Acele de la pălărie

Și azi o rază a soarelui vioaie

La fereastra odăii apare.

De parcă ar ști cât am nevoie

Să-i simpt lumina ce nu dispare.

Strălucirea razei sufletul mi-atinge,

Dând inimii imboldul vieții.

Și-ți spui din nou, cine va-nvinge

În lupta cu anii bătrâneții.

Simți în nări parfumul regăsirii,

Culoare palidă a regretului în privire,

Și te mângâi cu razele amintirii

Ce se mențin nestinse din iubire.

Dar soarele dispare între nori,

Și o umbră a tristeții te apasă.

Speranța zboară cu șirul de cocori

Și aștepți o nouă primăvară-n casă.

Ce parfum oare ni s-ar potrivi

Dacă-n viață mereu am iubi?

Esența lui ne-ar face emotivi,

Și cu dragoste-n glas am vorbi.

Am alege în viață o esență

Dintr-un buchet de anemone.

Culegând a lor inflorescență,

Creem clipe de vis homocrone.

Pășind curioși pe această cale,

Cu iubire-n sentimente am croi

Suflete calde pe note muzicale

Și nu am mai urâ și nici a învrăjbi.

Acest modest talisman 

Ce îl primim în fiecare an,

Soli de primăvară aduce

După iarna ce se duce.

El simbolizând calin,

Aer, apă, cer senin,

Soarele cu a lui căldură,

Acasă florile din bătătură.

Sper ca solul să fie bucurie!

Să aducă pacea timpurie,

Un gând bun și fericire,

Voie bună, liniște, împlinire.

Ești prea înzestrată de Zei

Să dai valoarea pe slugărnicie,

Să schimbi virtutea-n viciu,

Sinceritatea gândului-n nemernicie

Și licuricii în negri gândăcei.

Gândirea, simțurile și voința

În mii de fărâme mărunțite,

Devin mici cioburi ale vieții

Ce vor croi îndreptățite

Obstacolul ce va-nfrunta dorința.

Strângând mereu tot firmituri,

Puterea fizică și a minții

Se vor împrăștia-n neant.

Și vei afla că bucuria vieții

Ți-apare palidă și în frânturi.

Nu mai doresc privirea,

Nici gândul să mi-l porți.

Imagini ireale

Ce le aștept ca sorți.

Pătrund ca într-o sferă

Pe care n-o cunosc,

Și sentimente surde

Dintr-o durere nasc.

Ardoarea vieții, falsă,

Creată prin minciună,

Nu va putea aduce

Speranței o lumină.

Astăzi la a șasea aniversare,

Nunta de zahăr ca o revărsare,

Aduce dulcele, sentiment feeric

Către inimă, imbold lăuntric.

Astăzi la a șasea aniversare,

Nunta de fier ca o balansare,

Redă vieții de cuplu rezistența

Ambalaj ce-ntărește existența.

Drumul ales, soarta s-a împlinit.

Viața să se-ndrepte către infinit,

Într-o pură armonie plină de amor

Și într-un cadru de familie iubitor.

Ani mulți ce se urează cuplului,

Dorințe de augur atribuite rolului,

Toate să se-ndeplinească în dor

Și nicicând să nu apară vreun nor.

          -  prima parte-

      Ceia ce părea la început doar un zvon s-a dovedit a fi

un  adevăr de temut: virusul COVIT -19, spune mama.Am

fost  atenționați, sfătuiți ,apoi obligați să ne izolăm să stăm în

case.Calendarul din perete arăta că a venit luna martie ,apoi

aprilie,deci a venit primăvara.

     -Așa e mamă, îmi amintesc,răspune fiul.Cum ai făcut față?

     -Fiind  o  fire activă,  șitii că am o căsuță  de vară cu grădină

mare pe malul Siretului ,am simțit nevoia să găsesc soluții și să merg

acolo.Voi copii mei nu voiați să mă știți aclo  izolată , doar cu bătrâne-

țea și metehnile ei A fost greu să vă conving să mă duceți  acolo.Dar

odată ajunsă ,aveam mereu ce face Zi-lumină eram pe afară ,intrând

în casă doar pentru odihnă.Acea mică gospodărie semâna mult  cu cea

în care am copilărit :fără apă curentă,fără lumină electrică ,fără televizor,

fără frigider.Acum mă duce gândul  la modul de viață al părinților mei

Fără toate acestea nu i-am văzut supărați  pe soarta lor și eram cu toți

fericițiAici eu mă ocupam  doar de grădina de legume și de florile care îmi

bucurau privirea.

