Barza și broasca

Veselie si iubire impartaseam cu ea,
Nu era tristete dar nici ura,
Lucrurile rele, parca disparusera,
De demult, tare de mult,
In alta casa s-au dus!

aroma laptelui cald

se-nalță ca o boare;

îmbujorați și fără griji,

copiii au somnul lin.

arhanghelii

cântă-ncetișor din alăute,

iar

mama-

terminând rugăciunea de mulțumire,

murmură duios:

noapte bună!

Cândva, într-un cătun sărac,

Trăia o fată minunată

Care la toți le era pe plac,

Dar o vedeau mereu întristată.

Părinții ei se tot plângeau

La lume, și la bunul Soare,

Și tare mult ei că vroiau

Să n-o mai vadă gânditoare.

Băieți cu stare și de neam

Veneau ferice s-o pețească,

Dar ea mereu privea pe geam

Un mândru crai ca să zărească.

.................................................

Noaptea fugea după zi,

Și ziua era alungată de noapte.

Dar, se-ntâmplă într-o zi

Ca fata s-audă mici șoapte.

Curioasă să-nțeleagă mai bine

Se-aplecă peste zorele

Și-auzi venind spre sine

Foșnet surd și ciripit de păsărele.

Din grădină, păsările zgomotoase

Se așezară-n poala fetei,

Și în glasuri cristalin miraculoase

Amintiră de un tei și a margaretei.

Sub acel tei, Vlasă oftează.

În gându-i o margaretă boreasă,

Ca simbol, dar curajul nu-i cutează

Ca să o ceară de mireasă.

Fetei inima-i s-aprinse.

Cu condeiul pe hârtie

Rânduri către el trimise

Ca la ea de-ndat să vie.

Când cei doi se întâlniră,

Stele și luna plină,

Sus pe cer, că se stârniră

Trimițând o rază cristalină.

Ziua cu noaptea se uniră

Când acasă la fata aleasă

Nuntașii în alai o porniră

Cu cimilituri și-o tulnicăreasă.

..................................................

Și mulți ani trecură

De când mândrii soți

Sub tei se-ntâlniră

Căci azi au nepoți.

Sub clar de lună, în noapte senină,

Fulgii de nea dansând în lumină,

Întrebăm cu dor în inimă,

Unde ești, Moș Crăciun, în noaptea asta?

Pomul e împodobit cu dragoste și speranță,

Peste case a apărut o bizară ceață,

Te visăm venind cu zurgălăi și clopoței.

Fulgii se odihnesc pe acoperișurile albăstrii,

Unde ești, Moș Crăciun, te așteptăm cu drag, cu toții!

Mos Craciun,din tara lui,

Tara si a renului,

Impreuna se gandesc,

La darurile ce ingramadesc.

Pe o sanie cu talpi late,

Cu loitrele indreptate,

Catre luna ,catre stele,

Catre casele si visele,

Copiilor din departari,

Care asteapta ganditori,

Cu ochi pe ferestre,

Sa apara dupa creste,

Mosul cu sania lui,

In urma renului,

Plina cu daruri multe,

Pentru copii de la munte.

Pentru copiii de la campie,

Care asteapta o sanie,

Sa intre in satul lor,

Pe drumul,talangilor.

Bunule Mos Nicolae

Hai la mine in odaie

Tot anul am fost cuminte

Si astept cu nerabdare

Sa vezi ghetele,nu sunt murdare

Vreau sa pui in ele

Jucarii si caramele. 

Atunci când o lacrimă

Spală un sentiment de mâhnire,

Un oftat adânc din inimă

Eliberează din suflet o jignire.

Sensibila fibră umană

Vibrează de pumnale lovită,

Dorind din căutarea-i vană

Să-nlăture clipa ivită.

Ale vieții firave spice

Crescute-n pământul omeniei,

Bătute-s de vânt ca de bice

În lin legănat al soliei.

Alunecă privirea pe o formă,

Pătrunde gândirea într-un fond,

În labirint fără noimă

Totul se învârte în rond.

