Sufletul cere...
O îmbrățișare de la tine
Sufletul mereu îmi cere
Nu știe că nu are cine
Tu ești doar dor și o tăcere...
Zâmbetul ce m-a fermecat
Ochii ar vrea să îl vadă
Dar ei nu stiu că ai plecat
Și-ai tăi nu vor să îi revadă...
Un vin născut din tine
Sufletul mereu îmi cere
Nu știe că nu are cine
Tu ești doar gânduri și durere...
Sufletul, ochii și brațele te cer
Într-o clipă de sublimă plăcere
Nu știu că ai fost trecător
Și că te întorci...e o părere
Category: Love poems
All author's poems: OneWineWoman
#unpahardepoezie #onewinewoman
Date of posting: 3 февраля
Views: 217
Poems in the same category
Secretele unui străin
M-am mutat în noua casă
unde praful domnește pe parchetul vechi,
unde geamurile uriașe surprind cerul nopții,
unde candelabrele se clatină deasupra-mi
și unde dormitorul ascunde multe minciuni.
N-avea cum să fie decât casa unui păcătos
care și-a lăsat urmele pe pereții murdari.
Fiecare colțișor ascunde un secret
pe care vreau să-l descopăr.
Dar cine sunt eu să aflu despre viața acestui om abătut?
Oh! dar dorința e prea puternică,
vreau să-i știu trecutul și durerea,
vreau să aflu despre ale sale greșeli,
vreau să știu pe cine a iubit puternic
și pe cine a urât cu tot sufletul.
Vreau să fiu poetul vieții sale,
să-i scriu povestea pe cerul întunecat.
Către tine
Neliniște
Aș vrea să dorm ,dar nu se poate
Gândurile nu se opresc
Țipă din ce în ce mai tare
Liniștea mi-o amorțesc.
Și caut fără încetare, un tratament
Un diagnostic să îți pun
Să te ajut mamaia dragă
Alături încă să îmi rămâi.
De pierd această luptă contra vieții
Măcar voi știi că am făcut
Tot ceea ce eu am putut!
Fata cu ochii verzi
Nici nu știi ce greu mi-a fost să te găsesc
eram eu în pustiu înconjurat de femei
și dintre toate tu erai muza pierdută
muza ce mai târziu era inspirație
și-am scris despre tine iubita mea
și te găseam în fiecare poem vechi
și parcă niciunul nu te descria bine
și mi-am asumat eu datoria asta
și așa am început să te scriu
te scriam seara cu vinul pe masă
te scriam dimineața cu țigara
te scriam și lângă marea pierdută
și marea atunci se făcea verde
și-mi aducea aminte doar de tine
de fata mea cu ochii verzi
ce a plecat cu furtuna mării
O NOAPTE ROMANTICĂ
continuare
Între noi am descoperit sacoșa cu nuci. Erau mari și colțuroase.Mi -am închipuit că sunt greu de spart.
Spre surprinderea mea,am scos miezul întreg pe care l-am oferit lui Robert.Cu o privire jucăușă îmi
zâmbește și îmi mai cere câteva.Am continuat să sparg până ce grămăjoara de coji a crescut binișor.
Drumul continuă,mașina străbate pamblica șoselii.De o parte și de alta a drumului,imagini diferite
scăldate de lumina lunii.Natura era darnică, multă verdeață,tufe de arbuști, lăștăriș de un verde crud.
Noaptea pusese stăpânire peste tot.Din cer ,luna ne binecuvânta cu o lumină cald și strălucitoare.
Era prima oară când aveam prilejul să văd farmecul nopții în plină natură. La un moment dat ,simt nevoia
sâ beau ceva.Îmi amintesc de sticla de vin.Nu era frumos să beau din sticlă.Îmi vine o idee și îl rog pe
Robert să oprească .Lumina lunii ascundea mistere.Semi -lumina îmi sugerează nopțile polare pe care
n-o să le pot vedea niciodată,dar mi le pot imagina.
va continua
capota mașinii,eu mă abat spre un crâng , ceva mai departe să caut ce îmi trebuie.Descopăr o plantă
cu frunze mari și lucioase,tocmai ce-mi trebuia. asemânătoare celor de nufăr.Mă declar mulțumită și mă întorc l
la mașină.