      -Dar ai pătrat legătura  cu noi?

      -Bine înțeles ! voi îmi făceați cumpărăturile!...știi și tu că am copii

buni ,nu mă pot plânge dar singurătatea  se simțea !...Voi aveați serviciile

și viața voastră.Așa că ,trăirile ,gândurile și amintirile ,le duceam singură

Ăm început  să notez totul pe un caiet,fără retușuri ,neavând intenția să le

public vreodară.

        -Și cum ai ajuns să le publici ?întreabă curios fiul...

        -L-am cunoscut pe ziaristul Mircea Ionescu ,căruia i-am mărturisit

cu ce mă ocup în timpul liber.Mă pomenesc peste câteva zille cu un telefon.

        - Am  citit tot ce si scris  și vreau să te întreb ,dacă îmi dai voie să

le public.Bineînțeles ,am selectat  ce mi s-a părut mai bun și îmi ajunge pentru 

o carte Când ne întânlim cu prieteni comuni, avem acum  un nou subiect de

discuții:-Ce ai mai scris? Ce teme te inspiră?,Pe când o nouă lansare?După  un

an a fost lansarea  cărții - Fata  bibelou- proză scurtă

         -Datorită  prieteniei  cu regretatului  publicist și omului de mare  va

loare,am avut  bucuria să public cele două cărți.

         -Și acum ,la pensie? Cum îți  petreci timpul? întreabă fiul

         -Acum, la pensie și în mijlocul naturii,pe malul Siretului,unde peisajul

este minunat ,sufletul meu se încarcă de seneibilitate.Nu pierd nimic din ceiace îmi tre-

ce prin minte, și notez totul pe un caiet.Asfel ,am adunat manuscrise pentru încă o carte

de poezii și una de proză.Eu însă încerc să te provoc la discuții mai lungi ,și să înțeleg cu

ce îți încarci gândurile și planuri ai.Te văd adesea posomorât și mă simt datoare să-ți

arăt că viața poate fi frumoasă dacă te bucuri de lucrurile mărunte,dacă râzi sau măcari

zămbești în fața necazurilor și încerci din nou acolo unde ai greșit.Uneori parcă vrei să-mi

arăți că ești distant și că ai un viitor încert,De ce oare ,te temi de vremea când și tu vei fi

pensionar?Să știi ,că și atunci poți să te ocupi cu ceva util.Voi sunteți prea absorbiți de tele-

vizor ,internet, telefoane. Caută alte preocupării: excursii,pescuit,grădinărit sau o mică afa-

cere unde să ai contact cu lumea,să nu rămâii  doar cu gândurile tale. Știu că ai câțiva

prieteni din liceu ,mai țineți legătura?

        -Da , mamă,mă bazez pe prietenia unora.Cei care au familii sunt mai ocupați și ne

întânlim mai rar.Dar mai sunt și niște burlci ca mine ,cu care îmi face plăcere să mă întănesc.

        -A m înțeles că sunteți o generație care mai aveți câțiva ani până la pensie V-ați

gândit ce veți face? sau nu v-ați făcut încă nici un plan?

        -Mamă , dar pe tine nu te-am auzit niciodată că te plictișești ...cum reușești?

De câți ani ești pensionară? întreabă fiul

                           va urma                                                                                                                -

                                                                                                                  i pănă la pensie V-ați

găndit ceveți face? 

(bine, nu tocmai islandeză, dar înțelegeți ideea, luată din Islanda)

Este ora 9 dimineața, încă este întuneric, este și normal pentru că suntem foarte aproape de cercul polar și mergem până la McDonald's-ul din Reykjavík, cam singurul care se mai poate găsi în Islanda, după ce în țară s-a dat un decret să nu se mai construiască restaurante ce vând mâncare de tip fast-food. De vreme ce este singurul care a mai rămas, nu vedem de ce să nu profităm de ocazie, așa că mergem să vedem ce au în meniu și din câte se pare, majoritatea sandwich-urilor sunt variațiuni pe aceeași temă, variante diversificate ale burger-ului de pește Filet-O-Fish. Luăm două feluri de Filet-O-Fish, unul cu somon, altul cu păstrăv, două porții mari de cartofi prăjiți, că sunt favoriții mei din fiecare meniu de la McDonald's, din orice țară, brioșă cu ciocolată și, cel mai, dar cel mai important lucru, McFlurry islandez. Se deosebește de cel din restul Europei prin faptul că este mult mai rece, îl ajută și clima să se păstreze, este mult mai consistent că textură, mai înghețat și are o nuanță intensă de albastru cu bucăți de stracciatella și ele tot albastre, ceea ce mi se pare ciudat. Au folosit colorant alimentar albastru care are în compoziție E407, tocmai ei care susțin că nu vor alimente procesate, că vor ca totul să fie cât mai natural. 

