Dragă femeie

"Nu căuta validare într-o lume

 care L-a răstignit pe omul perfect..."

Tu ești răspunsul când lumea mă frânge,

când noaptea mă strigă și ziua mă stinge.

Ești visul pe care îl port în privire,

pulsul din pieptul ce-n tine respiră.

Ești mâna ce-mi tremură blând peste rană,

ești vocea ce-mi cântă când inima-mi toarnă

toate cuvintele, toate tăcerile,

toate iubirile, toate durerile.

Dacă-ai ști cât te scriu pe hârtie,

cum litere mor ca să-ți spună ție

cum cerul îți poartă conturul pe pleoape

și soarele-ți știe și mersul, și șoapte…

Dacă-ai ști că nimic nu mai sunt

fără ochii ce-mi țin universul în frâu,

ai ști că iubirea, oricât ar fi vânt,

nu pleacă. Rămâne. Se face ecou.

.

Te port în clipele târzii

Ca pe-o lumină ce se stinge,

Și-n liniștea din nopți pustii

Îți simt absența cum mă-nvinge.

Nu știu de ești sau nu mai ești

În lumea-n care eu mai ard,

Dar dorul meu, de-l întâlnești, 

Ți-ar spune tot de unde cad.

Că te-am iubit fără măsură,

Cu-un suflet simplu, ne-nțeles,

Și azi, în marea de tăcere,

Sunt doar un nume necules.

Iar mintea, valuri ce se frâng,

Mă poartă-n cercuri fără rost,

Îmi spune blând că nu mai sunt,

Apoi mă-ntreabă cine-am fost.

Și poate tu, sub alt apus,

Trăiești senin, fără să știi

Că-n mine timpul s-a supus

Unei lumi unde nu-mi aparții 

Caut între spini, cuvinte înțelepte,
Ca să mă pot lega spiritual de pământ,
Dar am găsit doar vorbe învrăjbite,
Reușind totodată, să mă dezleg de jurământ.

E târziu… trebuie să-mi iau rămas bun,
Pleacă pașii mei spre alte lumini,
Trebuie să înțelegi un lucru, fiindcă….
Din locul unde plec nu mă mai întorc, oricât suspini. 

Dacă Dumnezeu m-ar întreba-n tăcere

Ce dar din lume eu aș îndrăzni,

N-aș cere tron, nici slavă, nici putere...

Ci doar încă o viață să te pot iubi.

Și dacă cerul și-ar opri lumina,

Iar stelele s-ar stinge rând pe rând,

Eu tot ți-aș căuta în veci privirea

Prin orice noapte care-ar bate-n gând.

Și când se vor sfârși și anii, și cuvintele,

Iar lumea va tăcea sub cerul ei senin,

Iubirea mea tot te va căuta

Fiindcă tu ai fost și vei rămâne 

Singura mea rugă, dorință și destin.

Dă-mi iadul tău, femeie. Eu îl țin, eu îl

domnesc, eu îl transform în aur.

Dă-mi întunericul tău, eu știu să

fac din el coroană.

Dă-mi greul tău, am să lupt

să-ti fac din el tezaur.

Dă-mi tot... eu duc, iar tu,

doar sa rămái lângă mine.

Un soare ne aduce-n zori lumina

Un zâmbet ne sădește-n inimi flori

Iubirea ne aprinde-n ochi scânteia

Căldura șade-n sufletul din noi

Pământul ar fi mort fără lumină

Uscat ar fi, lipsit de nori și ploi

Un vals între-ntuneric și lumină

Balans ce îl dansăm la fel și noi

Iubirea când răsare e lumină

Se-aprinde dar nu-ntotdeauna-n doi

Și-atunci cade-ntuneric pe lumină

Pornind furtuna-n sufletul din noi

Subiectu-au studiat chiar peste poate

Minți luminate de poeți și prozatori

Mulți trubaduri cântând iubirea-n tot și-n toate

Fără concluzii ne-au lăsat luptând cu noi

Lumina textelor din cărți e o magie

Dar nu e cald între coperți cănd vrei s-adormi

Lumina sufletului trist e tragedie

Jucată des în viața noastră de actori

Spectacol orb ne poartă fără de lumină

Când o iubire strălucește doar în vis

Tot alergăm sperând norocul să ne-atingă

Să înserăm lumina-n doi spre paradis

Când e să fie o lumină-i peste toate

Când nu răsare-i întuneric, și-asta-i tot

Să te arunci peste hotare nu se poate

Prin întuneric și lumină trecem toți

Din umbrele rămase pe retină,

Ți-aș construi un cer, dar n-ai să-l vrei,

Căci port în mâini o toamnă clandestină,

Ce-și pierde frunza-n ochii tăi.

