De ziua ta

Se așterne în poala toamnei

A naturii frunză galben-ruginie.

Miresmele strugurilor și a prunei

Se pregătesc pentru domnie.

În grădina de legume de la curte

Se etalează gogonelele și gogoșarii.

Castravetele și varza dau concerte

Iar morcovii și țelina sunt toboșarii.

Mustul dulce care inspiră simfonia,

Pastrama mânuind arcușul pe grătar,

Compun arii animând monotonia

Și ardeiul acompaniază exemplar.

Mărul, nuca și cu para

Se împreună într-un dans

În livadă auzind fanfara

Iar gutuia joacă preferans.

Lumina înfruntă orice întuneric

Ca Soarele în lobul său sferic,

Ce îți dăruiește energia în viață

Și-ți topește-n suflet sloiul de ghiață.

Depășești cu putere, ardoare

Orice eveniment care doare.

Lupți cu întunericul malefic

Și îți dorești un climat benefic.

Identifici s-apuci o cale măiastră

Precum a cerului culoare albastră.

Încerci să descoperi în suflet

Un drag sentiment și răsuflet.

Întunericului din noapte

Stelele și Luna-i sunt înțelepte,

Transformându-i paradoxul

Astfel ca magia să fie influxul.

Lumină-n suflet și în minte,

Iubire ce nu se dezminte.

Petreci momente fără de cusur

Chiar dacă părul ți-este sur.

Dacă ziua ar fi o noapte,

Totul s-ar spune în șoapte.

Dar prin zorii ce apar

Orice șoapte în van dispar.

Doar destinul îți croiește

Calea aleasă, și nu greșește.

Pe cereasca hartă a sorții

Creionează un însemn al vieții.

Acesta îți marchează soarta

Și nu știi când se-ntoarce roata,

Căci ești sortit ca s-o urmezi

Și îți rămâne doar ca să visezi.

Un an, o zi, un ceas,

Și ai reușit încă un pas

Să poți iubi și realiza

La orice vârstă ai avea.

Sunt ca și o floare

Ce apă nu are

Și-adoarme, pălită

De vremea însorită.

Sunt ca și-o pasăre

Ce zboru-i zadarnic,

Căutându-și un loc

Unde-o fi cu noroc.

O firavă și dulce ființă

Ce-n suflet are credință,

Iar dragostea-i jură

Din inimă sincer și pură.

Ramurile verzi de finic

Și de salcie-n prorocie,

Oamenii purtîndu-le tainic

Înmânate-s apoi cu dărnicie.

Trei zile și trei nopți sfinte,

În ore, minute și multiple clipe

Să le-mparți, ca bun părinte,

Cu cei dragi și dor să se-nfiripe.

Cele șapte taine spuse de Paști,

Aflate de creștini prin Apostoli,

Învățături divine să-nsușești

Că-s aduse din cer de către soli.

În spiritul sărbătorilor pascale

Se-așterne masă îmbelșugată.

Sufletul cântă pe note muzicale

Iar ființa cu natura-i conjugată.

Gîndurile se-nobilează feeric,

Inimile toate se deschid în floare,

Magic împrăștiindu-se generic

Și armonia pe toți să-nconjoare.

Copacul înalt ce vede-n zare

Muntele bătrân, stabil și mare,

Își înalță mereu ramurile-n sus

Fiind acolo, ca să nu fie exclus.

Pe malul apei albastru-verzuie,

Rădăcinile Copacului reconstituie

Legătura strânsă în sânul naturii

Cu Muntele, ca bază a structurii.

Imaginează cum de pe malul apei

Dorința-i alinată de apusul clipei,

Iar Muntele măreț ce se întinde

Pe celălalt mal, și cum se destinde.

Simbioza creată între cei doi coloși,

Vor să ne arate cât sunt de fabuloși.

Copacul îi spirit prin care respirăm

Muntele simbol prin care rezistăm.

Te iubesc, dulceaţã micã, te iubesc,

Mai mult decât pe-orice suflet omenesc!