Gustăm McFlurry-ul islandez. Este bun...mai luăm o gură,...este extraordinar de bun...și încă una, să nu uităm gustul...da, ne-am lămurit, este cel mai bun McFlurry pe care l-am fi gustat vreodată, păcat că este atât de departe de casă. Credem totuși că restaurantul McDonald's din Islanda urmărește o tematică anume, cu excepția cartofilor prăjiți, tot meniul se aseamănă cu cel al unei taverne situate la malul mării, șervețele sunt și ele bleu cu pești desenați pe ele, pe pahare sunt scrise mesaje de genul ,, Pregătit pentru o aventură marină?", mai totul este în nuanțe de albastru în încăpere. Interesant McDonald's mai găsim și în Islanda, se deosebește mult de toate celelalte pe care le-am mai văzut până acum.

Pentru că ne-a plăcut atât de mult înghețata de la McDonald's-ul islandez, mergem să gustăm și alte arome și cupe de îngheață de la gelateriile locale, adică de la Isbúð Vesturbæjar. Și aici au foarte multe sortimente din care putem alege. Luăm de cacao și de fistic. Și acestea sunt cele mai bune. Islanda, vreau să te felicit, ești cea mai bună producătoare de înghețată din câte am întâlnit până acum. Ce oferi tu, poate prea puțini sau nimeni, nu mai oferă. Te-ai specializat în a transforma frigul în ceva artistic, plăcut de privit, simțit și gustat, sinestezie din toate punctele de vedere.

İzlanda dondurması

(tamam tam olarak İzlandaca değil ama fikri anladınız, İzlanda'dan alınmıştır)

Saat sabahın 9'u, hava hâlâ karanlık, aynı zamanda normal çünkü Kuzey Kutup Dairesi'ne çok yakınız ve Reykjavík'teki McDonald's'a gidiyoruz. Ülkede fast food satan restoranlar da inşa edilmiyor. Geriye kalan tek sandviç olduğu için bu fırsattan yararlanmamak için bir neden göremiyoruz, bu yüzden menüde neler olduğuna bakıyoruz ve görünen o ki, sandviçlerin çoğu aynı temanın varyasyonları, farklı versiyonları. burger - Filet-O-Fish. İki çeşit Fileto-O-Fish alıyoruz, biri somonlu, biri alabalıklı, iki büyük porsiyon patates kızartması, çünkü bunlar McDonald's'ın her menüsünde, her ülkeden favorimdir, çikolatalı kek ve en önemlisi daha fazlası daha da önemlisi İzlandalı McFlurry. Avrupa'nın geri kalanından çok daha soğuk olması, iklimin aynı zamanda kendisini korumasına yardımcı olması, doku açısından çok daha tutarlı olması, daha donuk olması ve stracciatella parçalarıyla birlikte mavinin yoğun bir tonuna sahip olmasıyla farklılık gösteriyor. bana tuhaf. Bileşiminde E407 bulunan mavi gıda boyası kullanmışlar, işlenmiş gıda istemediklerini, her şeyin olabildiğince doğal olmasını istediklerini iddia edenler onlar.

İzlanda'ya özgü McFlurry'nin tadına bakıyoruz. Güzel...hadi bir ısırık daha alalım,...inanılmaz derecede güzel...ve bir şey daha, tadını unutmayalım...evet, anladık, bu şimdiye kadar tattığımız en iyi McFlurry kötü, evden çok uzakta. Ancak İzlanda'daki McDonald's restoranının belli bir temayı takip ettiğini düşünüyoruz, patates kızartması dışında, tüm menü deniz kenarındaki bir meyhaneyi andırıyor, peçeteler de mavi, üzerine balık çizilmiş, bardaklar üzerine yazılar yazılıyor. "Deniz macerasına hazır mısınız?" gibi mesajlar odadaki her şey mavinin tonlarında. İlginçtir ki, McDonald's'ı da İzlanda'da buluyoruz, şimdiye kadar gördüklerimizden çok farklı.

