De ce sunt ochii tăi aşa frumoşi?
Hai vino afară să îţi spun poveşti,
Cu zâne, împaraţi şi feţi-frumoşi,
Să te intreb, de ce nu mă iubeşti?
De ce sunt ochii tăi aşa frumoşi?
Hai vino-n iarnă să mergem prin omăt,
Din fulgi să-ţi fac cunună de mireasă,
Frumoşii ochi să-i sorb, să mă îmbăt,
Şi euforici să fugim de acasă.
Hai vino-n noapte să dormim sub stele,
Dorinţe arzătoare spre cer să înălţăm,
Iar ochii tăi să lumineze peste ele,
Pe raza lunii romantic să dansăm.
Hai vino-n iarba moale, alături să te ştiu,
A verde crud şi rouă întruna să miroşi,
De braţ să te cuprind, căci vreau să stiu,
De ce sunt ochii tăi atâta de frumoşi?
Poems in the same category
Mai frumoasă de Laura Stoica în islandeză
Ești departe și ai asupra mea
O putere imensă
Mă trezesc zâmbind în fiecare zi
Ce șansă că te-am cunoscut
Nu mai credeam în iubire de mult.
Vreau să rămân în lumea ta plină de iubire
N-am mai fost îndrăgostită așa nicicând
Fericirea pe care-o primesc
Doar cu tine vreau s-o trăiesc
Cu tine învăț să iubesc.
Tu mă vezi
Mai frumoasă decât știu eu
Mă faci să simt
Că sunt centrul lumii eu
Și mă alinți, mă alinți, mă alinți
Cu vorbe dulci
Inima mea nu vrea s-o minți,
Nu vrea s-o uiți.
Vreau să rămân în lumea ta plină de iubire
Să mă trezesc zâmbind în fiecare zi
Fericirea pe care o primesc
Doar cu tine vreau s-o trăiesc
Cu tine învăț sa iubesc.
Tu mă vezi
Mai frumoasă decât știu eu
Mă faci să simt
Că sunt centrul lumii eu
Și mă alinți, mă alinți, mă alinți
Cu vorbe dulci
Inima mea nu vrea s-o minți,
Nu vrea s-o uiți.
Uneori fără tine
Drumul e greu
Aș vrea să fii cu mine,
Cu mine mereu.
Fericirea pe care o primesc
Doar cu tine vreau s-o trăiesc.
Tu mă vezi
Mai frumoasă decât știu eu
Mă faci să simt
Că sunt centrul lumii eu
Și mă alinți, mă alinți, mă alinți
Cu vorbe dulci
Inima mea nu vrea s-o minți,
Nu vrea s-o uiți.
Fallegri
Þú ert langt í burtu og þú átt mig
Gífurlegur kraftur
Ég vakna brosandi á hverjum degi
Þvílíkt tækifæri að hafa hitt þig
Ég trúði ekki á ást í langan tíma.
Ég vil vera í þínum elskandi heimi
Ég hef aldrei verið ástfangin svona áður
Hamingjan sem ég fæ
Ég vil bara lifa því með þér
Með þér læri ég að elska.
Þú sérð mig
Fallegri en ég veit
þú lætur mér líða
Að ég sé miðja heimsins
Og þú róar mig, þú róar mig, þú róar mig
Með ljúfum orðum
Hjarta mitt vill ekki ljúga að henni
Hann vill ekki að þú gleymir því.
Ég vil vera í þínum elskandi heimi
Að vakna brosandi á hverjum degi
Hamingjan sem ég fæ
Ég vil bara lifa því með þér
Með þér læri ég að elska.
Þú sérð mig
Fallegri en ég veit
þú lætur mér líða
Að ég sé miðja heimsins
Og þú róar mig, þú róar mig, þú róar mig
Með ljúfum orðum
Hjarta mitt vill ekki ljúga að henni
Hann vill ekki að þú gleymir því.
Stundum án þín
Vegurinn er erfiður
Ég vildi að þú værir með mér,
Alltaf með mér.
Hamingjan sem ég fæ
Ég vil bara lifa því með þér.
Þú sérð mig
Fallegri en ég veit
þú lætur mér líða
Að ég sé miðja heimsins
Og þú róar mig, þú róar mig, þú róar mig
Með ljúfum orðum
Hjarta mitt vill ekki ljúga að henni
Hann vill ekki að þú gleymir því.
Noapte
E noapte, tacere deplina
Lumina lunii imi sare pe inima
Vintul vuie prin crenge, e noapte
Stele vor sa viseze.
