Serenada dimineții

Iubito te voi saruta atât de mult,

Te voi topi cu siguranță,

Din gheață te vei preface într-o mare,

Dar nu de apă ci de dragoste!Mă vei iubi și tu la rându-ți

Și amandoi vom fi un soare

Vom străluci etern într-o iubire așa de mare

Ce va părea fără sfârșit!

Te voi iubi ca nimeni altul pe pământ,

Așteaptă,vei vedea cu ochii tăi

Adevărat e tot ce-am scris sau ți-am rostit,

Vom părăsi această lume trecatoare,

Iubindu-ne în infinit!

(17 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Lumea întreagă este teatrul!

De mergi la teatru,

Lumea dispare și reapare

Ca o scamatorie de circ!

Circul este teatrul care-i râde lumii drept în nas!

Bufonii sunt oamenii toți,

Poartă măști de carnaval,

Mincinoșii,bârfitorii,puturoșii...

Egoiștii,lăudăroșii,zgârciții,oportuniștii,

Mai rar virtuoșii....

Toți se salută respectuos,

Știindu-se foarte bine

Încă din copilarie,

Cunoscându-se fără măștile

Ce le ascund cu rigoare chipurile hidoase,

Iar când se poate,fiecare Păcălește politicos toate regulile sociale,

Desigur,fără să deranjeze prea tare...

Cum credeți voi actorilor

Că teatrul nu are viitor?

Sau că piesele voastre au nevoie de vreun spectator, regizor,mașinist,scenograf,

director,casier...?

Omule dragă,tu ești toate acestea!

Și nu uita că la sfârșit se trage cortina!

Vei pleca poate trist de la teatru la tine acasă, alt teatru,

Mâine dimineață vei relua același scenariu,

Apoi iarăși și iarăși și iarăși....

Te rotești în propria-ți piesă,

Ai învățat perfect rolul,

Îți va fi imposibil să evadezi,

Pentru că tu însuți ești teatrul!

Nu uita să tragi de fiecare dată cortina,

Viața este coșmarul ce se joacă de fiecare dată în premieră,

Chiar dacă scena este aceeași,

Și piesa sau spectatorul se schimbă...!

(2 martie 2023.Horia Stănicel-Irepetabila iubire)

Cu tine pot să cresc mereu

În infinita dragoste ce-i Dumnezeu!

Căci ți-am mai zis așa ceva

Și nu-i minciună când se spune

Căci zâmbetul iubirii din Cer ne vine,

De la Hristos Fiul lui Dumnezeu!

Nu ești tu îngerul iubirii mele,

Ce-ai fost trimisă mesager?

Nu tu ești însăși libertatea,

Ori mai degrabă zeitatea,

Iubirilor ce stau prin tine Strânse ca-ntr-un buchet de trandafiri?

Eu știu că tu ești floarea vieții mele,

Pe tine te iubesc acum,

Fără oprire dar și-n veșnicie

Visând cu ochi deschiși ca de nebun,

Și te iubesc pe zi ce trece,

Mai mult iar forma are magic conținut,

Nemaiputând concepe viața fără tine

Căci pot să cresc mereu

În infinita dragoste ce-i Dumnezeu!

(15 feb 2024 Vasilica dragostea mea)

Te-aș putea iubi infinit,

Începând de acum...

Sau de când o să vrei!

Chiar de ieri...

O să-ți scriu un poem de mă lași,

Tu iubirea fiind,

Sau sărutul sau Luna zâmbind,

Celor ce ar vrea să se plimbe sub ea...

Oare tot ce-i trecut a murit?

Amintirele mor sau dor ori plâng,

Sau au aripi ce le-nalță la Cer

Zboară și dispar se topesc?

Cui îi pasă de ieri sau de ce-i apus?

Nu ești tu dragostea însăși

Iar eu sclavul amorului tău,

Viața ce o port la picioare ți-o pun,

Și te rog să mă lași să îți scriu

Cât de mult mi-ai lipsit,

Și că vreau să îți fur al tău de arome parfum și întregul mister,

Sau perpetuum dulcele-ți și de taină sărut...!

Nu ești tu doar un Înger sosit

Ce nu știe decât să iubească etern?

Nu ești tu chiar Amorul cel viu

Care vrea să dea viață celor triști,

Sau pierduți cum sunt eu?

(12/13 februarie 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)

 Să fie noaptea plină de tristețe

Gândindu-mă că ești departe?

Sau poate dragostea își are propriile șoapte,

Ce mint frumos cu rost și fără rost?

Dar ce contează astăzi când îmi stai în brațe,

Dorindu-te mai mult pe zi ce trece,

Spunându-ți vorbele adevărate,

Ce-aduc speranțele dorite de-atâta vreme,

Ce drum își fac acum când suferințele sunt moarte,

Și când îți spun fără-ncetare că te iubesc,

Fără o lungă așteptare a vreunui ferice și optimist răspuns?

Azi îți declar că ești regina dimineții,

Când stai cuminte îmbrăcată în culoare roșu aprins,

Și mă privești cu nerăbdare stându-mi în dreapta pe pat întinsă,

Dar știu că tu ești de neatins!