İzlanda'daki McDonald's'ın dondurmalarını çok beğendiğimiz için, yerel dondurmacılar Isbúð Vesturbæjar'ın diğer lezzetlerini ve dondurma kepçelerini denemeye gidiyoruz. Ve burada aralarından seçim yapabileceğimiz birçok ürün çeşidi var. Kakao ve antep fıstığı alıyoruz. Ve bunlar en iyileri. İzlanda, seni tebrik etmek istiyorum, sen tanıdığım en iyi dondurmacısın. Sunduğunuz şey belki çok az veya artık kimse teklif etmiyor. Soğuğu sanatsal, bakması, hissetmesi ve tadı hoş olan bir şeye, her bakımdan sinesteziye dönüştürme konusunda uzmanlaştınız.

Matilda, poveste pentru copii, de a lui Roald Dahl, are și ea un sâmbure de adevăr. Portretul Matildei (cu mici abateri de la Matilda oglindită în scrierile lui) există în viața de zi cu zi. Acea persoana făcea permutări, logaritmi, ecuații de nu știu care grad, calcule la puterea 1000 fără a folosi funcția calculator a telefonului, citea de la vârsta de 4 ani, își vedea de propriile interese și pasiuni în timp ce sora mai mare își dădea unghiile cu ojă, iar fratele ei se uita la meci de fotbal cu nu știu ce echipe argentiniene, dacă tatăl ei a subestimat-o, i-a mânjit bine de tot căptușeala sacoului pe care îl purta cel mai des cu antiperspirant roll-on, știa peste cât timp i se vor termina toate cerealele din castron, știa și cine o va aproviziona iar înainte ca acestea să se termine, își alegea mereu lapte de la aceeași firmă (că doar acela i-a plăcut), din priviri își dădea seama și cât să toarne pentru a nu face inundație pe fața de masă, știa cum să nu se facă de râs la dansuri, călcând partenerul pe picior, știa când va ploua cu o acuratețe mult mai bună decât cea a aplicației AccuWeather, simțea când este respinsă sau acceptată de cei din jur, se simțea adesea neînțeleasă, deși ea îi înțelegea pe toți tot timpul, știa care sunt motivele și temerile fiecăruia, știa să nu se lase mai prejos, știa să lupte pentru drepturile ei, pentru dreptate și adevăr. Pentru ea mereu a contat ce era echitabil. A fost dintotdeauna o persoană calmă, cu picioarele pe pământ, dar și amuzantă în egală măsură. Cântarea eforturile tuturor, nimeni nu rămânea nedreptățit sau ignorat.

Vedea intențiile tuturor, ce îl animă pe fiecare om, ce îl revigorează, ce îl deprimă sau obosește. Știa în cine să aibă încredere și cine ar fi lăsat-o de izbeliște într-o situație mai complexă. Cam își putea închipui la ce să se aștepte din partea fiecăruia, cum ar fi reacționat, ce i-ar fi făcut să coopereze sau să respingă ideea de cooperare, în ce manieră ar fi discutat cu fiecare în parte. Nu o mai putea surprinde nimeni cu nimic, îi erau familiare majoritatea situațiilor care puteau apărea pe parcurs.

Putea să vadă frumusețea naturală a oamenilor, nu cea artificială, că s-ar fi machiat, că s-ar fi rujat, că și-ar fi creat un volum bufant al părului sau că ar fi fost la sală să își lucreze toate grupele de mușchi. Nu, nici pomeneală de așa ceva, ea aprecia oamenii pentru ceea ce erau, nu pentru ce doreau să pară a fi. Ei nu îi trebuiau cosmetizări inutile, naturalețea era cea mai reală, de aceea și era frumoasă. Ce era cel mai special la ea, era faptul că aprecia oamenii pentru felul lor de a fi, nu neapărat pentru ce ar oferi sau dovedi. Toate acestea se întâmplau pentru că ea îi vedea pe oameni din toate perspectivele, îi sorbea din priviri, îi citea ca și când ar fi citit romane. Era dornică să observe detaliile personalității fiecărei persoane, să preia ce era mai bun de la fiecare, la fel cum și albina culege polenul florilor pentru a-l prelucra și pentru a-l transforma în miere. 

