3  

Reflexii

Acum când gândurile îmi sunt

La unison cu bătăile inimii,

Și razele de soare mă descrunt,

Dăruiesc sentimente pure omenimii.

 

Doresc mereu ca să descopăr

O lume plină de candoare,

Și iubire cu care să acopăr

Tot ce din trecut mă doare.

 

O cunoaștere a conștiinței

Din teancul de necunoașteri,

Subjugate zilnic tendinței

De a înfăptui, zidi renașteri.

 

Cu stihuri blânde să dezmierd,

Clipele minunate să le amintesc,

Luptând cu anii să nu le pierd

Și iubirea de frumos să n-o clintesc.

 


Category: Philosophical poem

All author's poems: Cornelia Buzatu poezii.online Reflexii

Date of posting: 13 мая

Views: 58

Log in and comment!

Poems in the same category

Sunt aici

Sunt aici, înnot pământul...

Doamne, care-i adevărul 

Ce sunt toate, toate astea 

Cum există existența 

 

De ce sunt aici, acum 

Cum mă recreez din scrum 

Ce e negrul și lumina 

Ce e cerul și gândirea 

 

Cum mă uit și pot să văd 

Cum de merg, și pot s-aud 

Ce-i tot, prețuitule 

Why me, negăsitule 

 

De ce am fix forma asta 

De ce e fix asta planeta 

Cum de e posibil totul 

Cum de-ncerc să știu ce-i gândul 

 

Ce urmează să trăiesc 

Cum să fac să mă trezesc 

Cum să simt și să m-opresc 

Să simt și ce ocolesc 

 

Cum poate fi o floare 

Așa vine și dispare 

Cum e așa și mândră 

Rezistentă și plăpândă 

 

Cum de se-nvârte globul 

Cum poți potoli vântul 

Ce e respirația 

Ce este vibrația? 

 

"Oare cum exist ca totul 

Oare care mi-este scopul 

Să recreez la nesfârșit 

Iar să pierd ce-am regăsit 

 

Să trăiesc tot ce există 

Destinul și soarta tristă 

Baschetul și jucătorul 

Să integrez exteriorul 

 

Cum de pot atât de multe? 

Sunt ele și le fac rapid 

Nici nu știu ce-o să rezulte 

Poate un fluid solid 

 

Nimic nu se risipește 

Infinit se răspândește 

Crește, crește și se scade 

Se înalță și iar cade 

 

Tot ce știu e tot ce vezi 

Fac posibil tot ce crezi 

Eu îi dau vieții viață 

Iar eu sunt a lumii speranță 

 

Sunt moartea-n jocul de-a trăi 

Sunt înaintea oricărei creări

Sunt infinit în infinite căi 

Sunt sosiri care sunt plecări 

 

Sunt cel ce dă sensurile 

Sunt să fiu vremurile 

E totul doar ca să fie 

Fără o direcție" 

 

Mereu doar eu cu mine 

Încep să se termine 

Cenușa și bătăile 

Inimii dorurile 

 

Cum să fac să-mi amintesc 

Adevărul sufletesc 

Când se-ntâmplă ce-mi doresc 

Libertatea să trăiesc 

 

De ce mi-e greu să te văd 

Vreau numai să te revăd 

Unde este locul meu 

E la tine, Dumnezeu? 

 

Simt că suntem aproape 

Și știu că simți de departe 

"Încât sigur suntem uniți 

Domnul și ai săi iubiți..." 

More ...

Frunzele

Frunzele neștiute de nimeni 

Se-aruncă-n cascade de albastru dor,

Vocile pe bolte de citadele 

Recită eternele imnuri în cor. 

 

Pe'alocuri se văd creste de ceruri, 

Genuni cu nimfe și melodii străine,

Atlași ce poartă puncte de suspine, 

Dar eu, eu, mă port doar pe mine. 

 

Palidele umbre în fruntea-mi obosită

Intonează fugi, coruri și triste arii

Luate de undeva...oare cine știe? 

Poate din fragede și vesele morminte. 

 

Cred că sunetul spune o poveste de umbre 

Ce din vestale adieri nu piere doară,

Lumini, penumbre, dulci tenebre

Mă cheamă să mă-ndrept spre-o poartă ideală. 

 

Dar m-am oprit și-ascult cum bate timpul.

În materia-mi de cenușă 

Curge lapte luat din áride metale, 

Și pocaluri de lumină se-ating în ceruri pale. 

 

Nu voi citi din apele mortuare

Cărți, poeme sau unduitoare versuri, 

Cuvinte trecătoare din trecătoarele-mi creneluri

Nu vor umple pagini decât cu'aprinse triluri! 

 

Oda lumii ce se stinge o-nțeleg,

Dar vine o alta ce nu-mi sună cunoscut.

Se stinge torța vieții care'a fost,

Și vine moartea... moartea unui mort.

More ...

,,Manifest Cerului''

Într-o dimineață încețoșată din cerul liniștit și albastru,

O ninsoare aprigă se revarsă peste pământul aspru.

