De ce ți-e frică să iubești?
M-a prins cumplit iarnă In bratele ei reci,
Soptind o vorbă caldă
Mă poți scăpă de ea pe veci
De ce ți-e frică să iubești?
Mă plouă, iar cerul e senin,
Uscat e doar la tine-n brațe
Iar tu le închizi de parcă-s cu venin.
Si umbra mea de-a ta nu tace
De ce ți-e frică să iubești?
Category: Love poems
All author's poems: garabagion
Date of posting: 24 ноября 2020
Added in favorites: 1
Views: 1777
Poems in the same category
Pași în vânt
Ma uit la tine și încerc
Să-mi dau seama de ce aleg
Să fiu tăcută și retrasă,
Ratând oricare a ta frază.
Dorindu-mi să îți vorbesc,
Curajul încerc să-l aleg,
Dar frica fiind un întreg,
Aleg încă să aștept.
Vorbeste-mi tu cât încă sunt
Pe drumul lung ce îl confund
Cu anotimpul plin de vânt,
Pe care nu pot să-l confrunt.
Și mă întreb cum voi găsi
Puțin sprijin să îți scriu,
Refăcând acel greu drum,
Tot mai scurt și mai tăcut.
🎤 Plecare cu escală în suflet
Într-o zi de toamnă m-ai lăsat
Și ai plecat grăbit în țări străine.
N-a contat acel suflet tulburat,
De lipsa ta, dusă cu greu de mine.
Într-o zi de toamnă m-ai lăsat,
Cu lacrimi plini de-amărăciune.
Și atunci când pe față s-au arătat,
Inima mi-a cedat, căzând în rugăciune.
Într-o zi de toamnă m-ai lăsat,
Luându-mi lumina cu cruzimea ta.
Într-o zi de toamnă m-ai lăsat,
Acea zi, fiind chiar ziua mea...
Amintiri uitate
Urmele trecerii mele prin viața ta,
S-au șters demult...tu, m-ai uitat deja...
De tine cu drag eu îmi mai amintesc,
Nu mai sunt tristă, dar nici nu mai zâmbesc....
Te caut printre amintiri uitate,
Prin sertare de suflet, închise cu chei și lăcate,
Prin toate cele 4 ale inimii cămări...
Poate-am să te zăresc ascuns ca luna prin nori...
Ai plecat fără să te uiţi înapoi.
Ai închis cu nepăsare o pagină care
mie îmi era viață....
Doar poezia mi-a rămas despre noi doi
În ea, noi nu ne-am pierdut niciodată....
Prizonierul iubirii
Al carei iubiri sunt astăzi prizonier?
Nu despre tine fac acum vorbire,
Iubita mea cea blândă?
Sunt eu captiv al frumuseții tale fără vreun sfârșit
Cuprins de încleștarea gesturilor îngerești
Și subjugat de tine ?
Sunt oare fericit stiindu-mă prins
Precum e peștele-n năvod,
Zbatându-mă cuprins de multele nedumeriri
Și temeri ce dragostea le-aduce?
Da,sunt fericit iubindu-te pe tine,
Căci nu-i mai dulce lucru pe pământ,
Decât să stau încătușat de tine!
(7 feb 2024 Vasilica dragostea mea)
FLORI DE LILIAC
Te -am răsădit în vreme de toamnă
În grădină sub fereastra mea
Ești firav și tremur la gândul
Că gerul iernii te va îngheța!
Crești floarea mea dragă,mare,
Și ai să-mi mulțumești c-o floare,
Flori albe de liliac cu parfumul tău dulceag
Și de-s tristă să-mi zâmbești
Pași în vânt
Ma uit la tine și încerc
Să-mi dau seama de ce aleg
Să fiu tăcută și retrasă,
Ratând oricare a ta frază.
Dorindu-mi să îți vorbesc,
Curajul încerc să-l aleg,
Dar frica fiind un întreg,
Aleg încă să aștept.
Vorbeste-mi tu cât încă sunt
Pe drumul lung ce îl confund
Cu anotimpul plin de vânt,
Pe care nu pot să-l confrunt.
Și mă întreb cum voi găsi
Puțin sprijin să îți scriu,
Refăcând acel greu drum,
Tot mai scurt și mai tăcut.
🎤 Plecare cu escală în suflet
Într-o zi de toamnă m-ai lăsat
Și ai plecat grăbit în țări străine.
N-a contat acel suflet tulburat,
De lipsa ta, dusă cu greu de mine.
Într-o zi de toamnă m-ai lăsat,
Cu lacrimi plini de-amărăciune.
Și atunci când pe față s-au arătat,
Inima mi-a cedat, căzând în rugăciune.
Într-o zi de toamnă m-ai lăsat,
Luându-mi lumina cu cruzimea ta.
Într-o zi de toamnă m-ai lăsat,
Acea zi, fiind chiar ziua mea...
Amintiri uitate
Urmele trecerii mele prin viața ta,
S-au șters demult...tu, m-ai uitat deja...
De tine cu drag eu îmi mai amintesc,
Nu mai sunt tristă, dar nici nu mai zâmbesc....
Te caut printre amintiri uitate,
Prin sertare de suflet, închise cu chei și lăcate,
Prin toate cele 4 ale inimii cămări...
Poate-am să te zăresc ascuns ca luna prin nori...
Ai plecat fără să te uiţi înapoi.
Ai închis cu nepăsare o pagină care
mie îmi era viață....