Recitaluri - GLASUL DREPTĂȚII
Conștiința -i - glasul dreptății,
Conștiința -i - arma păcii,
Dumnezeu aceasta ne-a lăsat
Să ne izbăvească de păcat.
Prin aceasta Dumnezeu pe om îl cercetează,
Să vadă faptele lui care lucrează,
Pentru-mpărăția Lui sau pentru păcat
Așa cum El omului i-a dat.
Noi trebuie să ne gândim bine
La libertatea ce Domnu ' ne-a lăsat-o;
La mântuirea sufletului cugetând,
Frumos lucrând.
La cele 3 virtuți să cugetăm
Pe Dumnezeu în psalmi să -L lăudăm.
De cel bolnav să îngrijim
Păcatul să îl biruim.Amin.
Colț ascuns de stea
fragment
Acum… îți sunt o adiere,
Și în noaptea dintre noi
Sunt o frunză ce se cade
Scuturată-n gânduri ploi…
Și tot ce noi am fost cândva
S-a pierdut… în infinit
Rătăciți pe undeva
Cât de mult noi ne-am iubit.
Îți sunt… privirea ta pierdută
Printre gânduri te-ai pierdut
Gândul meu inima-ți cântă
Tot mai gol și mai tăcut.
Îți sunt pe cer un nor, o umbră
Printre razele de soare…
Îți sunt parfum de crizantemă
Ce se scutură… și moare.
Îți sunt un curcubeu în noapte
Desenat pe gura ta…
Colorat cu mii de șoapte
Într-un colț ascuns de stea.
(autor: Aurel Alexandru Donciu / volumul Șoaptele Nopții ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 - ISBN: 978-973-0-32645-1 / Toate drepturile rezervate )
Secretele unui străin
M-am mutat în noua casă
unde praful domnește pe parchetul vechi,
unde geamurile uriașe surprind cerul nopții,
unde candelabrele se clatină deasupra-mi
și unde dormitorul ascunde multe minciuni.
N-avea cum să fie decât casa unui păcătos
care și-a lăsat urmele pe pereții murdari.
Fiecare colțișor ascunde un secret
pe care vreau să-l descopăr.
Dar cine sunt eu să aflu despre viața acestui om abătut?
Oh! dar dorința e prea puternică,
vreau să-i știu trecutul și durerea,
vreau să aflu despre ale sale greșeli,
vreau să știu pe cine a iubit puternic
și pe cine a urât cu tot sufletul.
Vreau să fiu poetul vieții sale,
să-i scriu povestea pe cerul întunecat.
Către tine
Neliniște
Aș vrea să dorm ,dar nu se poate
Gândurile nu se opresc
Țipă din ce în ce mai tare
Liniștea mi-o amorțesc.
Și caut fără încetare, un tratament
Un diagnostic să îți pun
Să te ajut mamaia dragă
Alături încă să îmi rămâi.
De pierd această luptă contra vieții
Măcar voi știi că am făcut
Tot ceea ce eu am putut!
Fata cu ochii verzi
Nici nu știi ce greu mi-a fost să te găsesc
eram eu în pustiu înconjurat de femei
și dintre toate tu erai muza pierdută
muza ce mai târziu era inspirație
și-am scris despre tine iubita mea
și te găseam în fiecare poem vechi
și parcă niciunul nu te descria bine
și mi-am asumat eu datoria asta
și așa am început să te scriu
te scriam seara cu vinul pe masă
te scriam dimineața cu țigara
te scriam și lângă marea pierdută
și marea atunci se făcea verde
și-mi aducea aminte doar de tine
de fata mea cu ochii verzi
ce a plecat cu furtuna mării
O NOAPTE ROMANTICĂ
continuare
Între noi am descoperit sacoșa cu nuci. Erau mari și colțuroase.Mi -am închipuit că sunt greu de spart.