Micii fulgi se așează pe uniforma soldaților

Ce mărșuluiesc neostenit pe străzile orașului într-un tempou repede și grăbit.

Uniți prin credința față de general ei vor merge în luptă

Important să se întoarcă acasă,pentru ,,mărețul'' imperiu ei se vor gândi după.

O nouă victorie obținută prin jertfa a mii de oameni

Important e marșul,nu durerea mamelor.

O victorie ce urmează a fi întocmită prin ordinele de executare a celor mai mari

O bătălie ce urmează a fi dată împotriva așa zișilor ,,dușmani''.

Împotriva dușmanului de ieri și de mâine,

Împotriva ta,în favoarea regimului.

Împotriva familiei,împotriva prietenilor,

Împotriva celor care te înconjoară,

Vei fi cel mai bun slujitor,

Dar mai puțin bun pentru țară

                        ...

 

O dimineață înzăpezită,prin troienele mari

Străbat razele soarelui,fierbinți și tari,

Străbat inimele oamenilor reci ca zăpadă,

A răsărit soarele,pe toți vrea să-i vadă.

Un vânt ușurel începe să bată,legănând frunzele de pe copaci .

Văntul începe a bate mai tare,încep să se clatine copaci.

Un strigăt sfâșiitor străbate liniștea sfântă,

Afară se întunecă,norii încep să plângă.

Soarele se mărește și vine spre pământ,

Fierb râurile și lacurile,fierbe oricare gând.

Căzuți ,ei se zbat în agonie,le ard ochii,le ard sufletele,arde totul.

Cad la pământ sute de lumini stinse ce nu vor mai lumina niciodată,

Cad spirite încinse,cade lumea toată.

Sfidați de fiecare fir de iarbă,de fiecare rază de soare,ei vor rămâne acolo,și cândva o să răsară,

Legați tot ce au mai sfânt - de pământ.

                               ...

                               

 

În armonia naturii,cu o durere interioară,cu o dorință de răzbunare tu vei trăi mai departe,neputincios.

Cu micuța ta viață,blocat într-un ciclu infinit de existență.

Și prin curaj și demnitate vei înainta,

Ferit de a luptei impotență.

La dosul lumii,la capătul pământului,sub un copac sau pe un câmp,

În veșnica ta căutare,trăind cu un singur gând,

Sub raze fierbinți de soare,sub lumina lunii,

Un adevărat luptător al lui Dumnezeu existând,

La o parte de relele lumii.

În propriul tău ritm de a trăi,cu ale tale scopuri,

Cu ale tale gânduri,cu ale tale roluri,

Nefiind singur,iubit de cineva,

Luminată mereu să fie viața ta.

Când ești îndurerat,în mijlocul unui haos,

Te simți uitat de lume,uitat de tot,

Nu uita că-ți este cineva alături,

Printr-o prezență spirituală,în acel loc.

Când dorești să plângi sau să strigi,disperat de prostimea lumii,

Dezamăgit de existența umană,simțindute al societății prizonier,

Când nu vei mai vedea nimic pe pământ,vei striga la cer.

More ...

Pocal (Monocristal)

Marchez epocal

Servind din pocal

In timp ce in fundal

Se aude muzical

Cum se apropie maniacal

Din infernalul abisal

Un asa-zis feudal

 

Cu o privire in agonal

Se prezinta punctual

Dar cunosc la nivel mental

Ca m ar sfasia ca un sacal

Pentru nepretuitul monocristal.

 

Printr-un act teatral

Se naste un moment conflictual

In timp ce instictual

Lovesc intelectual 

Si rasar triumfal

Trimitandu-l procesional

Inapoi in infernalul abisal

 

Marchez epocal

Servind din pocal

Cu dispreț, privesc superficial

Pe raftul piedestral

In miezul monocristal

Savoir, penser, rever. Tout est lă

Rasuna din peretii de metal

Dar e alt cantec funeral

Lipsit de moral

 

More ...

Observatorul. Renașterea.

Un observator lipsit de putere, insă curios,
Uitându-se asupra evenimentelor ce se desfășoară,
Tace, gandește și-și spune "cât de misterios..."
Observând totul pentru a mia oară.

Pierdut în gând, caută disperat o concluzie;
Incearcă să găsească un înțeles.
Dar, inevitabil, se adâncește în confuzie;
Repetă pentru o eternitate același regres.

”Poate totul nu are rost,
sau poate a-l percepe nu sunt capabil.”
Își spune observatorul, copleșit de anost
Găsindu-se pe sine într-un mediu mizerabil.

Indiferent de perspectiva aleasă
Observatorul nu observă realitatea.
Meditează, încercând să ințeleaga cutia neînțeleasă
În care se află totalitatea.

Acesta repetă totul pentru o perioadă de timp nenumărabilă,
De fiecare dată, progresând.
Găsește, in continuu, o noua variabilă
Spre adevărul absolut, avansând.

Devine, în timp, un cercetător,
Plin de curiozitate și însetat după cunoaștere;
Îl covârșește pe așa zisul ”creator”
Adânc în interiorul său are loc o renaștere.

