Si azi...
Si azi te port în suflet ca pe-o rază,
Deși știu bine că nu-i drept,
Ești visul meu ce nu se-așează,
Și nici nu vreau să plece cu regret.
Îți caut ochii negri printre stele,
Și-n orice pas, și-n orice gând.,
Dar drumurile noastre sunt rebele.
Ne țin departe, rând pe rând...
Și totusi, chiar de nu se poate,
Visul meu nu vrea a pieri,
Rămâne taină-n zeci de șoapte,
Un dor ce-n suflet vesnic va trăi.
Nu ştiu cuvinte, să spun cât îmi lipsești
Dar știu că mereu, în vis te găsesc
La un vin în brațele mele te oprești
Finalului o altă șansă-i dăruiesc...
Category: Love poems
All author's poems: OneWineWoman
#unpahardepoezie #onewinewoman
Date of posting: 6 февраля
Views: 184
Poems in the same category
Sedus
Când mi-este dor de tine,
De simt că-nnebunesc,
Şi-un drum minat îmi vine
Să bat, să te-ntâlnesc.
Şi de-i lovit de obuze
Sau bombele ce cad,
Să te sărut pe buze,
Al morţii drum îl bat.
Ştiu, poate sună aiurea
Şi poate par nebun,
Dar să-ntâlnesc iubirea,
Aş bate al morţii drum.
Vezi, draga mea, iubirea
În ce hal m-a sedus,
S-ajung ca peste viaţă,
Să cred că-i mai presus.
Frunza
La fel te-am pierdut şi astăzi ca ieri,
un mugur născut în vechi primăveri,
de ramuri atârnă doar lacrimi şi dor,
departe, o frunză se-aşterne din zbor.
Când timpul se-opreşte în braţele tale,
eşti foc ce se stinge prin văi senzuale,
te poartă chiar frunza ce vântul sărută,
curgi freamăt de gând în trăirea avută.
Mi-e verdele frunzei şi hrană, şi-otravă,
copacul mă prinde-n coroana-i hulpavă,
din ramuri curg patimi, simt seva trăirii,
eşti suflet de frunză, chiar frunza iubirii.
Vrăjită de noapte sub bolta-nstelată,
în braţele toamnei te-arunci însetată,
arzi patimi ascunse-n tăceri ostenite,
sub verdele crud nasc culori veştejite.
Din ramuri golaşe mai pâlpâie vise,
frânturi de trăire în versuri nescrise,
o frunză-i departe, purtată de vânturi
spre zări de iubiri ferecate în cânturi.
O vorbă se-ascunde în bobul de rouă,
prin lumea întreagă cărările-mi plouă,
sunt ramuri în mine, au coaja-nroşită,
fântâni oglindind al meu suflet ispită.
La fel te-am pierdut şi astăzi ca ieri,
un mugur născut în vechi primăveri,
de ramuri atârnă doar lacrimi şi dor,
m-aplec spre o frunză căzută şi mor.
Eu și cu tine
Mă cert cu lumea,
Mă cert cu mine,
Mă cert cu tine, dragul meu.
Sunt o epavă,
O nesimțită,
Ceva ce mi am dorit mereu.
Atâta zarvă,
Atâtea lacrimi,
Atât tamatam pentru nimic.
Mi e dor de tine,
Mi e dor de mine,
De cum eram noi fericiți.
As cere totul,
Totul pe tavă,
Însă știu ca nu am nimic,
Iar eu sa pierd,
Tu sa câștigi
Un stres nespus,
Un lucru mic.
De ce mă rog,
De ce mai plâng,
Când știu ca n are rost nimic?
De ce mai stai,
De ce nu pleci,
Când vezi ca totu-i chinuit?
Tu mă iubești,
Eu te urăsc,
Însă nimic pe astă lumea
Nu s ar iubi,
Nu s ar simți
La fel cum fac
Eu și cu tine.