Spre surprinderea mea,am scos miezul întreg pe care l-am oferit lui Robert.Cu o privire jucăușă îmi
zâmbește și îmi mai cere câteva.Am continuat să sparg până ce grămăjoara de coji a crescut binișor.
Drumul continuă,mașina străbate pamblica șoselii.De o parte și de alta a drumului,imagini diferite
scăldate de lumina lunii.Natura era darnică, multă verdeață,tufe de arbuști, lăștăriș de un verde crud.
Noaptea pusese stăpânire peste tot.Din cer ,luna ne binecuvânta cu o lumină cald și strălucitoare.
Era prima oară când aveam prilejul să văd farmecul nopții în plină natură. La un moment dat ,simt nevoia
sâ beau ceva.Îmi amintesc de sticla de vin.Nu era frumos să beau din sticlă.Îmi vine o idee și îl rog pe
Robert să oprească .Lumina lunii ascundea mistere.Semi -lumina îmi sugerează nopțile polare pe care
n-o să le pot vedea niciodată,dar mi le pot imagina.
va continua
capota mașinii,eu mă abat spre un crâng , ceva mai departe să caut ce îmi trebuie.Descopăr o plantă
cu frunze mari și lucioase,tocmai ce-mi trebuia. asemânătoare celor de nufăr.Mă declar mulțumită și mă întorc l
la mașină.
Recitaluri - GLASUL DREPTĂȚII
Conștiința -i - glasul dreptății,
Conștiința -i - arma păcii,
Dumnezeu aceasta ne-a lăsat
Să ne izbăvească de păcat.
Prin aceasta Dumnezeu pe om îl cercetează,
Să vadă faptele lui care lucrează,
Pentru-mpărăția Lui sau pentru păcat
Așa cum El omului i-a dat.
Noi trebuie să ne gândim bine
La libertatea ce Domnu ' ne-a lăsat-o;
La mântuirea sufletului cugetând,
Frumos lucrând.
La cele 3 virtuți să cugetăm
Pe Dumnezeu în psalmi să -L lăudăm.
De cel bolnav să îngrijim
Păcatul să îl biruim.Amin.
Colț ascuns de stea
fragment
Acum… îți sunt o adiere,
Și în noaptea dintre noi
Sunt o frunză ce se cade
Scuturată-n gânduri ploi…
Și tot ce noi am fost cândva
S-a pierdut… în infinit
Rătăciți pe undeva
Cât de mult noi ne-am iubit.
Îți sunt… privirea ta pierdută
Printre gânduri te-ai pierdut
Gândul meu inima-ți cântă
Tot mai gol și mai tăcut.
Îți sunt pe cer un nor, o umbră
Printre razele de soare…
Îți sunt parfum de crizantemă
Ce se scutură… și moare.
Îți sunt un curcubeu în noapte
Desenat pe gura ta…
Colorat cu mii de șoapte
Într-un colț ascuns de stea.
(autor: Aurel Alexandru Donciu / volumul Șoaptele Nopții ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 - ISBN: 978-973-0-32645-1 / Toate drepturile rezervate )
Other poems by the author
Vânt de noiembrie
Adie un miros de noiembrie și vin
Miros ce ocoleste-al meu pahar
Privesc pe geam poate revii
Dar nu....mi-e așteptarea în zadar.
Gandurile imi zboară spre trecut
Abia ce sufletul îmi linistisem
Si toate tainele au renăscut
Si-au început sa împletească vise.
Din doru-mi ce f port de-un an
larasi se nasc versuri spre infinit
E-atata foșnet pe străzi de lume
Doar tu ești pe-o hartie de citit.
Atat de-adanc te port in suflet
Și-atat de mult te simt in sinea mea
Că mă cuprinde-un simt de teamă
Că nicicând din el .. nu vei pleca.
Mi te ascund printre cuvinte dulci
Si te strecor în pagini ce te invocă
Cu fiecare rand tot mai aproape-mi ești
Si-n suflet iarăși simțurile se revoltă...
Si plouă...
Și plouă... și plouă... și plouă
De mi se rupe poezia în două,
Dorul de noi în gând se afundă
Cerneala curge și foaia inundă.