Doar poezia mi-a rămas despre noi doi
În ea, noi nu ne-am pierdut niciodată....
Prizonierul iubirii
Al carei iubiri sunt astăzi prizonier?
Nu despre tine fac acum vorbire,
Iubita mea cea blândă?
Sunt eu captiv al frumuseții tale fără vreun sfârșit
Cuprins de încleștarea gesturilor îngerești
Și subjugat de tine ?
Sunt oare fericit stiindu-mă prins
Precum e peștele-n năvod,
Zbatându-mă cuprins de multele nedumeriri
Și temeri ce dragostea le-aduce?
Da,sunt fericit iubindu-te pe tine,
Căci nu-i mai dulce lucru pe pământ,
Decât să stau încătușat de tine!
(7 feb 2024 Vasilica dragostea mea)
FLORI DE LILIAC
Te -am răsădit în vreme de toamnă
În grădină sub fereastra mea
Ești firav și tremur la gândul
Că gerul iernii te va îngheța!
Crești floarea mea dragă,mare,
Și ai să-mi mulțumești c-o floare,
Flori albe de liliac cu parfumul tău dulceag
Și de-s tristă să-mi zâmbești
Other poems by the author
Te port...
Te port în aprige priviri
Te port în orice mărunțiș
Te port în fiecare vis
Te port în zori de diminiață
Te port în orișicare față
Te port în stinsa lumânare
Te port când luna răsare
Te port în rușine și mîndrie
Te port în falsă bucurie
Te port în miros de parfum
Te port și nuștiu cum să-ți spun
Urlet în cosmos
Decât o sută discutând în delung
Ea iarna miroase a vară,
Iar când toți merg - ea zboară
Ea în moarte va vedea frumosul,
Doar cel destoinic îi va simte mirosul
Pe ea n-o pot defini filozofii,
Trupul ei imediat vrăjește ochii
Da Vinci n-a reușit s-o plaseze pe filă,
Eminescu și azi doar din ea se inspiră
Te-ai ascuns printre norii din cer?
Iubito, ivește-te, am obosit de infern
Plouă pe Lună
Plouă pe Lună
Tu-mi strigi de pe Terra
Nu-i strigăt ci șoaptă.
Atât de năprasnic
Eu, tu și noaptea
Mi-e frică să mor
Dacă tu nu ești moartea,
Eu știu ce-i amor
L-am văzut intr-o carte.
Plouă pe Lună
Oare ninge pe Marte?
Apoteoză inutilă
Par a fi lipite de sculptori,
Banalul sărut învinge chiar timpul,
Jilav și magic el răstoarnă pământul
Părul blajin, ce miroase a lună
Lent se strecoară pe falnicii umeri
Si din simplă femeie te face regină,
Iar pe cei ce-l admiră - boieri
Ochii scăldați de apele mării
Sunt apți de a vedea în întuneric lumină,
Ei poartă în sine taina femeii
Si pe orice poet îl inspiră
Ei hapsâni te privesc în continuu
Nefiind apți să-ți vadă al tău geniu,
Trupu-ți supune al păgânilor gânduri,
Iar vorbele scot adormiți din mormânturi
Draga mea, apogeul fineței
Mai cântă-mi o dată cu vocea sirenei
Iar eu am să ascult, până mă voi stinge
Poate... măcar atunci mă vei plânge
Te port...
Te port în aprige priviri
Te port în orice mărunțiș
Te port în fiecare vis
Te port în zori de diminiață
Te port în orișicare față
Te port în stinsa lumânare
Te port când luna răsare
Te port în rușine și mîndrie
Te port în falsă bucurie
Te port în miros de parfum
Te port și nuștiu cum să-ți spun
Urlet în cosmos
Decât o sută discutând în delung
Ea iarna miroase a vară,
Iar când toți merg - ea zboară
Ea în moarte va vedea frumosul,
Doar cel destoinic îi va simte mirosul
Pe ea n-o pot defini filozofii,
Trupul ei imediat vrăjește ochii
Da Vinci n-a reușit s-o plaseze pe filă,
Eminescu și azi doar din ea se inspiră
Te-ai ascuns printre norii din cer?
Iubito, ivește-te, am obosit de infern
Plouă pe Lună
Plouă pe Lună
Tu-mi strigi de pe Terra
Nu-i strigăt ci șoaptă.
Atât de năprasnic
Eu, tu și noaptea
Mi-e frică să mor
Dacă tu nu ești moartea,
Eu știu ce-i amor
L-am văzut intr-o carte.
Plouă pe Lună
Oare ninge pe Marte?
Apoteoză inutilă
Par a fi lipite de sculptori,
Banalul sărut învinge chiar timpul,
Jilav și magic el răstoarnă pământul
Părul blajin, ce miroase a lună
Lent se strecoară pe falnicii umeri
Si din simplă femeie te face regină,
Iar pe cei ce-l admiră - boieri
Ochii scăldați de apele mării
Sunt apți de a vedea în întuneric lumină,
Ei poartă în sine taina femeii
Si pe orice poet îl inspiră
Ei hapsâni te privesc în continuu
Nefiind apți să-ți vadă al tău geniu,
Trupu-ți supune al păgânilor gânduri,
Iar vorbele scot adormiți din mormânturi
Draga mea, apogeul fineței
Mai cântă-mi o dată cu vocea sirenei
Iar eu am să ascult, până mă voi stinge
Poate... măcar atunci mă vei plânge