Orchestrarea dorului nemuritor
Când te privesc, se-nalță universul,
În ochii tăi, o lume se destramă,
Și luna-și uită-n ceruri înțelesul,
Căci tu devii întreaga mea viață.
Pe pielea ta se scriu balade mute,
Un foc mocnit pe-altarul unui vis,
Iar mâinile-mi, de tine neștiute,
Te poartă-n vals spre margini de abis.
Din glasul tău se naște o orchestră,
Un cântec de vioară, plin de dor,
Îmi spui un singur cuvânt, e simfonia,
Ce-mi face sufletul nemuritor.
Atingerea ta arde ca o rugă,
Fiorii scriu poeme pe-al meu piept,
Iar în tăcerea nopții, chiar și luna
Se-oprește să asculte căt mi te doresc.
Category: Love poems
All author's poems: Florin Dumitriu
Date of posting: 19 декабря 2024
Views: 262
Poems in the same category
Viaţa mea
Viaţa mi-e un cimitir fără cadavre,
Părintesc mângâiată de lacrimi,
Mi-o tratez cu otrăvuri suave,
Şi insomnii pline de patimi.
Amintirile au început să-mi putrezească,
Am încercat întunericul să adorm,
Dar el spre infinit începe să crească,
Totul în mine devenind confuz şi inform.
Nu mai trăiesc nimic în afară de nimic,
Iar aceasta este realizarea tinereţii …
Prin degetele de la mâna amputată risip,
Petale veştejite din trandafirul vieţii.
Plâng cu o lacrimă dulce şi sfântă,
Într-un leagăn cu muguri de ciumă,
Moartea plăcerea demonic îşi cântă,
Pe durere de tată şi mumă.
… stau întins în pat şi rememorez înlăcrimat
etapele vieţii. Arcurile trosnesc sinistru sub a
mea suferinţă. Mama râde de mine…
Ascult tăcerea ta
Ascult tăcerea ta fierbinte
ce-ascunde mii de nebunii.
Ce maladii purtam în suflet
eu nam să știu, tu nai să știi.
Departe sunetul se stinge
și ochii mei nu mai zâmbesc.
Sunt sentimente de-ntrebare
mă mai iubești, te mai iubesc?
Mă supăr că au fost prea multe,
în cablul inimii ce o ai.
Ce să te rog cu voce tare:
să pleci acum, or să mai stai?
Iubitul meu cu ochi căprui
Iubitul meu cu ochi căprui
Unde îmi fugi în miez de noapte
Caci asa îmi faci mereu
Si nimic nu v ar desparte
Si nu imi este frica
Căci ceea ce răsari culegi
Dar tu ? Iubitul meu ...
N ai sa culegi în miez de noapte
Și îți vad chipul la fereastra
Atunci când te strecori
Căci usa zdruna când o deschizi
Și parca mi dă fiori
Iubitul meu cu ochi căprui
Nu ți ar fi vreodată frică
Sa va vad pe amândoi
În bezna lunii arginti
Pe a noastra bancă mică
Între iubire și ură
Ești pus să alegi!
Uneori ești iubire
Alteori ură...
Zbori sau cazi!
Ești înălțime sau abis,
Chiar dacă viața pare vis,
Cu lacrimi și surâs,
Singuratate,tristețe sau zarvă
Cu petrecăreți zgomotoși
Ce lasă să se audă
Râsete și voie bună!
Nu cere prea multe vieții,
Știi bine că-i zgârcită...
Ca o prostituată blamată
Ce promite nimicul și minte,
Prestează ce știe
Și pleacă nerușinată!
Fantomatică blestemată viața!
Dar noi,voi,ei....?
Alegeți între iubire și ură?
Puneți-vă mâna la gură,
Tăceți și cereți-vă iertare,
Aruncați sacii plini cu păcate,
Ați mâncat destul pe săturate,
Alegerea uneori doare,
Diferența dintre viață și moarte nu-i mare!
Nimeni nu știe ce-i viața,
Cu atât mai mult moartea!
