Barza și broasca

Printre trestia din plaur

Ce cu luciul ei de aur

Se întinde ca o salbă,

S-a oprit o barză albă.

Aplecându-și ciocu-n jos

Chiar se pare, cu folos.

Căci în iarba verde, deasă,

S-a ascuns broasca râioasă,

Înștiințată prea târziu

De suratele-i din râu, 

Că o barză stând pe-o rână,

Se uita la ea cu râvnă.

Într-un fel se tot gândea

Oare barza n-o trecea

Peste trupul ei călcând

Fără să-i prindă de gând?

Sau poate cu ciocu-i mare,

Făr' să facă zarvă tare,

O va lua într-o secundă

Fără chiar să stea la pândă?

Dară berzei pare-se,

Tot așa uitându-se,

Îi veni milă deodată

De broasca cea îndurerată,

Și zărind berzele-n zbor

Că treceau peste un nor

Îndreptându-se grăbite

Către țărmurile-nsorite,

Aripile și le-ntinse,

Cu picioarele împinse

Iarba verde de mătase,

Și gândi broasca s-o lase,

Zburând sus și tot mai sus

Ca un soare neapus.

Iară broasca cea-ngâmfată

Se mândri către-o surată:

-Ai văzut că barza zboru-i

Și l-a luat s-ajungă stolu-i?

-De frică ca să nu fie

Măncată de noi de vie,

Zise cealaltă surată

Fudulă ca și-astălaltă.

 


Category: Poems for children

All author's poems: Cornelia Buzatu poezii.online Barza și broasca

Date of posting: 31 July 2023

Timp de citire: ~3 min.

Views: 1484

Log in and comment!

Other poems by the author

Timpul

Ieri m-am trezit cotrobăind

În cufărul sufletului meu,

Și m-am trezit gândind

La acel joc al mingiei la fileu.

 

Sentimentele impuse-n joc

Se caută, se simpt, se regăsesc

Dar nu reușesc deloc

Să le păstrez și să le liniștesc.

 

Timpul neobosit arbitru

Îmi ordonează-n minte viața.

Și într-un moment neutru

Încerc să îi alătur prefața.

 

Cuvinte și trăiri ivite-n zori de zi,

Se definesc într-un târziu amurg,

Și-apoi le las, fără a le mai păzi,

Sub sentimentele ce-n liniște decurg.

 

More ...

Buchetul de flori

Flori dalbe, ca puritatea,

Crini albi-s ca libertatea,

Tulpinile-s un verde crud,

Și-ntr-o ikebana le includ.

 

Trandafiri-s roz pal și fini,

Lisianthus crem chiar divini,

Eucalipt cu frunze alb-verzui

Și feriga verde, toate le pui.

 

Crizanteme albe, nou parfum

Și toate-s în buchet, acum.

Creație adorată de femei

Și la ocazii oferită c-un temei.

More ...

Spre viitor

Închid ochii și-mi ascult un gând

Ca inima-mi să nu mai suspine,

Și să nu mai văd lacrimile curgând

Iar durerea-n suflet să se termine.

 

Privesc în jur cu multă îngrijorare

Și-n același timp cu mare credință,

Lăsând spațiu pentru ameliorare

Nutrind prosperitate în conștiință.

 

Să răspândesc în câmpul omeniei

Dorințe, sentimente, îndepliniri

Și să culeg prin roadele prieteniei

Căi și metode clare de noi înzdrăveniri.

More ...

În vizită, la Montreal

O zi de august ca toate celelalte

Dar pentru mine una cu emoții înalte.

O bucurie m-a întâmpinat la aerogară

Stare ce n-o aveam în clipa imaginară.

 

Ajunsă din nou pe meleaguri canadiene

Am primit un mare buchet de flori perene.

Îmbujorată fiind ca naționala frunză de arțar,

Ferice ca un tânăr luând examenul de stagiar.

 

Apoi spre casa prietenilor ne-am îndreptat

Și, Bine ai venit la Montreal! din suflet mi-au urat.

Iar în grădină, pe cerul înstelat, în noapte

Haloul lunar, feerie parcă îmi spunea în șoapte.

 

Oglindindu-se în apa cristalină din piscină

Sensibile și pure sentimente au prins rădăcină.

Prietenii dragi, în suflet, s-au format ca o idilă

Transpuse prin condei, au înobilat o albă filă.

 

Cu versurile, iute, create și scrise pe hârtie

Gândurilor, spre somn trimis-am dulce solie,

Ca visul în noapte să fie un tablou memorabil

Și-n zori să mă trezesc cu un tonus remarcabil.

More ...

Omul și calul

Un întreg buchet de asemănări

Au în comun aceste două ființe.

Cu forță duc greul pe spinări

Și cu rezistență înfruntă suferințe.

 

Își urmează cu abilitate a lor cale

Și cu inteligență capătă echilibru.

Găsindu-și simpatii cu zaharicale

Loialitatea lor este de bun „calibru”.

 

Cu sensibilitate se comportă-n viață

Dacă sunt iubiți și tratați cu blândețe.