Extaz
De la extaz la agonie
M-ai omorât puțin câte puțin
Acum ești muză pentru această poezie
Cândva, ai fost a lumii din care aparțin
Frumoasă asemenea zilei de vineri
Dar cu nervii unei zile de luni
Aș blestema timpul să rămânem tineri
Să nu mai fim subiecții unei ficțiuni
Dincolo de nori cu gândul la paradis
E prea târziu să mă poți trezi din vis
Iubirea ta pentru mine, greu de înțeles
Din păcate nu sunt pentru tine cel ales
Epopeea unei Iubiri uitate
Se spune că a existat odată,
O iubire, ce nu s-a mai văzut niciodată
Și-n fiecare zi, puțin mai mor,
Gândindu-mă la al lor pur amor.
Ea cu al ei suflet cald și blând
Împodobea strașnic acest pământ,
Grația-i plutea pe marea privirilor
Și va exista dincolo de sfârșitul vremurilor.
Procreată c-un fel sui-generis
Cu o frumusețe colorată de iberis
Și-o aură ce sufletele mofluzeau
De glasul duios îl auzeau,
Iar el avea în adâncurile ochilor,
O frumoasă barcă cu pânze ale zeilor,
Și plutea-n largul iubirii ei,
El fiind structura acestui temei.
Ei sunt nesfârșitul început,
Alfa și Omega din debut,
Ea, lumină ce-ncălzea pământul,
El, furtuna ce îi căuta cuvântul.
Dar din apusul infinitului, apare-un vrăjitor,
Cu-n chip turnat de slujitor,
Cică fură iubirile din inimi aprinse,
Iar din răutate, pusese mâna pe-alor iubire.
Un fir rupt, desprins din frumusețe
Parcă-i un vis, de ce se-nfiripă altă poveste?
Și răvășit de această a lui rea încercare,
Privi cerul trist și îi jură răzbunare.
Bătând în lung și-n lat, pe-acest pământ
Și înlănțuit de marele său jurământ,
Îl găsește pe vrăjitor, dar rupt de realitate,
Îl prinde strâns, cu furia unei dorințe sfărâmate.
Agonia din ochii lui stârnea numai ură
Cum o inimă poate să bată singură,
Zăcând în ea numai amărăciune
Înecând altarul de înțelepciune?
“Cu ce-ți sunt dator eu ție
De ți-am plătit așa de mult?
Mai lipsit de a mea iubire!”
Răsună în lume tumult.
“Ascultă bine la ce-ți zic:
Până acum oamenii n-au găsit alt drum
Spre adevăr, decât greșeala…
Te-ai lăsat pradă mâniei, ești numai scrum”
Se dovedește totul e spre nimic,
Că vrajitorul, nu-i el inamic,
Ea a iubit mai mult viața nesfârșită,
Și-a lăsat o poveste de iubire în gheață….
Pe când ei se iubeau,
Acest vrajitor îi socoteau,
Prețul iubirii lor, nemurirea,
Ceea ce ea foarte mult își dorea.
Iar acum, printr-un act teatral
Se naște un moment spiritual
El își dă sufletul la schimb,
Că în inima ei, să se nască iubirea sucomb.
El moare într-un chin de neimaginat
Plângându-l în pumni cei ce l-au iubit,
Ea-și recapătă iubirea pentru sufletul lui
Dar ce să vezi… ia-l de unde nu-i!
Și acum se spune că suspină
Sub un trunchi de salcie bătrână
Unde trupul îi zace sub pământ
Iar în al ei suflet, un frământ.
Sonată
Ți-am cântat pe corp sonate
Pieptul tău era vioara,
Arcuș din degete-am făcut
În taină, când se lasă seara.
Un secret și-o eternitate
Împărțeam sub un cearșaf
Și nu am fi lăsat vreodată
Iubirea să ne facă praf.
La final, doar o fantomă
Bântuia în lung și-n lat,
Răsăritul, prea devreme,
Îmbrăca al nostru pat.
Doi străini noi am rămas
Când zorii zilei ne-au străpuns
Și-ntre noi un glas uitat
Și-ntrebări fără răspuns.
Sedus
Când mi-este dor de tine,
De simt că-nnebunesc,
Şi-un drum minat îmi vine
Să bat, să te-ntâlnesc.
Şi de-i lovit de obuze
Sau bombele ce cad,
Să te sărut pe buze,
Al morţii drum îl bat.
Ştiu, poate sună aiurea
Şi poate par nebun,
Dar să-ntâlnesc iubirea,
Aş bate al morţii drum.