Iar taina nopții ce veșnicia cere,

Se lasă-n noi ca plumbul în cuvânt,

Tu ești un foc ce arde în tăcere,

Eu, umbra lui, întinsă pe pământ.

Și vom pleca, când stelele apun,

Fugind de noi prin timpuri vinovate,

Cu rătăciri pe-un cer pierdut și brun,

Ce ne desparte-n lumi îndepărtate.

Din amintiri răzlețe, dezgolite,

Ți-aș naște lumea care îți lipsește,

Dar fiecare vis al meu se zbate,

Și fiecare pas, subit îmi împietrește.

Sub pleoape grele curge anotimpul,

Prea plin de clipe ce n-au fost să fie,

Iar noi luptăm mereu cu timpul,

Dintr-un destin ucis cu apă vie.

Și, totuși, parcă umbrele mai cântă,

În strălucirea unui trist apus,

E cântecul tăcerii ce cuvântă,

Un legământ ce încă nu l-am spus.

Rămânem două maluri de tăcere,

Pe râul care curge între noi,

Iubirea noastră, fulgeră durere,

Se stinge-n cer, dar arde-n amândoi.

Iarna va fii mereu

Dar eu inca astept

Primavara sa vorbim

Vara sa ne iubim

toamna sa ne departim

Si din nou.

Fericit e locul,

Unde pasu-ți calcă,

Bătu-m-ar norocul,

Ca să-ți fiu sub talpă.

Fericit e râul,

Goală und' te scalzi,

Bătu-m-ar desfrâul,

Apă să fiu azi.

Fericit e patul,

Unde dormi de fel,

Bătu-m-ar păcatul,

Să fiu lemn din el.

Fericit e cântul,

Ce-ți iese pe gură,

Ah, bătu-m-ar sfântul,

Ca să-i fiu măsură.

Fericit e cerul,

Ce-l privești cu dor,

Bătu-m-ar misterul,

Ca să-i fiu un nor.

Fericit nu sunt,

Ah, bătu-m-ar totul,

Sunt ca un mormânt,

Ce-și așteaptă mortul.

Durere-am adunată  

În trupul sfărâmat.  

Atâta nepăsare,  

Un chin de neiertat.  

Cât să mai îndur, să tac,  

Ca să-ți fac ție pe plac?  

Cât capul să nu-l ridic,  

Că te superi tu un pic?  

Sunt aici și nu mă vezi,  

Sunt o ființă care simte,  

Are vise spulberate  

De a ta multă răutate.  

Tot ce îmi doream era  

S-am parte de iubirea ta.  

Însă, cum nu s-a putut,  

Sufletul acum s-a rupt.  

Singură am fost și sunt,  

Mă mințeam atât în gând,  

Însă ochii i-am deschis,  

Nu mai pot să cred în tine,  

Când tu nu ești lângă mine.  

De ce, oare, ne-am însoțit,  

Dacă răul ne-a învrăjbit?  

La necaz nu ne-ajutăm,  

Ne jignim, ne tormentăm,  

Și pe drum ne separăm.  

Tu ai vrea să fiu cu tine,  

Însă tu nu ești cu mine.  

Când am mare suferință,  

Ești plecat cu a ta ființă.  

Nu întrebi și nu dorești  

Să cunoști ce-am adunat  

În suflet de ani zdrobit,  

Biciuit de neîmplinire,  

Ce vin numai de la tine.  

Poate-am greșit și eu,  

Însă nu trăiesc cu ură.  

Nu pot lăsa să mă fure  

Sentimente negative,  

Ce-mi pun trupul în pieire.  

Fără frumos, senin și pace  

Nu aș putea continua.  

Ele reprezintă totul,

O zi, ca orice zi, e gri sau poate-albastră

Depinde cum privim, în noi sau pe fereastră

Degeaba-i cer senin când dragostea apasă

Tristețile cernind pe inimi flori de gheață

Și-așa mai trece-o zi gândindu-mă la tine

Zburând către pustii se stinge fără tine

Și vine-o altă zi cu-același  dor de tine

Plecând se vor grăbi spre visele divine

Copacii arămii cu toamn-aruncă-n mine

Culorile târzii se-amestecă prin mine

Topite-n nuanțe gri un nor adună-n mine

Nu știu de-or mai veni, cândva, zile senine

De ai putea simți iubirea pentru tine

O clipă te-ai opri gândindu-te la mine

Poate-ți vei aminti că te iubesc pe tine

Și nu mă vei goni pe-un colț de amintire

La tine nu mai sunt, tăcerea ne desparte

Cu mine nu mai pot, durerea mă împarte

Jumate nu mai sunt, jumate nu se poate

Întreg cu tine sunt, să-mi fi tu jumătate