File de iubire!

Eu te-am iubit și n-ai știut

Cât pot să sufăr pentru tine,

Aș fi vrut să nu mă fi mințit

Când îmi spuneai că ții la mine

Veneam la întâlniri cu tine

Cu inima pulsând nebună,

Chiar dacă-n jur era senin

În trupul meu era furtună

Buchetul îl alegeam cu grijă

Să-ți placă florile aduse,

Poate de mine ți-or aminti

Când în vază vor fi puse

Iar săptămâna părea o lună

Și greu se scurgea timpul,

Până să mă-ntâlnesc cu tine

Să te ating și să-ți văd chipul

Credeam că și tu simți la fel

Și ești nerăbdătoare să mă vezi,

Prin cap nu-mi trecea că mă-nșel

Iar tu zâmbind iubirea o mimezi

Mult timp a trebuit să treacă,

Să înțeleg că inima ți-e dată,

Către colegul meu din liceu

Cu care te vedeai și măritată

Acum este târziu pentru regrete

Și poate nici n-a fost multă iubire,

Astăzi lângă soție sunt omul fericit

Și viața-mi este o mare împlinire!

Calc pe stratul gros de frunze

Ce acoperă cărarea noastră,

Este drumul scurt ce duce

Pân' la tine sub fereastră.

Nu vreau să auzi vreun foșnet

Și să vezi că vin spre tine,

Mi-am propus să te surprind

Cu-n buchet de flori alpine.

Să le-adun am fost pe munte

Și-am trecut o vale-adâncă,

Că doar știu ce mult îți plac

Florile ce cresc pe stâncă.

Greu mi-a fost la cățărat

Tot la fel să merg la vale,

Frica gândul mi-a cuprins

Să nu-mi iasă ursu-n cale.

Acum pasul mi-l iuțesc

Să ajung la geamul tău,

Să-ți arăt ce am cules

De pe muntele Ceahlău.

Bat ușor în sticla groasă

Și-o aștept s-apară-n cadru,

Pe aleasa mea frumoasă

Și flori să-i ofer ei...tandru.

Mult nu a durat pân' a deschis

Și să văd cât este de surprinsă,

Când buchetul i l-am înmânat

Și mi-a zis...da...asta surpriză.

 N-am mai stat în așteptare

Și-am sărit direct pe geam,

Am simțit a ei dulce iubire

Când în brațe..o strângeam!

Fericiți am fost și-a doua zi

 Plecând în doi la o plimbare,

Și-am înălțat rugă la mănăstire

Mulțumind..de..binecuvântare!

Vă rog nu mă băgați în seamă 

Când azi pe mulți vă contrazic, 

Eu sunt ca voi o lume trecătoare 

Și-n univers un punct destul de mic. 

Încerc mereu doar să vă spun 

C-am fost și eu un simplu lucrător, 

Ce zi de zi a pus pe zid o cărămidă 

Ca voi în timp să construiți un viitor. 

Dar oare toți gândiți pentru popor?

Când văd cât unii adunați în conturi, 

Iar când vă cerem puțin și pentru noi 

Ne ziceți c-avem prea multe mofturi. 

Prea mult ați dărâmat în astă țară 

Și prea puțin clădit în anii risipiți, 

Sunteți prea sus pe scară cocoțați 

Și-i greu la cel ce n-are să coborâți. 

Însă vă rog să-i ascultați pe oameni 

Ce v-au crezut și pus speranțe-n voi, 

Și le-ați promis să-aduceți bunăstare 

Așa că fiți umani și-i scăpați de nevoi!

Cândva, am întâlnit un mare dascăl
Profesorul, directorul și-nvățătorul,
Zis Urdă, un nume de român și neam
Ce pe copii i-a învățat, să prețuiască adevărul.

Ne adunam din când în când la masă
Să degustăm bucate, la un pahar de vin,
Unde îl ascultam cântând și îl aplaudam
Pe Omul înzestrat, de Sus, cu glas...divin.

Nu zăbovea prea mult, în gând și, începea
Să ne recite din poeții noștri, ce au plecat,
Iar noi tăcuți și fermecați de versul dulce
Îl admiram pe-al nost' prieten

...binecuvantat. 

În timp, ne-am despărțit, că asta-i viața
Și n-am mai fost apropiați ca... altădată,
Că munca m-a chemat prin diferite locuri
Și azi, doar mi-amintesc ce-a fost.. odată.


Acum, profesorul și, eu purtăm o vârstă
Și ne-ntâlnim mai rar, prin Piatra Neamț,
Ne salutăm, ne-mbrățișam și, ne vorbim
De tinerețe, bătrânețe și amintirile apuse
Ne despărțim, purtând, ce nu mai este... bunul simț!