Vezi, draga mea, iubirea
În ce hal m-a sedus,
S-ajung ca peste viaţă,
Să cred că-i mai presus.
Frunza
La fel te-am pierdut şi astăzi ca ieri,
un mugur născut în vechi primăveri,
de ramuri atârnă doar lacrimi şi dor,
departe, o frunză se-aşterne din zbor.
Când timpul se-opreşte în braţele tale,
eşti foc ce se stinge prin văi senzuale,
te poartă chiar frunza ce vântul sărută,
curgi freamăt de gând în trăirea avută.
Mi-e verdele frunzei şi hrană, şi-otravă,
copacul mă prinde-n coroana-i hulpavă,
din ramuri curg patimi, simt seva trăirii,
eşti suflet de frunză, chiar frunza iubirii.
Vrăjită de noapte sub bolta-nstelată,
în braţele toamnei te-arunci însetată,
arzi patimi ascunse-n tăceri ostenite,
sub verdele crud nasc culori veştejite.
Din ramuri golaşe mai pâlpâie vise,
frânturi de trăire în versuri nescrise,
o frunză-i departe, purtată de vânturi
spre zări de iubiri ferecate în cânturi.
O vorbă se-ascunde în bobul de rouă,
prin lumea întreagă cărările-mi plouă,
sunt ramuri în mine, au coaja-nroşită,
fântâni oglindind al meu suflet ispită.
La fel te-am pierdut şi astăzi ca ieri,
un mugur născut în vechi primăveri,
de ramuri atârnă doar lacrimi şi dor,
m-aplec spre o frunză căzută şi mor.
Eu și cu tine
Mă cert cu lumea,
Mă cert cu mine,
Mă cert cu tine, dragul meu.
Sunt o epavă,
O nesimțită,
Ceva ce mi am dorit mereu.
Atâta zarvă,
Atâtea lacrimi,
Atât tamatam pentru nimic.
Mi e dor de tine,
Mi e dor de mine,
De cum eram noi fericiți.
As cere totul,
Totul pe tavă,
Însă știu ca nu am nimic,
Iar eu sa pierd,
Tu sa câștigi
Un stres nespus,
Un lucru mic.
De ce mă rog,
De ce mai plâng,
Când știu ca n are rost nimic?
De ce mai stai,
De ce nu pleci,
Când vezi ca totu-i chinuit?
Tu mă iubești,
Eu te urăsc,
Însă nimic pe astă lumea
Nu s ar iubi,
Nu s ar simți
La fel cum fac
Eu și cu tine.
Extaz
De la extaz la agonie
M-ai omorât puțin câte puțin
Acum ești muză pentru această poezie
Cândva, ai fost a lumii din care aparțin
Frumoasă asemenea zilei de vineri
Dar cu nervii unei zile de luni
Aș blestema timpul să rămânem tineri
Să nu mai fim subiecții unei ficțiuni
Dincolo de nori cu gândul la paradis
E prea târziu să mă poți trezi din vis
Iubirea ta pentru mine, greu de înțeles
Din păcate nu sunt pentru tine cel ales
Epopeea unei Iubiri uitate
Se spune că a existat odată,
O iubire, ce nu s-a mai văzut niciodată
Și-n fiecare zi, puțin mai mor,
Gândindu-mă la al lor pur amor.
Ea cu al ei suflet cald și blând
Împodobea strașnic acest pământ,
Grația-i plutea pe marea privirilor
Și va exista dincolo de sfârșitul vremurilor.
Procreată c-un fel sui-generis
Cu o frumusețe colorată de iberis
Și-o aură ce sufletele mofluzeau
De glasul duios îl auzeau,
Iar el avea în adâncurile ochilor,
O frumoasă barcă cu pânze ale zeilor,
Și plutea-n largul iubirii ei,
El fiind structura acestui temei.
Ei sunt nesfârșitul început,
Alfa și Omega din debut,
Ea, lumină ce-ncălzea pământul,
El, furtuna ce îi căuta cuvântul.
Dar din apusul infinitului, apare-un vrăjitor,
Cu-n chip turnat de slujitor,
Cică fură iubirile din inimi aprinse,
Iar din răutate, pusese mâna pe-alor iubire.