Te vad prin geam pe tine,
Cum parul despletesti
Iar eu in noapte sufar de tine.
In noapte, sub geamul tau luna plingea,
cu lacrimi de stele iar eu ma inecam cu lacrimi de ape.
Si iar e noapte stele cad luind cu ele timpul.
Când iubești
Când iubești îți pasă ...
De fiecare lacrimă vărsată
De fiecare adiere a vântului Care-ți vorbește pe glasul lui
De norii toți ca de poveste,
De orice șoaptă ce-ți sosește
De soare,ploaie,mare,munte
De vorbe calde și lucrurile mici mărunte
De gândurile toate,fie rele fie bune,
De fete și băieți din sate,
Și de orașele aglomerate,
Iubirea le ține pe toate!
Eu mă gândesc acum la tine,
Tu mă primești cum se cuvine,
Adio tu singurătate!
(7 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Dedicație pentru ea!
Dedic o melodie pentru tine
Pe care am ales-o dintr-o mie,
Și care ne-a plăcut la amândoi
S-o fredonăm în studenție
E cântul ce-l ascultam noi doi
Când la cămin stăteam pe bancă,
Eram atât de tineri, prea visători
Eu cavaler, iar tu a mea puștancă
Este o melodie cu versul de iubire
Cu doi îndrăgostiți în lume rătăciți,
Visând să fie împreună cu legământ
Cu mersul la primar, jurat, căsătoriți
.................................
Soarta a fost de partea noastră
Și cu iubire în viață am pornit,
Anii s-au pus pe-ai noștri umeri
Și ce-am visat atunci, s-a împlinit
Timpul s-a scurs fără oprire
Urme lăsând, nu ne-a iertat,
Ne înțelegem dintr-o privire
Și-n cânt a apărut un mic oftat
Acum când gândul se întoarce,
Spre tinerețe cu ale ei emoții,
Seama ne dăm că totul trece,
Și zilnic ungem...zimții roții...
și bucuroși ne educăm...nepoții!
CÂND IUBIREA IUBEȘTE
Pictează-mi cuvinte din triluri de chemare
Culori îți scriu din dorințele mele
Amândoi să culegem doar vise reale.
Dăruiește-mi pădurea în ramă de tablou
Eu … anotimpul îl scriu cu tușuri din stilou
Când setea de frumos niciodată nu moare.
Să chemi și un nor, da, da… un pic să ne plouă
Soarele să modeleze un curcubeu
Din zilele noastre să ne scriem un eseu.
Iubirea în șoaptă-i picătură de rouă
Nuanțe din culorile vieții ne privesc
Când tu scrii ,,iubesc,, eu, iubirea ți-o citesc.
Ei bine
Ei bine preafrumoaso
Credeai că las eu timpul să se scurgă
Fără să-ți cânt sonet de-amor?
Sau să-ți compun o melodie
Dar nu sosită-n din melodioasă armonie
Ci din nebune versuri ce-mi vin în minte?!
Cum că pe lume nu există frumusețe revarsată
Așa cum izvorăște doar din tine,
Izvor de bunatate îngerească...
Flăcări ce pleacă din blânzi-ți ochi ce prevestesc iubirea Cerească ce nu moare niciodată!
Căci tu ești doar o pace ce suspină bucurie,
Ohhhh preafrumoaso...!
Primește-mă te rog la tine,
În visele ce-mi sunt șoptite,
Și-mi spun că tu ești amorul și iubirea sau mai degrabă Nemurirea!
(20 iunie 2023 H.S-Irepetabila iubire)
Other poems by the author
Epigrame XXXVI
Unui creștin
De sărbătorile Pascale,
Servește-ntruna vin și bere,
Și apoi constată cu durere,
Că-i mort în seara de Înviere.
Colegelor de facultate
Am studiat organica voit,
Colegelor chiar le plăcea chimia,
Privind ades la ele năucit,
A început să-mi placă anatomia.
Întâlnirea de 20 ani a promoției
Mi-am revăzut frumoasele colege,
Dar și-au schimbat fizionomia,
Și am decis…se înțelege,
Să studiez din nou chimia.
Unui chimist
În breaslă vrea să dovedească,
Că-i alchimist de teapă,
Că atunci când bea Fetească,
El urinează apă.
Cărții mele ʺEpigrameʺ
Epigrame am scris sute,
Pe teme vrute și nevrute...