Şi nu e pe lume soare

Sã arate cât de mare

Este dragostea pe care

                   Ţi-o nutresc!

Tu în casa noastrã strâmtã ai venit

Cu ales şi scump şi vesel ciripit!

Anii repede zburarã,

Uite cã eşti domnişoarã

Mândrã, ca o lãcrimioarã,

                    Negreşit!

Au trecut aşa de multe primãveri

Şi s-au stins în timp, precum ziua de ieri!

Lasã supãrarea, lasã,

Fii cu inima voioasã

Noi nu stãm mâhnirii-n casã,

                    Prizonieri.

Ape tulburi se revarsã în puhoi,

Greutãţile dau iama peste noi!

Tare-ar vrea sã ia cu ele

Taine, doruri, toate cele,

Sã ne facã zile grele

                    Mai apoi.

Sã rãmâi cu bine, dar, al meu odor,

Sã-Ţi dea Dumnezeu Preasfântul, ajutor!

Şi sã ai grijã de tine,

Sã n-ajungi în mâini strãine

Sau de râs şi de ruşine

                    Urzitor.

Vine vremea sã ne întâlnim din nou,

Când vor creşte iarãşi florile-n rondou!

Trandafiri şi lãcrimioare,

Şi muşcate solitare,

Rãsunând în fiecare

                    Un ecou...

Am o prietenă bună,
Ştie ea ce este glumă!
Gingaşă ,mărinimoasă-
Este-o floare ea frumoasă!
Mereu zîmbeşte
Viaţa din plin o trăieşte,
Stimată şi apreciată
Este cea mai bună fată.
O respect ,o iubesc
Tot binele din lume îi doresc!

A fost foamete în țara mea și satul meu. Oamenii au suferit mai mult, Decât a suferit pe cruce Dumnezeu. Omul nu mai era om. Pomul nu se mai simţea pom. Se auzea plâns de copil Atunci și Dumnezeu parea să fie și el inutil. O mamă care își ținea copilul înfometat la piept. Plângea încet, plângea aproape fără regret, Căci moartea venea fără să zică nici un cuvânt Și lua cu ea acel suflet plăpând. Nici cerul lacrimi nu mai avea de atâta durere și plâns, Căci pământul parea un iad, un iad de necuprins! A fost foamete în satul meu și în țara mea. Cât voi trăi pe pământ Eu durerea aceasta nu voi uita-o nicicând. Poezie de Vladimir Potlog

Încă din generală

Ai fost o persoană foarte specială.

Sper să țină până la infinit

Această prietenie de nedefinit.

Nu vă mint când vă spun

Că fară voi aș fi o simplă piatră

Care nu ar cunoaște viață.

de la o vreme-ncoace,

indiferent de ce as face,

umbra ta mereu o simt,

zici ca am innebunit

lumea de-as putea ti-as da-o,

lumina-ti ochilor de-as vedea-o.

zambetul cel ce ma invie,

de l-as putea tine la cutie.

tu, steaua cea mai lucitoare,

din pacate, doar fata muncitoare,

lupti cu lumea cea nedreapta,

dar tu mereu mai desteapta.

luptatoarea mea-ndragita,

sa nu te lasi ,te rog, orbita,

de ale lumii minciuni,

este doar plina de inselaciuni.

ESTI GANDUL MEU DE DIMINEATA

SI SEARA LA CULCARE

SI.I SPUN LUI DUMNEZEU MEREU 

CA TU MI.ESTI ALINARE

SIL ROG SA TE AIBA IN GRIJA LUI

SI SA TE PROTEJEZE 

PEMTRU CA SUFLET CA AL TAU

NU PREA SE MAI GASESTE

ESTI OMUL DE CARE MI.E DRAG 

SI.MI VEI FI TOATA VIATA

CEL CARE A STIUT MEREU 

SA IMI REDEA SPERANTA

CACI POT SA MERG SI MAI DEPARTE

INDIFERENT DE CUM MA DUCE VIATA.


de Mihai Cristina