Un fir rupt, desprins din frumusețe
Parcă-i un vis, de ce se-nfiripă altă poveste?
Și răvășit de această a lui rea încercare,
Privi cerul trist și îi jură răzbunare.
Bătând în lung și-n lat, pe-acest pământ
Și înlănțuit de marele său jurământ,
Îl găsește pe vrăjitor, dar rupt de realitate,
Îl prinde strâns, cu furia unei dorințe sfărâmate.
Agonia din ochii lui stârnea numai ură
Cum o inimă poate să bată singură,
Zăcând în ea numai amărăciune
Înecând altarul de înțelepciune?
“Cu ce-ți sunt dator eu ție
De ți-am plătit așa de mult?
Mai lipsit de a mea iubire!”
Răsună în lume tumult.
“Ascultă bine la ce-ți zic:
Până acum oamenii n-au găsit alt drum
Spre adevăr, decât greșeala…
Te-ai lăsat pradă mâniei, ești numai scrum”
Se dovedește totul e spre nimic,
Că vrajitorul, nu-i el inamic,
Ea a iubit mai mult viața nesfârșită,
Și-a lăsat o poveste de iubire în gheață….
Pe când ei se iubeau,
Acest vrajitor îi socoteau,
Prețul iubirii lor, nemurirea,
Ceea ce ea foarte mult își dorea.
Iar acum, printr-un act teatral
Se naște un moment spiritual
El își dă sufletul la schimb,
Că în inima ei, să se nască iubirea sucomb.
El moare într-un chin de neimaginat
Plângându-l în pumni cei ce l-au iubit,
Ea-și recapătă iubirea pentru sufletul lui
Dar ce să vezi… ia-l de unde nu-i!
Și acum se spune că suspină
Sub un trunchi de salcie bătrână
Unde trupul îi zace sub pământ
Iar în al ei suflet, un frământ.
Sonată
Ți-am cântat pe corp sonate
Pieptul tău era vioara,
Arcuș din degete-am făcut
În taină, când se lasă seara.
Un secret și-o eternitate
Împărțeam sub un cearșaf
Și nu am fi lăsat vreodată
Iubirea să ne facă praf.
La final, doar o fantomă
Bântuia în lung și-n lat,
Răsăritul, prea devreme,
Îmbrăca al nostru pat.
Doi străini noi am rămas
Când zorii zilei ne-au străpuns
Și-ntre noi un glas uitat
Și-ntrebări fără răspuns.
Other poems by the author
Parada roșie
Cât mi-am dorit să respirăm același ton
Pe ritmuri de Cabernet Sauvignon
Și amintiri în doi să depănăm
Din vremea când fericirea îmi era... Merlot.
Cât mi-aș dori un strop de Pinot Noir
Pe buze din nou să îl mai simt
Să nu îmi fie atâta suferință în zadar
Când doar în brațe-aș vrea să te cuprind.
Cât mi-as dori ca poezia mea de dor
S-o scriu... și să-mi adie parfumul de Bordeaux
Tot ce-am trăit urât printr-o minune să se șteargă
Cândva la un pahar de vin... cu o Fetească Neagră.
Cât mi-aș dori să m-auzi când te chem
La un vin împreună... să gustăm un Malbec
Să-mi bucuri sufletul de dor îmbibat
C-o-mbrățișare în acorduri de Cabernet Franc.
Cât mi-as dori să fi păstrat, o sticlă de Barbera
S-o strâng la piept din când în când
Să îmi aline dorul de noi și vrerea
C-ai să te-ntorci cândva ...în timp...
Mi-aș fi dorit să nu te am doar în cuvinte
Și să-mi fii tu și vinul, versul cel mai plin
Mi-aș fi dorit lângă al tău braț fierbinte
Să pot șopti ce-n vers n-aș ști să pun...
Ce-as mai putea să scriu?...
Chiar dacă timpul nemilos a trecut
Rămâi în gândul meu om drag
Am amintiri ce nu vor să te uit
Și le păstrez in suflet... undeva....
Prezentul nu mi te-aduce înapoi
Mi te mai poarta-n vise câteva momente
Suficient să reînvie dorul meu de noi
Să te mai scriu cu drag pe pergamente
Dar ce-as putea sa scriu din ce nu stii?...