Întreabați-vă ce să alegeți
Între iubire și ură,
Voi,bărbați și femei,
Oameni neputincioși,muritori făcuți din zgură...
Și totuși chemați la Veșnicie,
La dragoste și nesfârșită bucurie!
(19/20 februarie 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
Of, Doamne
Of, Doamne, câte întrebări şi răspunsuri,
Câte vorbe aruncate în neant…
Mă frământ între lumini şi apusuri,
Mă cufund într-un soare gigant.
Of, Doamne, cât pârjol şi minciună,
Câtă necinste, ruşine, neteamă,
În suflet de om zilnic se adună,
Iar pe Tine, lui Satan te reclamă.
Of, Doamne, se prăvale lăcaşul,
Evanghelii se mistuie în altar,
Necuraţii invadează oraşul,
Piere al credinţei ultim lăstar.
Doamne, se gată petrolul din lampă,
Se întunecă omul în suflet şi-n minte,
Mamele acum joacă roluri de vampă,
Copiii lor blesteamă tainele sfinte.
Doamne, se surpă-n cutremur pământul,
Apele curg în potop ca dintr-o fântână,
Fă de la început lumea, să fie Cuvântul…
Iar pe om… fă-l din iubire, nu din ţărână.
Drăguță domnișoară
Multe vorbe și multe întrebări
Am o mie de gânduri și o mie de stări
Toate duc la un singur om, doar unul
Ce ma făcut sa umblu ca nebunul
In fiecare seara in fiecare zi
Dacă-i sti si tu sigur ai înnebuni
O vreau cât mai aproape
Sa o văd și săi vorbesc in șoapte
Aș dori eu intr-o seara
Să văd această domnișoară
Să o privesc necontenit
Domnișoară m-am îndrăgostit
De al tău suflet, de a ta gândire
De al tău glas și a ta privire
Ochii tăi frumoși ca luna
Asemeni tie nu mai e niciuna
Viaţa mea
Viaţa mi-e un cimitir fără cadavre,
Părintesc mângâiată de lacrimi,
Mi-o tratez cu otrăvuri suave,
Şi insomnii pline de patimi.
Amintirile au început să-mi putrezească,
Am încercat întunericul să adorm,
Dar el spre infinit începe să crească,
Totul în mine devenind confuz şi inform.
Nu mai trăiesc nimic în afară de nimic,
Iar aceasta este realizarea tinereţii …
Prin degetele de la mâna amputată risip,
Petale veştejite din trandafirul vieţii.
Plâng cu o lacrimă dulce şi sfântă,
Într-un leagăn cu muguri de ciumă,
Moartea plăcerea demonic îşi cântă,
Pe durere de tată şi mumă.
… stau întins în pat şi rememorez înlăcrimat
etapele vieţii. Arcurile trosnesc sinistru sub a
mea suferinţă. Mama râde de mine…
Ascult tăcerea ta
Ascult tăcerea ta fierbinte
ce-ascunde mii de nebunii.
Ce maladii purtam în suflet
eu nam să știu, tu nai să știi.
Departe sunetul se stinge
și ochii mei nu mai zâmbesc.
Sunt sentimente de-ntrebare
mă mai iubești, te mai iubesc?
Mă supăr că au fost prea multe,
în cablul inimii ce o ai.
Ce să te rog cu voce tare:
să pleci acum, or să mai stai?
Iubitul meu cu ochi căprui
Iubitul meu cu ochi căprui
Unde îmi fugi în miez de noapte
Caci asa îmi faci mereu
Si nimic nu v ar desparte
Si nu imi este frica
Căci ceea ce răsari culegi
Dar tu ? Iubitul meu ...
N ai sa culegi în miez de noapte
Și îți vad chipul la fereastra
Atunci când te strecori
Căci usa zdruna când o deschizi
Și parca mi dă fiori
Iubitul meu cu ochi căprui
Nu ți ar fi vreodată frică
Sa va vad pe amândoi
În bezna lunii arginti
Pe a noastra bancă mică
Între iubire și ură
Ești pus să alegi!