Ți-am pus pe buze bob de rouă

Cules pe dimineață din petale,

Pe care vreau să-l sorb, diseară

Când pași vom face-n doi, agale. 

Știm amândoi de locul minunat

Unde-ntr-o seară, ne-am întâlnit,

Și când pentru întâia oară-n viață

Al tău sărut să-l fur...am îndrăznit. 

Mult îmi doresc să ne-amintim

De clipa când m-am îndrăgostit,

Și-am început...atunci povestea

De dragoste, de Cupidon...vrăjit. 

Și aș mai vrea aici, ceva să-ți spun

Acum când anii...ne-au încărunțit,

Că te iubesc, la fel...ca-n prima zi

Și pe pământ, sunt omul... împlinit. 

Și-apoi să ne plimbăm iubita mea

Îmbrățișați, uitând de vreo durere,

Să ne șoptim... cuvinte de iubire

Și inimii să-i dăm...tot ce ne cere. 

Așa, că te invit, pe seară, pe aleea

Unde ne-așteaptă multe amintiri,

Să ne-așezăm pe banca...tinereții

Simbol în timp și martorul...marii iubiri!

Ieri am fost un pic cam prost,

Când am prins un pește mare,

Dar pe mal, eu nu l-am scos,

Că n-avea....bunăstare!

Stau la casă-n într-un oraș,

Și cresc porci în bătătură,

Vreau să-i vând eu mintenaș,

Că n-am bani...de beutură!

Aș veni și azi la lucru,

Să câștig un ban în plus,

Dar am fost la bar cu socru,

Și sunt cred un pic.. cam dus!

Am văzut pe strada-o fată,

Și i-am zâmbit pe deplin,

S-a uitat prelung la mine,

Și m-antrebat...de buletin!

Suntem amandoi de-o seamă,

Și-o iubesc pe-a mea Marie,

Dar când fac vreo nebunie,

Îmi șoptește...vei da samă!

Am cea mai bună soție,

Mă iubește cu ardoare,

Dar când am geșit mai tare,

Nimeni nu poate...s-o ție!

Azi am fost la Mall, măi frate,

Să mancăm tot ce se poate,

Marce m-a trimis la casă,

Nu știa..c-am cardu' acasă!

Mi-am luat mașină bună,

Și mănâncă motorină,

Cănd la pompă alimentez,

Eu tot cardul...lichidez!

Stau la masă, totu-i gol,

Marce e la shopping-n mall,

Aș mânca ceva măi vere,

Dar n-am bani...nici de o bere!

Nu am fost atent la scară,

Și mi-am fracturat piciorul,

Totul s-antâmplat aseară,

Când beam vinul...cu ulciorul!

Sunt veterinar cu diplomă,

Și tratez tot ce găsesc,

Dar nu animal în comă,

Frică-mi e...să nu plătesc!

Fac control la alimente,

Calculez valoarea nutritivă,

Chiar gramajul...condimente,

Instrument...papila gustativă!

S-a intrat de ieri în postul mare,

Gata cu măncărurile-nfruptate,

Am acasă oala cu sarmale,

Aș mânca, dar...nu se poate!

Cresc la țară niște porci,

Și i-aș vinde azi, pe toți,

Dar sunt negri, slabi, păroși,

Și n-au carne și doar...colți!

Stau parcat aici la Mall,

Marce întârzie-năuntru,

Simt în stomac un mare gol,

Dac-o fi ea..sub sechestru!

Poate cândva ai să vezi tu cât te-am iubit, sau poate nu. Probabil tu nu crezi nimic din tot ce spun. 

Dar, dacă nu-i așa, te rog explică-mi tu, cum ar putea un om a se ruga la Dumnezeu seară de seară pentru alt om, care străin îi e acum?

Și cum ar putea, oare, să-și dorească pentru el tot ce-i mai bun?

Poate c-ai râs de mine, spunând că între noi puțin a fost și dragostea nu avea cum să vină

Dar vei înțelege, poate, peste ani, că nu e vorba de timp, ci de persoană, că inima de tine mi-a fost plină

Ai fost exact ce mi-am dorit, omul pentru care m-am rugat atâta timp

Și știi că tot ce spun acum e sincer, pentru că nu am așteptat nimic în schimb

Plâng și acum, când scriu aceste versuri

Și, poate, voi mai plânge multe gânduri 

Eu nu am scris vreodat' o poezie

Dar când mă uit la pozele cu tine în suflet mi se-așterne o bucurie 

Ce simt acum? Simt dor, un dor imens care m-apasă

De dor am mers să te văd atunci, atunci când ai cântat 

Și din tot sufletul mi-aș fi dorit să nu mă fi lăsat

Mă gândesc doar la cum eu te priveam, în ziua-n care prima dată te-am văzut

M-am rușinat, nu m-am uitat la tine și cred că numai Dumnezeu știe de ce nu am putut 

Nu am putut atunci și nici acum nu cred că aș putea

Pentru că tu pentru mine ai fost și vei rămâne altceva.