Totodată, era o fire modestă, își dădea seama cât poate să facă și cât nu. Nu a crezut nicio clipă că ar putea face totul singură. Își cunoștea limitele. Înțelegea că sunt situații când trebuie să se mai consulte și cu cunoscuții ei pentru a-și da cu părerea și pentru a acționa în cunoștință de cauză.

Avea o apreciere foarte fină și atentă a urmărilor propriilor acțiuni și a felului în care acestea s-ar putea răsfrânge asupra celor din jur.

Personajul din cartea lui Roald Dahl nu și-ar putea găsi echivalentul în zilele noastre în nimeni alta decât Cecilia.

- Ai vrea să fii o rază de soare să ridici privirea copilului pe-o floare?
- Aș vrea…Și floarea să fie floare de câmp!
- Ai vrea să fii duhovnicul  căruia i se spovedește călugărul din vechiul schit, când a uitat să bată toaca, a uitat și rugăciunea?
- Sufletul meu nu este pregătit!…
- Ai vrea să fii alpinistul ce poartă steagul biruinței pe culmea neputinței, lăsând pe cărarea abruptă urmele tale de străduință.?
- Aș vrea să fiu șerpașul  a cărui urmă se șterge…
- Ai vrea să fii…?
- Sunt, sunt copilul ce bate toaca, își spune rugăciunea sub cupola cerului, în timp ce călugărul cântă din caval doina ce mângâie florile câmpului.
- ,,Cogito, ergo sum,,.

Matilda, poveste pentru copii, de a lui Roald Dahl, are și ea un sâmbure de adevăr. Portretul Matildei (cu mici abateri de la Matilda oglindită în scrierile lui) există în viața de zi cu zi. Acea persoana făcea permutări, logaritmi, ecuații de nu știu care grad, calcule la puterea 1000 fără a folosi funcția calculator a telefonului, citea de la vârsta de 4 ani, își vedea de propriile interese și pasiuni în timp ce sora mai mare își dădea unghiile cu ojă, iar fratele ei se uita la meci de fotbal cu nu știu ce echipe argentiniene, dacă tatăl ei a subestimat-o, i-a mânjit bine de tot căptușeala sacoului pe care îl purta cel mai des cu antiperspirant roll-on, știa peste cât timp i se vor termina toate cerealele din castron, știa și cine o va aproviziona iar înainte ca acestea să se termine, își alegea mereu lapte de la aceeași firmă (că doar acela i-a plăcut), din priviri își dădea seama și cât să toarne pentru a nu face inundație pe fața de masă, știa cum să nu se facă de râs la dansuri, călcând partenerul pe picior, știa când va ploua cu o acuratețe mult mai bună decât cea a aplicației AccuWeather, simțea când este respinsă sau acceptată de cei din jur, se simțea adesea neînțeleasă, deși ea îi înțelegea pe toți tot timpul, știa care sunt motivele și temerile fiecăruia, știa să nu se lase mai prejos, știa să lupte pentru drepturile ei, pentru dreptate și adevăr. Pentru ea mereu a contat ce era echitabil. A fost dintotdeauna o persoană calmă, cu picioarele pe pământ, dar și amuzantă în egală măsură. Cântarea eforturile tuturor, nimeni nu rămânea nedreptățit sau ignorat.

Vedea intențiile tuturor, ce îl animă pe fiecare om, ce îl revigorează, ce îl deprimă sau obosește. Știa în cine să aibă încredere și cine ar fi lăsat-o de izbeliște într-o situație mai complexă. Cam își putea închipui la ce să se aștepte din partea fiecăruia, cum ar fi reacționat, ce i-ar fi făcut să coopereze sau să respingă ideea de cooperare, în ce manieră ar fi discutat cu fiecare în parte. Nu o mai putea surprinde nimeni cu nimic, îi erau familiare majoritatea situațiilor care puteau apărea pe parcurs.

Putea să vadă frumusețea naturală a oamenilor, nu cea artificială, că s-ar fi machiat, că s-ar fi rujat, că și-ar fi creat un volum bufant al părului sau că ar fi fost la sală să își lucreze toate grupele de mușchi. Nu, nici pomeneală de așa ceva, ea aprecia oamenii pentru ceea ce erau, nu pentru ce doreau să pară a fi. Ei nu îi trebuiau cosmetizări inutile, naturalețea era cea mai reală, de aceea și era frumoasă. Ce era cel mai special la ea, era faptul că aprecia oamenii pentru felul lor de a fi, nu neapărat pentru ce ar oferi sau dovedi. Toate acestea se întâmplau pentru că ea îi vedea pe oameni din toate perspectivele, îi sorbea din priviri, îi citea ca și când ar fi citit romane. Era dornică să observe detaliile personalității fiecărei persoane, să preia ce era mai bun de la fiecare, la fel cum și albina culege polenul florilor pentru a-l prelucra și pentru a-l transforma în miere. 