Când sunt vânduți pe doi bani la piață

Memoria prinde viteză în umbra de tristețe.

 

Dar au în comun și multe defecte.

Aplomb și năravuri comportamentale.

Vicii, stări ce produc multe efecte

Și care-ncalcă regulile fundamentale.

 

Răspund la unele fapte cu agresivitate,

Răvășiți, cercetează fapta scormonind.

Crezând c-a lor modalitate este realitate

Și se comportă rău, și totul prigonind.

 

Dar aceste ființe pline de splendoare

Create pe pământ din picături divine,

Le iubim, căci au calitățile de valoare:

Sublimi și chiar cu nobil sânge-n vine.

More ...

Fapte

Zeci de mii de povestiri

Prin a veacurilor curs,

Au slăvit în amintiri

Vremurile ce au apus.

 

Dar din înțelepte fapte,

Omul nu a înțeles nimic.

Gândind doar la fructe coapte,

Păzind frica de epidemic.

 

Cu câte o aură a îngroșat

Straturile în spirit ale ființei,

Astfel că cel nou, înduioșat

Lasă loc doar umilinței.

 

Nu se poate spune oare

Că un rău e și mai rău?

Și că generații viitoare

Se vor feri de ferăstrău?

 

Dorind să uite de trecut

Fără să aibă un deznodământ,

Și nici ce-i bine de recunoscut

Iubirea de țară, ca drept simțământ.

 

More ...

Poems in the same category

Fluturii de Elena Farago în olandeză

Fluturi albi şi roşii,

Şi pestriţi, frumoşi,

Eu îi prind în plasă,

Când mama mă lasă.

 

Eu îi prind din zbor,

Însă nu-i omor;

Ci mă uit la ei,

Că sunt mititei,

Şi frumoşi, şi-mi plac,

Dar eu nu le fac

Nici un rău, deloc.

 

Şi dacă mă joc

Cu vreunul, ştiu

Binişor să-l ţiu

Şi pe toţi, din plasă,

Îi ajut să iasă,

Şi să plece-n zbor

După voia lor.

 

De vlinders

 

Witte en rode vlinders,

En bont, mooi,

Ik vang ze in het net,

Als mijn moeder mij verlaat.

 

Ik vang ze tijdens de vlucht,

Maar ik dood ze niet;

Maar ik kijk naar ze,

Dat ze klein zijn,

En mooi, en ik vind ze leuk,

Maar ik doe ze niet

Geen kwaad, helemaal niet.

 

En als ik speel

Bij sommigen, ik weet het

Leuk om hem te hebben

En iedereen, van het net,

Ik help ze

En ga op de vlucht

Volgens hun wil.

More ...

Aligator Pantof

Dimineața ne sculam 

Și la școală noi plecăm 

triști și veseli intr-o zi

depinde de zi la zi

Când la școală am ajuns 

Profesoara ne-a răspuns

Că nu facem ora azi

Ca am ceva de lucrat

 

More ...

Frații

În odaia de la drum, te zăresc plângând și-mi pare

Că dorind să fac o glumă, te-am supărat frățioare.

Șterge-ți lacrima și spune-mi, fără a mai conteni,

Că dincolo de orice ceartă, noi suntem prieteni buni.

 

Vor rămâne amintiri, regăsite în sonate,

Unul lângă altul, sufletele ni-s legate.

Șterge-ți lacrima și vino, să te strâng la pieptul meu,

Frați de sânge, prieteni buni, noi așa vom fi mereu.

More ...

Într-o mică călimară

Într-o mică călimară,

Așezată la fereastră,

Picătura de cerneală

Visează la lumea noastră.

 

Când stiloul o atinge,

Ea pe foaie scrie-ndată:

O poveste cu o pisică

Și o zână minunată.

 

Sare-un A, un B se-ncurcă,

Un C râde-ntr-un copac,

Iar un D mai somnoros

Face nani într-un lac.

 

Toate literele cântă

Și se prind în horă mare,

Iar cerneala din peniță

Lasă urme de culoare.

 

Iar când noaptea o să vină

Peste sat și peste drum,

Picătura-n călimară

A adormit liniștită acum.

More ...

Cine e educat

Irina e fată educată, 

Activă, frumoasă, aranjată. 

Ia

More ...

Copilărie

Draga mea copilărie,
Îți scriu ,iar o poezie.
Dintr-o veche librărie
Pe un colț de hârtie

Plecata-i tu departe
De păcate, tot și toate
Ai fost fragilă, delicată
Dar n-aș fi vrut să pleci niciodată .

Adultul din mine,
Ce încă nu a uitat de tine.
Care a devenit treptat,
Un om tot mai asumat
Acum are responsabilități
Cu tot cu greutăți
Are casă, familie și copii
Ce se joacă iar cu jucării
Pun întrebări și tu nu ști:

Ca îmi tot amintesc
Cat de mult voiam să cresc
Pe nimeni să nu dezamăgesc
De ar fi să mă răzgândesc
Să te-ntorci e tot ce-mi doresc.

More ...

Support Poezii Online

Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.

Thank you for helping poetry live on. 🤍