-steinkampf

More ...

Indispoziție

Ești tu devină soartă?

Sau poate nu-mi dau seama

Ca și-o ființă moartă

Ce nemai știind teama

Târziu se pierde între ciulini.

 

Soartă, ce-n tăcere ai plăsmuit

Unii să sufere oare fără încetare,

Lăsându-și visul aghesmuit

Sedus și secat de întristare,

Și pierzând dorința în țelini.

 

De ce ai făcut oare ca-n viață

Unii să aibă-n suflet ghiață,

Și totul în jur să îi lovească

De nu au loc în inimi să iubească,

Și trec în amintire perfect hialini.

 

De ce-ai prezis mereu omului

Să îți urmeze bătăile ritmului

Ce le-ai compus printre semeni,

Și cu o baghetă magică-i ademeni,

Și le oferi vederea-n ochii cristalini.

 

Dar nu, profeție nu ești soartă,

Tu, știind că vina lor o poată.

Pe cei înconjurați de micșorimi

Îi osândești multor asprimi.

Dar apoi tu în viață poți să îi alini.

More ...

Other poems by the author

Dacă

Dacă zilele ar fi ca nopțile,

Nu ar mai exista lumina călăuzitoare.

Dacă vocea ar fi mută,

Cuvintele nu ar mai exprima sentimentele.

 

Dacă sentimentele nu ar exista,

S-ar așterne o tăcere rece.

Dacă nu ar exista o clipă tandră,

Sufletul ar îngheța în neant.

 

Dacă nu ar exista culorile,

Totul s-ar adânci în umbră.

Dacă forme nu ar exista,

Fondul nu ar mai avea sens.

 

Dacă omul din noi n-ar exista,

Omenia ar fi îngropată-n nefast,

Și sălbăticia sentimentelor

Ar dezvălui monstrul uman.

More ...

Trăiri

Poate că azi nu sunt atât de sigură,

Cum ieri am fost perfect convinsă,

Că mâine nu voi mai fi singură

În lupta vieții, care părea învinsă.

 

Principalele simboluri ale vieții,

Apa, aerul, pământul și focul

Sunt elemente necesare tinereții

Ca să croiești bătrâneții cojocul.

 

Filozofia tuturor trăirilor noastre

Își lasă amprenta dedicatoare

În gândurile și inimile noastre,

Liniștitoare și binefăcătoare.

 

 

More ...

Dragoste-n tăcere

Sunt ca și o floare

Ce apă nu are

Și-adoarme, pălită

De vremea însorită.

 

Sunt ca și-o pasăre

Ce zboru-i zadarnic,

Căutându-și un loc

Unde-o fi cu noroc.

 

O firavă și dulce ființă

Ce-n suflet are credință,

Iar dragostea-i jură

Din inimă sincer și pură.

 

More ...

Balanța sorții

Idealismul mereu apare o utopie.

Principiile-s mereu marginalizate.

Valoarea este ținută sub călcâie,

Cinstea, bunul simț sunt avertizate.

 

De ce sunt create pe pământ

Câmpuri cu flori dar și cu buruieni.

De ce slăvim iubirea-n cânt

Iar ura și necinstea-n huiduieli.

 

De ce sunt suflete ce se frământă

Și-ncearcă lumea să o îndrepte.

De ce sunt unii care înfruntă

Și nămolesc idei de bine, fapte.

 

De ce viața este o ecuație

Prin care se descoperă-n final,

Necunoscutele puse-n fracție

De un destin ce l-anceput pare banal.

 

De ce ființele sunt efemere

Și numai Universul este infinit.

De ce ne înduioșăm doar la durere

Și ne bucurăm la ceea ce-am dorit.

 

Sunt gânduri sub semnul întrebării,

Sentimente în balanța sorții,

Fapte la îndemâna cugetării,

Reperele vieții la tăișul judecății.

 

 

 

More ...

În vis, natura

În poiana încărcată cu flori

Soarele răsare dis în zori.

Mândru se-așează în zare

Și încălzește întreaga suflare.

 

Din tulpina verde și firavă

Creând o întreagă dumbravă,

Se naște din boboc o floare

Frumoasă ca ruptă din culoare.

 

Deschisă într-o noanță albastră

Cu ochiul îndreptat printr-o fereastră,

Spre orizont, nevoia spre a lumina

Și caută-n aer vântul spre a germina.

 

Un nor se-mprietenește cu Soarele

Și își descarcă tunând izvoarele,

Dăruind împreună, de milenii

Viață înmiresmată, multicoloră poienii.

 

 

 

 

 

 

More ...

Armonie

Vin negru pentru nopțile albe,

Flori roz pentru zilele negre,

Lumina stelelor pentru tenebre,

Să-mi fie mereu toate salbe.

 

Natura toată să-mi inspire

Un gând născut în conștiință,

Oferit de suflet ca dorință

De multe drumuri fără oprire.

 

Să dăruiești mereu cu prietenie,

O picătură din iubirea magică,

Cu care să înalți în viața pașnică

O fântână a bucuriei și de armonie.

 

 

 

More ...