Totodată, era o fire modestă, își dădea seama cât poate să facă și cât nu. Nu a crezut nicio clipă că ar putea face totul singură. Își cunoștea limitele. Înțelegea că sunt situații când trebuie să se mai consulte și cu cunoscuții ei pentru a-și da cu părerea și pentru a acționa în cunoștință de cauză.

Avea o apreciere foarte fină și atentă a urmărilor propriilor acțiuni și a felului în care acestea s-ar putea răsfrânge asupra celor din jur.

Personajul din cartea lui Roald Dahl nu și-ar putea găsi echivalentul în zilele noastre în nimeni alta decât Cecilia.

Roald Dahlin fiktiota tosielämässä

Roald Dahlin lastentarina Matilda sisältää myös totuuden siemen. Matildan muotokuva (pieniä poikkeamia Matildasta, joka näkyy hänen kirjoituksissaan) on olemassa jokapäiväisessä elämässä. Tuo henkilö teki permutaatioita, logaritmeja, en tiedä minkä asteen yhtälöitä, laskelmia 1000 potenssiin käyttämättä puhelimen laskintatoimintoa, luki 4-vuotiaasta lähtien, näki omia kiinnostuksen kohteitaan ja intohimojaan vanhemman sisarensa aikana. laittoi kynsiensä kynsilakkaa ja hänen veljensä katsoi jalkapallo-ottelua en tiedä minkä argentiinalaisen joukkueen kanssa, jos hänen isänsä aliarvioi häntä, hän tahrasi useimmiten käyttämänsä takin vuorauksen roll-on antiperspirantilla, hän tiesi kuinka paljon aikaa loppuu kaikista hänen kulhossaan olevista muroista, hän tiesi myös, kuka hänelle toimittaisi, ja ennen kuin ne loppuivat, hän valitsi aina yrityksen maidon (koska hän piti vain siitä), hän saattoi myös kertoa näyttää kuinka paljon kaataa, jotta pöytäliina ei tulviisi, hän tiesi, kuinka olla nauramatta tansseissa astumalla kumppaninsa jalkaan, hän tiesi milloin sataa paljon paremmin kuin AccuWeather-sovellus, hän tunsi kun Hänet hylkäsivät tai hyväksyivät ne, jotka vannon, hän tunsi usein olevansa väärinymmärretty, vaikka hän ymmärsi kaikkia koko ajan, hän tiesi kaikkien syyt ja pelot, hän tiesi, ettei saisi olla huonompi, hän tiesi kuinka taistella oikeuksiensa puolesta , oikeuden ja totuuden puolesta. Hänelle oli aina väliä, mikä oli oikeudenmukaista. Hän on aina ollut rauhallinen, maanläheinen ihminen, mutta yhtä hauska. Kaikkien ponnisteluja laulaen ketään ei jätetty vääryyden kohteeksi tai huomiotta jättämättä.

Hän näki jokaisen aikomukset, mikä jokaista ihmistä elävöittää, mikä virkistää, mikä masentaa tai väsyttää. Hän tiesi, keneen luottaa ja kuka olisi pettänyt hänet monimutkaisemmassa tilanteessa. Cam saattoi melkein kuvitella, mitä odottaa jokaiselta, miten he reagoisivat, mikä saisi heidät yhteistyöhön tai torjuisi yhteistyön idean, kuinka he keskustelisivat kunkin kanssa erikseen. Kukaan ei voinut yllättää häntä millään, hän tunsi useimmat tilanteet, joita matkan varrella voi syntyä.