Uneori ești iubire
Alteori ură...
Zbori sau cazi!
Ești înălțime sau abis,
Chiar dacă viața pare vis,
Cu lacrimi și surâs,
Singuratate,tristețe sau zarvă
Cu petrecăreți zgomotoși
Ce lasă să se audă
Râsete și voie bună!
Nu cere prea multe vieții,
Știi bine că-i zgârcită...
Ca o prostituată blamată
Ce promite nimicul și minte,
Prestează ce știe
Și pleacă nerușinată!
Fantomatică blestemată viața!
Dar noi,voi,ei....?
Alegeți între iubire și ură?
Puneți-vă mâna la gură,
Tăceți și cereți-vă iertare,
Aruncați sacii plini cu păcate,
Ați mâncat destul pe săturate,
Alegerea uneori doare,
Diferența dintre viață și moarte nu-i mare!
Nimeni nu știe ce-i viața,
Cu atât mai mult moartea!
Întreabați-vă ce să alegeți
Între iubire și ură,
Voi,bărbați și femei,
Oameni neputincioși,muritori făcuți din zgură...
Și totuși chemați la Veșnicie,
La dragoste și nesfârșită bucurie!
(19/20 februarie 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
Of, Doamne
Of, Doamne, câte întrebări şi răspunsuri,
Câte vorbe aruncate în neant…
Mă frământ între lumini şi apusuri,
Mă cufund într-un soare gigant.
Of, Doamne, cât pârjol şi minciună,
Câtă necinste, ruşine, neteamă,
În suflet de om zilnic se adună,
Iar pe Tine, lui Satan te reclamă.
Of, Doamne, se prăvale lăcaşul,
Evanghelii se mistuie în altar,
Necuraţii invadează oraşul,
Piere al credinţei ultim lăstar.
Doamne, se gată petrolul din lampă,
Se întunecă omul în suflet şi-n minte,
Mamele acum joacă roluri de vampă,
Copiii lor blesteamă tainele sfinte.
Doamne, se surpă-n cutremur pământul,
Apele curg în potop ca dintr-o fântână,
Fă de la început lumea, să fie Cuvântul…
Iar pe om… fă-l din iubire, nu din ţărână.
Drăguță domnișoară
Multe vorbe și multe întrebări
Am o mie de gânduri și o mie de stări
Toate duc la un singur om, doar unul
Ce ma făcut sa umblu ca nebunul
In fiecare seara in fiecare zi
Dacă-i sti si tu sigur ai înnebuni
O vreau cât mai aproape
Sa o văd și săi vorbesc in șoapte
Aș dori eu intr-o seara
Să văd această domnișoară
Să o privesc necontenit
Domnișoară m-am îndrăgostit
De al tău suflet, de a ta gândire
De al tău glas și a ta privire
Ochii tăi frumoși ca luna
Asemeni tie nu mai e niciuna
Other poems by the author
Prizonier al perfecțiunii
Pe când el admira sufletul ei sui-generis
Îl transforma într-o artă de nedescris,
Cu-n fel de iubire greu de ucis,
Prea puțin ușor de descris
Ochii i-a pictat ca un paradis
Iar sufletul, poezie de neatins.
Iar zâmbetul ei rămâne de nedescris
Căci minunea nu poți să o explici, o crezi precis.
Trupul tău gol, o artă divină,
Privirea mea, pensula ce desenează lumină.
Permite-mi, iubire, în tăcere să creez,
Cu ochii mei, tabloul în care te visez.
În căutarea unui apus
Simt în mainile mele arse,
Sufletul iubiri noastre care,
Emite semnale în codul morse,
Chiar și acum în ceasul morții noastre.
Cea mai fierbinte dragoste
Cu cel mai rece sfârșit,
Că n-a murit nimeni din iubire..
Oare oi fi eu primul săvârșit?
Simt cum mă adie usor vântu’…
E rece, și timpul, și ceaiul, și eu, și tu
Nu te-am pierdut, m-ai pierdut
Și mă vei căuta în toate și nu voi fi găsit.