(26 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

Atâta frumos,atâta iubire

Să stea neatinse iubito la tine!

Atâta lumină și bucurie

Să locuiască pe a ta față...

Îngerii toți să te vestească

Să știu și eu ce mă așteaptă,

În cerc de foc să-ți danseze și să-ți cânte,

Doar eu fiind cel ce vrea

Dar nu îți spune

Să te iubească ,să te răpească!

Dar cine știe ce-o să se-ntâmplă mâine poimâine

Cu-atâta dor dar și iubire,

O nebunie ce te apasă,

Tu care ești așa micuță

Un metru juma,

Vorbesc de-a ta statură!

(16 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Se spune că fără lumină nu am putea trăi,

Avem nevoie de o stea,

Sincer,prefer întunericul

Decât să nu am lumina ta.

Îți iubesc inima,,surâsul,glasul,

Ochii mei strălucesc odată cu ai tai,

Inima mea plânge când a ta e tristă,

As putea să străbat multe căi,

Dar singura care mă ajută să trăiesc

E calea pe care mergi tu..

Atâția oameni as putea sa iubesc,

Dar doar pe tine suprem..

In fiecare gând te chem,

Amintirile cu tine sunt sfinte,

Ți-aș dărui cele mai frumoase cuvinte,

Dar mai presus de toate,nemurirea...

Mă ucide gândul că te vei stinge cândva,

Mă cert cu Dumnezeu,

Inima mea e un clopot ce bate trist

Știind că odată tu nu vei mai exista...

Tăcut,patruns  doar de cuvinte,

Ce mi inconjoara frica de a te lăsa,

Usor,usor ma pierd pe mine

Și tot curajul de a lupta.

Salbatic ma ngrozeste gandul

Ca noi am fost,nu vom mai fii

Când fiara mintii mele plange,

Din a iubii,spre a cerșii.

Chiar nu inteleg cu ce am greșit!

Poate ca tu ai fost greșeala,

Cu pumnii plini doar de pamant,

Mai am din lumea ta doar rana.

Amnezic sunt in ochii tai,

Pentru ca nu vrei sa te mint,

Unde am lasat brațara noastra?

Iubirea noastra de argint...

Nu stiu cat e de evident

Ca plang prea mult,doar sa te vad,

Si prea putin acum imi pasă,

Ca ma distrug sa nu te pierd.

Uneori,privirea ta imi da speranta,

 Pe care am pierdut o acum mult timp

Cred c am gustat cu drag otrava,

Ce m a facut un clandestin.

Revino in lumea mea cea tristă,

Și fă din lună,un soare arzător,

Ca verigheta ce mi ai dat-o,

Să nu ramană veșnic pe covor.

Deși acum suntem departe 

Inima îți aparține,

Ți-o las ție pe toată 

Să o tratezi așa cum se cuvine.

Mi-e dor de glasul, ochii și zâmbetul tău,

Mi-e dor de tot ce făceai și păream alt om,

Mi-e dor de liniștea ce doar tu mi-ai oferit-o,

Mi-e dor acum de noi. 

In haosul ce l-am creat

Doar tu îmi ești liniștea,

Gândul că v-a fi bine 

Îmi dă speranță să nu închid ușa.

Ne-am greșit de multe ori, recunosc

Am inceput sa stricăm tot ce-a fost frumos,

Dar inima mea te simte mereu și-mi spune:

Tu ești al meu "acasă" și chiar ești pe bune.

Alunec pe frunze şi nu ştiu 

De e toamna vinovată sau eu aiurită ,

Cu picuri de apă m-a prins ploaia auriu

Să nu cad pe ora desfrunzită .

În buzunare îmi afund mâinile nefiresc ,

Merg cu urechea uşor aplecată , chemată de un cânt ,

Prind din zbor cuvintele şi-ncerc să le unesc

Şi cu privirea pierdută mă împiedic de vânt .

Mă ademeneşte şoapta de castani ,

Îmi acopăr ochii şi ascult

Cum îmi umblă toamna prin ani

Aducându-mi poveşti de demult .

Pe umăr , ca o tăcere o frunză îmi cade ,

În jurul ei lumina devine mierie ,

Din mine timpul până la os roade ,

Oare , de ce mă doare toamna .... cine ştie ....?

Lasa-ma in preajma ta te rog...

Asa as  reusi cumva

Sa inteleg cum a intocmit

Dumnezeu...Lumina

Pe Argeșul de departe s-a desprins un dor ,

Manole a căzut în clipa fără zbor .

Iar unde trupul i-a căzut 

O fântână sărată s-a ivit tăcut. 

Lacrimile sunt grele ,durerile lui s-amare,

Ecoul lui Manole tot sună din îndepărtare. 

Căci Ana tace zidită și nu e un vis ,

Dar în alt univers iarăși s-au regăsit.

Acolo, dincolo de piatră și de moarte,

Se-unesc iar suflete ce-au fost despărțite-n parte,

Iar apa fântânii șoptește mereu

De dragostea lor, de dorul cel greu.