Despre carte a spus experta,
Că-i frumoasă doar coperta!
Colegului meu Cornel
De când frumoasa lui soție,
Îl înșela pe amicul meu Cornel,
Eu îl dezmierd fără să știe,
Și-i spun zâmbind, Coarne-l.
Cuplu
L-am luat ca soț să-mi fie,
C-avea multe dependințe,
După-un an de căsnicie,
Este plin de dependențe.
Punctele cardinale
Patru puncte cardinale,
Cu reperele normale,
Însă am rămas uimit,
Că Est-ul e mai răsărit!
Prietenul la nevoie se cunoaște
Acest proverb de mult folos,
La mine a lucrat pe dos,
Că acea vorbă... la nevoie,
A fost mereu doar: anevoie!
Metamorfoză
Am cunoscut-o la concert,
Avea o slabă cotă,
Apoi încet, încet, discret,
A devenit cocotă.
Subtilitate - la doctor
Fiind la el în cabinet,
Mi-a spus c-un ton discret:
-Pe fișă scrie foarte clar,
Matale ai un Nume-rar!
La doctor
Întreba-i pe asistentă,
La doctor cum e, și cât?
Ea îmi spuse foarte atentă,
Vindecare ai, și atât!
Unui astrolog
Cu telescopu înspre vecina,
Se holba în după-amiezi,
Dar îl surprinse concubina,
Și văzu, și stele verzi.
Indecizie
Alesese varianta,
Să-și înșele și amanta,
Regretându-și nebunia,
A-nșelat-o cu soția.
Unui rugbist
Când are munca separat,
Eșecului îi cade pradă,
Că atâția ani a învățat,
S-o facă la grămadă.
Oamenii străzii - glosă
Sub felinarul ce întunericul străbate,
Stau roată cei de soartă chinuiţi,
Muşcând din mâini şi încurajări trucate,
Sperând că poate mâine, vor fi din nou iubiţi.
Sunt goi la trup dar cu o inimă curată,
Nu-s trişti, deşi îi vezi plângând,
Chiar dacă speranţa le-a fost demult furată,
Sunt veseli şi-i auzi râzând.
E un tablou ce-n astă lume ţipă,
Strigând durerea şi mâhnirea,
Către avuţi şi-a lor ferice clipă,
Ce-i putredă şi amară cum e fierea.
Ei nu răspund căci inima le e de piatră,
Dar ştiu că a lor resturi aruncate,
Sunt strânse şi-mpărţite încă odată,
Sub felinarul ce întunericul străbate.
Nu vor din plinul lor să dăruiască,
Măcar o firmitură, doar pentru cei copii,
Că-s prinşi şi ei de soarta mişelească,
Ce-i poartă prin mizerii şi pustii.
Se bat cu pumnu-n piept că fac şi-ajută,
Că-s iubitori şi sunt de toţi iubiţi,
Dar niciodată nu au fost acolo unde,
Stau roată cei de soartă chinuiţi.
Mârşavă le e vorba ce-o grăiesc,
La fel ca sufletul lor de nababi,
Minciună-i adevărul ce-l rostesc,
Şi înjosire pentru cei sărmani şi slabi.
Spun că asupra nevoiaşilor veghează,
Că îi ajută să aibă chiar de toate,
Fiinţa, gestul însă îi trădează,
Muşcând din mâini şi-ncurajări trucate.
Ei nu cerşesc la nimenea la uşă,
Lumea-i goneşte la muncă, nu l-a întins,
Dar sunt bătrâni şi viaţa li-i cam dusă,
De-abia se mai zăreşte din părul lung şi nins.
Au fost cândva oameni de seamă şi-n putere,
Dar de copii au fost izgoniţi,
Acum trăiesc în crâncenă durere,
Sperând că poate mâine vor fi din nou iubiţi.
La cei ce le-au furat fericirea,
Nu se revoltă-n prag, ba i-a iertat,
Gândind că poate aşa le-a fost menirea,
Sau cu ceva rău pe Dumnezeu au supărat.
Priviţi copii pe stradă la ai voştri taţi,
Şi de la ei să învăţaţi încă odată,
Căci poartă o comoară de care nu pot fi prădaţi,
Sunt goi la trup dar au o inimă curată.
Nu stingeţi lumina în traiul lor precar,
Nu închideţi uşa, căci ei nu vă vor bate,
Nu-l izgoniţi ca pe-un bătrân murdar,
Şi nu-i scuipaţi indiferenţă pe la spate.
