștientul crează.

Sperând ca acel gând mult dorit

Ce-n inimă calea o luminează

Să se scalde în al stelelor licărit.

Fiecare parte a corpului uman

Își accelerează rostul ideal.

Prin organe și simțuri iese la liman,

Luptând să nu intre în areal.

Spre culmi, ne bazăm pe picioare.

Proptim un țel cu puterea din mâini.

Gândim și dobândim minți superioare,

Visând ca ideile bune să prindă rădăcini.

Hrănim creierul cu multă știință,

Auzul cu note muzicale divine,

Văzul cu priveliști de priință,

Mirosul de flori ce-n nări survine.

Râurile ce trec prin vene și artere,

Și circulă prin organism cu un rol,

Sunt hrana inimii încă de la naștere

Și dă creierului înțeleptul control.

Un imens mecanism îl purtăm, 

Un ceas cu un timp ce-i efemer,

Și loviți de boli, viața scurtăm

Ridicând ochii și ruga spre cer.

Uităm să privim la păsări și flori,  
La cerul cu nori, la soare și stele,  
Uităm să iubim lumina din noi,  
S-o lăsăm să răzbată prin piele...  
  
Uităm, mult prea des, uneori,  
Să citim, să cântăm, să zâmbim,  
Către pomii ce înalță-nspre nori,  
Senine troițe ce se roagă sublim...  
  
Uităm că prin venele noastre,  
Fără grabă, curge aur lichid,  
Uităm că din noi, câmpiile vaste,  
Către cer, subtil, se deschid...  
  
Uităm că zburăm fără umbră,  
Uităm că pășim fără pas,  
C-am sorbit din pocalul cu ambră,  
Până când nimic n-a rămas...  
  
Uităm că pe frunte ne stă înscris,  
Haloul ființelor caste,  
Uităm că Cerul, pentru noi, îi deschis,  
Și purtăm, cu toții, o rană sub coaste...  
  
Să uităm, stă în firea umană,  
Să iertăm, mai aproape de zei,  
Suntem îngeri ce coboară în strană,  
Să cânte etern, psalmul verdelui Rai...

Întreaga lui creație ascunde
Frânturi de urme de manoperă
Ochii se udă,inima-ți tresare
Nu e doar lirică man,e Operă!
-
Averea lor de-o viață adunată
Banuti cu lei,toți numerar
Strigau unii după alții să se-adune
Nici nu știau ca banu-i nume rar
-
Înțelepciunea cică se obține greu
Cică-i mai "scumpă" ca o fostă
Valoarea o estimezi doar cand o pierzi
Înțelepciunea-i scumpă,dar si prostia costă
-
Filozofezi cuvinte greu de deslușit
În glas nicicând n-o să ajungă
Bagaje întregi de cunoștințe cari 
Și totuși te rezumi doar la o pungă
-
El tot m-aleargă întreaga viață
C-un amărât de ceas se simte viu
Degrabă orele-s minute secundate
Mi-arată cât mai sunt pan' n-o să fiu
-
Ce-o să rămână dupa mine pe pământ
Sclipici,lumini,v-o spune EA
"A fost un simplu om ce a iubit"
Din dragoste cu drag o stea

Eu nu știu cum și nu știu când

Mă culc, leniv, într-un mormânt.

Mă duc hoinar pe-un drum străin,

De unde știu că nu mai revin.

De azi, smerit, mă pregătesc

Cu moarte viața să-mi plătesc.

Va fi sfârșit, eu știu, odată,

Dar nu acum, ci altădată.

Va fi și-acum, nu peste ani,

Și știu că o să doară,

Și orice gând, de mii de ori,

Tăcut și dur omoară.

Cu moarte umplu zi de zi,

Dar vreau doar să trăiesc.

Și, epuizat de gânduri crude,

Încet și greu vorbesc:

„Eu nu mai pot, nu vreau durere.

Sunt prea sătul de gânduri rele.

Știu că-s pe-un drum cu un sfârșit,

Dar am o viață de trăit.”

Păsările triste tot cântă,
În timp ce soarele-mi prezintă
O prezență înmormântată
Într-o transparență înfrântă.

Și-mi luminează colinele des-florite,
Dar după tot, durerea se ascunde.
Răsar speranțele muribunde
Din pământul secat de suferințe.

Da, îl ud eu, cu lacrimile mele,
În timp ce rubiconii stau la pânde,
Căutând să se sature din ele…
Dar cine să-i oprească, jude?

Măsor milimetru cu ecosonde
Să văd adâncimea oceanelor mele,
Dar rămân ca un lude
Înconjurat de acvilide.

Un fir de gând se naște-n zori de zi,

Și tremură ușor, dar nu va dăinui,

Căci timpul curge rece, neînduplecat,

Și tot ce pare trainic e spulberat.

În pașii noștri, clipa se destramă,

Un foc mocnit sub propria sa vamă,

Privim în urmă, umbre ce dispar,

Privim în față, ceața unui hău bizar.

Existența e un vis ce se destramă lin,

Într-un „azi" fragil și un „nicicând" străin,

Doar în neființă, ca într-un ocean tăcut,

Se stinge zbuciumul și tot ce am avut.