Insomnie

SA fi bogat,maret,falos

Toti si-ar dori d-ai cu folos?

Nu toti bogati-s fericiti

Au piedici multe -s rataciti

Maret in viata poti fi cand

Faci bine-n lume,ajutand

Falos ar fi bine sa fi

Cand impartí doar bucuri

Au totul si putin le pare

Ar vrea mai mult, dar timp nu are

Timpul e viata ce-o traim

Am vrea mai multe,ne grabim

Cu mult efort le faci pe toate

Viata si timpul ne desparte

Si din bogat,maret,falos

Nu ai nimic,e de prisos 

scumpa mea
iubită beznă
sunt otrăvit cu serul de lumină
şi-oricât de mult aş vrea
Orfeu  să mai rămân
în profunzimea nemărginirii tale
sunt blestemat să fiu stăpân pe umbra
cusută de picioare

sunt încolţit
cu somn de ziuă
o altă Gaia
mă cheamă vânturat
la poarta unde se aleg nebunii
obscuritatea arde
reverberat în sinea mea
aidoma pădurii

...

precum Ahile-și ține glezna
cu ochii albi de lună plină
scumpa mea
iubită beznă
sunt otrăvit cu serul de lumină

Seară de seară, într-o gară pustie,

Rămas îngândurat, fără soartă,

Aştept un tren ce n-o să mai vie,

Trenul garat pe linia moartă.

Călătoria mea odisee devine,

Biletul e cu o singură oprire,

Şi în bagajul ce îl am cu mine,

Port doar o tristă amintire.

Timid, mă abordează un sinucigaş,

Apoi mă-ntreabă la ce oră vine trenul,

Şi eu, şi el avem acelaşi glas,

Şi căutăm să îndeplinim blestemul.

Se aude un şuierat în depărtare,

El strigă bucuros că vine trenul, lent,

Dar timpul trece, nimic nu mai apare,

Şi cred că moartea a avut un accident.

Şi ne ucide aşteptarea pe amândoi,

Un veac aici avem de petrecut,

Iar trenul vieţii probabil pentru noi,

Că l-am pierdut atunci când ne-am născut.

Când ne-am întâlnit,
am sădit o lumânare.
A răsărit repede.
Mirosea a iubire şi ardea a patimi.
Am lăsat-o aprinsă ca să ne încălzim visele.
Am închis geamurile.
Azi,
o pată de ceară
stă lipită de inimile noastre
învechite de vreme.
Doar fumul,
prizonier al iubirii,
dansează
închipuindu-şi că
lumânările ard etern
până dincolo de timp.

O lebădă planează pe un lac,

Lasă-n urmă săgeți învolburate țesute cu ac,

Iar, ea caută, dar nu găsește

Pe cineva ce dragostea sa-i împărtășeze...

Ea caută disperată pe ape

Pe cineva ce-o va ține - n brațe...

Căci o lebădă nu poate supraviețui

Dacă n-are o pereche cu care sa poată viețui...

O lebădă caută in tinerețe

Pe cineva să o poata susține in bătrânețe...

Să își etaleze dragostea unul pentru altul

Ea pentru el si el pentru ea.

Căci lebăda nu poate trăi singură

Într-o viață scurtă si amară...

Ea vrea cu-o singură lebădă...

să viețuiască o întreagă serenadă. 

Ce aud câteodată în noapte?

Pare a fi plânset,parcă-s șoapte

Iar când noaptea e senină ,

Parcă-s vorbe de lumină

Iar când cerul e înnorat

Aud plânset și oftat.

E soare pe cer
Nu se simte căldură
Ceașcă pustie
Cafeaua e smoală
Afară e noapte
În suflet răscoală
Frunzele cad van
Copacii suspină
Plouă cu sânge
Cioroii îngână
Ochii n-au lacrimi
Tu ești de vină

Plouă pe Lună
Tu-mi strigi de pe Terra
Nu-i strigăt ci șoaptă.
Atât de năprasnic
Eu, tu și noaptea
Mi-e frică să mor
Dacă tu nu ești moartea,
Eu știu ce-i amor
L-am văzut intr-o carte.
Plouă pe Lună
Oare ninge pe Marte?

Chitara trist suspină
Al vieții melodie
Eu nu pircep această simfonie
Si mă ascund de o lume întreagă.
M-ași pierde în niște ochi sălbateci
Ce caută să mă înțeleagă