Sunt împlinită... frumos te-am cunoscut!
Aș vrea de-o-mbrățisare să-mi mai fii
Sfârșitul să ne fie ca la început...
Oare de ce
Oare de ce gânduri ma dor?.
Atunci când seara vine,
Și lacrimi pe obraz cad de dor
Si-mi umplu paharul cu poezie!
Oare de ce nimic nu mai e?..
Din tot ce -am visat să fie
Vremuri apuse cu gândul la noi
Asteapta-n zadar ce n-o sa mai fie!
Oare de ce gândul la noi
În noapte sufletu-mi inundă?
Îmi recită despre un vin în doi
Valseaza...n lacrimi se scufunda!
Oare de ce simt ca ma pierd cu firea
Și aerul îmi pare tot mai greu?
Mi-e dureroasă și ischemica amintirea
Când îmi răsună doar numele tău!
Oare de ce sufletu-mi n-ai înţeles
Ca i-ai fost drag precum un vers!
Zi-mi cum sa te fac a intelege
Ca în iubire nu există lege?
Femeia din oglindă
Privesc femeia din oglindă
Are în ochi povești nespuse
De dor inima-i e cuprinsă
De-atâtea taine nerostite...
Ii sting lumina să nu vadă
Cum ochii i se scalda-n lacrimi
Cum inima ii stă pe loc
De când te poartă ca un foc..
O strâng de mână dar ea stie
Ca încă ești amintire vie
Si-oricât vrea să te lase în trecut
Ești omul ce prea mult a durut...
Privesc femeia din oglindă
Ce plânge și uneori te strigă
Dar tu nu vrei sa o auzi
Decât in vise vii... în viață fugi.
Dor... mi-e dor...
De-ai ști... de-ai sti cât mi-e de dor...
Mi-e dor de al tău vin dulceag
De parfumul lui, după care aș putea să mor...
Sa imi dispară fumul de țigară din al nopții prag.
Mi-e dor... de cum "mă îmbatai"
Când îmi turnai muza ta în pahar...
Cum sărutându-mă gustam o parte din rai
Și mă îmbrățișai de dragă ce-ți eram....
Mi-e dor... și nu pot decât să imi revin, să mă complac
Cu ideea că sufletu-mi va rămâne de dor prăfuit
Mult timp de-acum încolo... până peste timp
Ca sticla ce-am savurat-o în doi... de vin învechit...
Mi-e dor și pot doar să te scriu... mâna mi-e rece
Oare n-ai putea să-mi treci... în trecere?....
Cu o îmbrățișare toată să mă încălzești
Cu-n vin bun din crama ta, sufletul de dor să-l vindeci....?
Prezentul si un dor
Azi am rămas doar un gând
Rătăcit, pierdut în vânt,
Sau poate doar un cuvânt,
În al vieții cânt...sunt ceea ce sunt!
Azi prezentul mi-e în trecut
În vise și amintiri pierdut,
lar mâine, al meu viitor
E doar prezentul și un dor.
Pentru o clipă mă opresc
Îți aud numele si înfloresc
Dar, nu e decât vântul,
Ce-mi întoarce înapoi gândul.
Poate într-o zi mă vei regăsi,
Si gândurile-mi în rânduri, vei citi
Și ai să vezi și ultima mea lacrimă,
Căzută printre litere pe pagină.
Parada roșie
Cât mi-am dorit să respirăm același ton
Pe ritmuri de Cabernet Sauvignon
Și amintiri în doi să depănăm
Din vremea când fericirea îmi era... Merlot.
Cât mi-aș dori un strop de Pinot Noir
Pe buze din nou să îl mai simt
Să nu îmi fie atâta suferință în zadar
Când doar în brațe-aș vrea să te cuprind.
Cât mi-as dori ca poezia mea de dor
S-o scriu... și să-mi adie parfumul de Bordeaux
Tot ce-am trăit urât printr-o minune să se șteargă
Cândva la un pahar de vin... cu o Fetească Neagră.
Cât mi-aș dori să m-auzi când te chem
La un vin împreună... să gustăm un Malbec
Să-mi bucuri sufletul de dor îmbibat
C-o-mbrățișare în acorduri de Cabernet Franc.