Hän näki ihmisten luonnollisen kauneuden, ei keinotekoisen kauneuden, että he meikkaavat, että he laittaisivat huulipunaa, että he tekisivät hiuksiinsa täyteläisen volyymin tai että he olisivat kuntosalilla työstäen kaikkea. lihasryhmiä. Ei, ei mitään sellaista, hän arvosti ihmisiä sellaisena kuin he olivat, ei sitä, miltä he halusivat näyttää. Hän ei tarvinnut turhaa kosmetiikkaa, luonnollisuus oli todellisinta, siksi hän oli kaunis. Erikoisinta hänessä oli se, että hän arvosti ihmisiä sellaisena kuin he olivat, ei välttämättä sitä, mitä he tarjosivat tai todistaisivat. Kaikki tämä tapahtui, koska hän näki ihmisiä kaikista näkökulmista, imeytyi heidän katseensa, luki niitä ikään kuin hän lukisi romaaneja. Hän oli innokas tarkkailemaan jokaisen persoonallisuuden yksityiskohtia, ottamaan jokaisesta parhaan, aivan kuten mehiläinen kerää siitepölyä kukista käsitelläkseen ja muuttaakseen sen hunajaksi.

Oli vaatimaton, hän tajusi, mitä hän voisi tehdä ja mitä ei. Hän ei koskaan ajatellut hetkeäkään, että hän voisi tehdä kaiken yksin. Hän tiesi rajansa. Hän ymmärsi, että on tilanteita, joissa hänen on myös neuvoteltava tuttujensa kanssa voidakseen antaa heidän mielipiteensä ja toimiakseen tapauksen tietäen.

Hän ymmärsi erittäin hienosti ja huolellisesti omien tekojensa seuraukset ja kuinka ne voisivat vaikuttaa hänen ympärillään oleviin.

Roald Dahlin kirjan hahmo voisi löytää nykyajan vastineensa kenestäkään muusta kuin Ceciliasta.

Sunt zile și sunt nopți. Azi noapte n-am prea mai avut somn. Așa că am stat pe marginea patului, "în capul oaselor", cu palma mâinii drepte apăsând cu putere arsura stomacului. Dar eu am știut: de fapt e arsura inimii...

Tânăr fiind, nu înțelegeam sensul "chemării"... Acum îl știu și îi recunosc dorul după tăietura inimii, iar singura cale de ostoire, este să-l aștern în cuvinte pe hârtie... Căci nu e leac mai bun pe lumea asta decât cuvântul rostit în minte și scos la lumină prin cerneala neuitării...

Este o după-amiază călduță și liniștită de vară, în care toată suflarea curții bunicilor își amorțește somnul... Sătul de citit, cobor scara podului - căci acolo îmi găseam pacea, citind - și-l văd pe bunicul cum moțăie pe prispă, cu pălăriuța trasă șmecherește pe ochi:

- Da' ce faci bunicule, dormi?

- Sssst, taci! Câ doarmi șî bune-ta șî nu vream sâ dezlănțuim balauru'!, zice bunicul cu voce domoală și ridicându-și nițel borul de la pălărie, ca să-l văd clipind somnoros...

Tac, căci cunoșteam și eu la fel de bine ca bunicul prigoana "balaurului". Era așa o liniște sfântă și parcă simțeam o trădare din parte-mi s-o stric cu atâta ușurință. Doar prostălanii de curcani trosneau îmbufnați către noi, înfoindu-și penele și cârâindu-și moțurile vineții de pe frunte...

- Haidi pisti deal la nen-tu Ion, la Motoșeni!, zice bunicul, sărind de pe prispă sprinten ca un arc.

 - Hai!, zic eu cu entuziasm în glas, fiindcă pentru mine, orice acțiune cu bunicu, însemna, poate, o nouă aventură.

Așa că ne strecurăm încetișor, să nu care cumva să scârțâim poarta - doar nu vrem să ne prindă din urmă dragonul! - și-o luăm la picior cale de vreo patruzeci de minute, trecând pe lângă curțile megieșilor, prin livezi, suind dealul, către o căsuță mică, cocoțată parcă înadins sa scoată sufletul din noi:

- Noroc bre Ioane!, zice bunicul către o namilă de om, deșirată în iarbă, la umbra unui cais.

- Noroc bre Ghiorghi!, zice namila, mustăcind cu dinții rari și galbeni, în barba-i sură... Da' ci vânt ti-aduci încoaci, bre?

- Am vinit cu băietu'!, zice cu vioiciune în glas bunicu'.

- Bună ziua nene Ioane!, zic eu cu sfială în glas, fiindcă era prima data când îl cunoșteam pe fratele mai mare al bunicului.

- D-apoi cum! Ședeți oleacă la umbră, nu, nu aice! La masă, ca sâ luăm câte-o țuică bre!, zice zdrahonul adunându-se din iarbă...