Și plouă... plouă mărunt și des,
Din picături vise plăpânde îmi țes
Le strâng pe toate în același pahar,
Plin cândva cu al strugurilor nectar.
Și plouă... și plouă cu vânt
Și gândurile își iau avânt
În inimă imi bat ecouri mute
De dorul, ce nu vrea să te uite...
Urme
Cu ce scop mi-ai lăsat așa urme pe suflet?
Pe cât l-ai bucurat, pe-atât a devenit de fragil..
Când firul poveștii l-ai făcut subțire
În loc de zâmbete, au curs lacrimi pe chip!
Azi nici timpul nu mai are timp suficient
Căci intr-un final, totul se termină
Rămân doar amintiri cu iz de morfină
Până când gândul de tine, se va vrea absent.
Dorul de tine, de vin!... nemuritor, lăsat pe foi,
S-a rătăcit pe drumuri la răscruce,
Pavate cu vise de-un rozé demidulce
...mai sparge în bucăți tăcerea abruptă din noi.
Nu mă mai întreb "ce-ar fi fost dacă!?"
Oricum răspunsul nu mai contează
Ești trecut ce uneori te-aprinzi în tăcere
O umbră ce arzi și cu nimic nu te pot stinge.
Mă scufund în liniștea ce-a prins rugină
În singurătatea mea fără de preț
Simt cum totul în jur mi-e o lume străină
Atât de mult zgomot... atât de mult dispreț!
Și nu te gândi că o fac cu capul plecat
Chiar de tăcerea ta mi-a rămas o povară
... sa te întorci?... imi tin sufletul anesteziat!
Ultima dată cu privirea, doar ai pus... sare pe rană...
Iarna vietii
Curg picături din iarna vietii
Grabite înspre eul meu,
Și te scriu precum poeții
Când dorul mi se pare greu!
Iar când sufletu-mi suspină
De distanța dintre noi,
Nu e leac, nimic n-alină
Gandul meu pătruns de ploi!
Sa nu mai doară...
S-au strâns în mine atâtea speranțe înfrânte,
Gânduri cărora nici n-aș ști să le dau
nume,
Lacrimi neplânse la vremea lor
Și azi s-au dezlănțuit... provocând in suflet furtună.
De-aș ști cum, mi-aș smulge inima, s-o spăl de tine
Să-i spun că nu ai fost nicicând, că a visat,
Să nu mai bată-n ritm de amintire
Să nu te mai aștepte... că ești demult plecat.
De-aș ști cum, mi-aș învăța sufletul să uite
Cum e să simtă pașii tăi ce nu mai vin,
Să uite cât de mult a îndurat seară de seară
Lipsa ta și-a dulcelui tău vin...
Poate-ntr-o zi, fără să știu când și cum
N-am să te mai simt în tot ce tace, în zadar...
Dar azi, încă te uit, puțin câte puțin,
Cu fiecare vers... ce umple al meu pahar..
Ploua în aprilie
Plouă mărunt și des, într-o joi de aprilie,
Parcă de sus se cerne o durere nebună
Și inima din piept, cu orice bătaie
În brațele tale, ca-ntr-un vis mă aruncă.
Plouă mărunt și gându-mi nu are stare,
Din cer par să cadă lacrimi mai mereu,
Plouā și-n minte doar cu o întrebare
Care-i mai nostalgică : ploaia sau eu?"
Plouă mărunt și des, într-o joi de aprilie
Totul e plumb... o stare de melancolie
Imi tremură cristale de lacrimi în ochi
Mi-e ploaia, atingerea ta, rămasă în suflet pe veci...
Vânt de noiembrie
Adie un miros de noiembrie și vin
Miros ce ocoleste-al meu pahar
Privesc pe geam poate revii
Dar nu....mi-e așteptarea în zadar.
Gandurile imi zboară spre trecut
Abia ce sufletul îmi linistisem
Si toate tainele au renăscut
Si-au început sa împletească vise.
Din doru-mi ce f port de-un an
larasi se nasc versuri spre infinit
E-atata foșnet pe străzi de lume
Doar tu ești pe-o hartie de citit.