Dacă te întrebi unde sunt,
Poți să mă cauți în trecut,
Iar acum rămânem fiecare pe drumul său
Și dacă-mi va fi dor, n-am să-ți scriu.
Tăcerea noastră
Tăcerea noastră răsună tare,
În fiecare pas făcut pe drum,
Cuvintele au murit de mult,
Iar timpul doar ne poartă prin fum.
Boccealâc
Aștept venirea, dar nu simt dor,
o floare în piept, dar fără ardoare.
Mireasa, o umbră în ochii mei,
mă îndrept spre ea, dar inima-i departe.
Mă pierd în gânduri ce nu mai au rost,
o viață ce-mi cere, dar nu-mi aduce,
iar eu rămân cu promisiuni vechi,
într-o lume în care nimic nu se mai schimbă.
Armonia dispare, ca un acord pierdut,
lăutarii tăcuți nu mai cântă, nu mai știu,
totul e scris, totul e pierdut,
în ochii tăi văd doar întunericul care crește.
Dar nu, viață, nu te-nfrunta,
căci vraja nu va cuceri niciodată ziua mea.
Și totuși, în tăcere, vom învăța,
ce alții încă nu au înțeles.
Fiecare cu propriul adevăr
Când vei ajunge în inima mea,
Nu bate la ușă, nu cere voie,
Căci acolo, de mult, am adunat doar umbre,
Iar sufletul meu te așteaptă tăcut, în tăcere.
Prizonier al perfecțiunii
Pe când el admira sufletul ei sui-generis
Îl transforma într-o artă de nedescris,
Cu-n fel de iubire greu de ucis,
Prea puțin ușor de descris
Ochii i-a pictat ca un paradis
Iar sufletul, poezie de neatins.
Iar zâmbetul ei rămâne de nedescris
Căci minunea nu poți să o explici, o crezi precis.
Trupul tău gol, o artă divină,
Privirea mea, pensula ce desenează lumină.
Permite-mi, iubire, în tăcere să creez,
Cu ochii mei, tabloul în care te visez.
În căutarea unui apus
Simt în mainile mele arse,
Sufletul iubiri noastre care,
Emite semnale în codul morse,
Chiar și acum în ceasul morții noastre.
Cea mai fierbinte dragoste
Cu cel mai rece sfârșit,
Că n-a murit nimeni din iubire..
Oare oi fi eu primul săvârșit?
Simt cum mă adie usor vântu’…
E rece, și timpul, și ceaiul, și eu, și tu
Nu te-am pierdut, m-ai pierdut
Și mă vei căuta în toate și nu voi fi găsit.
Dacă te întrebi unde sunt,
Poți să mă cauți în trecut,
Iar acum rămânem fiecare pe drumul său
Și dacă-mi va fi dor, n-am să-ți scriu.
Tăcerea noastră
Tăcerea noastră răsună tare,
În fiecare pas făcut pe drum,
Cuvintele au murit de mult,
Iar timpul doar ne poartă prin fum.
Boccealâc
Aștept venirea, dar nu simt dor,
o floare în piept, dar fără ardoare.
Mireasa, o umbră în ochii mei,
mă îndrept spre ea, dar inima-i departe.
Mă pierd în gânduri ce nu mai au rost,
o viață ce-mi cere, dar nu-mi aduce,
iar eu rămân cu promisiuni vechi,
într-o lume în care nimic nu se mai schimbă.
Armonia dispare, ca un acord pierdut,
lăutarii tăcuți nu mai cântă, nu mai știu,
totul e scris, totul e pierdut,
în ochii tăi văd doar întunericul care crește.
Dar nu, viață, nu te-nfrunta,
căci vraja nu va cuceri niciodată ziua mea.
Și totuși, în tăcere, vom învăța,
ce alții încă nu au înțeles.
Fiecare cu propriul adevăr
Când vei ajunge în inima mea,
Nu bate la ușă, nu cere voie,
Căci acolo, de mult, am adunat doar umbre,
Iar sufletul meu te așteaptă tăcut, în tăcere.