AB

Rătăcind într-o angoasă fără sens
Că există o astfel de fată fără să știu
Am cunoscut un geniu al frumuseții luminat dens
Și mă bucur foarte mult că ne-am cunoscut cât sufletul meu a fost viu

Tu ești cea care mi-a oferit momente minunate
Și toate îndoielile au dispărut
Și din nou vreau să simt gustul  dragostei imaginate
Vreau să fiu cu tine, doar sună sau trimitemi un sărut

Și tu chiar ești un înger din cerurile senine
Și divin chipului celui mai drăguț de pe Pământ
Să te iubesc este chemarea mea din sine
Și am decis să mărturisesc secretu meu  cel mai blând


Bunătatea ta îmi încălzește inima prin prejma timpurilor
Tu ești fericirea mea, ești soarele călduros al meu
Numită  de mine cu dragoste Zeița cerurilor   
Aceasta vei fi  pentru mine  mereu

Și până la urmă vreau să spun ceva greu de scris
Este greu de arătat sau de spus
Tu ești cea pe care vreau să o  cunosc toată viața în vis
Tu esti cea pentru care sunt pregatit sa traiesc si sa scriu până al vieții apus..

Nu voi lăsa să treacă ziua

Fără să-ți scriu ceva de-amor,

Știind că toate-s muritoare

Și-n zbor dispar ca într-un vis..

E trist ce spun,dar asta-i lumea

Se schimbă zi de zi câte un pic,

Doar dragostea mea ce ți-o port iubito,

Nu știe a muri deloc...!

Dar eu mă-ntreb neștiind raspunsul

Mă vei iubi vreodată?

Vei putea?

Sau poate eu însumi sunt iubirea

Ce-o așteptai demult printre suspine?

Ți-o spun acum știind că tu ești totul pentru mine,

Un biet defunct ce-i încă viu...

Căci viața pleacă de la tine

Iubirea fiind în glasul tău!

Am mii de versuri pentru tine

Toate se nasc din ochii tăi..

Nu voi lăsa ziua să scape,

Nici inima să nu-ți grăiască

Ceva ce numai ea poate să spună

Chiar dacă tu nu poți acum

Să mă iubești cum eu aș vrea!

(1 feb 2024 Vasilica dragostea mea)

Când sângele își suie rotundul peste verde

Coboară seva toamnei ca ploaie în pământ 

Și mi te lași cuminte a foame de cuvânt 

Pe limba învelită de vinul ce ne pierde.

Când sângele își suie rotundul peste vise 

Consum felii de noapte din palma ta întinsă 

Spre fruntea mea albastră, sedusă și aprinsă

Din frunzele de galben în cearcăne închise. 

Când sângele își suie rotundul peste toamnă 

Cocorii duc speranța în primăveri eterne 

Spre sudul alegoric lăsând ușor sub perne

Un busuioc semantic de fapte ce condamnă. 

Că mi-e timpul un prieten cu două tăișuri

și mă încred în el, deși nimeni altcineva nu-l crede cu adevărat,

decât dacă a adormit buimac în tufișuri,

pe când era mort de beat.

Mereu se spune că timpul le rezolvă pe toate,

dar eu cred că, de fapt, timpul doar trece…

Și câte din lume, care au fost și sunt importante,

n-au rămas fără viață în timpul rece?

Sunt supărată pe mine că timpul se duce

și te absoarbe câte puțin în el, zi după zi,

și nu pot să-i fac nimic decât să-mi spun

că așa e felul lui de a fi…

Nu știu cum ceva care nici nu poate fi văzut

poate să-mi pună în suflet cel mai urât anotimp

peste câmpul de flori de primăvară

prin care te plimbi…

Frumos ghiocel, tu să nu rămâi în timp.

Știi de ce iubesc eu ploaia?

pentru că te iubesc pe tine și mi se pare

că ochii tăi albaștri s-au albăstrit de la ploaie.

Și oricum, cum stau în patul ăsta apatic,

mi-aș dori să fiu în ploaie, să fiu dincolo de fereastră,

aprind lumina și văd că de dorul tău

m-am făcut albastră.

Nu știu dacă ție îți plac oamenii albaștri somnambuli,

dar o să ies așa în ploaie, câteva picături să îți strâng…

o să mă întorc obosită și cel mai sigur tot nu o să pot să adorm

decât dacă o să-mi imaginez ca patul e brațul tău stâng.

Tot nu știu cum aș putea să încep să-ți vorbesc în toată graba asta a lumii,

mă gândesc că dacă te strâng în brațe

inimile noastre o să fie aproape și o să înceapă să-și vorbească singure.