Atat de-adanc te port in suflet
Și-atat de mult te simt in sinea mea
Că mă cuprinde-un simt de teamă
Că nicicând din el .. nu vei pleca.
Mi te ascund printre cuvinte dulci
Si te strecor în pagini ce te invocă
Cu fiecare rand tot mai aproape-mi ești
Si-n suflet iarăși simțurile se revoltă...
Si plouă...
Și plouă... și plouă... și plouă
De mi se rupe poezia în două,
Dorul de noi în gând se afundă
Cerneala curge și foaia inundă.
Și plouă... plouă mărunt și des,
Din picături vise plăpânde îmi țes
Le strâng pe toate în același pahar,
Plin cândva cu al strugurilor nectar.
Și plouă... și plouă cu vânt
Și gândurile își iau avânt
În inimă imi bat ecouri mute
De dorul, ce nu vrea să te uite...
Urme
Cu ce scop mi-ai lăsat așa urme pe suflet?
Pe cât l-ai bucurat, pe-atât a devenit de fragil..
Când firul poveștii l-ai făcut subțire
În loc de zâmbete, au curs lacrimi pe chip!
Azi nici timpul nu mai are timp suficient
Căci intr-un final, totul se termină
Rămân doar amintiri cu iz de morfină
Până când gândul de tine, se va vrea absent.
Dorul de tine, de vin!... nemuritor, lăsat pe foi,
S-a rătăcit pe drumuri la răscruce,
Pavate cu vise de-un rozé demidulce
...mai sparge în bucăți tăcerea abruptă din noi.
Nu mă mai întreb "ce-ar fi fost dacă!?"
Oricum răspunsul nu mai contează
Ești trecut ce uneori te-aprinzi în tăcere
O umbră ce arzi și cu nimic nu te pot stinge.
Mă scufund în liniștea ce-a prins rugină
În singurătatea mea fără de preț
Simt cum totul în jur mi-e o lume străină
Atât de mult zgomot... atât de mult dispreț!
Și nu te gândi că o fac cu capul plecat
Chiar de tăcerea ta mi-a rămas o povară
... sa te întorci?... imi tin sufletul anesteziat!
Ultima dată cu privirea, doar ai pus... sare pe rană...
Iarna vietii
Curg picături din iarna vietii
Grabite înspre eul meu,
Și te scriu precum poeții
Când dorul mi se pare greu!
Iar când sufletu-mi suspină
De distanța dintre noi,
Nu e leac, nimic n-alină
Gandul meu pătruns de ploi!
Sa nu mai doară...
S-au strâns în mine atâtea speranțe înfrânte,
Gânduri cărora nici n-aș ști să le dau
nume,
Lacrimi neplânse la vremea lor
Și azi s-au dezlănțuit... provocând in suflet furtună.
De-aș ști cum, mi-aș smulge inima, s-o spăl de tine
Să-i spun că nu ai fost nicicând, că a visat,
Să nu mai bată-n ritm de amintire
Să nu te mai aștepte... că ești demult plecat.
De-aș ști cum, mi-aș învăța sufletul să uite
Cum e să simtă pașii tăi ce nu mai vin,
Să uite cât de mult a îndurat seară de seară
Lipsa ta și-a dulcelui tău vin...
Poate-ntr-o zi, fără să știu când și cum
N-am să te mai simt în tot ce tace, în zadar...
Dar azi, încă te uit, puțin câte puțin,
Cu fiecare vers... ce umple al meu pahar..
Ploua în aprilie
Plouă mărunt și des, într-o joi de aprilie,
Parcă de sus se cerne o durere nebună
Și inima din piept, cu orice bătaie
În brațele tale, ca-ntr-un vis mă aruncă.
Plouă mărunt și gându-mi nu are stare,
Din cer par să cadă lacrimi mai mereu,
Plouā și-n minte doar cu o întrebare
Care-i mai nostalgică : ploaia sau eu?"
Plouă mărunt și des, într-o joi de aprilie
Totul e plumb... o stare de melancolie
Imi tremură cristale de lacrimi în ochi
Mi-e ploaia, atingerea ta, rămasă în suflet pe veci...