O tristețe necruțătoare

Sufletu-mi vrea să doboare,

Și-și împlântă ghiarele

Precum colții fiarele.

Iară inima-mi suspină

Căci nu are o grapină

S-acosteze gândurile

Ca să-mi aline rănile.

Ziua totul se destramă,

Noaptea totul pare dramă,

Luna, nu mai luminează,

Soarele nu mă mai minunează.

O! Tristețe, haide fugi,

De la mine să te duci,

Tocmai într-un alt hotar,

De tine să n-am habar.

Fugi la alții ce te vor,

Căci, mie mi-e tare dor

Să văd câmpul plin cu flori

Și soarele ieșind din nori.

Să am zâmbetul pe buze,

Gândul vesel plin de muze,

Și în caldu-mi suflet să fie

Doar cântec și armonie.

Iară inima-mi să bată

Zgomotos, ca și-altădată,

Pentru un strop de convorbire

Și o clipă de iubire.

Râzi nebună viață,

Râzi de fericire.

Râzi nebună viață,

Râzi de clocotire.

Este-al vieții dar

Plin de desfătare.

Este-al vieții har

Plin de căutare.

Să dai mâna cu viața

Îți dăruiește în mosor ața.

La fel ca și-o cadână

Dorești ca să rămână.

De nu te ții de viață,

Totul devine ghiață.

Te lasă, te-abandonează

Și-n cale totul îți frânează.

Așa sfârșește individul

Cu sfânta, dulce viață,

Pământul înghițindu-l,

Rupând-ui-se firul de firavă ață.

Nothing is more important as life.

The fillings for human race too.

A shadow of a wild, unhappy life

Bring wild, said thoughts too.

A sunray over an indefinable life

Gives safety and defines it too.

Nature and abstract to our life

Live we reach to their stimulus too.

Unii nu înțeleg sensul negativ al cuvântului abuz.

Alții au transformat în sinonime, îndrăzneala cu tupeul.

Sunt persoane care nu au limite la felul în care percep modul de a-și trăi viața.

Se fac confuzii între a respecta un ideal, a pune în practică niște principii, cu înțelegerea eronată a conceptului de libertate.

Nu s-a înțeles că tradițiile unui neam și valorile istorice, spirituale, culturale ale unei nații trebuie păstrate, reevaluate și etalate permanent, pentru a sădi veșnic o sămânță roditoare.

Sunt prea mulți adepți ai moralei, în detrimentul acțiunii de a face un lucru să funcționeze sub apanajul performanței, eficienței și progresului.

Sunt prea puțini cei care simpt că rădăcinile native au o origine ce nu poate fi ignorată.

Nu știm dacă suntem cei mai mari sau poate prea mici în acest Univers.

Sunetele calme ale timpului ce în spațiu se transformă, dau rezonanțe ample fondului ce ia forme distincte și uneori confuze.

Se poate oare să descoperi în noapte ce-i ascuns luminii, și în zorii zilei ce nu se vede în noapte?

Cei ce nu înțeleg sensibilitatea, nu își acceptă duritatea, mimând cu multă aroganță superioritatea lor față de viață.

Nu tot ce simpte omul este util, și a fi tăcut nu înseamnă a fi umil.

Dacă unii râd mereu de cei din jur,

De ei înșiși și-au bătut joc destul.

Și-n modul de a se exprima fudul,

Generații întregi îi vor condamna dur.

Un caracter prin educație și cultură se obține.

Te intimidează cu glas rânjit

O lume ce nu ți-a înțeles

Neputința dorului tău cel îndârjit

Și al tău principiu este smuls.

Dar răsărind din buchetul de fete

Fecioara cu obraji ca de bujor,

Și cu împlinirile sale complete,

Poate totul în viață va deveni ușor.

Și-atuncea rânjetul zăcut

De pe-a lor buze se va duce,

Și s-or așterne într-un tăcut

Uimiți, ne mai având ce zice.

Iară fecioara, în faptul serii

Ca o copilă sub clar de lună,

Își va accepta clipa trecerii

Încuvințând un dor sub pază bună.