Cât mi-as dori să fi păstrat, o sticlă de Barbera
S-o strâng la piept din când în când
Să îmi aline dorul de noi și vrerea
C-ai să te-ntorci cândva ...în timp...
Mi-aș fi dorit să nu te am doar în cuvinte
Și să-mi fii tu și vinul, versul cel mai plin
Mi-aș fi dorit lângă al tău braț fierbinte
Să pot șopti ce-n vers n-aș ști să pun...
Ce-as mai putea să scriu?...
Chiar dacă timpul nemilos a trecut
Rămâi în gândul meu om drag
Am amintiri ce nu vor să te uit
Și le păstrez in suflet... undeva....
Prezentul nu mi te-aduce înapoi
Mi te mai poarta-n vise câteva momente
Suficient să reînvie dorul meu de noi
Să te mai scriu cu drag pe pergamente
Dar ce-as putea sa scriu din ce nu stii?...
Sunt împlinită... frumos te-am cunoscut!
Aș vrea de-o-mbrățisare să-mi mai fii
Sfârșitul să ne fie ca la început...
Oare de ce
Oare de ce gânduri ma dor?.
Atunci când seara vine,
Și lacrimi pe obraz cad de dor
Si-mi umplu paharul cu poezie!
Oare de ce nimic nu mai e?..
Din tot ce -am visat să fie
Vremuri apuse cu gândul la noi
Asteapta-n zadar ce n-o sa mai fie!
Oare de ce gândul la noi
În noapte sufletu-mi inundă?
Îmi recită despre un vin în doi
Valseaza...n lacrimi se scufunda!
Oare de ce simt ca ma pierd cu firea
Și aerul îmi pare tot mai greu?
Mi-e dureroasă și ischemica amintirea
Când îmi răsună doar numele tău!
Oare de ce sufletu-mi n-ai înţeles
Ca i-ai fost drag precum un vers!
Zi-mi cum sa te fac a intelege
Ca în iubire nu există lege?
Femeia din oglindă
Privesc femeia din oglindă
Are în ochi povești nespuse
De dor inima-i e cuprinsă
De-atâtea taine nerostite...
Ii sting lumina să nu vadă
Cum ochii i se scalda-n lacrimi
Cum inima ii stă pe loc
De când te poartă ca un foc..
O strâng de mână dar ea stie
Ca încă ești amintire vie
Si-oricât vrea să te lase în trecut
Ești omul ce prea mult a durut...
Privesc femeia din oglindă
Ce plânge și uneori te strigă
Dar tu nu vrei sa o auzi
Decât in vise vii... în viață fugi.
Dor... mi-e dor...
De-ai ști... de-ai sti cât mi-e de dor...
Mi-e dor de al tău vin dulceag
De parfumul lui, după care aș putea să mor...
Sa imi dispară fumul de țigară din al nopții prag.
Mi-e dor... de cum "mă îmbatai"
Când îmi turnai muza ta în pahar...
Cum sărutându-mă gustam o parte din rai
Și mă îmbrățișai de dragă ce-ți eram....
Mi-e dor... și nu pot decât să imi revin, să mă complac
Cu ideea că sufletu-mi va rămâne de dor prăfuit
Mult timp de-acum încolo... până peste timp
Ca sticla ce-am savurat-o în doi... de vin învechit...
Mi-e dor și pot doar să te scriu... mâna mi-e rece
Oare n-ai putea să-mi treci... în trecere?....
Cu o îmbrățișare toată să mă încălzești
Cu-n vin bun din crama ta, sufletul de dor să-l vindeci....?
Prezentul si un dor
Azi am rămas doar un gând
Rătăcit, pierdut în vânt,
Sau poate doar un cuvânt,
În al vieții cânt...sunt ceea ce sunt!
Azi prezentul mi-e în trecut
În vise și amintiri pierdut,
lar mâine, al meu viitor
E doar prezentul și un dor.
Pentru o clipă mă opresc
Îți aud numele si înfloresc
Dar, nu e decât vântul,
Ce-mi întoarce înapoi gândul.
Poate într-o zi mă vei regăsi,
Si gândurile-mi în rânduri, vei citi
Și ai să vezi și ultima mea lacrimă,
Căzută printre litere pe pagină.