Agonie

Ce-a fost ieri, e o istorie,

Ce-ar fi mâine, e un mister,

Ce este astăzi, e o victorie,

Un cadou cât mai lejer.

Istoria, n-are sens mereu,

Misterul, e o simplă ghicitoare,

Victoria, obținută atât de greu,

Este lecția de sărbătoare. 

Sensul ne-nțeles așteaptă 

În răspunsul de la ghicitoare, 

Fiind greu de găsit vreo dată 

Traind viața în amploare.

Așteptarea-i imposibil de finit

Iubind răspunsul aferent

Fiind total nedefinit 

Cu amploarea-i din prezent.

Onoarea cea mai mare

E zâmbetul ce-l mai dețin,

E tot ce pot numi valoare

Pentru pierderea-n destin...

Când briza incertitudinii îmi mângâie fruntea

Când simt că drumul l-am rătăcit 

Privesc către cer și chiar zarea 

Suav îmi dezvăluie calea. 

Când tonurile de gri mă năpădesc 

Când parcă somnul nu-l găsesc

Valul dulceag mă învăluie

Și o speranță nouă îmi dăruie.

Când distanța mi se pare infinită

Când timpul e dușmanul meu tăcut

Îmi amintesc cum un vis s-a născut 

Dintr-un surâs și o privire discretă.

Când nu îndrăzneam să cer o șansă 

Când visul îmi părea interzis 

M-ai luat pe sus ca o avalanșă 

Și fericirea din nou m-a cuprins.

Nu-i așa că-n vis, în carte,

Vindecăm viața de moarte?

Că prin versuri, printre rime,

Împletim iubiri sublime?

Că un gând ce-n zori răsare

Poate fi un colț de soare,

O scânteie de lumină,

O speranță ce alină?

Poezia ne împarte

Timpul în clipe deșarte,

Dar în ea, sub cer de stele,

Viața-nvinge doruri grele.

Lasă-ți sufletul iubito, de-al meu suflet să se lege!
Astfel, toate, taine sfinte, amândoi le-am înțelege.
Lasă-ți capul tău iubito, pe-al meu umăr să se culce
Astfel, orișice durere s-ar spăla-n lacrima dulce.

Lasă-ți creștetul, iubito, cu săruturi să-l hrănesc,
Fericire și speranță, lasă-n minte să-ți sădesc!
Lasă-ți inima, iubito, cu a mea să se unească,
Iar iubirea cea divină, las-o-n ele să vorbească!

Să ne-nvețe dăruirea, să ne-nvețe și iertarea,
Apoi, mai presus de toate, pasiunea și, uitarea...
Aș uita poftele toate, chiar și veșnica țigare,
De vei stinge-aceste pofte cât mai des c-o sărutare.

Aș uita, tot ce e-n lume, foame nu aș mai avea
De-ai lăsa să mă hrănească tot mereu dragostea ta.
Sete n-aș avea, chiar vinul, l-aș uita de tot, ști bine,
Dacă m-ai lăsa iubito, zilnic să mă-mbăt cu tine.

Goi am fi, n-am vrea veșminte ș-am vrea goi să fim mereu,
Dacă m-ai lăsa iubito, să mă-mbrac cu trupul tău.
Să trăim ca-ntr-o văpaie, nici ce-i frigul nu ai ști,
De-i veni la mine-n brațe ș-al meu trup te va-nveli.

Lasă-ți lumea, vino-n lumea cea de vis ce-ți dăruiesc!
Tu-nflorește lângă mine, eu, prin tine să-nfloresc.
Uită-ți grija, bucuria las-o-n mintea ta să vină,
Eu să fiu plin de iubire, tu, de-a mea iubire plină.

Dacă știam că e ultima dată când te mai privesc

M-aș fi uitat mai mult la tine, să-mi amintesc

Cât mai iubit și cât de mult eu te-am iubit

Te-aș fi iubit dar noi n-am mai vorbit

Timpul doare și mie nu-mi mai trece

De dragoste-s frântă înghețată rece

Nicăieri nu-i ca la tine, acasă

Nu-i nimeni să-mi zică că-s a ta frumoasă

Tu vreau să-ți găsești ce-ți dorești

Te-aș fi iubit acum când îmi lipsești

Că ai fost al meu iubit

Pentru mine atunci cel mai potrivit

Hainele tale încă le mai țin

Să te chem mă tot abțin

Iubeam la tine tot , nu ști cât doare

Tu te mai gândești la mine oare ?

Te-aș fi iubit mai mult dacă ai fi vrut

Ți-aș fi cerut încă un sărut

Dacă știam că n-am să te mai văd vreodată

Te-aș mai fi iubit măcar odată

Sa stiu ce este clipa , sa ii cunosc secretul
Sa stiu ce i suferinta , ca sa-i arat esecul
Sa fiu mereu alaturi , ca sa-ti admir eu parul
Sa fiu un tei in noapte , sa caut adevarul.

Sa las al tau sarut , sa imi zdrobeasca cerul
Sa stiu ca altul nu-i , al nostru-i adevarul
Si ca in orice clipa - sa simt a ta suflare
Iar timpul-trecatorul , sa nu-mi mai fie-n cale.

Ca sa-i arat durerii cum este fericirea,
In parul tau de luna am sa-mpletesc iubirea
Sa dau acel minut si locul printre zei,
As fi si un nimic , c-apoi sa fiu un tei.

Sa stiu , ca a ta prezenta , in fiecare zi
Sa ma trezesc in zori , ca sa te pot privi,
Stiind c-acest moment , curind se va sfirsi,
Ce mult as vrea , ca sa il pot opri.

Ador cum trece timpul , si il urasc la fel,
As vrea sa-i stiu secretul , ca rob sa-mi fie el.. 

Plouă pe Lună
Tu-mi strigi de pe Terra
Nu-i strigăt ci șoaptă.
Atât de năprasnic
Eu, tu și noaptea
Mi-e frică să mor
Dacă tu nu ești moartea,
Eu știu ce-i amor
L-am văzut intr-o carte.
Plouă pe Lună
Oare ninge pe Marte?

Chitara trist suspină
Al vieții melodie
Eu nu pircep această simfonie
Si mă ascund de o lume întreagă.
M-ași pierde în niște ochi sălbateci
Ce caută să mă înțeleagă

Naiv bocesc al mele gânduri
La tine cer să mă gândesc,
Iar... chipul tău tomnatic
Din vise să mi-l amintesc,
Iar... vocea ta evlavioasă
S-o caut în al dragostei ecou,
Iar... să citesc acea scrisoare 
În care-mi scrii că-ți este dor

Odaia treptat îmi devine purgatoriu,
După geam morții vor să pară vii,
Pentru ce răsare sărmanul soare, nu mai știu
Finalul e unul, ne dizolvăm în sicrii.

Care-i rostul să fixezi frumusețea în portrete?
Dacă muncile tale vor sta pe-un perete,
Creației viața îi poți oferi,
Doar peste veacuri te-or începe a slăvi.

Oricâte n-ai face și n-ai cunoaște,
De coasa Morții nu te scapă nici iubirea,
Poți să te ascunzi de adevăr mai departe,
Sau, smerit să începi a dansa cu Moartea.

Se va stinge și soarele, vor pieri universuri,
Doar iubirea va rămâne constantă,
Numai neprihăniții în suflet o poartă,
Ceilalți o confundă cu instincte și mrejuri.