Ne așezăm tus-trei, la umbra unui măr, care-și rupea înspre pământ crengile de rod pe jumătate copt, la o masă mică, învelită cu o mușama de culoare albastră la fel ca cerul, ca ochii bunicului și ai zdrahonului. Eu ședeam într-o parte lângă bunicul, cu picioarele bălăngănind în aer fiindcă lăicerul de pe laviță era înalt și n-ajungeam cu picioarele la pământ, iar zdrahonul, ședea de cealaltă parte, după ce se repezise "pi beci" după o sticlă prăfuită de țuică închisă cu dop de cocean. Apoi, ne toarnă în păhăruțe, mie doar jumate, și tună:

- Hai noroc!

- Hai noroc!, zic într-un glas cu bunicul, cercetând cu privirea strachina de lut de pe masă, plină vârf cu prune din cele mari și zemoase, boierești de șoldane, care îți făceau cu ochiul alături de niște caise coapte de pistruiate ce "iereau"...

Zdrahonul mă vede, și împinge strachina mai aproape de mine:

- Ie cu poftă!

Iau o prună mare și o caisă, apoi zemuiesc la ele pe rând, fără să-mi mai pese de petele de pe maieu... Acasă, dragonul n-are decât să urle, că doară apă și săpun de casă "ieste"...

La un moment dat, tăcerile dintre noi, sunt rupte de apariția unui bărbat subțirel și înalt, luminos prin cumințenia lui, care intră în curte scârțâind portița:

- Ziua bună la dumneavoastră!, zice el, iar mie mi se luminează fața, întrucât îl recunoscusem pe nenea Vali, fiul zdrahonului și văr cu taică-miu...

- Bună să-ț hie inima!, zic bătrânii întinzând mâna pentru a da noroc. Dau și eu noroc, bărbătește, încântat că sunt băgat în seamă la masa celor "mari"...

Nenea Vali se așază lângă noi, de partea zdrahonului, care îi toarnă în păhărel, țuica cea mărgelată cu parfum de caise... Hai noroc!

După care, iară se lasă tăcerile peste noi, strânse din când în când de scârțâitul ciuturei mișcată de-un vânticel răcoros, căci soarele mijea înspre amurg, răscolind roșul cerului până la buza dealurilor din zare...

Dar eu știam aceste tăceri, fiindcă le mai "auzisem" și-n alte dăți, tăceri care "grăiau" despre vremuri grele, dar și despre cele cu belșug. Tăceri care grăiau despre sănătate, dar și despre boală, despre viață, dar și despre moarte.

Cât era el de zdrahon, nenea Ion suferea de inimă, boală căpătată în stepa siberiană, în timpul prizonieratului de pe când o fost tânăr. După ce-o scăpat, o venit acasă abia după vreo cinci ani de la sfârșitul războiului, ani cu muncă grea și foamete continuă, care i-o vătămat sănătatea pentru tot restul vieții lui. Dar o fost și bucurie, că și-o cunoscut ficiorul ce-o crescut fără tată până la vârsta de cinci ani, nenea Vali...

Mă uitam la nenea Vali, citindu-i pe chip liniștea sufletească. Îmi plăcea tare mult de el fiindcă era atât de așezat la vorbă, atât de luminos ca ființă, încât toți cei care-l cunoșteau, fără să bage de seamă, îi căutau umbra... Și-mi mai aduc aminte că mâinile lui erau albe, cu degete lungi, subțiri, care emanau miros de busuioc, așa după cum îmi imaginam eu sfinții...

- Amu om mere șî noi pi la cășile noastre!, zice bunicul ridicându-se încet de la masă, fiindcă amurgul se trecuse vinețiu în licărul primelor stele de noapte, iară dragonul cel fioros posibil că scotea flăcări pe nări, fiindcă se trezise de mult și-și ascuțea cu grijă dinții negăsindu-ne în bătătură...

- D-apoi, merjeți sănătoși!, ne urează zdrahonul cu voce groasă, scuturându-ne mâinile pe rând, bărbătește... Ne-om videa la strâns...

Dar drumul către casă parcă se lungise, iar bunicul, ca s-avem spor și să scurtăm timpul, mă ridică pe umerii lui căci eram mic și ușurel pe vremea aceea, iar eu aproape că moțăiam, legănat în pasul lui domol care-și croia drum către vale...
N-am știut atunci - am aflat mult mai târziu - că în acea zi zdrahonul tocmai împlinise 99 de ani... iar eu am scris să-mi aduc aminte că n-o mai apucat și suta...