Agonie

Un plus în fiecare zi

Sau poate o altfel de iubire,

Mai colorată cu noi nuanțe

Ce-mi vestesc,

Aceeași dragoste alcătuită din optimista nemurire,

Cu ființa ei ce-a renăscut

Din vocea-ți ce iubesc,

Iubire fără vreo măsură,

Nemăsurată îmi ești îți jur,

Adevărate jurămintele îmi sunt,

Și-aștept să crezi în mine...

Iar buzele-ți frumoase îmi spun să le sărut ,

Dar surd îmi zic că sunt,

Știind că nu-i pe stradă momentul care-ți place să te sărut,

Și mă prefac că nu vreau să te-ating,

Dar eu vreau să te fur definitiv

Să te iubesc fără măsură!

Un plus fie oricât de mic

Chiar și-o sclipire ce pleacă de la tine,

Înseamnă același infinit

O veșnică iubire pentru mine,

Și totusi te sărut!

(21 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Bate vantul in fata mea,

Parca iar e o zi rea,

Nu vreau sa mi fac inima grea,

Când ma plimb cu sora mea.

Te iubesc iubita mea,
Și gandurile-mi poți vedea...
Și mereu tu ma privesti
Cu blandețe-mi zambești

Nicioadata n-aș putea
Să te scot din mintea mea,
Ești frumoasa ca o floare
Si mai mereu sfătuitoare....

Am greșit,si-mi pare rău
De comportamentul meu,
Dar sunt cel mai norocos,
Să te am sunt bucuros...!

Și mereu tu mă ghidezi
Ca o stea tu strălucești,
Ești acolo undeva..
Prinsă-n inimioara mea..!

Vreau să scriu 

Și vreau să scriu frumos 

Poate să fiu de folos

Culori roze ,culori vii,

Cu visări și bucurii.

Mi-ar plăcea să torn în rimă 

Felioare de lumină

Așa cum era demult 

Soare ,bucurii,tumult.

Griji mărunte abandonate

Fericire,sărbători,tinerețe sănătate....

Iubiri de surori și frate,

Respect  pentru cei din jur .

Oameni mergând la serviciu

Detașați de orce viciu

Abnegație ,elan 

Mai bine din an în an.

Dar nu pot să scriu frumos 

Că priveliștea ce-o văd mă doare.

Cercul în care viețuiesc ,e aproape o țară

Sunt cei mulți ,ce abia trăiesc.

Sus în vârful piramidei

O ceată de șarlatani 

Hărpăreți ,avizi de bani 

S-au consolidat în funcții. 

Când ai bani,ai si putere

Nici un bai ,că un popor piere...

Și cât a-și vrea să scriu frumos

Fără să trag un folos.

Îmi spunea mama cam să cad în genunchi

În genunchi în fața ta ,

Sperând cu gândul la iubire iar cu inima la uitare .

Mi-a spus mama să-ți uit chipul ,

Chipul ce-mi bântuie orgoliu

și mă așteaptă să-mi dau ultima suflare

ca tu să vii din nou aici

aice nu departe …..

pe strada suferinței 27.

Îmi spunea mama să nu te mai sun ,

măcar glasul să ți-l uit cumva .

Dar ce nu știe mama e că ți-am uitat și fața ,

și numele și cum în prag de sărbători mă sărutai și-n iubire mi te jurai.

Și în zile mai urâte , urâte căci tu le numai așa,

Îmi promiteai că pleci și cale de întoarcere la mine nu mai  ai .

Îmi spunea mama că în urma ta v-a rămâne doar praf și ici colo cât-un ciob

Ciob ce îmi va sparge inima de piatră pe care tu nu ai putut s-o încălzești ,

Măcar cu o lumânare sau cu o îmbrățișare dacă ai putea .

Îmi spunea mama că întunericul într-o zi ne va lua de pe acest pământ ….

Dar ce nu știe ea , este că în inima mea acea zi venise deja .

Simt prin cer , văd prin flori , iubesc prin gând , gând pe care tu nici măcar nu vrei

și nici nu poți să-l auzi .

Întunericul îmi bate în geam  și-mi aduce aminte de sfârșit …. sau cum ar spune mama căci până la urmă  tot la vorba ei ajung ,

“ Tu fată n-ai să-l uiți , iubirea ta va dăinui fiind tu acoperită chiar și cu pământ “

Te aș picta, aș face artă,

Te aș cânta sau recita…

Dar te scriu in poezie,

Să rămâi în mintea mea

Să mă chemi să stăm de vorbă,

Și să întrebi de starea mea

Sper să am destulă forță

Să ți spun că mă voi vindeca

Și să ți spun că nu mi lipsești

Nici tu nici ale tale glume,

Te caut în povești și basme

Dar nu pot să te găsesc

Am scris despre iubire n sine,

La care poate eu visam

Dar nu știam ca “mâine” doare

Căci “mâine” nici nu mai era

Am visat cum mă iubeai,

Acum degeaba o mai fac

Brusc m am îndepărtat

Credeam că mă voi vindeca

Odaia treptat îmi devine purgatoriu,
După geam morții vor să pară vii,
Pentru ce răsare sărmanul soare, nu mai știu
Finalul e unul, ne dizolvăm în sicrii.

Care-i rostul să fixezi frumusețea în portrete?
Dacă muncile tale vor sta pe-un perete,
Creației viața îi poți oferi,
Doar peste veacuri te-or începe a slăvi.

Oricâte n-ai face și n-ai cunoaște,
De coasa Morții nu te scapă nici iubirea,
Poți să te ascunzi de adevăr mai departe,
Sau, smerit să începi a dansa cu Moartea.

Se va stinge și soarele, vor pieri universuri,
Doar iubirea va rămâne constantă,
Numai neprihăniții în suflet o poartă,
Ceilalți o confundă cu instincte și mrejuri.

Plouă pe Lună
Tu-mi strigi de pe Terra
Nu-i strigăt ci șoaptă.
Atât de năprasnic
Eu, tu și noaptea
Mi-e frică să mor
Dacă tu nu ești moartea,
Eu știu ce-i amor
L-am văzut intr-o carte.
Plouă pe Lună
Oare ninge pe Marte?

Chitara trist suspină
Al vieții melodie
Eu nu pircep această simfonie
Si mă ascund de o lume întreagă.
M-ași pierde în niște ochi sălbateci
Ce caută să mă înțeleagă

Naiv bocesc al mele gânduri
La tine cer să mă gândesc,
Iar... chipul tău tomnatic
Din vise să mi-l amintesc,
Iar... vocea ta evlavioasă
S-o caut în al dragostei ecou,
Iar... să citesc acea scrisoare 
În care-mi scrii că-ți este dor