Orgoliul în sufletul lor puternic izbeşte,
Le poartă umbra deformată pe pământ,
Şi chiar de se zbat în al sărăciei cleşte,
Nu-s trişti, deşi îi vezi plângând.
O clipă străpunge ca un fulger viitorul,
Trăieşte doar o zi la fel ca ei,
Şi ai să simţi cât de puternic e dorul,
După fosta casă şi copiii tăi…
Cu trupul stors, agonic şi înfometat
Dar în piepturi cu o inimă curată,
Stau dârzi, cu-n zâmbet rareori crispat,
Chiar dacă speranţa le-a fost demult furată.
La fel şi aceşti copii abandonaţi,
Ce casă le e iarba, soarele şi cerul,
Oare de ce nu-s trişti şi-ndureraţi?
În ce le este fericirea sau care li-i misterul?
Chiar şi în zilele mai nereuşite,
Când trupul le este sleit şi flămând,
Alături de bătrâni şi bătrâne slăbite,
Sunt veseli şi-i auzi râzând.
Sunt veseli şi-i auzi râzând,
Chiar dacă speranţa le-a fost demult furată,
Nu-s trişti, deşi îi vezi plângând,
Sunt goi la trup dar au o inimă curată.
Sperând că poate mâine vor fi din nou iubiţi,
Muşcând din mâini şi-ncurajări trucate,
Stau roată cei de soartă chinuiţi,
Sub felinarul ce întunericul străbate.
Mesaj
De dincolo de mări şi de oceane,
Îţi scriu tardiv în spuma unui val,
Şi teama de-a te pierde-mi dă frisoane,
Iar dorul mi se calcifiază într-un coral.
Talazuri furibunde lovesc malul,
Îmi cântă simfonii de Beethoven,
În zare încă luminează farul,
Călăuzind vapoare spre infern.
Mă simt din ce în ce mai gol de mine,
Crepusculi mă străbat la infinit,
Un fir de aţă mă mai ţine,
Să nu fiu în eternitate pironit.
Sunt același om …
Sunt acelaşi om în altă lume,
Sunt acelaşi gând rătăcitor,
Mare agitată fără spume,
Rană adâncă în picior.
Am aceiaşi tresărire,
Precum valul spart de stâncă,
Port în mine acea iubire,
Care îngerii o cântă.
Peste iarbă calc apatic,
Sângele a-nceput să-mi fiarbă,
Ochii-mi sunt acum jăratec,
Îmi smulg firele din barbă.
Rup petalele din flori,
Mângâi roua dimineţii,
Peste trup îmi trec fiori,
Şi mă mustră toţi poeţii.
Sfârșit
Un strop de ploaie am sorbit pe gene,
Și am privit cu ochii umezi multă vreme,
Apoi sub paşii mei mărunți și moi,
Au început să se stârnească zilnic ploi.
Pe-un val, eu l-am închis în scoică,
Iar mării i-am luat din cer o doică,
S-o legene ușor cu mâini de fată,
Să nu mai facă valuri niciodată.
Pe-un pui de vânt l-am prins în rai,
Şi l-am închis în tub plăpând de nai,
Să nu mai șuiere turbat pe munte,
Ci pe-ale mele buze îngeresc să cânte.
Apoi, în lacrimile mele m-am sfârșit,
Şi adesea, aici, în criptă am simțit,
Cum vin, și-mi trec peste mormânt,
Şi ploi, și val, și lacrimă, și vânt...
Apocalips
Și brusc s-a lăsat noaptea,
Ca-ntr-un leșin cosmogonic,
Pe cer doar o singură stea,
Sclipește întruna demonic.
Fântânile au secat și ele deodată,
Iar marea își culcă valul în larg,
E mai întuneric ca niciodată,
Corăbii se frâng catarg de catarg.
Copacii buimaci freamătă întruna,
Caută un fir nesperat de lumină,
Ce bună ar fi acum măcar Luna,
Ori bruma de rouă pe rădăcină.
Șuieră agonic și vântul turbat,
Prin negre vârtejuri atacă natura,
Rugi înălțăm spre un cer cianozat,
Dar încleștată ne este și gura.
Îngerii nopții apar croncănind,
Geme pământul secționat în artere,
Soborul de preoți ca-ntr-un colind,
Vestește mântuirea venită din stele.
Încet, sucombând planeta tăcea,
Urmând un îndemn antagonic,
Pe cer doar o singură stea,
Sclipește întruna demonic.